2,808 matches
-
Gheorghe participase la luptele de la Chilia Nouă și că fusese rănit la mâna dreaptă și era aproape vindecat. Numai că stând în tranșee pe timp friguros, fără echipament mai gros, răcise la plămâni și era internat într-un spital din Chilia Nouă. Maria la auzul acestei vești a început să plângă de nu se mai putea opri iar copiii, nici ei nu se puteau stăpâni văzându-i pe cei mari atât de îngrijorați de soarta fratelui lor mai mare, Gheorghiță la
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
știe dacă s-a vindecat sau, ferească Dumnezeu, nu cumva îi este mai rău. Dar n-au primit nici o veste și atunci s-au hotărât să le scrie lui Emilia și mătușă-si Zoița din Galați, să meargă cumva până la Chilia Veche la spital să vadă cum o duce fratele. Emilia și Zoița după ce au primit scrisoarea, s-au sfătuit cu bărbatul ei, Neculai Păun, și sau hotărât să plece la Chilia Nouă, în data de 8 decembrie 1941. Emilia și-
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
mătușă-si Zoița din Galați, să meargă cumva până la Chilia Veche la spital să vadă cum o duce fratele. Emilia și Zoița după ce au primit scrisoarea, s-au sfătuit cu bărbatul ei, Neculai Păun, și sau hotărât să plece la Chilia Nouă, în data de 8 decembrie 1941. Emilia și-a adus aminte de o familie de basarabeni, Lungu, din Chilia Veche, care s-a refugiat la Pungești în 1940 , când rușii au ocupat Basarabia. Chiar Costache împreună cu Gheorghiță iau adus
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
și Zoița după ce au primit scrisoarea, s-au sfătuit cu bărbatul ei, Neculai Păun, și sau hotărât să plece la Chilia Nouă, în data de 8 decembrie 1941. Emilia și-a adus aminte de o familie de basarabeni, Lungu, din Chilia Veche, care s-a refugiat la Pungești în 1940 , când rușii au ocupat Basarabia. Chiar Costache împreună cu Gheorghiță iau adus, din Vaslui cu căruța pe cei doi membri ai familiei Lungu și au fost foarte apropiați cât timp au locuit
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
Chiar Costache împreună cu Gheorghiță iau adus, din Vaslui cu căruța pe cei doi membri ai familiei Lungu și au fost foarte apropiați cât timp au locuit ca refugiați, în Pungești. După eliberarea Basarabiei s-au întors acasă la ei, în Chilia Nouă. Sosiți în localitate l-au găsit pe Ion Lungu, care era diriginte la poștă, și i-au povestit necazul lor. Acesta fu surprins și își aminti , că prin luna noiembrie în spitalul din localitate , murise un soldat rănit și
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
timp de aproape un an și jumătate. În perioada 1931-1940, 1945-1948 a funcționat ca profesor de matematică la o serie de licee din țară (Aiud, Izmail, Chilia Nouă, Cetatea Albă și Iașiă, îndeplinind și funcții de director în 1934-1936 la Chilia Nouă, 19361938 la Cetatea Albă și de inspector școlar la Iași (1948ă. Din februarie 1946 până la pensionare în 1975, prof. Gheorghe Gheorghiev funcționează din nou la Universitatea din Iași unde îndeplinește următoarele funcții: șef de lucrări la mecanică (1946-1948ă, conferențiar
PERSONALITĂȚI UNIVERSITARE IEŞENE DIN BASARABIA by VLAD BEJAN IONEL MAFTEI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91488_a_93522]
-
sunt și ele cenușii. L)sând deoparte barierele rațiunii, simt c) pot auzi Muntele Sion la fel de bine cum Îl v)d. Am explorat dealul. În vârf este o biseric) Înconjurat) de schele, pe care lucrau niște zidari. Mai sunt câteva chilii și multe, multe morminte (sub oraș exist) o structur) că un fagure, plin) cu oseminte). Pe c)r)rile pr)fuite vezi m)gări și uneori câte o c)mil). Partea de vest a zidului Orașului Vechi, care dateaz) din
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
mai puternic l-a avut Joăo, cântând În portugheză o melodie care și acum, când o aud, Îmi provoacă fiori. Datorită lui am descoperit fadoul, cu tristețea sa sublimă. Am rămas tăcuți În spațiul care Începea să semene cu o chilie monastică sub licărirea lumânărilor. După un timp, musafira tăcută cu ochi curioși s-a ridicat și, fără nici un cuvânt, a ieșit la fel de misterios. Mai târziu, Brook dădea valoare de simbol acestei vizite neașteptate: „Cine a fost ea s-ar putea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
cui o las?!!..." Să... să lupte!... Dar cum? Cu cine? E singur... Singur... Ce să aleagă? A trăi... a muri? A lupta... a capitula?... Îl frământă tragica dilemă: A fi... sau a nu fi?"... În furtunoasa noapte a întrebărilor din chilia sihastrului Daniil, se va produce iluminarea. Va alege lupta, lupta și cu dinții, până la moarte, dar pentru salvarea Moldovei, nu pentru salvarea sa. Măreția lui Ștefan stă în acea Golgotă pe care o urcă singur, înfrânt, rănit, îngenuncheat sub povara
