2,069 matches
-
problema asta între noi, dacă nu vrem să ni se trimită o serie de ofițeri care să ne complice viața și mai mult. Mulay era de gardă, dar nu cred c-a fost el. Ceilalți se presupune că dormeau în baracă. Cine nu se afla acolo și de ce ? Soldații se priviră între ei, ca și cum s-ar fi suspectat unii pe alții, conștienți de gravitatea problemei și speriați de posibilitatea sosirii unei comisii de anchetă. în cele din urmă, un caporal zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
drum din spate. — Eu. S-a dus până la dune și s-a întors fără să se abată din drum. I-am văzut și pe ăștia doi... Nu dormeam și pot să vă garantez, domnule sergent, ca nimeni n-a părăsit baraca mai mult de trei minute. Singurul care era afară era Mulay. Făcu o pauză și adăugă, părând că nu dă importanță faptului: — Și dumneavoastră, bineînțeles. Sergentul major se agită stingherit, își pierdu stăpânirea de sine pentru câteva zecimi de secundă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
paisprezece temniceri, doar că pe acești temniceri îi cunoștea, pe fiecare în parte, știa numele și gusturile fiecăruia și mai știa și că li se tăiase beregata în propriile lor paturi. Traversă curtea fără grabă, ajunse la fereastra mare a barăcii și privi înăuntru, punându-și mâinile streașină la ochi ca să evite reflexele luminii în geam. Erau doar obiecte aliniate, doi metri de la un pat la altul, acoperite cu cearșafuri murdare ce nu lăsau să se vadă nici măcar o pată din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
paisprezece morminte; morminte pe care nimeni nu va vrea niciodată să scrie un nume, pentru că nimeni nu va fi interesat să se știe unde zace o mână de temniceri inepți. în mod instinctiv își întoarse din nou fața spre fereastra barăcii, și cu greu acceptă că trupurile tuturor celor care umpluseră cu glasurile și prezența lor acel loc până cu o noapte înainte începeau să putrezească acolo, în căldura uscată și insuportabilă. De câte ori nu simțise tentația de a-l strânge de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
încărcate, ce-l urmau fără să facă nici cel mai zgomot, de parcă s-ar fi molipsit de la stăpânul lor sau le-ar fi speriat faptul, pe care instinctul lor îl percepea, că intraseră într-un cimitir. Arătă din cap spre baracă: — De ce ai pus santinelele în paturile lor? Crezi că stau mai bine acolo decât unde le-ai omorât? Ce mai contează acum? Gacel îl privi un moment, ca și cum n-ar fi înțeles la ce se referea. Apoi ridică din umeri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
păru cu adevărat ridicol, cu toate că pe figura locotenentului se vedea clar că nu avea dispoziția necesară să sesizeze comicul situației, și când ochii i se obișnuiră cu penumbra încăperii, se apropie de fereastră, deschise obloanele și arătă cu cravașa spre baraca alăturată: — Sergent, cine sunt oamenii închiși acolo? vru să știe. Sergentul simți cum o sudoare rece îi iese din fiecare por al trupului, dar, încercând să-și păstreze calmul, răspunse: — Familia targuí-ului. — De cât timp se află aici? — De o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
-le să se ridice spre cer la unison. Locotenentul zâmbi ușor și schimbă o privire cu soția sa, care-i zâmbi la rândul ei. Apoi se întoarse spre Ajamuc: — Pregătește totul, ordonă. Peste două ore plecăm - arătă cu cravașa spre baraca de la ale cărei ferestre cu gratii familia lui Gacel Sayah urmărise scena. Vin și ei cu noi, adăugă. O să-i lăsăm la adăpost, de cealaltă parte a graniței. A fost o călătorie lungă, fără să știe sigur încotro mergea pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
afaceri, pentru că, deși scara de incendiu cobora prin spatele apartamentului și nu se vedea dinspre stradă, ea dădea spre triajul de marfă, iar triajul era limita rondului unui polițist. Acesta apărea la fiecare trei minute, iar felinarul slab de la colțul barăcii făcea să-i lucească jambierele negre, lustruite, centura de piele, tocul pistolului. Zăpada adâncă Înăbușea zgomotul de pași și Josef nu se putea baza să-l audă când se apropia, dar tic-tacul ceasului Îl făcea să nu uite pericolul. Așteptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
se ridică. În acel moment trenul trecu peste un macaz și ea se văzu aruncată la pieptul lui. Îl prinse de braț ca să se echilibreze și văzu peste umărul lui o cutie de semnal dispărând amețitor din privire și o baracă neagră lângă care zăpada se adunase În troiene. Îl ținu un moment de braț, până când Îi trecu senzația de amețeală. — Iubitule, să vii repede! Te voi aștepta. Brusc, Îi veni să-i spună „Vino acuma“. Simți că-i era teamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
