13,496 matches
-
să o dăruiești nenumăraților bărbați, deși ei întrebau unde e Mioara, eu sunt Mioara, fără să știe că vampirul e Mama, iar victima zace ca un pui de urs în cușca lui, încât și atunci când mă lași LIBERĂ, ce cuvânt ciudat, ce conotații au ventuzele lui pentru mine, eu merg pe stradă în forma camerei, sunt o ființă care e liberă de a parcurge geometric pătratul distanței dintre viață și moarte, nu prin vreun labirint, așa cum e viața, nu prin tunel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
nu mă cerți că întârzii, dar vreau să-ți aduc aminte cât mai multe despre cele ce am vorbit despre mine, despre cum și cât s-a vorbit despre mine comentate în amănunt, așa cum ți-aș povesti filmul unui vis ciudat de noapte, cu lux de amănunte, încât nu mai știi, la un moment dat, unde e visul, care e realitatea, nu cumva mai adăugăm câte un amănunt pentru a-l face mai aproape de real, ca atunci când ai dori un al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
copilul ei, aplică legea leului și nu mă mai slăbește din ochi. Am o copilărie fericită dacă, după cum spun oamenii, la vârsta mea de 50 de ani eu merg în oraș cu Mama, lumea mă privește ca pe o creatură ciudată, Mama e cu mine și le răspunde: E nevinovată, nu știe nimic, sau așa a vrut Dumnezeu, îmi cumpără pantofi, nu fac niciun comentariu asupra culorii sau modelului, nu am voie să am personalitate, păreri, impresii, idei, sunt o privilegiată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
Istoria românilor, Mihai Eminescu alături de Anton Pann și Creangă, Caragiale cu sforile marionetelor, Zoe și Cațavencu, Ștefan și Brâncoveanu cu Biserici în palme, Iisus copil, ȘEZÂND CU CAPUL ÎN PALME, ÎN STARE DE BACH. * * * U niversul era bătrân. Ce ființe ciudate sunt zeii dacă îngăduie acestei umbre, Mioara, să se înfrupte din harurile lor! Dar toți o înconjoară cu dragoste, așa cum mă împresoară pe mine bărbații. Le ofer plăcere și ei plătesc. Nimfă a tuturor, drog care creează dependență, sunt o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
va cunoaște așa cum suntem: Iubire perpetuă. Parcă nu era ea, toate acțiunile parcă erau ale altcuiva și gândul parcă îl mai avusese, deși se afla într-un loc în care nu fusese niciodată, cândva știa că-l văzuse. Un déjà-vu ciudat, mai mult decât atât, déjà-vu-ul altcuiva. Își lăsă umbra pe Arcă să lupte cu Mama. Intră în inefabil. Un alt oraș, o altă stare. Probabil de toamnă. Starea de toamnă stăpânea peste tot. Nu așa cum o știa. Altfel. Greieri uriași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
următoarea naștere. * * * P ovestitorul, aflat în Pleistocen, tocmai fecunda viitoarea gândire a lui Enescu cu ideea izvorului folcloric, cristalizat în Sonata pentru pian în Fa diez Major, Opus 24, nr 1 de peste 13.500 de ani, când avu un simțământ ciudat: îl durea tăcerea. Scrise încet, infinit de încet, de parcă ar fi vrut să guste acea clipă, electrocutat de extaz, ritmul primei fraze. Allegro molto moderato e Grave. Revigoră exclamația de durere și nuanța de bocet, adăugând în partea a III
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
în ce cuhne opriseră și, cercetând cu atenție panoul electronic, mergeau hotărâți la casă și-și cumpărau bilet de întoarcere. Chiar dacă următorul tren era programat peste o săptămână, ei așteptau. Toate violurile, crimele, spargerile și bancurile politice erau atribuite acestor ciudați cu bărbi, plete, valize și role. Toate echipajele de poliție, trupele de intervenție rapidă, geniștii, procurorii, criminaliștii, mașinile pompierilor și ale Salvării veneau la gară luând la puricat pe toți călătorii lumii a III-a, a II-a și întâi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
aceia înnebuniți de iureșul spiralat al frunzelor, de plesnetul sec-uscat, castanele cădeau crăpându-și coaja verde, capetele damnaților nu crăpau, încercuite de gânduri, întrecând în iureș titirezul de vânt, gândurile depășeau prin viteză conul îndrăcit și plecând gonit de metafizica ciudatelor gângănii care îngrozeau mecanica fluidelor vântoase cu forțele lor celeste. Voi mi-ați luat sufletul? Nu! șuierau ciudații. Ar fi nedemn pentru noi. Avem de dat, nu de luat. Eu nicidecum! răspundea toamna. Ești prea seacă Mioara, pentru a te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
