3,212 matches
-
deschise ferestrele dinspre curte, atentă la perdelele de voal, albe și lungi, - nu le mișca nici o adiere. După ce-și puse capotul pe ea, ieși În curte, potrivi furtunul pe care-l ținea Într-o ladă lîngă cișmea și stropi asfaltul Încins din fața ferestrelor, răcorindu-l. Apoi intră În casă, Își făcu un duș și la urmă se Întinse pe canapeaua din sufragerie, fredonînd o melodie oarecare. Deschise aparatul de radio, prinse un post străin ce transmitea muzică de jazz. Ascultă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
armă e îndreptată spre mine/ marea e albastră ca buzele mele" sau "văd un troleibuz urcând cu greu dealul/ șoferul ține din răsputeri/ piciorul pe accelerator soarele îl orbește/ din vârful dealului acolo este orașul/ acolo umbrele cad drept pe asfalt/ la 7 ore diferență în boston sau în new york/ e dimineață/ e același soare roșu care ne încălzește ochii// văd o femeie care vrea să treacă strada/ au mai rămas 20 de sec/ mă uit cum ninge peste umbrele
Corectitudinea estetică by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8672_a_9997]
-
înseamnă ea rău în existența ta. Mai precis, să rămâi sensibil la ceea ce îți place la ea și absolut insensibil, de gheață, la ceea ce te face să suferi... Mă oprii, uitîndu-mă indiferent în jurul meu. Pașii noștri continuară multă vreme, bătând asfaltul ud al trotuarelor pe care zilele babelor topiseră zăpada. "Operațiune de scindare a conștiinței care îmi repugnă, exclamă în cele din urmă, îndîrjit, Petrică. Ori totul, ori nimic." "A, bine, exclamai și eu, consideri deci că Matilda e totul. Trebuie
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
acolo, o femeie atrăgătoare, cam de douăzeci și doi de ani sau douăzeci și trei, după vârsta pe care ar fi avut-o pe Pământ. În spatele ei, se zărea o stradă - presupunea că este o stradă, pentru că se vedea un asfalt cenușiu, larg cam de patru sute de picioare care se întindea pe o distanță de câteva mile, pierzându-se în dreptul unui oraș de forme solide, galben-maronii: clădiri, presupuse el. De fiecare parte a acelei străzi drepte se aflau copaci. Și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
de PFL, ferindu-ne de pensionari, muncitori în izmene și femeile lor care arătau ca Marian Nistor, și-ajungeam la capătul betonului; ne scuturam noroiul de pe cizme și-o porneam pe străduțe. Era ca și cum ai fi sărit dintr-un container: asfaltul se rupea, casele vechi începeau trist, abrupt, cu zidurile laterale retezate și grădinile ciobite de moloz. Îți venea să urli. Privirea se-așeza apoi liniștită pe ochiurile mansardelor. Acoperișurile de țiglă apăreau dintre copaci, coloanele și capitelurile străluceau prin iederă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
și ținea câteva zile: găurile lăsate în bătaie de joc după montarea de cabluri, conducte sau fire electrice cereau să fie umplute cu nisip sau piatră cubică. Unde întorceai privirea, de la Aviatorilor la Unirii, descopereai echipe de muncitori bubuind în asfalt cu niște baroase triunghiulare de lemn: se „tasa carosabilul“. Găurile adânci erau peticite cu un amestec de bitum și pietriș, în care lipsa primului trebuia compensată printr-un preaplin de nisip și pietricele: se „punea mixtura caldă de la stația de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
cu niște baroase triunghiulare de lemn: se „tasa carosabilul“. Găurile adânci erau peticite cu un amestec de bitum și pietriș, în care lipsa primului trebuia compensată printr-un preaplin de nisip și pietricele: se „punea mixtura caldă de la stația de-asfalt“. În două, maximum trei săptămâni, șanțurile reapăreau, piatra cubică sărea la suprafață (dacă aveai ghinion, luai un cataroi tip Gavroche pe capotă), iar peticele se evaporau, cu pietrișul spălat încă de la primele ploi. Șoferii strângeau din dinți, făceau slalom și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
spălat încă de la primele ploi. Șoferii strângeau din dinți, făceau slalom și își blestemau zilele. Până pe 1 august, nici o mișcare: atunci demara Marea Asfaltare. Buldozerele rupeau dintr-un capăt în altul bulevardele centrale, pentru a trânti un nou strat de asfalt în locul celui vechi, intact și lucios: se „decopertau marile artere“. Grupuri răzlețe de muncitori demontau și bordurile (erau vizate piesele interbelice, din granit masiv sau alea ceaușiste de beton, care nu se clintiseră o jumătate de secol) și, cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
