1,975 matches
-
de anumite probleme (Nichols, Schwarts, 2001). Terapia narativă de familie, abordare dominantă în terapia de familie contemporană, este interesată de impactul pe care diversele probleme cu care se confruntă societatea îl au asupra familiei, terapeuții narativi nemaifiind de acord cu aserțiunile conform cărora problemele aparțin indivizilor (așa cum afirmau psihanaliștii) sau familiilor (așa cum consideră terapeuții sistemici - Freedman, Combs, 1996). Terapeuții narativi îi ajută pe oameni să se separe de discursurile dominante, adesea toxice, existente în societate, internalizate de către aceștia și care nu
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2161_a_3486]
-
științifică ar trebui studiate la fel ca orice tip de sistem de credințe"56 și că și "(...) cunoașterea, la fel ca orice altă instituție social, este produsul unei acțiuni collective orientată spre scopuri"57. Și totuși, nu doar astfel de aserțiuni sunt în măsură să dea seama despre orientarea ideologică a cunoașterii în societatea noastră. Revenind la maniera în care am definit ideologia încă de la începutul acestei lucrări, ca sistem de credințe împărtășite la nivelul societății și care configurează anumite strategii
Teorie politică și ideologie by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]
-
a stării de natură, cărora li se vor adăuga altele două (piața liberă și statul minimal), precum și o distincție fondatoare (cea dintre sfera publică și sfera privată) Toate aceste principii filosofice fac din ideologia politică liberală o sumă coerentă de aserțiuni. Astfel, se poate spune că libertatea politică, fundamentată de contractul social pe care îl "semnează" oamenii din starea de natură dă naștere libertății economice (concurenței libere pe piață). În aceste condiții politice și economice, intervenția statului ar trebui să fie
Teorie politică și ideologie by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]
-
a pledat și John Horton, atunci când a evidențiat că la baza ideii legitimității se află "recunoașterea obligației celor ce exercită puterea politică de a o justifica cumva [tuturor] subiecților ei și a faptului că această justificare trebuie să meargă dincolo de aserțiunea că cei dintâi îi constrâng pe cei din urmă doar pentru că au la dispoziție mijloacele pentru a face acest lucru" (John Horton, "Political Legitimacy, Justice and Consent", în Critical Review of International Social and Political Philosophy 15, 2 (2012), p.
În afara eticii? Filosofia politică și principiile morale by Eugen Huzum () [Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
delimitate sunt abordate sintetic și pregnant, sub semnul ponderației dialectice, fără exces de cazuistică și cu știința formulării concluziilor pe cât de nuanțate, pe atât de limpezi și convingătoare. Spirit disociativ și echilibrat, C. dovedește aplicație pentru ideologia literară. Considerațiile conțin aserțiuni care, cu trecerea anilor, pot părea „banalizate” - ori prea timide, reținute -, dar care vădeau o binevenită combativitate, inteligent „autoprotejată”, la adresa derivei ultrapolitizate și vulgar sociologizante a criticii din perioada 1948-1960, a domniei „realismului socialist”. Ele au contribuit, alături de alte demersuri
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286177_a_287506]
-
unei realități mai cuprinzătoare, care depășește domeniul strict al literaturii. Într-o "Notă pentru o mărturisire literară" (1932), el afirmă că "[p]oezia întocmai că un fenomen fizic participa de misteriosul vieții [s.n.]".1 Punctul liminar al unei astfel de aserțiuni ar putea fi acel misterium cosmogonicum, la care conduce întreaga construcție speculativa poescă din Eureka 2 (1848), conform căreia "universul este cel mai sublim dintre poeme"3, iar Divinitatea, Artistul Suprem. În această lucrare ce reprezinta, probabil, versiunea finală a
Gândul din gând: Edgar Poe și Ion Barbu by Remus Bejan () [Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
nimic." Henri Bergson Mai aproape, de epocă în care Ion Barbu a trait, Henri Bergson, în "Eseu asupra datelor imediate ale conștiinței" (1888), identifică "le grand mystère de la vie" [marele mister al vieții]1 - creația continuă - , chiar cu esență frumosului, aserțiune, ce, pentru poetul român, nu putea decât să continue un gând poesc. Autorul Jocului secund cunoaște opera bergsoniana și, într-o luare de poziție, din primii ani de activitate literară, se revendică, direct, de la speculațiile filozofului francez asupra artei: În
Gândul din gând: Edgar Poe și Ion Barbu by Remus Bejan () [Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
unde declară că "un poem nu este facultatea poetica, ci mijlocul de a trezi această facultate în oameni", iar "singura metodă de a testa meritele unui poem este să măsori capacitatea lui de a trezi Sentimentul Poetic în alții"83. Aserțiunea este, reluată apoi și dezvoltată în "Filozofia compoziției", după cum urmează: Abia dacă trebuie să fac observația că un poem merită acest titlu doar în măsura în emoționează, prin înălțarea sufletului. Valoarea unui poem este rațio de această plăcere înălțătoare [s.n.