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
într-un fel coautor, într-o proprie interpretare. Ideea genurilor literare și norma clasică a purității lor, este o prejudecată perimată." (Tudor Vianu) Construcția romanului este ciclică: începe printr-un prolog (înfrângerea de la Valea Albă și drama lui Ștefan în chilia sihastrului Daniil) în prezent. Continuă cu o lungă întoarcere în timp (flashback) retrăirile lui Ștefan între izbânda de la Podul Înalt și înfrângerea de la Valea Albă, dar trăite în prezent. Și sfârșește prin epilog (reîntoarcerea din amintire retrăire, în chilia lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
în chilia sihastrului Daniil) în prezent. Continuă cu o lungă întoarcere în timp (flashback) retrăirile lui Ștefan între izbânda de la Podul Înalt și înfrângerea de la Valea Albă, dar trăite în prezent. Și sfârșește prin epilog (reîntoarcerea din amintire retrăire, în chilia lui Daniil în prezent). Deznodământul e o dezlegare, dar nu un catharsis o eliberare, povestea rămâne deschisă totuși:... Ștefan nu e singur. Acțiunea, faptele, personajele sunt istorice, atestate documentar. Pentru a cuprinde cât mai mult din evenimentele istorice, din viața
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
de sânge îndoit cu apă... "Plânge Măria sa?" "Aiaia Allah!!!Allaaah!!!"... Buciumă... B SIHASTRUL DANIIL ȘI SPOVADA 30 iulie 1476 Fulgeră... Tunetul despică cerul rostogolindu-se în hău, departe... mai departe... O lumânare ce pâlpâie aruncă lumini și umbre pe pereții chiliei, pe trupul unui Christ pironit pe cruce, pe spinarea încovoiată a unui bătrân călugăr îngenuncheat la picioarele Lui. Mugetul furtunii, ploaia, freamătul pădurii bătută de vânt și trosnetul focului din vatră ... Un ciocănit în poartă. Bătrânul cufundat în rugă nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
și trosnetul focului din vatră ... Un ciocănit în poartă. Bătrânul cufundat în rugă nu clintește... Nu clintește nici la a doua bătaie, nici la scrâșnetul ruginit al balamalelor. Așteaptă, sunt în rugăciune, șoptește bătrânul fără să ridice capul. În obscuritatea chiliei, abia se deslușește omul rezemat cu spatele de ușă, tăcut, respectându-i ruga... Șuierul vântului, ploaia și tusea seacă a străinului. Bătrânul își face cruce, smerit, se ridică greoi, bătrânește: e un călugăr înalt, uscat, gârbovit, cu barbă albă, într-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
sfoară; la cingătoare atârnă o spadă mare cu garda în cruce. Se oprește la mijloc, cu picioarele depărtate... Îi... îi fi oștean... îngână bătrânul. Străinul tace. Își șterge cu palmele fața udă. În lumina oarbă a unui opaiț ce umple chilia cu umbre, dă roată cu privirea: chilia e o grotă cioplită în piatră; o gaură ține loc de fereastră; alta, mai mare, de ușă; câteva icoane închipuie un iconostas; un sfeșnic cu trei brațe; o vatră în care un foc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
cu garda în cruce. Se oprește la mijloc, cu picioarele depărtate... Îi... îi fi oștean... îngână bătrânul. Străinul tace. Își șterge cu palmele fața udă. În lumina oarbă a unui opaiț ce umple chilia cu umbre, dă roată cu privirea: chilia e o grotă cioplită în piatră; o gaură ține loc de fereastră; alta, mai mare, de ușă; câteva icoane închipuie un iconostas; un sfeșnic cu trei brațe; o vatră în care un foc mocnit de găteje țiuie ascuțit; alături, o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
în mare"... Daniil stăruie, cu blândețe: Te chinui... Te zbați ca marea de maluri... Nu vezi? Ești frânt... Ești bolnav ... Ai trebuință de hodină... De pace... De... Ștefan izbucnește cu patimă agitându-se de colo-colo, șchiopătând, târșindu-și piciorul, dă ocol chiliei, răstoarnă un scăunel, calcă peste sfărmături de piatră. Și... și ce gândești Sihastre?! Crezi că într-o ulcică o să-mi găsesc pacea?!... Aleanul durerilor mele?!... Am strâns în mine amărăciune cât cuprinde! De m-ai cresta, numai fiere ar curge
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
fi la mijloc și "interesele Moldovei". Apărarea Mangopului și a Caffei cu care facem înfloritor negoț e de mult în planurile mele, împreună cu apărarea cetăților mele de la Mare. Adevărul e că Mangopul și Caffa au tot atâta nevoie de ajutorul Chiliei și Cetății Albe cât au Chilia și Cetatea Albă de ajutorul Caffei și al Mangopului. Ele numai împreună, unite vor rezista asaltului turcesc. Nu este un secret, Mahomed îl strigă în gura mare: "Marea Neagră lac turcesc!". Cauza voastră" este și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