până în septembrie, timp în care se presupunea că oamenii sunt plecați în concediu și nu le mai arde să se dea cu mașina prin oraș: se „realiza fluidizarea traficului urban“. Muncitorii lucrau zi și noapte; după ce turnau și ultimul strat, asfaltul era răcit, nivelat și revopsit pe benzi de circulație. A doua zi, îl găseai din nou spart, din 50 în 50 de metri: veneau echipele cu pickamere, pentru a scoate canalele și gurile de gaz la suprafață. Între timp, străduțele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
și iarbă se trezeau adâncite de cupe și lame dințate, copacii secționați, grădinile tasate, apoi răsturnate ca niște ogoare aburinde. Era ca și cum un nebun se apucase să șteargă tot verdele și cărămiziul din oraș. Undeva la intersecția dintre privire și-asfalt se formase o rană, un crater de tablă, gudron și neuroni, prin care istoria patina, cu tot cu mine. Orice nu-mi convenea se ducea prin pâlnie: prieteni, iubite, colegi, clădiri, amintiri. Ceaușescu începuse treaba; eu doar o continuam, turnând ani, stări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
zidurile multiculturale. Cauți de pomană: nu dai de-o stradă simplă, clară, pe care secolele să nu se fi încălecat, cu tot cu istoria lor de almanah. Zidurile arată ca un graffiti alb, lucrat de mii de autori necunoscuți. Dacă sapi sub asfalt, găsești oase și săbii. Greci, romani și bizantini s-au căsăpit unii pe alții prin curți sau balcoane. Tătari, mongoli și lipoveni au ridicat moschei și biserici; au venit otomanii, și le-au dărâmat. Unele au rămas; multe, puține, doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
mult interes, cu admirație. Nu-i păsa, ne zâmbea la fel de serios când ne dădea restul cincizeci de bani la o franzelă. Tanti Leana venise odată cu cartierul, ne născusem toți în poala ei ca într-o copaie blândă de cocă și-asfalt. Pe sub halatul de amidon, pulpele puternice fremătau, așteptându-ne capetele cuminți și lipicioase. Mâinile ei miroseau, desigur, a pâine, iar brațele atletice, cu care ne frământa mințile (și poate nu doar pe ele), tot a pâine. Era și greu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
dădeai de pământ. Trebuia doar să-ți treacă prin cap. Depourile urma să fie distruse, liniile și rampele acoperite, halele demolate; începând cu al meu, pentru că se-afla chiar în centru, lângă Guvern. Peste dreptunghiul nivelat s-ar fi turnat asfalt și bitum, dintr-un cap într-altul. În locul proaspăt obținut, s-ar fi ridicat, la alegere, un ansamblu de locuințe de lux, un Mall sau câteva clădiri de birouri, cu înălțimi variabile. Afacerea se juca pe bani grei, terenul făcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
dacă îi adunau hingherii, Blocatarii mergeau la țarcuri, pretinzând că ei sunt proprietarii, după care le dădeau drumul înapoi pe străzi; angajau echipe de operațiuni cu însemne ciudate pe veste (RADET; DISTRIGAZ; RENEL), care coborau din camion și spărgeau noaptea asfaltul în diferite zone, după care o întindeau, lăsând niște șanțuri uriașe; deteriorau apometrele (făcându-i pe vecini să nu mai știe câtă apă au consumat și, în cele din urmă, să se încaiere); defectau sistemul de semnalizare al semafoarelor (după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
patru de trepte, care lega străzile Uranus și Izvor, ar fi interesat mai mult decât bulevardele comuniste trântite deasupra, cu nume de panduri și flăcăi. Iar dalele și luneta telescopică din fața Cercului Militar s-ar fi împachetat mai ușor decât asfaltul moale și catargele cu tricolorul și steagul Uniunii Europene. Cu puțină minte și-un dram de șansă, toate ar fi putut sfârși în colecțiile Economiștilor; Bucureștiul n-avusese parte nici de una, nici de cealaltă. Bănuiam de ce Economiștii Minții ocoliseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
clipă, m-am simțit ca-n Chagall și De Chirico. Maria ar fi fost mândră de mine, însă ea lipsea momentan și din scenă, și din gândurile mele: de fapt, nimic nu se mai putea interpune între corpul meu și-asfaltul bolborosind de ape. Resemnat, m-am pregătit să aterizez cu hanoracul roșu de munte peste bălțile sulfuroase. Nici refugiile rapide ale memoriei, nici stratul dublu de polartec n-ar fi amortizat căzătura; așa se fac praf toate hainele bune. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
de circulație (furate de pe diverse șantiere), calorifere, pneuri, găleți de gunoi și chiar crăci puse în picioare, ca la focul de tabără. Accesoriile diferă după imaginație și conținutul portofelului: unii își leagă dispozitivele cu lanțuri groase de nikel; alții sparg asfaltul cu bormașina și prind T-urile cu nituri; alții folosesc sfori sau cabluri pe care le ancorează în jurul câte-unui copac; și-n fine, mai există unii care angajează un vecin să se uite după ladă sau anvelopă, să n-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