Gândul din gând: Edgar Poe și Ion Barbu by Remus Bejan () [Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
în recenzia Drake-Halleck88 nu este să reprezinte/imite o experiență anume, ci să indice cititorilor calea spre Frumusețea Absolută. La rândul său, Ion Barbu refuză mimesis-ul. Într-adevăr, "obiectul" propriu al compoziției poetice este, si pentru autorul "Jocului secund", o aserțiune predominat intelectuală, din care poate să rezulte, eventual, emoția, dar una contemplata: "Suflet mai degrabă religios decât artistic, am vrut în versificările mele să dau echivalentul unor slavi absolute ale intelectului și viziunii [s.n]"89, formula ce amintește de
Gândul din gând: Edgar Poe și Ion Barbu by Remus Bejan () [Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
6 Ion Barbu, "Poetica domnului Arghezi, 1927", în Versuri și proza, 1984, p. 154. 7 Ibidem. 8 Ion Barbu, "Aderca: De vorbă cu Ion Barbu: Zece ani de poezie", în Versuri și proza, p. 139. Să reținem, totodată, tonalitatea begsoniană aserțiunii care definește intelectul. 9 Ibidem. 10 Ibidem. 11 Ion Barbu, "Jean Moréas (Jean Pupadiamantopulos)", în Versuri și proza, 1984, pp. 203-204. 12 Vezi Henri Bergson, "L'évolution créatrice", în Oeuvres, 1970, pp. 236-241. 13 Idem, p. 797: "Un Dieu formel
Gândul din gând: Edgar Poe și Ion Barbu by Remus Bejan () [Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
Henri Bergson folosește frecvent termenul "geometrie", precum și unele derivate ale lui, pentru a se referi, în general, la o anumită ordine inerentă naturii, pentru care inteligență umană reprezintă o modalitate de adaptate, sens pe care il regăsim și în multe aserțiuni barbiene. Iată câteva exemple: "Toutes leș opérations de notre intelligence tendent à la géométrie, comme au terme où elles trouvent leur parfait achèvement. Mais, comme la géométrie leur est nécessairement antérieure (puisque ces opérations n'aboutiront jamais à reconstruire l
Gândul din gând: Edgar Poe și Ion Barbu by Remus Bejan () [Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
substitui - susține în „unu” Paul Sterian - „cel cu o mie de ochi, o mie de urechi, o mie de picioare, o mie de telegrame, o mie de condeie”. Transformări de o asemenea anvergură duc și la discreditarea individualismului. Integraliștii reactualizează aserțiunea lui Lautréamont, potrivit căreia poezia trebuie scrisă nu de unul singur, ci de toți: „Nu indivizii arhangheli plutind peste societate; prinși în angrenaj, trăim în, prin, pentru ea. Unul reprezenta, reprezentăm toți.” Eludând proza narativă, sub cuvânt că funcția ei
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287567_a_288896]
-
de adâncime, personaje-etalon precum Horea și Avram Iancu transportă un întreg arsenal de locuri și situații comune parafate politic. V. supralicitează acțiunea, deschide multiple planuri de argumentare privind „rolul istoric”. Totodată ecranează partitura protagonistului, redus la o voce prestatoare de aserțiuni, stilistic rizibile, însă întotdeauna rostite cu patos: „Lupta noastră a fost ca o vacă neagră... Întunecată de durere. Dar n-a fost stearpă” (Avram Iancu sau Calvarul biruinței). În alte piese, Adio, majestate! (în centrul scenei: N.D. Cocea și Miron
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290636_a_291965]
-
să se producă 79. Pornind de la scopul comunicării, A. H. G a r d i n e r distinge patru tipuri de fraze (enunțuri) posibile, cărora le stabilește specificul: 1) declarația, prin care se spune ceva despre ceva, realizîndu-se o aserțiune prin care se face o afirmație sau o negație 80, 2) întrebarea, a cărei reușită depinde de îndeplinirea de către interlocutor a unei anumite acțiuni, 3) cererea, care este exprimarea dorinței de a se îndeplini o acțiune ce nu depinde (numai
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
