7,447 matches
-
contemporane. Remarcabilă este însă nu numai valoarea acestui poet prea puțin cunoscut deocamdată publicului, ci și deschiderea poeziei sale, pe care o scrie cu o mare îndrăzneală a imaginației și a spunerii, cu o concentrare uneori aproape telegrafică, împinsă până la (aparenta) stângăcie și obscuritate. După precedentul conceptului de „roman total”, s-ar putea vorbi în acest caz de o poezie totală, prin raportare la existență, în cel mai dezmărginit sens al ei. Toate lumile și toate contrastele posibile par a-și
KIROPOL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287716_a_289045]
-
antologie postumă, Din pragul frigului statornic (1999), readuce în atenția criticii personalitatea originală a acestei voci poetice care explorează arhaicitatea „dinspre modern” (Gh. Grigurcu). Critici dintre cei mai avizați au sesizat permanenta tensiune dintre universul de sensibilitate al poetei și aparentul echilibru al versurilor ei, în care structuri formale solide reprimă, într-o oarecare măsură, energia pornirilor telurice și intensitatea trăirilor emotive: „Perfecțiunea clasică a formei [...] este un fel de chenar impus mocnitelor zbateri ale subiectivității profunde” (Ion Pop). Poezia scrisă
BOERIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285782_a_287111]
-
ea e, în multe cazuri, judicioasă și rezistentă. La fel de înșelătoare poate să apară reconstituirea istorică din Dimineața poeților, unde S. pare a-și acorda o „vacanță” de la „registratura” criticii curente, întorcându-se spre „începuturile poeziei române”. Dar strategia e numai aparentă: când criticul se întreabă liminar „cum citim poezia veche, ce ne spune ea astăzi?”, e limpede că accentele nu cad pe reconstituirea arheologică, ci pe găsirea unor punți de comunicare cu sensibilitatea estetică de azi. Smulse din uitare, fragmentele lirice
SIMION-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289682_a_291011]
-
foarte limpede în dimineața aceasta/în liniște și singurătate/port arma melancoliei” (Despre antropos). Fiind „armă”, melancolia devine curând și „artă”. Un volum se intitulează chiar Arta nostalgiei (1997) și cuprinde „poeme cuantice”, numite astfel pentru a se sublinia o aparentă lipsă de implicare. Lucid, discret și solitar, poetul contemplă universul cu teamă și, totodată, cu sentimentul participării la un act fără orizont. Omul, „o biată clonă dereglată”, este asemenea unui „robot melancolic”, oscilând între „programul înscris de la începuturi” și satisfacțiile
SPIRIDON. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289833_a_291162]
-
Eliade. Articolul propune o frescă pe tema adversarului eshatologic care să cuprindă întreaga tradiție creștină, cu două paranteze interesante despre iudaism și islamism. Specialiștii unei anume epoci sau unui anume autor se pot simți uneori frustrați, dacă nu dezamăgiți din pricina aparentei „superficialități” cu care se tratează epoca sau autorul respectiv. Nu trebuie însă ignorat faptul că un asemenea demers impune de la sine sacrificarea particularului și a detaliului în folosul imaginii de ansamblu. Bernard McGinn reușește să‑și construiască propriul sistem de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
un personaj ambiguu. Autorul insistă asupra faptului că destinatarii epistolei știu despre ce sau despre cine este vorba. De fapt, așa cum arată și Peerbolte, este vorba de o eschivare de tipul propagandei sau ideologiei teologice, menită să confere o garanție aparentă anumitor afirmații cu caracter disuasiv. Personajul înfățișat de 2Tes. este caracterizat de „nelegiuire”, înțeleasă ca „impietate”, „răutate”, mândrie - din faptul că se consideră pe sine Dumnezeu și se proclamă ca atare în fața întregii lumi - și violență. El lucrează „prin puterea
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
pe care o dă figurii Anticristului. În același timp, el oferă o explicație plauzibilă dublului caracter al personajului: singular și colectiv. Matei vorbește de un singur Anticrist, în timp ce Ioan se referă la o multitudine de anticriști. În ochii alexandrinului, contradicția, aparentă, se limpezește în distincția gen‑specie. Considerat ca gen, Anticristul este unic; ca specie, el este multiplu: tamquam si dicamus: mendacium generaliter unum est, secundum differentias autem falsorum dogmatum inveniuntur multa esse mendacia. El revine la exemplul ereticilor, anticriști de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
4, 88 ϑ∀¬ϑ∀ ƒ< ∗≅6ΖΦγ4). Cum ar putea oare îmbrăca un trup pe care nu l‑a creat, ci pe care îl prigonește fără încetare? Eu cred, iubiții mei, că el va lua cu împrumut, ca unealtă, un trup aparent. De aceea se va naște dintr‑o fecioară în chip de duh și se va arăta celorlalți ca și cum ar fi în trup”. În concepția autorului nostru, Anticristul‑diavol este un simplu duh, coborât din cer pentru a‑i rătăci pe
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
