10,418 matches
-
fără să simtă minciuna odioasă care le desfigura monstruos, făcîndu-l pe cel ce le rostea automat complice la holocaustul declanșat de chiar manipularea lor. Vreau să spun că Într-o atare situație tragedia poporului „conducător“ nu este cu nimic mai blîndă decît cea a minorității asupra căreia este În permanență asmuțit. — Nu te Înțeleg, chiar vrei să Învinuiești acum tot poporul german de complicitate conștientă la crimă? Nu poți să accepți deloc ideea că mulți au crezut sincer În această cauză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
-o conspirație tot ce e mut și nevăzut, fiindcă nu poartă masca noastră și este atît de adevărat Încît nouă ni se pare anormal. Scriu În neștire, de treizeci de ani scriu În neștire, mă bălăcesc În sîngele balaurului ca blîndul Siegfried și cînd cred că În sfîrșit am devenit invulnerabilă la toate armele pămîntești, vine dintr-o praștie o piatră și gata - rămîn În drum, zac În praf, nimic nu se mai poate recupera la valoarea inițială cînd locul vulnerabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
stabilă. M-am balansat foarte puțin. A întrebat: — Crezi că o să țină? M-a ridicat puțin ca să-mi poată da jos colanții. Am tresărit simțind mâinile lui pe piele, reci la început, pricepute ca ale unui chirurg, dar infinit mai blânde. Mi-a mângâiat coapsele, depărtându-le, mișcându-mă după voia lui, ca și cum aș fi fost o păpușă. Nu s-a deranjat să se dezbrace. A îngenuncheat în fața mea, așa cum era, haină, ghete și tot, adâncindu-și gura în mine, apăsat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
așezat pe canapea. S-a așezat și el lângă mine. M-am întins să îi ating pumnul, iar degetele de la mâna cea sănătoasă m-au prins de mână. Ce naiba ți-a venit? S-a uitat la mine cu o privire blândă. Nu pot să-ți explic, a spus. Nu mă întreba. Chiar îmi pare rău pentru peretele ăla. Am desființat peretele cu o fluturare de mână în aer. Observasem și înainte cum culoarea ochilor lui se schimbă în funcție de starea în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
încă nu-mi vine să cred... Judy părea la capătul puterilor, ca și cum nu mai avea lacrimi să plângă. — Dar de ce nu le-a luat cu el? A plecat din nou capul. — El crede că le-a luat, a spus ea blând. Am făcut alt pachet care semăna perfect cu ăsta și i l-am dat. Numai că era plin de carton. Mi-am ridicat capul și am pus mâna la gură chicotind. Eram impresionată. —Vreau să le iei, a spus. Le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
de lipsa mea de feminitate. Prieteni falși și dușmani adevărați vorbeau despre faptul că nu sunt o adevărată femeie. Unei femei adevărate nu i-ar fi plăcut să-i întâlnească pe iubiții ei, încurajându-le pervers prietenia. Alții erau mai „blânzi“ numindu-mă „demon și înger“, cineva cu trăsături de Lilith care-i seducea pe bărbați, împingându-i apoi încetișor la moarte prematură. Un fel de femme fatale. Din copilărie remarcasem că era aproape imposibil pentru oameni să trăiască fericiți împreună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
de noroc, mulțumesc! - Pentru nimic, a mormăit Feifel uimit. Când puse receptorul în furcă, Feifel avu impresia că nu mai avea nici o greutate, că levita, ieșise pe fereastra deschisă, plutind deasupra acoperișurilor din cartierul în care locuia. Noaptea a fost blândă cu Feifel, dăruindu-i un somn bun. După cinci ore bune de somn, s-a trezit brusc. În somn, ca și în realitate, era Sabat. Visase că rătăcea într-un cimitir, întâlnise un tânăr cu ochi plini de foc și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
pat, gândindu-se la timpul care dispăruse. Un fel de a provoca moartea. Adormi cu gândul ăsta. O visă pe Rita, era în fața lui, zâmbind plină de iubire. Era ca și cum ar fi existat mai multe Rite - avea tot ochii albaștri, blândă, cu fața palidă și serioasă, o fecioară suedeză. Zilele treceau: luni, marți, miercuriă din nou trecea o săptămână și era sâmbătă din nou. Zilele mureau la fel ca oamenii. Tot și toate trebuia să moară de mai multe ori într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
