2,862 matches
-
un fulger șerpui printre norii joși de cerneală și, câteva clipe mai târziu, fu urmat de bubuitul prelungit al tunetului. Balamber trase de hățuri și își întoarse calul. — Să mergem! ordonă nervos. Spune-ți oamenilor să se grăbească. 23 Soarele apunea când începură să audă în spatele lor ecoul îndepărtat al bătăliei: un fel de duruit înăbușit, ce părea să urmărească mingan-ul împreună cu furtuna. Oamenii își ținură caii și începură să ciulească urechile și să se întrebe unii pe alții din priviri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
era de ajuns. El cu siguranță nu va fugi, lăsându-și regele expus atacului și ultrajului dușmanilor. Chiar cu prețul vieții. Doar atunci, în acel moment de respiro, în vreme ce războinicii săi se adunau în jurul lui, văzu că soarele stătea să apună: un apus însângerat, de parcă cerul ar fi luat parte la acel imens măcel. Și iată cavaleria vizigotă ieșind din norul de praf ce stăruia deasupra câmpului de luptă. O ciocnire frontală ar fi fost dezastruoasă, dar, gândi Balamber, acei cumpliți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
atâta farmec, liniște, dor. VIAȚA NU E CA UN SOARE Viața nu lucește ca un soare, Viața e un fulg dintr-o ninsoare Se topește-n timp și-apoi dispare, Iar soarele în fiecare zi răsare. Soarele răsare și mereu apune Orice zi-i ca ieri, ca astăzi, ca mâine, Și-atunci când e trist el este luminos, Mereu ne-ncălzește pe noi, cei de jos. Viața - aceasta-i frunză căzătoare, Verde-i doar un timp, și ce ușor ea moare, Soarele
Regăsirea by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91647_a_107362]
-
Mereu ne-ncălzește pe noi, cei de jos. Viața - aceasta-i frunză căzătoare, Verde-i doar un timp, și ce ușor ea moare, Soarele e soare și mereu răsare, Viața când s-a dus nicicând nu mai reapare. Când soarele apune, nu este dureros, Mâine iar sosește chipul lui frumos Îmi pare-o nebunie, viața nu e soare, Nu ține-o veșnicie e frunză ... căzătoare. SINGUR LA APUS Bogați cu haine scumpe îmbrăcați Gândesc că pot să schimbe pasul sorții Și
Regăsirea by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91647_a_107362]
-
construit pe potriva infirmității copilei, stătea aplecat într-o rână. Bătrânului i se păruse firesc ca sicriul să urmărească forma și silueta trupului, în loc să fie o ladă amorfă, identică pentru toți. Privi pe geamul ce dădea în curtea din spatele casei. Soarele apunea fără vlagă dincolo de ograda lăsată în paragină. Se întuneca în cameră și privirea îi zbură ca un fluture de noapte spre flacăra singurei lumânări care ardea între mâinile moartei. Ceara topită picura pe degetele descărnate ale fetei. Un rictus crispa
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
luminoase. Părea că procesiunea continuă. Sfinți cu lumânări în mână se lăsau duși de ape pe plute improvizate. Pășea fără gânduri, în rând cu ei. Soarele răsărea în stânga, printre crengi, în timp ce luna, plină și palidă după o noapte de veghe, apunea în dreapta. Avea aurul de o parte, argintul de alta și apa la picioare semn bun pentru călătorie. Mirosea puternic a pelin trezit din somn și bivoli negri îi traversau drumul pentru a se afunda în mâlul răcoros de pe marginea apei
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
un târziu, cu crupele arse, cu botul în spume și ochii împietriți de groază. Focul ca o materializare termică a energiei trepidante la care Bătrânul și călugărul fuseseră martori mistuia și purifica acum iarmarocul. Ziua era pe sfârșite și soarele apunea, însângerând ținutul și aruncând umbre prelungi peste câmpie. în vârful muntelui se opriră să-și tragă sufletul. Priviră cărarea șerpuitoare pe care urcaseră, cu nostalgia cu care îți privești, cu ochii minții, firul vieții. Ea începea din ceea ce rămăsese din
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
ochilor - când citesc, 1 Bucătăreasa pricepută (fr.). când vorbesc cu cineva, când gândesc altceva -, ca o formă a priori a cugetării, aruncând un văl de azur peste paginile cărților, peste priveliști, așa cum proiectezi, oriunde ți-ai întoarce privirile, rotundul soarelui apunând, rămas câtva timp în ochi. Strângerea treptată a confienței de altădată, a prieteniei afectuoase pentru ea. Dorința arzătoare de a-i sacrifica totul și mai ales libertatea mea. Sentimentul de teroare față de ființa care singură poate da și lua viața
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
