3,264 matches
-
libere? - N-aveți nici o grijă, să mergeți cu mine, n-o să vă pară rău! Din tren se coborâseră circa două sute de pescari, din care, aproape toți, au luat-o grăbiți în ambele direcții ale gării. Se auzeau din ce în ce mai încet scrâșnetele cizmelor lor de cauciuc pe prundiș, odată cu luminițele lanternelor ce se pierdeau în noapte. Și se făcu liniște, o liniște străpunsă doar de câte un muget de vânt și de clipocitul valurilor de dincolo de dig. Era cald în sala de așteptare
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
tăiase. Mare păcat! Și ceva mai târziu, peste vreo doi ani, ne părăsea definitiv și blândul și înțeleptul moș Bâcu, decanul tagmei noastre. Țin minte că la înmormântarea lui au venit aproape toți pescarii din urbea noastră. Purtau în picioare cizme de cauciuc, în spate rucsacul, și pe un umăr, husa cu sculele de pescuit. A fost mare jale! Uite așa s-a întâmplat cu "hăitașul" nostru. ...Și astăzi, când afară viscolește, stau în căldura camerei, și privesc aburul abia mijit
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
apă, se simțea slăbit. Îi venea să urle, să țipe să afle toți: „Este cea mai frumoasă, dar eu nu o mai doresc, nu o mai doresc!” Vedea arzând ochii celorlalți bărbați care așteptau ținând cuminte isonul doar din tropăitul cizmelor și era sigur că ochii lui sunt reci. O milă cumplită îl cuprinse. Îi era milă de ea, de el, de Nicos mirele, de Sofula nu. Sofula învinsese. Și-o amintea venind spre el seara, șchiopătând, în brațe cu Gheorghios
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
când, încercând să fie elocvenți, se opreau și-și făceau cruce cu gesturi mari. Soarele scăpăta. Cerul era aproape alb. Toaca încetă, făcând loc unei liniști nefirești. Cei doi fugeau, iar sutanele fluturându-le în părți lăsau să se vadă cizmele neobișnuit de scumpe pentru niște oameni ai bisericii. Nu mai este mult și ajungem. Uite, la gardul acela, spuse gâfâind Ianache. Se simțea acum briza dinspre mare ca o respirație binefăcătoare. În spatele ulucilor cineva îi așteptase, căci poarta se deschise
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
ia pe calea Cotrocenilor. Frații, cu capetele în pământ, cu pas liniștit, cu mâinile ascunse în mânecile largi de aba neagră, cucernic aduse în față, poleiți de soarele ce răzbătea printre nori și atenți să nu-și înnoroiască prea tare cizmele grosolane, cântau după cum le venea rândul și cugetau, ca odinioară Ecleziastul: „Deșertăciunea deșertăciunilor, toate sunt deșertăciuni”. Drumul urca la deal. De fapt Șerban Vodă ajunsese în vârf. Fusese atâția ani nădejdea celor de departe și de aproape care nu aveau
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
mlaștina de la Țânțăroasa, ca să moară înnămoliți? Toată noaptea i a văzut în vis, eleganți, cu pălăriile lor albe cu pene de struț și de păun agitate de vântul dimineții, cu tunicile din cel mai fin postav de Damasc, încălțați cu cizme de piele galbene sau roșii, dând asalt la iatagan prin înșelătoarele smârcuri în care s-au scufundat până la gât, fără să moară și nici să iasă, cu ochii dilatați de groază privind cum trag în ei călăreții beiului Mihai. Câți
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
boieri din alai. Opus lui, lăsând între ei un spațiu cam de treizeci de pași, pe un fel de divan improvizat sta turcește aga Selin Kuciuk. Lângă domn, în picioare sta Ștefan, îmbrăcat ca un călăreț oarecare cu pantaloni negri, cizme cu pinteni de argint, cămașă din tort neînălbit și, peste ea, un ilic din aba de lână seină cusut cu fireturi din mătase neagră. De chimirul lat, bătut cu ținte de argint și de aur, avea prins un paloș scurt
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
schimbat mersul în dans. Aveau căciuli din blană de miel, cu cordele roșii prinse în partea stângă. Bete tot roșii, țesute din lână, erau legate cruciș peste piept și apoi aduse peste mijloc și înnodate tot în partea stângă. Doar cizmele erau negre, dar aveau ciucuri roșii prinși mai peste tot, lăsând să se vadă zurgălăii și pintenii de argint. Pe spinare, de bete erau prinși clopoței, tot așa și la poala mânecii cămășii albe. În frunte venea un bărbat înalt
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
așa și la poala mânecii cămășii albe. În frunte venea un bărbat înalt și frumos, urmat de altul având pe față o mască slinoasă din bucăți de blană de capră. Hainele acestuia erau murdare și peticite, căciula era spartă și cizmele erau înnămolite cu ciucuri cu tot. Pe umeri ducea o traistă, în mână avea un paloș de lemn, iar la cingătoare, prins cu un inel de metal, un băț scurt cioplit. Ceilalți bărbați aveau toți câte un băț din lemn