în lateral, cu limba yalei atârnând intactă și neputincioasă. Știam trucul de la hoții din Pajura, care deschideau în felul ăsta Daciile. Treaba mergea perfect la modelele 1300, 1301 și 1310. Ridicai puțin mașina din spate, după care o trânteai pe-asfalt: portbagajul sărea singur din încuietoare și puteai să umbli liniștit după scule sau roata de rezervă. Cu lanterna pe minim, am început să forfotesc printre dosare. Strada părea pustie, de frig nici cerșetorii nu se mai înghesuiau pe tarabe. Portarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Cico, o răcoritoare.“ De episodul cu răcoritoarele, mi-aș fi amintit și la o sută de ani. Era prin ’83, în stația lui 31 de la „Cosmonauților“ (nu-i mai spuneau „Lahovary“; suna prost numele, a burghezie și străinătate). Căldura topea asfaltul, femeile rămâneau cu tocul înfipt în bitum. Până și generalul-cosmonaut se înmuiase pe soclu, curgeau apele de pe tunica lui de bronz. În stație, lume multă. Trântiseră un chioșc acolo, unde o duduie sleită vindea înghețată „Vafe“ și sucuri. Muncitorii de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
pneumatice. Buzele strivite. Creierul umflat de electricitate. Trecusem de două ori prin astfel de furtuni. O dată, în Simstim-ul din Mona Lisa Overdrive, când jumătate din New York se făcuse scrum pe magistralele cibernetice; a doua oară, în Berceni, unde începe arătura: asfaltul curgea peste mașinile 331, iar oamenii rânjeau cu ochii fierți și săpuniți. „Nici asta n-are însemne.“, am observat. „Date, observații, note, nimic. Și-n plus, pare că se termină abrupt.“ „Îhî. Oricum, e suficient. Avem anii, avem numele fetei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
reguli gramaticale, umblau la accent și pronunție. Mereu intervenea câte-o noutate, ca pe un șantier neterminat. Reparațiile durau, îți lua ceva timp să te-obișnuiești cu ele; când credeai că s-a terminat, se mai descoperea o stricăciune sub asfalt. Erau chemați specialiștii, să opereze modificările. Douăzeci-treizeci de modificări de-astea, și ieșea iarăși Dicționarul; scria pe el: „Nou“, „Îmbunătățit“, „Ultima Ediție“, ca-n reclamele la detergenți. Când se epuizau reclamele, apărea formula magică, de pe vremea lui Ceaușescu: „Revăzut și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
nu le-am deschis, dar am fost fair-play: i-am pus doctorului somațiile în cutie, în ultima zi. Liechtenstein se prelungea cu Wipplingerstrasse, tot în pantă, spre Vechea Primărie și Stephansdom. Strada se îngusta și se lărgea după densitatea clădirilor, asfaltul sălta și cobora, încrucișând linia de tramvai sau lăsând mici podețe metalice suspendate în dreapta, cu balustradele curățate de gheață și niturile proaspăt vopsite în verde pal. Începuse să ningă, dar nu găseai un fulg, zăpada dispărea prin porii trotuarelor, parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Ring, aplatizate de coloanele interminabile de mașini, mai aminteau că aici se încrucișaseră cândva drumurile habsburgilor cu-ale otomanilor. Le vedeam aburinde, căzând dezinvolt din mișcarea trăsurii, ca la noi în Colentina sau pe-autostradă. Am urmat deplasarea inelului de asfalt, mișcându-mă odată cu el. Trotuarul culisa, corpul nu resimțea nici un efort. Aici măcar spațiul părea liber, niște împărați tăiaseră câteva hectare de aer printre clădiri și le împânziseră cu fântâni, bazine și grădini de trandafiri. Aleile în diagonală, de-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
care mă întâmpina atât de străin și de neprimitor, mă urmărea. Nu era o impresie, nici rezultatul oboselii de pe tren. Străzile se mișcau odată cu mine, instituțiile solide și inerte se repetau la nesfârșit, ca plăcile tectonice ale memoriei unui sclerozat, asfaltul venea la fel, drept, curat, negăurit. Nu umblase nimeni la borduri. Dacă vreun inginer construia deplasarea kinetică a clădirilor în ritmul gândurilor mele, atunci fiecare pas pe care îl făceam distrugea lanțuri de cărămizi și celule nervoase. Mă temeam. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
bântuită de hoți cu fulare de lână pe nas și cuțite prețioase în buzunarul hainei, pe care le puneau seara la gâtul trecătorilor imprudenți. Într-o altă variantă, strada se transforma într-un imens cuțit strălucitor, cu lama țâșnind de sub asfalt: tramvaiele de-abia își mai țineau echilibrul pe linia ascuțită, iar oamenii cădeau de-o parte și de alta a ei, țipând de spaimă și neputință. 38-ul se mișca greoi și precis, conform graficului. Prin stratul de geamuri aburite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]