2,333 matches
-
Mardi Gras*. În ultima clipă, George îl văzu și pe agentul deghizat venind pe stradă în spatele marinarului. Arăta ca un beatnik. George se ascunse în grabă după una dintre arcadele vechii clădiri guvernamentale spaniole, Cabildo și apoi se strecură printre arcade până pe St. Peter Street. O străbătu în goană, ajungând pe Royal Street și de acolo se îndreptă spre centru, unde erau liniile autobuzelor. Acum, agentul deghizat se învârtea în jurul catedralei. George trebuia să recunoască: nici copoii ăștia nu erau fitecine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
din bolta peșterii se prelingea apa veșniciei, susurînd lin pe vîna stîncii, precum sîngele În venele adormiților, iar uneori stropii cădeau pe trupurile lor trudite, pe chipurile lor Încremenite, rîurind printre ridurile frunții Înspre scoica urechii ori oprindu-se În arcada pleoapelor, după care se scurgeau precum lacrimile În găvanele străvezii ale ochilor, ca apoi să fie zăgăzuite de genele ochilor hieratici. Dar ei tot nu se trezeau. Surzi, cu auzul pecetluit de plumbul somnului și de catranul beznei, zăceau neclintiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
care s-ar fi Întrezărit albeața, ca la lunatici, dar ei cîntau psalmi și rugăciuni; astfel erau ei purtați de lunatici prin galeriile peșterii, pe sub bortele cavernei, printre găvane adînci cu temple din spumă de cristal, prin galerii Înguste cu arcada joasă. Dar de unde, oare, atîta siguranță În pașii lor, de unde acea liniște solemnă În care se deplasau printre atîtea obstacole, purtîndu-și povara cu atîta sprinteneală și Îndemînare, deși abia de-o atingeau cu palmele lor zdravene? Zadarnic căuta el să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
sunetul liniștii, tihna timpului, lumina negurii. Apa somnului. Apa. 14. Carul intră hurducăind În cetate, iar sus, deasupra capului său, se Înălțau porticurile intersectate pe alocuri de albastrul cerului, printre bolțile de piatră albă, printre punțile aruncate peste maluri nevăzute, arcade de piatră, erau acolo, doar să Întindă mîinile care zăceau inerte de-a lungul trupului său vlăguit, Într-o stare aproape letargică. Printre arcade, În locurile unde crăpase piatra, se mai iveau cîte-un smoc de iarbă verde, cîte-o rădăcină alburie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
pe alocuri de albastrul cerului, printre bolțile de piatră albă, printre punțile aruncate peste maluri nevăzute, arcade de piatră, erau acolo, doar să Întindă mîinile care zăceau inerte de-a lungul trupului său vlăguit, Într-o stare aproape letargică. Printre arcade, În locurile unde crăpase piatra, se mai iveau cîte-un smoc de iarbă verde, cîte-o rădăcină alburie și răzlețită ori cîte-o frunză ruginie de ferigă crescută În piatră; nu, ăsta nu mai era vis! Soarele acela secționat de umbra liniilor din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
locurile unde crăpase piatra, se mai iveau cîte-un smoc de iarbă verde, cîte-o rădăcină alburie și răzlețită ori cîte-o frunză ruginie de ferigă crescută În piatră; nu, ăsta nu mai era vis! Soarele acela secționat de umbra liniilor din bolta arcadelor, feriga, iarba, mușchiul de vegetație, toate la Îndemîna lui, nu, Într-adevăr, nu puteau fi În vis! Pentru că poți visa cerul, apa, focul, poți visa un bărbat și o femeie sau doar o femeie, poți visa un vis În trezie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
fi În vis! Pentru că poți visa cerul, apa, focul, poți visa un bărbat și o femeie sau doar o femeie, poți visa un vis În trezie sau un vis În vis, dar În nici un caz piatra aceea Îngustă și albă, arcadele, cetatea aceea durabilă. 15. Carul la care fuseseră Înhămați boii scîrțîia și se zgîlțîia din Încheieturi pe sub arcadele cetății, pe sub umbra caselor, de o parte și de alta a drumului, numai că el abia dacă zărea vreo casă, căci privea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
o femeie, poți visa un vis În trezie sau un vis În vis, dar În nici un caz piatra aceea Îngustă și albă, arcadele, cetatea aceea durabilă. 15. Carul la care fuseseră Înhămați boii scîrțîia și se zgîlțîia din Încheieturi pe sub arcadele cetății, pe sub umbra caselor, de o parte și de alta a drumului, numai că el abia dacă zărea vreo casă, căci privea pierdut doar În sus, cu ochii Încremeniți și mirați, presimțind doar prezența caselor Înalte de piatră, după cum Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Amory s-a hotărât să mai șadă puțin pe treptele din față, așa că le-a urat noapte bună. În spate, unde se mai zărea ultima geană a asfințitului, marea tapiserie a arborilor se Întunecase și promitea fantome. Luna timpurie scălda arcadele Într-un albastru palid și, Împletindu-se În noapte, intrând și ieșind din urzeala razelor de lună, se auzea un cântec, un cântec care conținea multă tristețe, unul plin de regrete infinite pentru scurgerea rapidă a vieții. Amory și-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
