4,609 matches
-
acestă diferență sensibilă care face ca, uneori, în polemică să se ignore cadrul principial. De altfel, Marc Angenot, în scurta sa incursiune etimologică, semnalează că "ideea de deriziune, de impertinență și de dispreț nu este neapărat implicată, în timp ce ideea de argumentare o argumentare violentă, agresivă, insistentă și nu rece și măsurată este pusă în prim-plan"10. Prin această conceptualizare, cercetătorul canadian distinge, în esență, polemica de satiră și de pamflet și pune în lumină specificul fiecărui tip de discurs în
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
sensibilă care face ca, uneori, în polemică să se ignore cadrul principial. De altfel, Marc Angenot, în scurta sa incursiune etimologică, semnalează că "ideea de deriziune, de impertinență și de dispreț nu este neapărat implicată, în timp ce ideea de argumentare o argumentare violentă, agresivă, insistentă și nu rece și măsurată este pusă în prim-plan"10. Prin această conceptualizare, cercetătorul canadian distinge, în esență, polemica de satiră și de pamflet și pune în lumină specificul fiecărui tip de discurs în parte. În
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
Iar pe de altă parte, a doua dimensiune a retoricii, alături de cea estetică, este cea argumentativă, clasabilă exclusiv în sfera judiciarului, unde forma tipică pe care o ia conflictul este procesul. Ei bine, trebuie remarcat că, în polemica literară, între argumentarea logică și amprenta stilistică a autorului pare să existe un echilibru deseori fragil. El se rupe, dispare în cazul pamfletului, ale cărui resorturi sunt de natură emoțională. În baza corelației dintre retorică și dialectică, se pot desprinde câteva concluzii privind
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
autotelică, fiind independentă de context. De aceea e admisă ca adevărată, iar prezența ei în discursul polemic poate influența pozitiv gradul de credibilitate al acestuia. Astfel, în discursul polemic, demonstrația este dezirabilă, fără a fi absolut necesară și suficientă, pe când argumentarea (în sensul actual: de acțiune conjugată a elementelor raționale și emoționale) este condiția sine qua non a existenței discursului polemic. Sintetic și puțin reducționist, raportul între retorică și dialectică poate evidenția distincții de genul: monolog-dialog, persuasiv-euristic, ipoteze-teze, asertiv-dubitativ, însă, în
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
alt fel"27. Perspectiva lui Marc Angenot, exploatând încă din anii '80 teoria aristoteliană despre topoi și sfera opinabilului, accentua, iarăși, dubla dimensiune dialogică și sociologică a discursului, în genere, precum și cele două forme de "punere în discurs": nararea și argumentarea. De asemenea, același autor integrează polemica, alături de satiră și pamflet, în marea familie a discursurilor entimematice, doxologice și agonale. Astfel, imixtiunea polemicii în discursul literar evidențiază, tot sub aspect evolutiv, existența sa ca formă generică sau categorie retorică, numai că
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
finalitatea pragmatică tocmai printr-o foarte atentă utilizare a materiei prime de care dispune: limbajul. Acest aspect e vizibil în ceea ce Monica Spiridon numește, analizând publicistica eminesciană, "caracterul hibrid" (eterogen, la Cornel Munteanu) al textelor care încorporează, alături de o solidă argumentare rațională (bazată pe date istorice și statistice, concrete), "materiale heteroclite, ținând fie de sfera narativă, fie de regimul poetic"; un eclectism structural ce corespunde, în planul pragmatic al comunicării, unei retorici a persuasiunii. De altfel, pledoaria autoarei se focalizează pe
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
textului polemic în care emergența interlocutorilor ar funcționa ca un artificiu al scriiturii, destinat să pună în relief discursul autorului. 2.6.2. Discursul argumentativ. Fiind un discurs argumentativ, discursul polemic comportă o cercetare dublu orientată: către aspectul rațional (logica argumentării, coerența și coeziunea textului) și către aspectul emoțional (dimensiunea retorică, expresivitatea etc). Aceasta din urmă joacă un rol esențial în polemica literară a cărei finalitate, alături de persuadarea destinatarului (= lector imparțial), în baza argumentației nude, este captația afectivă. Acțiunea conjugată a
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
esențial în polemica literară a cărei finalitate, alături de persuadarea destinatarului (= lector imparțial), în baza argumentației nude, este captația afectivă. Acțiunea conjugată a elementelor raționale și a celor retorice asigură spectacularitatea oricărei polemici. Definită ca "act discursiv orientat către interlocutor(i)", argumentarea presupune implicit sau explicit o intenție polemică alături de o dimensiune ilocutorie a cărei ambivalență este asigurată de cuplul susținere-respingere. Teoria argumentării subliniază trăsăturile derivate din caracterul polemic al argumentării: autocenzura demersului argumentativ, dimensiunea spectaculară și dimensiunea conflictuală. Distincția de sorginte
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
