16,530 matches
-
de vreo trei ori mai multe, o adevărată gloată - când ne-am întâlnit întâia oară într-o cafenea. Noi: fețele care am ajuns în finală. Chiar și atunci Contesa Clarviziune își purta turbanul caracteristic. Ducele Vandalilor, părul blond prins în coadă de cal. Veriga Lipsă, nasul lung atârnându-i și barba întunecată și sălbatică. Așa cum azi oamenii vorbesc despre Villa Diodati, în viitor vor vorbi despre cafeneaua noastră. Oamenii care nici măcar n-au văzut anunțul vor jura că au fost acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
vecini? Cu o voce lentă și cavernoasă, spune: Într-o bună zi... Spune: Într-o bună zi câinele meu mănâncă nu știu ce gunoi învelit într-o folie de aluminiu... Secretele meseriei Un poem despre Contele Calomniei — Toți ăia care stau la coadă, spune Contele, cu o săptămână înainte de premiera vreunui film... Toți ăia sunt plătiți să stea la coadă. Contele Calomniei pe scenă, stă cu o mână ridicată, ținând o coală de hârtie care-i ascunde fața. În rest poartă un costum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
câinele meu mănâncă nu știu ce gunoi învelit într-o folie de aluminiu... Secretele meseriei Un poem despre Contele Calomniei — Toți ăia care stau la coadă, spune Contele, cu o săptămână înainte de premiera vreunui film... Toți ăia sunt plătiți să stea la coadă. Contele Calomniei pe scenă, stă cu o mână ridicată, ținând o coală de hârtie care-i ascunde fața. În rest poartă un costum albastru, o cravată roșie. Pantofi maro din piele întoarsă. La încheietura mâinii ridicate, un ceas de aur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
gravat cu „Felicitări”. Pe scenă, în locul luminii unui reflector, în locul feței, pe coala de hârtie e proiectat un titlu cu corp de literă 72: Un reporter local câștigă Premiul Pulitzer. Din spatele titlului, Contele spune: — Oamenii ăia își petrec viața la coadă... La superproducțiile lansate vara. Studiourile îi duc cu autobuzul pe așa-zișii fani din oraș în oraș. De la un film SF la o fantezie cu super-eroi. În fiecare săptămână un nou oraș, un nou motel, o nouă producție nerecomandată minorilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
genul de satisfacție pe care am simțit-o atunci când Dana Plato, fetița din Harlem vs. Manhattan, a fost arestată, a pozat goală în Playboy, și apoi a luat prea multe somnifere. Astfel de istorii vând ziare oamenilor care stau la coadă în supermarket, tăind cupoane, îmbătrânind. Oamenii vor să citească despre Lani O’Grady, fiica drăgălașă din Opt e de ajuns, găsită moartă într-o rulotă, cu stomacul plin de Vicodin și Prozac. N-ai decădere, spune directorul ziarului, n-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
câte-o pictură două nu strică. Majoritatea pictorilor, fericiți că munca lor e văzută. Pe vecie. Și totuși - cine altcineva decât un american ar putea întinde coarda prea tare? Marea idee i-a venit lui Terry Fletcher pe când stătea la coadă să vadă Mona Lisa. Deși se apropia de tablou, acesta nu devenea mai mare. Era mai mare în manualele lui de istoria artei. Era în fața celei mai faimoase picturi din lume, și ea era mai mică decât o pernuță de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
faimoase picturi din lume, și ea era mai mică decât o pernuță de canapea. Oriunde altundeva, ar fi fost atât de ușor să ți-o strecori în palton și să-ți încrucișezi brațele. Atât de ușor s-o furi. În timp ce coada se târa lent înspre tablou, pictura nici nu mai părea nu știu ce minune. Iată capodopera lui Leonardo da Vinci și nu părea să merite o zi întreagă de stat în picioare la Paris. A fost aceeași dezamăgire pe care Terry Fletcher
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
nici măcar nu-i valoare estetică: doar culorile se șterg în maroniul florii soarelui a lui Van Gogh, vopseaua și lacul crapă și se îngălbenesc. Sunt mereu mult mai mici în realitate decât în așteptările oamenilor care stau toată ziua la coadă să le vadă. Așa funcționează piața de artă de secole întregi, a spus criticul. Dacă Terry hotăra să nu preia această primă „comandă” adevărată, nu era nici o problemă. Dar avea înainte un viitor lung de procese neterminate, un șir de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