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
pierdute în negura istoriei: curaj, dăruire, patriotism, spirit de sacrificiu și nu în ultimul rând, credință. „2000 de inși am păzit 20 de kilometri de țărm, cu o pușcă la doi oameni... pe frigul ăla. Cum rezistau săracii?... Le scoteam cizmele cu carne cu tot! Dar au stat în tranșee de piatră, au săpat tranșee de-alea de piatră domnule. Și-au făcut datoria cum au putut. N-au fugit! „dr. Iosif Niculescu, 96 de ani, veteran de război. 7. „Părintele
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
o însărcinare pe care Malpighi a privit-o cu o oarecare neîncredere. El s-a mutat la Roma și și-a petrecut acolo ultimii trei ani din viață. Malpighi le spunea întotdeauna prietenilor că se așteaptă să moară subit, cu cizmele în picioare. Pe 29 noiembrie 1694 și-a găsit sfârșitul în urma unui șoc vagal, iar rămășițele i-au fost duse la Bologna și înmormântate acolo. PRIMUL OCHI SPRE UNIVERS Anul 1592, anul venirii lui Galileo Galilei la Universitatea din Padova
Începuturi... by Mihaela Bulai () [Corola-publishinghouse/Science/1204_a_2050]
-
trăsuri și de sănii, iarna încurcă circulația pe străzi; năpădesc piețele publice și toată lumea se grăbește să recurgă la ele. Micii comercianți, muncitorii, servitorii și toți cei din clasele inferioare, obligați să meargă pe jos, nu ies decât încălțați cu cizme lungi, chiar și femeile. Trecătorul se află într-un permanent pericol de a fi lovit de echipaje; se întâmplă adesea accidente, în pofida dibăciei proverbiale a birjarilor; să fii împroșcat din cap până-n picioare cu noroi e cel mai mic neajuns
Moldo-Valahia. Ce a fost, ce este, ce-ar putea fi by G. LE CLER [Corola-publishinghouse/Science/1011_a_2519]
-
toate serviciile imaginabile. Acest ofițer, un soldat superb, bine făcut, îmbrăcat în costumul său de mare ținută, dolman albastru cu galoane de aur, pantaloni din fetru alb strânși pe trup, centură roșu-purpurie cu ornamente în formă de măsline de aur, cizme cu ceaprazuri din același metal, calpac de astrahan cu panaș roșu, ne-a amintit de tipul frumoșilor husari, atât de lăudați și atât de vrednici de această laudă. La București, Ploiești, Brăila, peste tot, ofițerii de dorobanți ne-au părut
Moldo-Valahia. Ce a fost, ce este, ce-ar putea fi by G. LE CLER [Corola-publishinghouse/Science/1011_a_2519]
-
rigolă în cartierele aflate departe de râu. Străzile se transformă atunci ele însele în râuri, în puhoaie, în lacuri noroioase și adânci, circulația este oprită; sania devine inutilizabilă, ar trebui de fapt un vapor. Numai câțiva pietoni intrepizi, încălțați cu cizme gigantice, se hazardează afară; o fac riscându-și propria viață. Dar de ce să povestim noi înșine toate acestea? Iată o schiță după natură, luată din corespondența ziarului Vocea României. "Domnule Redactor, n-am nevoie să vă amintesc grozăviile dezghețurilor din
Moldo-Valahia. Ce a fost, ce este, ce-ar putea fi by G. LE CLER [Corola-publishinghouse/Science/1011_a_2519]
-
Ce greșeală totuși de a fi împrumutat părți din uniformă de la toate armatele europene, atunci când era la îndemână modelul național, tip evident al costumului husarilor, rezervat astăzi armei dorobanților! Armamentul progresează. Echipamentul, harnașamentul, încălțămintea sunt detestabile! Soldatul își fabrică încă cizmele cu ajutorul unor bucăți tăiate ce îi sunt distribuite. Spitalele se organizează puțin câte puțin la îndemnul energic al fondatorului lor, dl doctor D., al Facultății [de medicină] din Paris. Dar câte lucruri mai sunt de făcut înainte de a avea medici
Moldo-Valahia. Ce a fost, ce este, ce-ar putea fi by G. LE CLER [Corola-publishinghouse/Science/1011_a_2519]
-
statutul lor de fapte desprinse din realitate nu este relevant pentru logica lor internă. Cu toate acestea, timpul este adesea important pentru continuarea fabulei și merită, în consecință, să fie făcut sesizabil. Dacă Tom Degețel nu avea la dispoziție niște cizme de șapte coți, el n-ar fi fost niciodată în stare să scape de uriaș la timp. Diferența dintre timpul de care Tom Degețel are nevoie pentru a evada din prinsoarea uriașului și timpul de care uriașul are nevoie pentru
Naratologia. Introducere în teoria narațiunii by MIEKE BAL () [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