amintit de Kipling: „Beaches of Lukanon before the sealers came.“ Totuși oceanul continua să producă muzică, infinit de tristă. Ora zece i-a găsit fără un sfanț. Cinaseră copios cu ultimii unsprezece cenți și, cântând, se preumblaseră printre cazinourile și arcadele luminate Înșirate de-a lungul promenadei de scânduri, oprindu-se ca să asculte aprobator jazzband-urile care se produceau. Kerry șterpelise de undeva o chetă pentru Orfanii de Război Francezi, care Însuma un dolar și douăzeci de cenți, cu care-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
lună. În mai apărea pentru prima oară numele lui, Lesley Craig, cu 1250 dolari. Patrii ani! În cei patru ani de când... Contractul cu Winthrop zăcea neclintit pe biroul spațios de stejar. Craig se ridică și se duse la fereastra cu arcada de la colțul camerei. Dedesubt se întindea un bulevard larg, mărginit de copaci; cât vedeai cu ochii străluceau clădiri placate cu marmură. Banii curseseră gârlă pe această stradă și în această cameră. Se gândi căt de des se considerase unul dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
confere cărții o mai mare complexitate. În același scop - niciodată atins - sunt incluse în roman tot felul de fantezii ale personajului narator: „Vroiam [corect: voiam, n.n.] să omor un om. Celălalt seamănă perfect cu mine. Are ochii tare mici și arcadele căzute, ca la clovni. De fapt, sunt identici. Trebuie să omor un om.“ „Apoi nevăstuica se repezi la mine cu o iuțeală incredibilă, mă placă scurt, ca la rugby, mă izbi cu capul de ușă. M-am înmuiat instantaneu... puncte
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
țesă vizigotă. Își vopsea mâinile cu henna și își colora pleoapele încă de la zece ani. Devenise repede eleva favorită a lui Aabid și vocea ei unduia leneș într-o arabă fără greș. Era neîntrecută la desen. De sub degetele ei răsăreau arcade, bolte și un pavilion care, într-o vară, a prins viață în grădina lui Musa, sub ochiul atent al fetei de 12 ani. Isabel la segunda calcula unghiuri, înclinații și raze de cerc, hotăra materialele potrivite pentru fiecare centimetru de
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
și pielea tuciurie, că barba creștea albă, ceea ce făcea din chipul lui mâncat nu de păduchi, ci de vărsat, o adevărată geografie cu hăuri, cu genuni de păduri negre și de zăpadă cocoțate pe coame și spinări de pomeți și arcade. Avea obrazul stâng despicat de sabie și lobul urechii lungit de greutatea unui cercel purtat ani de zile, în urma căruia nu se mai vedea acum decât brazda găunoasă a pielii atârnânde. Nu cerșea și nu era în zdrențe, deși veșmintele
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
se contura chipul supt de vlagă al lui Vanghele un macedonean între două vârste, înalt și uscat, cu pielea palidă, cu vase de sânge vinete brăzdându-i fața. Avea sprâncene negre, stufoase și împreunate, pomeți proeminenți de asiatic și două arcade ieșite în afară, ca un prag. Stătea ca o plantă, cu creierul netezit de riduri. Flacăra lumânării părea a fi singura vietate din cameră. Bătrânul încercă să-l privească în ochi, dar nu descoperi decât două oglinjoare negre, purtând imaginea
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
intervale egale. Trunchiurile se prelungeau cu câte un mănunchi format din opt ramuri, lungi de câțiva metri, constituind armătura de boltă gotică. Butașii prinseseră rădăcini și înmugureau, înfrunzeau și înfloreau în fiecare primăvară. Coloanele, colonetele, stâlpii, capitelurile, pilaștrii, ogivele și arcadele edificiului se ornamentau cu lăstari, cârcei, frunze și flori, creând bolți naturale, înfrunzite și răcoroase, ca niște boschete enorme. Mozaicul pardoselii era el însuși o alternare savantă de gazon și mușchi. Natura nu era astfel copiată, ci perfecționată. Bătrânul fu
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
doare măseaua, să-i duci niște algocalmin. Eu zic să-i duci și un buchet de flori, că părea cam amărâtă. - Mâine, mormăi Popa. * Contesa se trezi într-o cacofonie de lumină. Heruvimul ei, agitat, se plimba prin fața ferestrei cu arcadă într-un ritm neregulat, zăpăcind razele de soare. Genele Contesei strănutară, zguduindu-i trupul transparent. - Calm... - Știu, lux și voluptate, strigă heruvimul cu ochelari de soare. Dar lumea de afară nu-i așa. Individul... omul ăla este ultima... mă rog