o pânză peste coapse și o coroană de pene. Luptători purtând cape de blană cu pete ca să arate ca niște leoparzi. Întreaga încăpere spune povestea pe care vrea s-o accepți ca fiind adevărată. Papagali sculptați în ipsos își trag cozile în curcubee de portocaliu și roșu. Din crăpături largi și firide dărăpănate în zidurile de ipsos, cărora li s-a dat un aer străvechi, mult deasupra capetelor noastre răsar ghirlande de orhidee grase făcute din hârtie violet. — Domnul Whittier avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
de episcop, din brocart țesut cu fire de aur la margini, însă de sub guler îi ies smocuri de păr negru. Poartă o perucă pudomnișoarată care îi face barba neîngrijită și capul pătrat să pară de două ori mai mari. Pe lângă coada lui de cal, Ducele Vandalilor mai poartă cămașă și pantaloni de piele cu franjuri lungi, fluturându-i din fiecare cusătură. Își mestecă guma cu nicotină. Mama Natură șchioapătă în sandale cu toc care îi arată degetele retezate de la picioare, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
a ajutat-o să-și facă un plan. În ziua următoare, la lucru, n-o vede nimeni intrând în camera probelor. Acolo unde sunt cuțite mirosind a sânge și Superglue, pe care le poate lua oricine. Deja se formează o coadă în fața biroului ei. Așteaptă cu toții ca vreun detectiv să aducă înapoi unul dintre copii. Oricare. Amândoi arată la fel cu fața în jos. Dar Cora Reynolds nu e fraiera nimănui. Nimeni nu-i spune ei ce să facă. Apare un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
lunetei. Pisica e printre ei, adormită în soare. Toți fac tai-tai cu mâna. Cora o ia pe autostradă, derapând cu spatele, mergând deja de două ori mai repede decât limita de viteză. Sedanul ei maroniu trage deja după el o coadă de zmeu formată din mașini de poliție, cu luminile lor roșii și albastre. Formată din elicoptere. Din detectivi furioși în mașini fără însemne. Din echipe de televiziune în dubițe albe cu câte un număr mare pictat pe laturi. Cora n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
una de nopți îți poți vedea aburii răsuflării în aerul rece de deasupra pernei pe care obișnuia să stea domnul Whittier. Contesa Clarviziune spune că e stafia Lady-ei Zdreanță cea pe care o auzim umblând după ce se dă stingerea. În coada cortegiului funerar, Directoarea Tăgadă spune: — A văzut-o cineva pe Cora Reynolds? Sora Justițiară spune: — Oricine mi-a luat bila de bowling să mi-o dea înapoi, și promit să nu-l bat măr... Conducând procesiunea, ținând în brațe protuberanța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
-o și mie. De parcă țârului de Sfânt i-a rămas ceva în care să fie vârâtă. Doamna Clark spune: — Nu e amuzant deloc. — Asta e, îi spune Pețitorul. N-a fost amuzant nici când m-ai violat pe mine. Scuturânduși coada de cal, Ducele Vandalilor îi spune Pețitorului: — Pe tine nu te-ar viola nimeni nici să plătești. Și Mama Natură râde împroșcând cu sânge și cruste peste tot. Diavolul a murit. Trăiască diavolul. Acum îl înmormântăm pe Satana. Domnul Whittier
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
deschis nasturii la piept, și-a legat poalele cămășii pe burtă, îndesând-o cu prosoape de hârtie ca să-și facă țâțe. Mânjit cu tuburi întregi de ruj în jurul gurii, Flint zice: — Hai să-i dăm drumul... Bărbații care stau la coadă spun că-i țeapă să plătească cincizeci de dolari ca să-i dea un pumn unui tip. Așa că Flint zice: — Hai pe zece dolari... Dar oamenii tot nu se-nghesuie, caută feluri mai bune să-și cheltuiască banii. Atunci Webber se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
în seara aia. Nici un pumn n-a plecat din barul ăla neistovit, netatuat cu albastrul și roșul și verdele rimelului de pe fața lui Flint. Unii l-au lovit până le-a obosit mâna, apoi s-au pus din nou la coadă să-i dea și cu cealaltă. Cântecul ăla plângăcios din Titanic aproape l-a băgat în mormânt pe Flint. Cântecul și tipii care purtau ghiuluri imense pe degete. După care am introdus o regulă interzicând inelele. Și verificam și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
bretele, cu părul de pe piept, umeri, și brațe fluturând de la încheietură la încheietură ca un boa luxuriant de pene negre, a întrebat-o pe fată: — Și nu vrei să cumperi o lovitură? Aflat la doi pași, încasând banii celor de la coadă, Flint zice: — Dă tot ce poți. Zice: Juma’ de preț pentru puicuțe. Bătând în pământ cu vârful pantofului de tenis, fata se uită la ei, cu buzele strânse și trase pe-o parte a feței. În cele din urmă zice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