a elementelor raționale și a celor retorice asigură spectacularitatea oricărei polemici. Definită ca "act discursiv orientat către interlocutor(i)", argumentarea presupune implicit sau explicit o intenție polemică alături de o dimensiune ilocutorie a cărei ambivalență este asigurată de cuplul susținere-respingere. Teoria argumentării subliniază trăsăturile derivate din caracterul polemic al argumentării: autocenzura demersului argumentativ, dimensiunea spectaculară și dimensiunea conflictuală. Distincția de sorginte aristotelică între dictum și modus, aplicată conținutului argumentării, evidențiază ceea ce se spune de cum se spune, punând în lumină atitudinea locutorului față de
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
spectacularitatea oricărei polemici. Definită ca "act discursiv orientat către interlocutor(i)", argumentarea presupune implicit sau explicit o intenție polemică alături de o dimensiune ilocutorie a cărei ambivalență este asigurată de cuplul susținere-respingere. Teoria argumentării subliniază trăsăturile derivate din caracterul polemic al argumentării: autocenzura demersului argumentativ, dimensiunea spectaculară și dimensiunea conflictuală. Distincția de sorginte aristotelică între dictum și modus, aplicată conținutului argumentării, evidențiază ceea ce se spune de cum se spune, punând în lumină atitudinea locutorului față de conținutul transmis. În acest sens, se delimitează propozițiile
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
alături de o dimensiune ilocutorie a cărei ambivalență este asigurată de cuplul susținere-respingere. Teoria argumentării subliniază trăsăturile derivate din caracterul polemic al argumentării: autocenzura demersului argumentativ, dimensiunea spectaculară și dimensiunea conflictuală. Distincția de sorginte aristotelică între dictum și modus, aplicată conținutului argumentării, evidențiază ceea ce se spune de cum se spune, punând în lumină atitudinea locutorului față de conținutul transmis. În acest sens, se delimitează propozițiile asertorice (dictus) de cele modale (dictus + modus) și, de asemenea, sunt teoretizate principalele modalități: alethice (necesar, posibil, contingent, imposibil
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
cele modale (dictus + modus) și, de asemenea, sunt teoretizate principalele modalități: alethice (necesar, posibil, contingent, imposibil), deontice (obligatoriu, interzis, permis, facultativ), epistemice (verificat, indecis, falsificat, nefalsificat) sau opinabile (convingerea, considerația, părerea nedecisă, contestarea)62. Constantin Sălăvăstru constată că, în ceea ce privește eficiența argumentării, "performanța opinabilă a intervenției argumentative polemice este favorizată de parcurgerea gradată a modalităților opinabile de la inferior la superior". Aceasă concluzie vizează strategia de influențare a atitudinii interlocutorului care ar putea, gradat, să treacă de la contestarea tezei locutorului la o părere
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
concluzie vizează strategia de influențare a atitudinii interlocutorului care ar putea, gradat, să treacă de la contestarea tezei locutorului la o părere nedecisă și, eventual, la un acord. În comunicarea cotidiană acest lucru e perfect valabil, însă în polemica literară eficiența argumentării se încadrează în cu totul alți parametri. Argumentele devin probe în fața instanței de judecată, însă probe care au drept temei nu doar realitatea nudă, ci mai ales asumarea subiectivizată a acesteia. Din acest unghi, modelul dialogicii intenționale propus de Dispaux
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
parametri. Argumentele devin probe în fața instanței de judecată, însă probe care au drept temei nu doar realitatea nudă, ci mai ales asumarea subiectivizată a acesteia. Din acest unghi, modelul dialogicii intenționale propus de Dispaux 63 stabilește, drept criteriu taxonomic al argumentării, criteriul subiectului sau, altfel spus, al intenției care stă la baza discursului, ca demers teleologic, orientat spre destinatar(i). Astfel, vorbim de judecățile de observator, de evaluator și de prescriptor, pe care polemistul, ca subiect al argumentării, și le asumă
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
criteriu taxonomic al argumentării, criteriul subiectului sau, altfel spus, al intenției care stă la baza discursului, ca demers teleologic, orientat spre destinatar(i). Astfel, vorbim de judecățile de observator, de evaluator și de prescriptor, pe care polemistul, ca subiect al argumentării, și le asumă în mod diferit, în funcție de receptorul vizat. Dacă, prin comunicarea unei observații, relația dialogică se stabilește prioritar între polemist și publicul său, în virtutea intenției primului de a stabili o relație cât mai obiectivă cu al doilea, prin comunicarea
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
relația dialogică, susceptibilă de a atinge gradul maxim de subiectivitate, vizează, de regulă, adversarul. Cât despre comunicarea unei prescripții, ea poate, deopotrivă, să fie orientată fie spre public (cazul manifestului), fie spre adversar (cazul scrisorii deschise). Alte posibile taxinomii ale argumentării trebuie să țină cont de anumite criterii, cum ar fi cel al obiectului polemicii, al naturii argumentului, al valorii de adevăr pe care-l vehiculează, al strategiei de argumentare. În ceea ce privește obiectul polemicii, Eminescu distinge între polemica ad rem, "care privește
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