frica de oameni și de pretențiile lor absurde. Dar într-o zi, când se lăsase copilărește prea mult pe panta visurilor, o mașină îl răsturnase și se trezise la spitalul Karolinska. Acolo întâlnise iubirea, sub forma unei infirmiere cu ochi blânzi și păr lung, îngeresc. Se numea Duva, Porumbița. Aparținea unei secte religioase - „Preoții noi“ sau „Aleșii Domnului“. Prin Porumbița, Zaharel se convertise și chiar începuse să i se dezlege limba, vorbind limba țării neobișnuit de bine, fusese brusc inițiat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
de aerul rece care-i traversa prea firavul trup. Un vânt rece începuse să sufle peste „poporul vesel al înghețului“. După discuții vii cu membrii orchestrei, Oleg se hotărâse să mute pianul lângă „piatra lui Schiller“ unde vântul bătea mai blând. „Piatra lui Schiller“ era ascuțită și ieșea din apă ca un dinte de dinozaur, amenințând ceva nevăzut din aer. Piatra era poate un reper concret pentru a imagina corpul nevăzut al zeului înghețului. Nimeni nu știa de ce i se dăduse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
o clipă totul devenise de nerecunoscut. Se striga zadarnic la orchestra care cânta neobișnuit de tare, ca să acopere vacarmul și să impună atenție. Cine ar fi putut să-și închipuie că oamenii pe gheață deveneau mult mai sălbatici decât pe blândul pământ? - Fugiți! se auzeau îndemnuri de fugă, mai ales pentru orchestra care nu se clintise din loc. Blanca era adâncită în aria Emmelinei, iar Oleg părea lipit de pian, fără mască, doar caftanul de velur cu bogate șnururi putea fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
cuvânt în suedeză. Chiar și atunci când încercase să scrie versuri pentru ziua ei de naștere, Zina îi corectase fără milă poemele, cu un creion roșu. După asta Rudi evitase orice conversație cu ea și-și trimesese poemele altor femei mai blânde. Într-o zi, Zina descoperise că el dăruise poemele scrise pentru ea altor femei și fusese îngrozitor de furioasă. Acum putea să râdă de aceste amintiri amare care-l umbreau ca un nor trecător. Putea să scrie în gând câte versuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
marea trecere finală, într-o dimensiune imaterială. Mă mai gândeam la metamorfoza tatălui meu, la plecarea lui grăbită - când se aruncase în gol, dezechilibrând armonia legilor naturii în el, făcându-și rău. Bunica și mama înțeleseseră procesele naturii mai bine - blânde și puternice ca niște mierle, își lustruiseră corpurile, șlefuindu-le prin multe boli. Deveniseră atât de răbdătoare, încât atinseseră legeritatea penelor, pregătite pentru marea ieșire din lume grea a materiei. Mă tot întrebam dacă Sucki era conștient de ce se întâmpla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
încăperile astea, ce se întâmplă, numai de încăperi am parte în viața asta? Dar, ia stai, Dumnezeule, ce e mulțimea aceasta care mă așteaptă ca pe un răufăcător? Ce se întâmplă aici? Ce e adunarea asta de oameni bine-crescuți și blânzi care se roagă cuminți și plini de pace și eu de ce n-am putut fi niciodată până acum ca ei? Ce am făcut, fie bine sau rău, astfel încât oamenii aceștia care veghează în lăcașul Dumnezeului cel Viu și Adevărat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
totodată cu cât de multă ură împotriva a orice sunt încărcat, cred că aș putea umple mările și oceanele planetelor cu ea, cu ura aceasta sublimă și cumva totală, care l-ar putea mânia probabil până și pe cel mai blând dintre zei. Ceva nu e bine, însă. Ceva nu e cum trebuie, nu știu cum de simt asta atât de precis și mă tem că sinuciderea mea nu merge conform planului. Ce poate fi, pentru Dumnezeu, ce se întâmplă, de ce tocmai acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
aspectul jalnic) spre pâlcurile de liceeni care treceau în fugă pe lângă ea, râzând când o vedeau și strigându-și nu știu ce unul altuia. Ajuns aproape de ea, am vrut să trec neobservat, dar mama, văzându-mă, s-a luminat de un zâmbet blând și trist și m-a chemat la ea. Deși îmi era îngrozitor de rușine de colegii mei, m-am apropiat totuși. Vadicika, fiule îmi spuse ea cu o voce stinsă de bătrân, întinzându-mi plicul, cu mâna ei galbenă și temătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
am nevoie de atențiile ei și că, dacă tot s-a deranjat să aducă banii, n-are decât să se ducă să plătească singură. Stând nemișcată, mama mă asculta în tăcere, plecându-și în pământ, vinovată și întristată, ochii ei blânzi. Am luat-o la fugă pe scara acum pustie și, deschizând ușa grea pe care aerul năvăli în trombă, m-am mai uitat o dată înapoi (să nu credeți cumva că-mi părea rău, mă temeam doar să nu înceapă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