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
din bolta peșterii se prelingea apa veșniciei, susurând lin pe vâna stâncii, precum sângele În venele adormiților, iar uneori stropii cădeau pe trupurile lor trudite, pe chipurile lor Încremenite, râurind printre ridurile frunții Înspre scoica urechii ori oprindu‑se În arcada pleoapelor, după care se scurgeau precum lacrimile În găvanele străvezii ale ochilor, ca apoi să fie zăgăzuite de genele ochilor hieratici. Dar ei tot nu se trezeau. Surzi, cu auzul pecetluit de plumbul somnului și de catranul beznei, zăceau neclintiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
care s‑ar fi Întrezărit albeața, ca la lunatici, dar ei cântau psalmi și rugăciuni; astfel erau ei purtați de lunatici prin galeriile peșterii, pe sub bortele cavernei, printre găvane adânci cu temple din spumă de cristal, prin galerii Înguste cu arcada joasă. Dar de unde, oare, atâta siguranță În pașii lor, de unde acea liniște solemnă În care se deplasau printre atâtea obstacole, purtându‑și povara cu atâta sprinteneală și Îndemânare, deși abia de‑o atingeau cu palmele lor zdravene? Zadarnic căuta el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
sunetul liniștii, tihna timpului, lumina negurii. Apa somnului. Apa. 14. Carul intră hurducăind În cetate, iar sus, deasupra capului său, se Înălțau porticurile intersectate pe alocuri de albastrul cerului, printre bolțile de piatră albă, printre punțile aruncate peste maluri nevăzute, arcade de piatră, erau acolo, doar să Întindă mâinile care zăceau inerte de‑a lungul trupului său vlăguit, Într‑o stare aproape letargică. Printre arcade, În locurile unde crăpase piatra, se mai iveau câte‑un smoc de iarbă verde, câte‑o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
pe alocuri de albastrul cerului, printre bolțile de piatră albă, printre punțile aruncate peste maluri nevăzute, arcade de piatră, erau acolo, doar să Întindă mâinile care zăceau inerte de‑a lungul trupului său vlăguit, Într‑o stare aproape letargică. Printre arcade, În locurile unde crăpase piatra, se mai iveau câte‑un smoc de iarbă verde, câte‑o rădăcină alburie și răzlețită ori câte‑o frunză ruginie de ferigă crescută În piatră; nu, ăsta nu mai era vis! Soarele acela secționat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
piatra, se mai iveau câte‑un smoc de iarbă verde, câte‑o rădăcină alburie și răzlețită ori câte‑o frunză ruginie de ferigă crescută În piatră; nu, ăsta nu mai era vis! Soarele acela secționat de umbra liniilor din bolta arcadelor, feriga, iarba, mușchiul de vegetație, toate la Îndemâna lui, nu, Într‑adevăr, nu puteau fi În vis! Pentru că poți visa cerul, apa, focul, poți visa un bărbat și o femeie sau doar o femeie, poți visa un vis În trezie sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
fi În vis! Pentru că poți visa cerul, apa, focul, poți visa un bărbat și o femeie sau doar o femeie, poți visa un vis În trezie sau un vis În vis, dar În nici un caz piatra aceea Îngustă și albă, arcadele, cetatea aceea durabilă. 15. Carul la care fuseseră Înhămați boii scârțâia și se zgâlțâia din Încheieturi pe sub arcadele cetății, pe sub umbra caselor, de o parte și de alta a drumului, numai că el abia dacă zărea vreo casă, căci privea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
o femeie, poți visa un vis În trezie sau un vis În vis, dar În nici un caz piatra aceea Îngustă și albă, arcadele, cetatea aceea durabilă. 15. Carul la care fuseseră Înhămați boii scârțâia și se zgâlțâia din Încheieturi pe sub arcadele cetății, pe sub umbra caselor, de o parte și de alta a drumului, numai că el abia dacă zărea vreo casă, căci privea pierdut doar În sus, cu ochii Încremeniți și mirați, presimțind doar prezența caselor Înalte de piatră, după cum Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
acum cristalul tău steril Spre-a mărilor îndepărtată brumă. Dar murmurul, acord eternizat, Neîncetat mărirea ta o plânge; Și-ntregul tău trecut, pietrificat, În unda potolită se răsfrânge. UMANIZARE Castelul tău de gheață l-am cunoscut, Gîndire: Sub tristele-i arcade mult timp am rătăcit, De noi răsfrângeri dornic, dar nici o oglindire În stinsele cristale ce-ascunzi, nu mi-a vorbit; Am părăsit în urmă grandoarea ta polară Și-am mers, și-am mers spre caldul pământ de miazăzi, Și sub
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]