manifestului), fie spre adversar (cazul scrisorii deschise). Alte posibile taxinomii ale argumentării trebuie să țină cont de anumite criterii, cum ar fi cel al obiectului polemicii, al naturii argumentului, al valorii de adevăr pe care-l vehiculează, al strategiei de argumentare. În ceea ce privește obiectul polemicii, Eminescu distinge între polemica ad rem, "care privește adevărul tezei în sine", și polemica ad hominem, care are în vedere persoana care a făcut sau a susținut un lucru (o idee) blamabil(ă). Astăzi, argumentul ad hominem
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
distinge între polemica ad rem, "care privește adevărul tezei în sine", și polemica ad hominem, care are în vedere persoana care a făcut sau a susținut un lucru (o idee) blamabil(ă). Astăzi, argumentul ad hominem apare, din perspectiva teoriei argumentării, nuanțat prin două atribute: circumstanțial (se referă la atacarea ideii unei persoane prin atacarea credibilității acesteia) și personal (se referă la discreditarea unei idei prin discreditarea persoanei care o susține). Polemist de carieră, Nicolae Iorga, susținător al argumentării riguroase privind
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
perspectiva teoriei argumentării, nuanțat prin două atribute: circumstanțial (se referă la atacarea ideii unei persoane prin atacarea credibilității acesteia) și personal (se referă la discreditarea unei idei prin discreditarea persoanei care o susține). Polemist de carieră, Nicolae Iorga, susținător al argumentării riguroase privind teza în sine, pledează într-un articol celebru și pentru argumentul ad hominem astfel: "Cu cât talentul sau energia vinovatului sunt mai mari, cu cât situația lui e mai înaltă, cu cât vârsta-i dă mai multă autoritate
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
calitatea sa de persoană publică, moralmente vulnerabilă, tocmai pe acest palier. Când polemistul este dedublat de pamfletar, identitatea nominală a adversarului dispare, iar personajului nou creat i se construiește o imagine fizică și psihică fictivă și, evident, anamorfozată. Tot teoria argumentării ne furnizează o tipologie standard a argumentelor, care poate fi aplicată cu succes discursului polemic literar, și anume: argumente bazate pe fapte reale sau fictive (și documentul intră în această categorie), pe exemple (folosite ca puncte de plecare ale generalizărilor
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
consensului general, care se fixează în timp). De asemenea, de la Aristotel încoace, se distinge între argumentele întemeiate rațional și sofisme (fallacies) sau falsele argumente, care în accepțiunea contemporană nu se mai referă la eroarea de raționare, ci la eroarea de argumentare. Distincția în sine este irelevantă în ceea ce privește discursul polemic literar, pentru că aici parametrii de evaluare au în vedere depășirea dilemei adevărat fals sau corect-eronat în direcția unei probabilități impuse de caracterul doxologic. Observăm așadar că, dacă în argumentarea cotidiană sau în
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
la eroarea de argumentare. Distincția în sine este irelevantă în ceea ce privește discursul polemic literar, pentru că aici parametrii de evaluare au în vedere depășirea dilemei adevărat fals sau corect-eronat în direcția unei probabilități impuse de caracterul doxologic. Observăm așadar că, dacă în argumentarea cotidiană sau în discursul științific sofismele sunt indezirabile și repudiate prin sintagma "argumentare periferică", în polemica literară ele joacă un rol central. Prin urmare, sofisme ale unui raționament incorect sau tendențios (exemplu falsa analogie), argumentele aparente (argumente "ad": ad hominem
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
pentru că aici parametrii de evaluare au în vedere depășirea dilemei adevărat fals sau corect-eronat în direcția unei probabilități impuse de caracterul doxologic. Observăm așadar că, dacă în argumentarea cotidiană sau în discursul științific sofismele sunt indezirabile și repudiate prin sintagma "argumentare periferică", în polemica literară ele joacă un rol central. Prin urmare, sofisme ale unui raționament incorect sau tendențios (exemplu falsa analogie), argumentele aparente (argumente "ad": ad hominem, ad populum, ad verecundiam), sofisme ale limbajului (echivocul, amfibolia, elementele de natură emoțională
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
unui raționament incorect sau tendențios (exemplu falsa analogie), argumentele aparente (argumente "ad": ad hominem, ad populum, ad verecundiam), sofisme ale limbajului (echivocul, amfibolia, elementele de natură emoțională) sau sofisme ale concluziei irelevante (întrebarea retorică)68 sunt tot atâtea cenușărese ale argumentării strict raționale pe care polemica literară le convertește în strategii afective menite să echilibreze intenția de a proba și convinge (docere, probare, monere) cu cea de a persuada și emoționa (conciliare, delectare, movere) din retorica antică. În concluzie, ele intră
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
genocid fizic și mai ales spiritual. O altă preferință a scriitorului-moralist, de care aminteam puțin mai sus, ține de fictivizarea obiectului și reprezentarea sa într-o eidetică a apocalipsei. Din unghi retoric, contestarea vehementă devine cea mai firavă formă de argumentare, în comparație cu imaginea horror pe care poetul-moralist o construiește, întotdeauna atent la forța simpatetică a detaliului. Ficțiunea se naște, foarte ades, dintr-o percepție distorsionată asupra unor evenimente reale, consemnate de presa vremii, al căror element autentic astăzi nu mai are
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]