el trup, dar în chip iluzoriu. Cum ar putea oare îmbrăca un trup pe care nu l‑a creat, ci pe care îl prigonește fără încetare? Eu cred, iubiții mei, că el va lua cu împrumut, ca unealtă, un trup aparent. De aceea, se va naște dintr‑o fecioară în chip de duh și se va arăta celorlalți ca și cum ar fi în trup. Noi știm foarte bine că o singură fecioară‑maică este: preasfânta [Maria], care a adus pe lume, fără
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
și ireversibil, pe măsură ce apele se apropie de gura de vărsare. Fluviul este același, de la izvor, până la vărsare, dar apele de la izvor, de exemplu, se află mult mai departe față de mare decât cele din mijloc sau cele din deltă. De aici aparentul paradox care face ca Augustin și Hesychius să fie în același timp contemporani ai apostolilor și mult mai apropiați decât aceștia de punctul final al lumii. În ziua Cincizecimii, Petru spune: „Aceștia nu sunt beți, cum vi se pare vouă
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
et saxis, per speluncis et cauernis terrae, per sepulchris et monumenta mortuorum, et illic a pauore contabescentes expirabunt. Este și poziția susținută de B. McGinn, în monografia sa despre Anticrist. . Întruparea lui Cristos este reală, în timp ce a lui Anticrist este aparentă. În acest sens, vorbim aici de caracterul antidocetist al textului. El denunță pseudoîntruparea ca ținând de natura Anticristului. . Motivul acesta apare de asemenea în Apocalipsa lui Daniel, la începutul secolului al IX‑lea (probabil în mediul iconoclast). Anticristul, abia ieșit
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
joc futil, ci o rostire trăită cu intensitate, el fiind cu adevărat un vates, un poet cu dominantă vizionar-oraculară. Viguros, blazat, parcă vindicativ față de omenirea întreagă, de un patetism nesolemn, ușor batjocoritor, adesea sarcastic, pamfletar, eul liric afișează o detașare aparentă față de truculentul „bâlci al deșertăciunilor”, pe care îl inspectează cu minuție și îl etalează cu un fel de paradoxală jubilație a constatării degringoladei și purulenței, detașare ce, în fond, maschează implicarea patetică, dată de generozitatea sufletească și de simțul moral
SIMIONESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289685_a_291014]
-
fi imobil, Eul personal este instanța cea mai activă a aparatului psihic, Întrucât el este sediul manifestării active a tuturor virtualităților acestuia și În jurul lui gravitează toate celelalte acte care pleacă de la el și se reîntorc tot la el. Imobilitatea aparentă și exterioară a Eului este dată de masca acestuia, Întrucât actul de reflectare care-i este propriu este expresia unei intense și permanente mișcări interioare a acestuia. În felul acesta, acțiunile Eului, așa cum sunt ele Înțelese În Psihologia Morală, sunt
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
evenimente exterioare (schimbări de situații, evenimente, crize etc.Ă sau interioare, cu caracter personal (accidente, boli, conflicte, crize morale etc.Ă, care să-i schimbe cursul, direcția, sensul acesteia. Destinul, de care ne vom ocupa mai târziu, tocmai din acest aparent motiv al caracterului său imprevizibil datorat schimbărilor, nu poate fi cunoscut, Întrucât nimeni nu-și poate planifica viața, nu poate ști ce și cum va fi, ce o va favoriza, ce o va amenința, ce schimbări pot surveni, când, cum
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
și Fiul rătăcitor, sunt exemple extrem de sugestive pentru a demonstra ceea ce este o persoană-limită. Persoană-limită este cea care concentrează și trăiește În modul cel mai autentic problematica vieții. Ea este obligată să se confrunte cu situații Închise, cărora, În absența aparentă a libertății și a oricăror mijloace de a lupta, este obligată să le facă față, să găsească o soluție la impas. Adesea, apar situații tensionale sau chiar conflicte deschise, prin care persoana respectivă Încearcă să răstoarne sau să Îndepărteze limitele
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
este el necesar? Care sunt virtuțile sale? Acestor Întrebări li s-a răspuns deja. Nu vom face decât să le reformulăm sintetic. Dubletul are ca rol scoaterea În evidență a unor aspecte particulare ale persoanei, a unor virtualități Închise În aparenta structură unitară a acesteia. Dar dubletele ne dovedesc că persoana nu este constituită unitar, că este formată din părți cu semnificație psihologică și morală diferențiate după criterii valorice, și că aceste părți, se dispun sau ies la iveală, În funcție de circumstanțele
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
supraestimează un eu slab și labil. Aceasta te va Împiedica să vezi realitatea propriilor tale limite, deschizând calea exceselor, dincolo de orice fel de critică sau de grija evaluării consecințelor imediate sau târzii ale acțiunilor tale. Din acest moment, amăgit de aparentele succese, vei continua, epuizându-ți rapid resursele limitate, ceea ce se va duce la o stare de echilibru sufletesc și moral, care se va sfârși rapid printr-un eșec, la suferință sufletească și la desnădejde morală. Abia atunci vei vedea și