nu crăpau, încercuite de gânduri, întrecând în iureș titirezul de vânt, gândurile depășeau prin viteză conul îndrăcit și plecând gonit de metafizica ciudatelor gângănii care îngrozeau mecanica fluidelor vântoase cu forțele lor celeste. Voi mi-ați luat sufletul? Nu! șuierau ciudații. Ar fi nedemn pentru noi. Avem de dat, nu de luat. Eu nicidecum! răspundea toamna. Ești prea seacă Mioara, pentru a te fura cineva. Atunci poate noi, cârâiau ciorile! N-aveți voi ce face cu suflet de femeie, vorbea Mioara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
felia din jocul de puzzle al vremurilor. Uită însă un lucru: Va mai trăi să se găsească sau va trebui să caute altă metodă? Cu aceste gânduri, nu observă cum, la colț, cineva vindea pe ascuns unui străin cu haine ciudate din plastic, mulate pe corp, lingouri într-o geantă de voiaj, pe care erau ștanțate anii îndepărtați ai copilăriei Mioarei Alimentară. Eu am văzut strălucirea aurului acelor vremuri peste care s-a tras cu zgomot fermoarul. Străinul își însuși geanta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
incognito-ului, secvențe dintr-un oraș cu case pe perne de aer și oameni levitând printre ele, dar brăileanul, mulțumit, închise laptop-ul și-l vârî în borsetă, plecând grăbit fără să privească în urmă. Ar fi văzut cum străinul ciudat, într-un nor alb, fu înghițit de apele Dunării. S-au văzut ochii unui pește monstruos de mare, bătând cu botul aerul nopții, ca și cum ar fi vrut să spună ceva Lunii, și dispărând, fără să facă niciun val, în adâncuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
asmuți din baracă dulăul care dormea lângă sobă. Străinii s-au oprit privind bestia. Un soldat trase un glonț. Glonțul trecu prin câine și ricoșă în pământ. Ăștia-s tot din viitor! gândi paznicul și-i chestionă în limba română. Ciudații se uitară la paznic, îl pipăiră ca și cum arăta altfel decât ei și dispărură mormăind spre oraș. Câinele îi conduse lătrând la o distanță respectabilă, deși glonțul nu-i rănise decât amorul propriu. Ca și la Superman, paznicul ruginit ghici cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
clipa în care Povestitorul aflat în Pleistocen lovea cu furie tavanul trecutului pentru ca cei din viitor să-și modeleze sunetele stațiilor de amplificare cu beldia smulsă din lupta virtuală a Mioarei Alimentară în turnirul organizat împotriva Mamei simți o amețeală ciudată, fie din cauza beției cunoașterii, transmisă de primii oameni aflați în ascensiune pe scara evoluției, fie de influența nefastă a Astrului nopții, care taman atunci se postase pe orbita Pământului în faza de Lună plină, fapt ce întârzie cu un secol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
fapt ce întârzie cu un secol creația sa în domeniul Operei pucciniene. Timp destul pentru Suor Angelica să oscileze între viață și moarte și Povestitorul să conceapă ultima partitură a tripticului cu opera bufă Geanni Schicchi numai că, în mod ciudat, creionul electronic scria, dar pe ecranul computerului nu apărea nimic. Fie Luna, fie tăcerea lăsată brusc îl făcu să-și ridice fruntea, străpungând cu privirea straturile geologice de deasupra. Unde știa că se afla Brăila, nu mai era nimic. Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
poală, se așeză pe scaun, cu fața lipsită de expresie, cu ochii goliți de gânduri, cu un ușor tremur al mușchilor gambei de emoția așteptării. Era 22 aprilie, ora 11 fix. Sună telefonul. Îl privi ca pe ceva străin și ciudat de care i se făcu milă atât de tare, încât i se umeziră ochii. Ridică mecanic receptorul și, după ce se uită la el, îl duse invers la ureche. Muzica de viori se auzea de sub bărbie și schimbând mâna apucă receptorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
oameni în ruină, așteptam în picioare profesorii, la fel de severi, impecabili, uitându-se la noi cu acea privire plină de repulsie ca pentru o zdreanță oarecare. Pătrunși de fiorul maiestuoasei întâlniri, am simțit că-și face loc în mine un lirism ciudat, nepotrivit înclinațiilor mele depresive, fapt ce mi-a dat de înțeles că întâmplarea, prin prozaicul ei, avea mai multă poezie decât tot ceea ce publicasem până atunci. Am pornit să notez starea de tristețe a pereților, scâncetul lambriurilor care ascundeau biletele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
seacă și urâtă, i-am suprapus închipuirea. Și ce zână se făcu! Ce stea! Feminină 100%, de calitatea indestructibilă a iubirii nemuritoare. Cu asemenea haină merita să mă laud la braț cu ea prin lume. Nășteam invidii și gelozii. Divulgam ciudatul, inefabilul îl scoteam din obscurantism în cea mai luminoasă renaștere. Obraznică prin expunere, îndrăzneață prin comportament. Altfel, n-aș fi colaborat cu lumea. Și n-aș fi trecut încântător prin vremea searbădă a tinereții. Și deși capul iubitei mele tuciurii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