un buchet puțin mai mare...Ba nu, doresc din fiecare culoare, douăzeci și unu de fire...!!” Sperând să recupereze impresia detestabilă În care se prezentase, apăru În restaurant oferindu-i Atenei impresionantul buchet de garoafe, făcând o reverență. „Strălucirea acestor minunate flori, apun În fața frumuseții tale...!! Cu toată plăcerea te rog primește din partea mea, această mică atenție...!” Luată prin surprindere Atena, scoase o exclamație de admirație. „Cât de frumoase sunt, de necrezut...!” - Se ridică dela masă, Îmbrățișindu-l. Își introduse capul ei de păpușe
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
părăsesc. Când au trecut oare...?” „Bucureștiul e un oraș frumos? - se interesă fata privindu-l cu dragoste. Ce are În mod deosebit...?” „Ce nu are...!oftă prelung Tony Pavone dus pe gânduri. Tot ce poți afla mai drăguț, mai pitoresc, apun În fața ospitalității locuitorilor acestui oraș. Pot afirma fără teamă de-a greși, atât bucureștenii precum și locuitorii acestui Întreg teritoriu strămoșesc au În permanență zâmbetul pe buze...! În casa celui mai sărac locuitor ești primit cu bunăvoință, iar ultima bucata de
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
Fi-i sigur, legea e făcută nu numai pentru puternicii zilei, iar dumneata va trebui să dai socoteală pentru grosolonia aplicată persoanei mele...!! Amenințarea cu arma, buzunărirea mea și confiscarea unor bunuri personale, o practicau tâlharii pe timpuri de mult apuse dar, cel puțin atunci te putea-i apăra...!!” „Măsoară-ți cuvintele...!” - se stropși maiorul Huzum. „Nicidecum...!!” ripostă energic Tony Pavone. Desființați bursa neagră și atunci n’o să mai mă Întrebe nimeni de unde am țigările. Șefii dumitale fumează țigări americane ascultând
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
încadrând o pajiște fermecătoare, care probabil că fusese fotografiată de sute de mii de ori și-n care își așezaseră cortul mii de turiști fericiți. Prin iarbă părea să se deschidă o cărare, o deschizătură îngustă printre dealuri, dar soarele apusese deja. Pe Jina a început întâi s-o doară capul, apoi durerea i s-a lăsat în jos, invadându-i tot trupul. Se simțea ca și când ar fi fost strivită. Femeia a fixat apa fără să vadă realemente ceva. Aici apa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
om simplu. Dumnezeu avea să-l învețe pe John cum s-o facă fericită pe soția lui. Dar la ușă nu era decât Drew. M-am gândit că poate vrei să faci o plimbare, i-a spus ghidul. Soarele a apus, dar putem s-ajungem la cascadă până se face noapte de tot. John a făcut un pas înapoi. Deci nu te-a concediat ? Drew a izbucnit în râs. Probabil că nu pe bune. Eu și tata avem o înțelegere nerostită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
ceea ce altfel ar fi putut să se vadă - flăcări obraznice cocoțate pe o culme îndepărtată, o coroană in crescendo de fum alb. Drew a încins focul de tabără la ora trei. La patru se întunecase deja de parcă soarele ar fi apus. Naji a intrat în cortul Irenei; ceilalți și-au adus scaunele și le-au așezat lângă foc. Jake a frământat puțin pământul cu lăbuțele, a rostogolit cu nasul un con de pin, a încercuit grupul de trei ori, după care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
a dat primul semn că toată lumea și-a revenit. Ministerul a dat un ordin defavorabil. Nu a mai sunat rectorii din CNR să tragă în MEN, ci căuta pile să eludeze ordinul. Atunci am știut că perestroika CDR-istă a apus și că, probabil, singura noastră șansă e să ne guverneze alții, că altminteri o luăm mereu de la capăt: ai pe cineva undeva... Nici unul din copiii ăștia nu a spus că a plecat de sărăcie. Ci fiindcă nu aveau pe nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
nu!” încercai să-i răspund în mine, pentru că o umbră de descurajare îi căzu pe față. - „E adevărat, nu va îmbătrâni, o auzii din nou pe Keti, pentru că nu va apuca, lumea lui care a trecut prin două războaie va apune înainte de a îmbătrâni” - „De unde știi?” o întrebai. Nu răspunse, în schimb îi simții adierea rochiei albe atingându-mi brațul, apoi prezența i se șterse, în timp ce tatăl meu prinse un post de radio ce transmitea o muzică orientală, tărăgănată și tristă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
soarelui“. Când începuse furtuna, se făcuse întuneric ca noaptea, dar mă temeam că, doar pentru că era întuneric, nu însemna neapărat că era „după apusul soarelui“. Poate că soarele fusese pus pe fugă de tunete și fulgere, dar fără a fi apus de fapt. Nu eram sigură câtă logică era în asta, dar instrucțiunile pe care mi le trimisese Nicholas fuseseră foarte explicite - înregistrarea nu trebuie să înceapă decât „după apusul soarelui“. Muream de nerăbdare să vorbesc cu Aidan, dar mi-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