au încheiat la Lublau un tratat secret, în care au pus la cale ruperea Moldovei în două, "superextirpatione Valachiae", chipurile, de teama că Alexandru să nu se dea cu turcii. Adevărul era că jinduiau după "deschidere la Marea Neagră"... Ungaria jinduia Chilia și Gurile Dunării, Polonia jinduia după Cetatea Albă și amândouă jinduiau după negoțul pe Marea Neagră. Da' ce, Moldova era moșia lui tătâne-su, să și-o împartă după pohte?! se oțărește Mihail. Cu ce drept?! Cu ce drept?! Dreptul?! Dreptatea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
nimeni, nimeni nu le stătea împotrivă cu sabia, erau, doar "eliberatori". Moldova devenise o treanță, "Țara Nimănui". Și, pe deasupra haraciului, culmea umilinței, domnii netrebnici își cumpărau "protecția" vecinilor cu tot felul de peșcheșuri și plocoane; că atunci am pierdut și Chilia oferită în dar ungurilor, drept mulțămire pentru ajutor. Moldova era numai jale, sărăcie, moarte. Nu-i de mirare că vecinii o jinduiau, îi puseseră gând rău, s-o sfâșie, să și-o împartă aidoma însângeratei cămăși a lui Hristos. Cazimir
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
oșteni ai Moldovei... De mă voi întoarce, pe oasele lor albe înălța-voi altar întru a lor pomenire, acolo unde a fost războiul. Războieni să se cheme în veac! Dumnezeu să-i așeze în ceata drepților. Amin! Ștefan dă roată chiliei șchiopătând, cu ochii în pământ, gârbovit, cu gândurile răvășite: Dumnezeule! Turcii mi-o trec prin foc și sabie! Mi-o sfârtecă! Și mi-o batjocoresc! Și mi-o scaldă în sânge! Și... și n-are cine le sta împotrivă cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
trăit mult, vezi și nevăzutul cu ochii minții... Ștefan, muncit, frământat: Nu știu ce să cred... Aș vrea să te cred. "Oaste de strânsură"... Oricum, e târziu, prea târziu... Ce mai putem face? se întreabă pe sine și începe să dea ocol chiliei, agitat, bântuit de gânduri. Și totuși... mormăie el, încolțindu-i o geană de speranță. S-ar putea totuși... De ce să nu se poată?... Se poate foarte bine! se aprinde el, iluminat. Da! Da!... Știu ce putem face! Să vină! Să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
lupii?! Daniil zâmbește enigmatic: Ne cunoaștem... Și eu în felul meu -, și eu sunt un lup singuratic, adaugă Sihastrul și iese. Ștefan bagă sabia în teacă și mormăie: "Vorbesc cu lupii"... Îi solomonește... Aiasta-i curată vrăjitorie! Ștefan dă ocol chiliei. A rămas singur... Singur cu Iisus... Se oprește, se proțăpește înaintea Lui, încrucișează brațele la piept și, ironic, impertinent chiar, îi vorbește: Plecăciune Mântuitorule! Plecăciune! Acu, Iisuse din Nazaret, între noi doi! Și Tu m-ai părăsit! Geaba rugă! Geaba
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Daniil a încremenit cu dalta și ciocanul... Ascultă... Buciume buciumând prind să buciume pe culmi hăulind prin văi cu ecoul lor din obcină în obcină. Buciumă!! strigă el și aruncă ciocanul și dalta... Chiuie: Buciumă!!!... Aleargă ca bezmetic dând ocol chiliei, râzând, strigând: Buciumă!!! Am spus eu?!?!... Se împiedică în anteriu:... Vezi, Măria ta?!?! Buciumă!!! Pleznește palmă de palmă și hohotește cu bucurie mare... Își șterge obrajii uzi de lacrimi... Cade în genunchi spre nevăzutul altar, ridică ochii, brațele spre Cer
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
într-adevăr... * Prea multe amintiri cu lecții de pian pentru un nedăruit ca mine! Nu mai sunt în apartamentul ticsit cu lucruri vechi și scumpe al profesoarei de pian a copilăriei mele, nemțoaica aceea nesuferită, ci într-un fel de chilie... Pereți albi, curați, absolut goi; în cameră nu se află decât un pian negru și două taburete; pe unul stau eu, pe celălalt o doamnă; dau, probabil, o probă, un test, cum se zice astăzi, de al cărei (cărui) rezultat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
atunci indiferent. Încercând acum să reconstitui unde mă aflam, deduc că trebuie să fie vorba de una din clădirile dezmembratului Conservator, o casă masivă, arhaică, tipică Clujului copilăriei mele. Un fel de mănăstire muzicală, cel puțin pe dinăuntru, judecând după chilia austeră în care nimerisem și în care mă văd chinuindu-mă și chinuind pianul. Dar în care văd, mai ales, pereții aceia de un alb atât de proaspăt, parcă de abia zugrăviți (cum să fi nimerit clapele când eu mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]