meu însumi, pentru că mă vâram în pielea tuturor și jucam fără a ști unde ajung. Am simțit o palmă pe ceafă. Nu era nimeni. Mihai îmi spunea, după secole de la această întâmplare, că umblam fără țintă, sufeream de o amnezie ciudată, nu știam cine sunt, orașul mi se părea străin, părinții-profesorii-colegii îmi erau cunoscuți, dar străini, nu realizam ce mai căutam eu printre ei, cine m-a adus acolo și de cât timp. Orbisem temporar. Nu mai vedeam pe Any Palade
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
masă, obișnuiți-vă să împărțiți prânzul cu el. Veți fi nevoit să coabitați cu un cadavru. Iată de ce, vă repet: chemați un taxi. Nu ați remarcat, în ziare, formula consacrată: „individul a murit în drum spre spital”. Recunoașteți că e ciudată această propensiune pe care o au oamenii de a muri pe parcursul unui traseu, în vehicule anonime. Da, căci veți fi înțeles că nu trebuie să fie mașina dumneavoastră. -Nu împingeți paranoia cam departe? -De la Kafka încoace, e fapt dovedit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
pană”. Mintea mea îi căuta scuze, așa că le găsi: suedezul putea să fi exagerat ca să-și justifice intruziunea în casa mea. Poate că nu era decât soiul acela de maniac care se îngrozește dacă scumpa lui caroserie scoate un zgomot ciudat. N-ar fi îndrăznit să-mi spună: „Scuzați-mă, mașina mea are un bâzâit ciudat, pot să folosesc telefonul dumneavoastră?” N-ar fi părut destul de grav. Politețea l-a constrâns să pretexteze o pană. Da, asta trebuie să fie. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
-și justifice intruziunea în casa mea. Poate că nu era decât soiul acela de maniac care se îngrozește dacă scumpa lui caroserie scoate un zgomot ciudat. N-ar fi îndrăznit să-mi spună: „Scuzați-mă, mașina mea are un bâzâit ciudat, pot să folosesc telefonul dumneavoastră?” N-ar fi părut destul de grav. Politețea l-a constrâns să pretexteze o pană. Da, asta trebuie să fie. Nu este suficient că ar fi fost posibil? Ceea ce e limpede, este că voiam să cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
nu o informase Georges pe Sigrid de moartea soțului ei? Trebuia să existe o altă explicație. Încercai să-mi imaginez un scenariu radical nou, împingând până la culme teoria complotului. În ajunul decesului presupusului Olaf, tipul care îmi spusese vorbele acelea ciudate acasă la nu-mai-știu-cine era omul lui Georges Sheneve. Considerațiile sale aveau drept scop să-mi influențeze comportamentul de a doua zi, în urma morții programate a presupusului Sildur. Hotărâseră să-l lichideze, i se administrase o otravă lentă care ar acționa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
pentru a-mi dicta conduita. Olaf avea vârsta mea, înălțimea mea, aceeași culoare a părului. Schimbul de identitate era posibil. -Nu ai corpolența lui. -La regimul pe care-l urmez, aș avea-o cu siguranță, zisei arătând platoul. În mod ciudat, acest ultim argument păru s-o convingă de buna mea credință. Sigrid se duse la fereastra fostei mele camere pentru a-i observa pe spionii noștri. Reveni spunând că nu-i cunoștea și că nu păreau periculoși. -Ce știi dumneata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
servești de la bancă? -Bineînțeles, zise ea. -De ce bineînțeles? -Până acum nu am avut nevoie. Olaf nu m-a lăsat să duc lipsă de nimic: faimosul card. -Da, însă plăcerea de a devaliza o bancă! -Nu m-a tentat niciodată. Ciudată fată. Băgai de seamă că plângea cu discreție. Neîndemânatic, am întrebat-o care este motivul. -Olaf a murit, spuse ea sobru. -O să-ți lipsească? -Da. Nu-l vedeam prea mult. Însă puținul timp pe care-l petreceam cu el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
de la hotel nu mai aveau loc atâtea tablouri și statui, fără a mai vorbi de stilul hotelului Vasa care era în totală discordanță cu stilul celor mai inovatoare opere. Sigrid vizită mai multe apartamente înainte de a-mi fixa o întâlnire ciudată într-un cartier rău famat al orașului. Mă luă de mână, deschise o ușă, traversă cu mine un culoar mizerabil la capătul căruia îmi ordonă să închid ochii. Mă duse înăuntru, mă mai ghidă puțin și apoi mă autoriză să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]