lui primă constă în tentativa de a modifica situația interlocutorilor. Cînd face o promisiune, cineva își asumă el însuși o obligație, care reprezintă o consecință a enunțării și constituie chiar esența ei, mobilul enunțării respective. Prin urmare, în vreme ce, într-o aserțiune (într-un enunț constatativ) cuvintele trebuie să se potrivească cu lumea pentru a avea valoare de adevăr, într-o promisiune (într-un enunț performativ), lumea, prin faptele locutorului, trebuie să se conformeze cuvintelor. Adresînd o întrebare interlocutorului, vorbitorul urmărește crearea
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
Wittgenstein, "întotdeauna imaginativ", și Austin, "cu picioarele pe pămînt", există multe puncte de contact în ceea ce privește interpretarea limbii. Există chiar, crede acest analist, elemente care dovedesc o filiație între opiniile despre limbă ale gînditorilor englezi (între care și Bertrand Russell) și aserțiunile filozofului austriac, îndeosebi din Tractatus logico-philosophicus145. Ludwig Wittgenstein 146 respinge, la fel ca Moore, opini-ile carteziene despre cunoaștere și îndoială, dar crede că atît Moore, cît și Descartes greșesc, fiindcă este lipsit de sens să ai pretenții de cunoaștere acolo
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
întrebuințată prima dată de Karl B ü h l e r (Sprechakt), dar acest lingvist punea fenomenul în legătură cu actul de a semnifica, dîndu-i astfel o orientare specială (Karl Bühler, Sprachtheorie, Jena, 1934). 80 De aici nu decurge adevărul sau falsitatea aserțiunii, deoarece una este intenția locutorului de a afirma adevărul sau falsitatea unei stări de lucruri și alta este valoarea logică de adevăr. 81 Vezi Jacques Moeschler, Anne Reboul, op. cit. p. 40 ș.u. 82 Vezi J. L. Austin, Cum să
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
la apariția disfuncției endoteliale cât și la accentuarea statusului protrombotic al pacienților dislipidemici, având în consecință un risc coronarian crescut. Cardiomiopatia diabetică. Există astăzi un cumul de dovezi că diabetul determină apariția unui proces cardiomiopatic independent de afectarea coronariană. Această aserțiune este susținută și de dovezile epidemiologice care arată că la pacienții cu diabet IC este mult mai frecventă în condiții similare de extensie a afectării miocardice (33). Caracteristicile morfopatologice ale cardiomiopatiei diabetice sunt prezența fibrozei interstițiale și a hipertrofiei miocitare
Tratat de diabet Paulescu by Ovidiu Brădescu, Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92264_a_92759]
-
consultativ 289". Secțiunea a III-a Parlamentul European, instituție fundamentală a Uniunii Europene Capitolul 1 Localizarea parlamentului în sistemul instituțiilor Uniunii Europene Parlamentul european este considerat, de multe ori, a fi instituția echivalentă, la nivel comunitar, a parlamentelor naționale. Această aserțiune duce la o interpretare sui generis a organizării instituțiilor comunitare, în interiorul cărora Parlamentul european este o instituție unică, implicată activ și total în elaborarea de acte parlamentare de decizie. Pentru a evidenția trăsăturile specifice ale Parlamentului european raportate la mecanismul
Parlamentarismul în societatea internațională by Gabriel-Liviu Ispas () [Corola-publishinghouse/Science/1020_a_2528]
-
unei instituții fundamentale, care are darul de a apropia Uniunea Europeană de cetățenii ei, într-un efort permanent de limitare a deficitului democratic. Parlamentul european este considerat, de multe ori, a fi instituția echivalentă, la nivel comunitar, a parlamentelor naționale. Această aserțiune duce la o interpretare sui generis a organizării instituțiilor comunitare, în interiorul cărora Parlamentul european este o instituție unică, implicată activ și total în elaborarea de acte parlamentare de decizie. Ridicând problema "modelului parlamentar", a fost evidențiat că este importantă conceptualizarea