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
luat cu mine din acele țări și-au pierdut calitățile În timpul călătoriei de șase luni În jos pe Gange și peste ocean. Trebuie văzut dacă a noastră Cannabis sativa Își păstrează, În India, calitățile pe care le are În Europa. Aparenta diferență dintre aceste două plante constă numai În dimensiunea semințelor, cele de Cannabis indica fiind mai mici decât cele ale plantei europene. Opiul, cum am menționat deja, e de asemenea mult folosit În India și e Încă și mai dăunător
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
208-215. 283. Observație corectă. Cannabis indica și Cannabis sativa Linn., folosite Încă din Evul Mediu În medicina ³yurvedică, au o morfologie care „nu justifică Însă diferența de nomenclatură botanică, abandonată de către unii În favoarea celui de-al doilea nume științific. Diferența aparentă de varietate vine mai degrabă de la biologia și proprietățile acestei plante, producția sa - fibră sau rășină - variind după climat, temperat sau tropical și subtropical”, cf. Arion Roșu, „Yoga et alchimie”, ZDMG 132, 1982, pp. 370-371 cum n. 38. 284. În
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
demonstrabilă În sfârșit - să apară subiectul propriu-zis al textului. Ceea ce o interesează pe dna Zerlendi este enigma soțului ei, „tainele” despre care el Îi vorbea. Naratorul face doi pași În loc de unul spunându-și că e vorba de „cazurile de «moarte aparentă», de transă yoghinică, de levitațiune, incombustibilitate sau invizibilitate”. Un autor clasic pentru enumerarea sa e Patañjali, iar pentru cititorii săi, cei care ținuseră minte (și recunoșteau acum), Însuși Eliade, cel din Folclorul ca instrument de cunoaștere: „Foarte greu de explicat
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
Îngroparea lui Haridas). Căci Zerlendi notează „la Începutul jurnalului său intim”: „Scrisoarea lui Honigberger către J.E. a fost pentru mine cea mai precisă confirmare”. Urmează, spune Eliade, „o serie de trimiteri la opera lui Honigberger: cazuri de «fachirism», levitație, moarte aparentă, Îngropare de viu etc.” - adică exemplele clasice și, În această ordine, tocmai ceea ce urma notei 3 de la pagina 303 din Yoga I. Există trei posibilități: ca J.E. să fie două inițiale care nu camuflează nimic (prea puțin probabil), să ascundă
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
mai târziu Îl va avea Eliade: experiențele suprafirești ale yoghinilor, care Îl Îndeamnă să scrie: „Una dintre minunile yoghinilor care trece peste legile naturii și care face renumele acestei secte În cele patru părți ale lumii este așa-numita moarte aparentă, după care un yoghin poate fi Îngropat mai mult timp sub pământ și apoi Înviază. În descrierile călătorilor sunt puține cazuri de asemenea natură, așa că tocmai În secolul al XIX-lea găsim oameni competenți care dau toate amănuntele. Cel dintâi
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
o atitudine critică (inclusiv statistică) nu numai asupra relatării lui Ventura și Honigberger, dar și asupra altor documente contemporane, avansând ipoteza - pe care nu am regăsit-o altundeva - că Haridas nu ar fi numai un prototip convenabil al experienței morții aparente, dar și unul și același yoghin ce apare În diferitele relatări europene ale epocii, bunăoară În cele ale lui James Braid, care precedă cu un an mărturia lui Honigberger 2. Yoghinii pe care Îi Întâlnește În Asia, pe o arie
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
al revistei, rămâne relevant pentru opțiunea lirica personală; spre deosebire de violență negatoare a altor programe avangardiste, textul afirmă valorile mișcărilor moderniste anterioare, care se vor potenta în sinteză integralista. Că eseist, S. se remarcă printr-o viziune lucida, echilibrând șocul paradoxurilor aparente și percutanta asocierilor cu totul insolite. Temperamental, poetul este un spirit neliniștit, sedus și totodată înspăimântat de modernitate, câștigat de poezia marilor orașe, de elanurile și ritmurile constructiviste, de spectacolul eclatant al tehnicii, în care vede un nou tip de
SERNET. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289644_a_290973]
-
metamorfozata acum - remarcă Horia Stamatu - „într-un fel de «euharistie cosmică»”. Sentimentul nostalgiei, profund, si suferințele exilatului, relevate și în pagini de jurnal (Călcând pe urmele lui Nerval și Verlaine), trezesc stări sfâșietoare și presimțiri încărcate de neliniște care, în ciuda aparentei frenezii, erau vizibile chiar si in versurile primului volum: „Murim în fiecare stea/lăsăm sămânța-n fiecare vulcan/cruce ruptă, troița Pacificul,/ cenușă aruncată-n vânt/în ocean pentru peștii arămii/sau sub stele călătoare ascunse-n ocean...”. Autoare a
SIMIAN-BACIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289679_a_291008]