părăsit niciodată“. Trenul se opri chiar când ajunse la locul său și tânăra văzu pe fereastră că erau Într-o gară mică și noroioasă. „Subotica“ scria cu litere negre Între două felinare. Clădirile gării nu erau decât un șir de barăci și nu exista peron. Un grup de ofițeri vamali În uniforme verzi se prezentară Între linii, Însoțiți de șase soldați. Nu păreau că se grăbesc să Înceapă verificarea. Se Îndreptau, râzând și vorbind, către vagonul de serviciu. Un șir de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
elastic și apoi dispăru din vedere. Macazurile reveniră cu un geamăt la pozițiile inițiale și semnalul de la linia de pasageri ce ducea spre oraș se ridică. Un bărbat coborî scările de la cabina suspendată, traversă linia și dispăru În direcția unei barăci. — Se duce să ia prânzul, spuse cu invidie tovarășul lui Ninici. De când sunt aici, n-am auzit niciodată o locomotivă atât de zgomotoasă, spuse Ninici. Apoi luă seama la ce-i spuse camaradul. — Maiorul are parte de-o masă caldă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
la cel mai mic semn de pericol, iar soldații nu-și lăsau nici o clipă armele din mâini. În aer plutea o tăcută senzație de spaimă și își putură da seama că muncitorii - de obicei flecari și scandalagii - formau grupuri în barăcile fără pereți, șușotind nervoși, studiindu-i pe soldați cu coada ochiului. — Ne așteaptă... Inti Ávila afirmă în tăcere. José Correcaminos se agită neliniștit și arătă spre cazemate: — Multe arme, observă el. — Mitraliere de cincizeci. Dacă pășim afară dintre acești copaci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
respirînd aerul amar al aleii pe care l-am întîlnit pe inginerul Talabă. Adevărații creștini Un vînt rece din vest a adus o ploaie de primăvară, deasă și insistentă, obligînd muncitorii care lucrau la un drum să se adăpostească în baracă. Într-un spațiu insalubru și insuficient aerat, dormeau 12 oameni, lipsiți de cea mai elementară igienă corporală. Acolo mîncau, acolo tăifăsuiau și mai ales acolo beau alcoolul de care făceau rost cu greu. Era impresionant să te uiți în strachina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
-te de cînd stă Satana printre noi. Arată, mă, ce naiba mănînci! Este treaba mea. Muncitorii constată că chiar așa și este, adică e treaba lui. Totuși, cîrcotașii caută febril o motivație ca să facă tărăboi anticristului. Unul chiar găsește. Ne spurci baraca. Chiar, aerul ăsta îl îmbîcsești cu duhoare de mîncare de frupt. Ieși afară și crapă ce ai de crăpat, strigă în cor. Și să stai acolo pînă... Căutau cuvîntul care se potrivește. Purifici, spune fericit un grăsuliu. Vasile se enervează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
Băieții stau puțin pe gînduri. Asta cam așa era, adică se postea, dar se bea. Unul mai isteț găsește soluția: Este purificat, că este trecut prin foc. Toți sînt de acord, îl înșfacă pe Vasile și-l dau afară din baracă. Printre uși, el mai vine cu un argument: "Dar berea...", însă nimeni nu-l mai ascultă. Ia să vedem ce mînca, șobolanul. Caută în pachete și strigă: Cîrnați, băi. Asta mînca Satana. Toți scuipă cîrnațul și apoi îl oferă celui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
Cîrnați, băi. Asta mînca Satana. Toți scuipă cîrnațul și apoi îl oferă celui din ploaie. Na, ghiftuiește-te, Scaraoțchi. Ploaia insistă să ajungă la pielea lui Vasile și chiar reușește. Tremură de frig și înjură. Ar vrea să dea foc barăcii, să ardă toți ca șobolanii, dar n-are chibrituri și petrolul este tot în interior. Le dau foc la noapte, cînd dorm toți și încui și ușa pe dinafară. Cînd noaptea își intră în drepturi, Vasile este chemat înăuntru. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
ani. MÎine trebuie să merg să plătesc lumina. Pe somația de plată „București“, Într-un chenar, un oraș În efigie, latinitatea noastră În nasuri, În urechi, profiluri de medalie În corturile din Bariera Moșilor, scriitoarea Înfierbîntată În fața flăcăului oacheș de la baraca de tir. Pe masă Între două borcane de mazăre e un spațiu mic pe unde s-ar putea strecura un gînd pe care ți-e frică să-l rostești. „Alo, șefu, aici Mielu. Băieții nu mai e la ștand zice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