Parlamentarismul în societatea internațională by Gabriel-Liviu Ispas () [Corola-publishinghouse/Science/1020_a_2528]
-
și neproblematică, abandonarea ideii conform căreia piața funcționează de la sine atâta timp cât resursele sunt limitate și actorii utilitariști au reprezentat schimbări teoretice fundamentale. Instituțiile (În primul rând drepturile de proprietate) creează economia de piață, și nu invers; a devenit deja o aserțiune evidentă ideea că, În lipsa unor instituții formale funcționale cum ar fi definirea și impunerea drepturilor de proprietate, regulile concurenței și falimentului, nu poate exista economie de piață și, mai important, nici nu apar boom-urile economice specifice acesteia. Este bine
Organizare și câmpuri organizaționale. O analiză instituțională by Mihai Păunescu [Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
acest sens, instituțiile Își definesc o logică proprie și care nu este neapărat una utilitaristă. Considerente ce țin de legitimitatea anumitor practici, de raționalizarea societății moderne nu pot fi excluse dintre variabilele explicative. Existența practicilor ineficiente social este argumentul acestei aserțiuni. Teoria eludează problema oportunismului În interiorul organizației. Organizația este tratată ca actor colectiv maximizator ce acționează unitar În virtutea controlului exercitat de manager. Totuși, organizația este un sistem format din actori individuali, la rândul lor raționali și ale căror interese nu sunt
Organizare și câmpuri organizaționale. O analiză instituțională by Mihai Păunescu [Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
umane a devenit crucial. Acesta asumă o responsabilitate socială, mai degrabă decât una a maximizării profitului. Managerii devin, În concepția lui Drucker (1973:319), „noua elită ce Înlocuiește preoțimea, aristocrația și chiar pe oamenii de știință”. În opoziție cu ultima aserțiune, am spune noi, managerii, ca și oamenii de știință, fac parte din societatea rațională, acționează În baza unei cunoașteri raționale, științifice, standardizate, pentru interesele unor principali legitimi. Managerii, prin intermediul organizațiilor pe care le conduc Îndeplinesc funcții sociale, fiind În acest
Organizare și câmpuri organizaționale. O analiză instituțională by Mihai Păunescu [Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
Estomparea distincției dintre public și privat ne determină să le tratăm similar, pentru obiectivele studiului de față, ca instanțe ale cooperării sociale având funcții sociale diferențiate, fie acestea de producție de bunuri, servicii sau administrative. Obiectivitatea funcției este totuși o aserțiune relativă. Searle, de pildă, accentuează caracterul social atribuit (construit) al funcției: ea există În virtutea unei intenționalități subiective care proiectează roluri sociale anumitor entități fizice sau simbolice. Acestea entități nu Îndeplinesc Într-un mod intrinsec vreo funcție, ci le sunt atribuite
Organizare și câmpuri organizaționale. O analiză instituțională by Mihai Păunescu [Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
noduri ale rețelei implicate În relații diferite (ce nu au relații directe); conceptul este echivalentul broker-ului, doar că cel din urmă se referă la actori, iar primul la relații. În The Problem of Social Cost (1960), Coase avansează o aserțiune care a dobândit rangul de teoremă: În condițiile În care costurile tranzacționale ar fi zero, instituțiile (reguli, norme) ar fi inutile, Întrucât drepturile de proprietate ar fi În mod natural alocate În mod optimal, prin tranzacții Între indivizi. Măsurată de
Organizare și câmpuri organizaționale. O analiză instituțională by Mihai Păunescu [Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]