farfurie; îi priveam obrajii gălbui, nasul înroșit ca un morcov din cauza supei calde; vedeam cum își linge grăsimea de pe buze după fiecare înghițitură și o uram amarnic pentru toate acestea. Simțindu-mi privirea, mama ridică spre mine ochii ei căprui blânzi și apoși, puse lingura jos și, îndemnată de atenția mea, mă întrebă: - E bună? Pronunță aceste cuvinte de parcă ar fi avut în față un copil, clătinând interogativ-afirmativ din capul ei cărunt. - Buunăă, am spus eu în batjocură, fără să afirm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
oraș. Se opriră apoi să-și tragă sufletul. Sprijinit cu brațele de coapse, Cristi stătea ușor aplecat și privea înapoi, gâfâind. Nici urmă de negura deasă prin care trecuseră mai devreme, aerul era curat, cerul senin iar luna arunca raze blânde de lumină deasupra lor. Ce-a fost asta? întrebă Cristian cu o voce pe care nici el nu și-o recunoștea. Alături de el, Ileana privea și ea spre capătul străzii de unde veniseră și spre lacul a cărui margine se zărea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ta, ridică femeia din umeri, nu trebuie să fii de acord cu mine. Pot însă să am părerea mea. Ileana arăta acum așa cum o cunoscuse inspectorul prima oară. O femeie voluntară și foarte hotărâtă. Nu mai era soția și mama blândă de la Iași. Redevenise domnița care avea de îndeplinit o datorie misterioasă, datorie pe care Cristian încă nu o înțelegea. E valabil și pentru domnițe? întrebă Toma, privind-o în ochi. Vreau să spun, chestia asta cu nemurirea. Avem un copil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ca trupul inspectorului să atingă pământul, ajutându-l să se ridice în picioare. Îl întoarse fără menajamente cu spatele la el, pentru a-i verifica legăturile. Totul era în ordine, așa încât îl împinse în față, spre containerul ce aștepta tăcut în lumina blândă a după-amiezii târzii. Ai de gând să mergi singur, sau te duc eu pe sus? îi spuse el lui Toma, vorbind cu un puternic accent rusesc, văzând că acesta nu se dă dus de acolo. Dacă o fac eu, s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
apropiată, lumina unei zile cu soare, lumina vieții și a limpezimii? La Început fusese sineliul bolții cerului, depărtat, străluminat se seninul dinlăuntrul său, de deasupra capului său, azuriul potolit al mării liniștite și limpezi de după maree; apoi zări În sineliul blînd al cerului cîțiva nori alburii, ce n-aduceau nici a miei, nici a cireadă, albă cireadă cerească păscînd, ci doar a fuioare de lînă albă plutind pe mareea azurie a bolții cerului, atît cît ochiul să nu se Îndoiască de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
totul din grotă, legănat ca-ntr-o barcă pe umerii robuști ai purtătorilor săi, care Îl va inunda ca o apă, Îi va scălda sufletul În limpezimea albastră, văluroasă, ca În apa botezului, pînă la gît, amețindu-l cu o blîndă desfătare care venea din trecutele trăiri ale sufletului său, vise depărtate ce-i biciuiau ochii ca o văpaie, ca aripile pîrlite ale Îngerilor, Încît el va Închide ochii strîns, dureros de strîns, iată, nu de beznă și năluciri, ci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
pleoapele oblonite, lumina care, aidoma unei rumene văpăi, se strecoară prin Împletitura deasă a genelor, care se vîră sub porii trupului, lumina zilei care se simte cu fiece părticică a trupului ivit din bezna rece a grotei, lumina caldă și blîndă, lumina dătătoare de viață a zilei lui Dumnezeu! Dar vai, dacă era tot vis? Oare rumeneala ce-i intrase deodată În sînge, invadîndu-i trupul și inima care acum tresăltau, oare sîngele cald și năvalnic, ca o mantie solară, o mantie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
declarat Împotriva autorității și chiar Împotriva lui Dumnezeu. Este principiul Întrupării forței. Care preface poporul Într-o bestie Însetată de sînge, care mai ațipește de cum se aghesmuiește cu sînge și atunci poate fi ușor ferecată În lanțuri“. Afară era o blîndă noapte mediteraneană, iar X vedea Învolburarea fulgilor mari de nea și În tihna nopții din Istanbul, auzea nechezatul cailor cazacilor. Apoi Îl zări de ofițerul care lăsase pentru o clipă cartea, ținînd degetul arătător Între pagini. (Iată, domnilor, ce fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]