mi le trimisese Nicholas fuseseră foarte explicite - înregistrarea nu trebuie să înceapă decât „după apusul soarelui“. Muream de nerăbdare să vorbesc cu Aidan, dar mi-am impus să rezist până după zece; în împrejurări normale, fără furtună, soarele ar fi apus cu siguranță până la ora aceea. Am pus casetofonul în dormitor pentru că era mult mai liniștit decât camera de zi, care dădea înspre stradă. Rafalele de tunet încetaseră, dar ploua încă cu găleata. Spre a mă asigura că totul merge, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
s-o respect, nici să-i descifrez mesajele. Întins alene în djerma largă, cu capul ușor înălțat pe o bârnă de lemn, legănat de flecăreala marinarilor care se pierdea armonios în clipocitul apei, priveam soarele, roșiatic deja, ce avea să apună peste trei ceasuri pe malul african. — Mâne în zori, vom fi la Misra-Veche1, îmi strigă un negru din echipaj. I-am răspuns printr-un zâmbet la fel la larg ca și al lui. De acum, nici o piedică nu mă mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
în fraze scurte și hotărâte al căror înțeles aparent era banal, iar înțelesul ascuns, greu de prins. Astfel a evocat victoriile lui Selim otomanul și aroganța crescută a castilienilor, observând cu tristețe că soarele islamului se înalță în Orient și apune în Occident Când ne-am luat rămas-bun, Harun m-a condus în propriul său cort, mai puțin larg și mai puțin împodobit, dar care putea totuși adăposti vreo zece persoane și era foarte bine aprovizionat cu răcoritoare și fructe. N-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
vegheze somnul, așa cum veghea bolnavii să învingă, împreună cu ei, Moartea. Rămase așezat la masă, în lumina lămpii, cu mâna sprijinită de cartea pe care, în noaptea aceea cu vânt și bântuită de spirite, nu avea s-o citească. 14 Soarele apunea, un imens disc palid ce părea că se scufundă în câmpia Pannoniei. Pe cer se zăreau deja câteva stele. Pe malul Dunării, la câteva mile de castru, era un mithraeum. Construcția subterană - un templu care celebra nașterea zeului Mithra în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
facă mâncărurile pe care le gătesc eu. Listarius o porni repede pe cărare. — De asta ești așa de arogant, pufni Vitellius, șchiopătând în spatele băiatului. Fiindcă ești sigur că nu mă pot lipsi de tine. — Trebuie să ne grăbim. Dacă soarele apune, n-o mai găsești pe vrăjitoare - mai făcu câțiva pași, apoi se opri. Și ai grijă să n-o întrerupi când vorbește. Dacă o întrerupi, nu-ți mai spune nimic. Listarius îi întoarse spatele și-și continuă drumul. Vitellius înțelese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
toate luminile și umbrele Destinului. — Coroana a căzut de pe capul lui Galba, iar puii sacri au zburat? — Da. Hector se ridică, deschise ușa și privi spre cer, apoi se întoarse în grabă și se așeză la masă. — Luna stă să apună. E târziu, peste puțină vreme trebuie să plec. Mai povesti că Galba îl alesese pe Piso - Vitellius tresări de uimire la auzul acelui nume - ca urmaș al său, și că în aceeași zi, în Senat, scaunul curial se așezase singur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ales pe tine. Valerius nu ți-a jurat credință. Antonius luă mâna de pe pumnal. — Deocamdată ești doar guvernatorul Germaniei Inferior. Îl poți judeca pentru atac, atât și nimic mai mult. Potrivit legilor noastre, atacul nu se pedepsește cu moartea. Soarele apunea. O lumină sângerie inunda amfiteatrul unde mulțimea continua să se îmbulzească spre ieșire, fără să bănuiască ce se întâmpla în pulvinar. Vitellius era singurul care stătea jos. Ceilalți erau în picioare, iar oamenii lui îl înconjuraseră. Antonius și Errius stăteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
lung, gânditor spre cea mai înaltă dintre colinele care, în dimineața aceea senină, se vedeau dincolo de zidul de apărare și de păduri. Revăzu o scenă nocturnă: Valerius, întins pe iarbă, lângă un foc pe cale să se stingă, luna plină care apunea, cenușa risipită de vânt... Velunda. Glasul lui Manteus îl trezi din visare. — Fostul proprietar era un negustor bogat, zise lanistul arătându-i, în stânga, micul teatru din piatră înconjurat de tei. Făcea negoț cu carne sărată, dar iubea actorii, dramele, comediile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]