duce 1 Rowe Își luă micul dejun Într-un restaurant A.B.C. de pe High Street din Clapham. Ultimul etaj al clădirii fusese distrus de bombe, iar ferestrele erau Înlocuite cu scînduri, Încît ai fi zis că te afli Într-o baracă improvizată pentru adăpostirea sinistraților, dintr-un orășel distrus de cutremur. Cartierul Clapham suferise pagube foarte mari de pe urma bombardamentelor inamice. Londra Încetase să mai fie de fapt un oraș: devenise o adunătură de orășele. Oamenii se duceau În cartierele Hampstead sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
viu. Într-o noapte visă un parc de distracții din Rouen, pe malul drept al Senei. O roată imensă, aproape goală, se Învârtea pe un cer livid, deasupra unor cargouri eșuate, cu structuri metalice mâncate de rugină. Michel Înainta printre barăci vopsite În culori terne și totodată țipătoare; ploaia și un vânt glacial Îi biciuiau fața. Ajungând la ieșirea din parc, era atacat de niște tineri În haine de piele, Înarmați cu brice. Îl loveau cu Înverșunare timp de câteva minute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
gâtul rupt. Bruno figura la rubrica „persoană de anunțat În caz de accident”; Christiane murise În drum spre spital. Complexul funerar era situat aproape de Noyon, pe drumul spre Chauny, imediat după Babœuf. Doi angajați În salopete Îl așteptau Într-o baracă albă, supraîncălzită, cu o mulțime de calorifere, părea o sală de clasă dintr-un liceu industrial. Ferestrele dădeau spre clădirile joase, moderne, ale unei zone semi-rezidențiale. Sicriul, Încă deschis, era așezat pe o masă. Bruno se apropie, văzu trupul Christianei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
pe deasupra. Tîrziu după miezul nopții, cu pantalonii sunînd ca niște burlane înghețate, am ajuns la gară. Trecuse însă și ultimul tren. Între a petrece noaptea într-o sală de așteptare fără sobă, cu ușa trîntită mereu de vînt, și o baracă alăturată de tractoriști, nu aveam de ales. Am fost primiți în baraca cu paturi suprapuse, chior luminată de un bec. Cineva ne-a adus un castron cu ciorbă sleită și un dărăb de mămăligă, puse de-a dreptul pe scîndura
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
am ajuns la gară. Trecuse însă și ultimul tren. Între a petrece noaptea într-o sală de așteptare fără sobă, cu ușa trîntită mereu de vînt, și o baracă alăturată de tractoriști, nu aveam de ales. Am fost primiți în baraca cu paturi suprapuse, chior luminată de un bec. Cineva ne-a adus un castron cu ciorbă sleită și un dărăb de mămăligă, puse de-a dreptul pe scîndura împuțită a mesei. Groasă, în dormitor plutea duhoare de picioare, de subțiori
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
se vede totul. Domnul Witkowski turuie din nou ca o moară stricată, ceea ce nu înseamnă, din păcate, decât argint; doamna Witkowski îi răspunde cu tăcerea care‑i de aur. Domnul Witkowski cunoaște proverbul ăsta din copilărie și, în plus, din barăcile deținuților de la Auschwitz. Mai știe și că cinstea durează cel mai mult. De când istoria l‑a iertat, a rămas cinstit și chestia asta durează deja de mult. După ’45, istoria s‑a hotărât s‑o ia încă o dată de la capăt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
din ochi, jucându-se cu degetele, strâmbând buzele, ca surdomuții. Și, dintr- odată, cineva, cine, chiar el, somnambulul, începu să vorbească. Tot mai tare, dezlănțuit. Nu, nu-l auzeau, îl ignorau, continuau semnele, ca arierații. Ca atunci, pe șantier, la baraca șantierului, la masă. Începuse să-i vorbească lui Lucian. Văzuse, brusc, în ochii lui iritarea, îngrijorarea, refuzul. Nu și-ar jertfi liniștea pentru nebunia sau justificarea sau îmblânzirea unui amic capricios, rănit, imprudent. „Nici măcar egoism, doar elementar simț de conservare
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
justificarea sau îmblânzirea unui amic capricios, rănit, imprudent. „Nici măcar egoism, doar elementar simț de conservare. Firesc, îndreptățit. Bun-simț, prin urmare.“ Descoperirea unui prieten ? Lăsase bucata de pâine veche pe masa murdară. Răvășise, brusc, dosarele de pe masă. Nu era nimeni în baracă, doar ei doi. Nu se mai stăpânise. Năvălise asupra prietenului cu imposibilele mari întrebări asupra faptelor mici și mari care alcătuiesc zilele mici și zilele mari. Lucian nu auzea nimic din ceea ce i se spunea. Se întunecase, se retrase, zăvorât
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]