microfon și spune: — Dacă înregistrezi acuma, ești un nesimțit. Baroneasa Degerătură, cu dinții ei slăbiți în gingii, clănțănind, fiecare dinte mare și alb cu rădăcina maronie și subțire la vedere, îi înmânează piersica Ducelui Vandalilor. Ducele, care și-a desfăcut coada de cal și părul îi atârnă pe față, mestecă aceeași gumă cu nicotină pe care a mestecat-o de la început. Părul îi miroase a țigări cu aromă de cuișoare. Miss America primește piersica de la Duce, săraca noastră Miss America, însărcinată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
afară, cu mâinile pe genunchi, îndoită de șale. Uneori, Pețitorul apucă strâns picioarele scaunelor, marginile tăbliilor de marmură cu vinișoare ale meselor aurite, ca să mențină scara fixă. Uneori, Conteza Clarviziune se ridică în vârful picioarelor și înalță cu ambele mâini coada unei mături prăfuite și rigide sus deasupra capului și rotește copacul ca să te ajute să ajungi la cât mai multe piersici coapte. Alea care sunt încă atât de fierbinți încât ar topi cuprul. Cum stă în vârful picioarelor, cu brațele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Știi unde m-am ascuns? Nici nu-mi bat capul! După un moment de pauză spuse, plină de mândrie: În podul magaziei cu lemne. Dan scăpă farfuria. Se uită la ea uluit, în timp ce fata continua să mănânce, pândindu-l cu coada ochiului, savurându-și victoria. Iată, pentru un astfel de moment nu se întorsese din drum. Adora să-i lase pe ceilalți cu gura căscată. Inima i se înmuie, toată groaza trăită cu câteva minute mai înainte se topi, se relaxă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
fie măgulită de interesul pe care i-l arăta și să-i cadă la picioare, așa cum fusese obișnuit. Răceala gâzei blonde cu păr cârlionțat îl făcu pe el, mai degrabă, să cadă în postura de cățeluș credincios, care da din coadă mereu în urma ei. Postura aceasta nouă, în care nu crezuse că va ajunge vreodată, îl întărâta. Mândria ei îl alunga și-l chema înapoi. O văzu, într-o zi, plimbându-se cu Marc. În seara aceea, întins în pat, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
în caietul băiatului. Ora următoare îi desenă o fată cu părul lung, blond și plin de bucle, ce întindea o floare unui băiat aflat în umbră. Nu-și făcea probleme că ar putea fi recunoscută. Ea purta părul prins în cozi împletite până în vârf, pentru că altfel avea probleme cu profesoarele care nu acceptau să-i vadă pletele rebele. După câteva săptămâni de astfel de mesaje, Luana hotărî că trebuie să-și schimbe locul. Făcu această mișcare la timp deoarece, într-una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
de clasa a IX-a care făcea parte din comitetul pe școală, îndeplinea funcția de secretar. La una din aceste ședințe George o remarcă. Fata, cuminte și serioasă, părea că nu știe de existența lui. Băiatul o tot privi, cu coada ochiului, trăind puternica senzația că acel chip îi spune ceva. La următoarea adunare îi privi fix în ceafă dar atitudinea degajată a fetei îl lăsă fără răspunsul pe care îl căuta. Spre sfârșitul anului școlar, secretarul comitetului U.T.C. pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
Bica hohotea de plâns prin toate colțurile pentru că nepoții îi plecau prin străini și ea rămânea singură. Plecară la Iași, cu câteva zile înainte de începerea anului universitar. Cazarea se făcu, după câteva ceasuri chinuitoare de stat la tot felul de cozi, în complexul studențesc "Tudor Vladimirescu". Când, în sfârșit, își văzu copilul așezat în camera de cămin Sanda răsuflă ușurată. O usturau picioarele și îi era foame iar tot ce-și dorea era să ajungă acasă, să se bage în pat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
Pentru Luana, în acel moment, Iașul reprezenta doar orașul care o făcea să meargă zeci de kilometri cu un tramvai ce scârțâia și se hurduca, gata-gata să sară de pe șine. La cantină stătea ore în șir la tot felul de cozi. La una interminabilă, ca să primească și apoi să predea bulina roșie numită fisă fără de care nu puteai intra în posesia tacâmurilor și încă la una, mult mai cumplită, pentru a intra în posesia cănilor de tablă pline, pe jumătate, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]