d) și e), adjuvanții cuiva sînt opozanții altcuiva: martorii, întîlnirile, circumstanțele care ajută la găsirea soluției, un nasture lăsat la locul crimei, alcoolismul criminalului, un portar vorbăreț etc. În f), proletarii sînt adjuvanți, iar burghezii opozanți. În g), soția și cizmele căpcăunului sînt adjuvanți; înserarea, păsările care mănîncă firimiturile și simțul puternic al mirosului căpcăunului care îi spune că prada este aproape sînt opozanți. În h), fiecare poveste pe care o spune Șeherezada este un adjuvant, iar suspiciunea și gelozia soțului
Naratologia. Introducere în teoria narațiunii by MIEKE BAL () [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
când am terminat cu montatul tuburilor și racordul la rețea. Lucram la instalarea contorului și a siguranțelor. Afară ploua și trăsnea, uite-așa alergau fulgerele în jurul casei, ca niște șerpi de foc. Eu lucram pe viu, fără mănuși și fără cizme de cauciuc. Trece curentul prin mine și eu nu simt nimic. La școala de maiștri demontam întrerupătorul de lângă ușă, puneam două degete pe fire și când intra cineva, hai noroc, mă, îi spuneam, și îi întindeam mâna și ăla mi-
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
aveau alți legionari, frunte înaltă și ochi mari, șerpești, cu cozile parcă întinse să se unească cu urechile. Se apropie de birou și se așeză în fotoliu în fața mea. Purta cămașă verde cu diagonală, dar fără pistol, pantaloni strâmți, de cizme, și cizmele oglindă. - Gheorghe, șoferul meu, mi-a adus băiatu-ăsta, care e un elev întîrziat, zise omul de după birou. Are o întrebare, dacă în țara noastră n-ar fi fost jidani, s-ar mai fi născut mișcarea legionară, atunci în
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
legionari, frunte înaltă și ochi mari, șerpești, cu cozile parcă întinse să se unească cu urechile. Se apropie de birou și se așeză în fotoliu în fața mea. Purta cămașă verde cu diagonală, dar fără pistol, pantaloni strâmți, de cizme, și cizmele oglindă. - Gheorghe, șoferul meu, mi-a adus băiatu-ăsta, care e un elev întîrziat, zise omul de după birou. Are o întrebare, dacă în țara noastră n-ar fi fost jidani, s-ar mai fi născut mișcarea legionară, atunci în '22? Ia
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
că și ea se îndră- gostise de mine, fiindcă îmi spunea "domnișorule" și avea grijă să nu mă simt printre streini, îmi făcea patul, îmi punea mâncare în farfurie... Ca s-o văd la joc, luată de acel flăcău cu cizme bine lustruite peste cioarecii lui strânși pe pulpe, (mă întrebam cum dracu îi trăgea pe picioare) mândru, cum să nu, blond ca și ea, cu tundră sură, ce să mai vorbim. Se ținea de el răpită, pierdută în vârtejul dansului
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
principesa Maria ne oferă o imagine destul de sumbră a lagărului de holerici de la Zimnicea, a cărui răspundere îi fusese încredințată de însuși regele Carol I: "Uneori, lagărul nostru se prefăcea într-o baltă noroioasă, prin care abia străbăteam cu grele cizme de călărie. Sălile bolnavilor erau niște imense barăci, fără lumină îndestulătoare, înăbușitoare când ardea soarele și umede când ploua. Bolnavii zăceau pe saltele de paie, unul lângă altul, cu o cărare de noroi ce despărțea amândouă șirurile de paturi. Nu
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
pe Viorica cheam-o la frământat. Treci și pe la cumătru și zi-i să aducă niște rachiu pentru fimei și un caș. Hai, mamă, hai că amu’ îi noapte. Saveta își prinse trupul subțire în brâul negru, își trase sumănelul și cizmele și ieși în ogradă. Soră-sa venise de cu noapte și jumulea niște găini, iar frati-su căra lemne la cuptor. Se uită peste satul întunecat. Hornurile erau înecate de fum, iar norii stăteau să pleznească de zăpadă. Își trase
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
apoi una ei, își sărută copilul și se culcă. Auzi ușa de la tindă, într- un târziu, dată cu putere de perete. Tresări. Coborî din pat și o înveli pe Polixenia. Aprinse lampa în timp ce bărbatul ei încerca împleticit să scape de cizme. - Bună seara. - Bună seara, omule! răspunse Viorica vocii gâjâite de băutură. Să-ți pui ceva de mâncare? - Da... încercă să-i răspundă Ion în timp ce își dezbrăca ilicul. Dă-te-n coace, ce ai?.... - Iete colea măliguță, borș cu fasole și
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
se opriră. Marcel își freca mulțumit mâinile, privea cu duioșie la geamantanul așezat jos, în fața lor. - Uită-te într-acolo, spuse Janine. Din partea cealaltă a pieței venea către ei un arab slab, vânjos, înfășurat într-un burnus albastru, încălțat cu cizme galbene și moi, cu mănuși în mâini, și purtându-și mândru fața arsă de soare, cu trăsături puternice. Numai vălul răsucit în chip de turban îl deosebea de acei ofițeri francezi de la Afacerile indigene, pe care Janine îi admirase uneori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]