1,975 matches
-
în centru orașului Hiroshima, s-a ridicat un impresionant monument. Acesta este reprezentat de o rachetă suplă, îndreptată spre cer și susținută de trei stâlpi, în vârful căreia se află statuia fetiței Sadako purtând în mâinile, întinse spre cer, un cocor. De atunci s-a încetățenit obiceiul ca în memoria acestui trist eveniment, fiecare vizitator, să depună la baza statuii, în semn de omagiu, un cocor de hârtie. Era Edo (1603-1868) corespunde cu perioada în care hârtia a început să fie
Origami () [Corola-website/Science/302493_a_303822]
-
în vârful căreia se află statuia fetiței Sadako purtând în mâinile, întinse spre cer, un cocor. De atunci s-a încetățenit obiceiul ca în memoria acestui trist eveniment, fiecare vizitator, să depună la baza statuii, în semn de omagiu, un cocor de hârtie. Era Edo (1603-1868) corespunde cu perioada în care hârtia a început să fie folosită pe scară largă de către japonezi, aceasta procurându-se la un preț mic și fiind fabricată în cantități mari. Înclinația japonezilor acestei perioade spre artele
Origami () [Corola-website/Science/302493_a_303822]
-
s-a datorat faptului că, fiind o perioadă de liniște, în care conflictele dintre clanuri erau rare, samuraii s-au dedicat artei, aceștia realizând adevărate capodopere. În această perioadă apare primul manual de origami, având titlul “Secretul celor 1000 de cocori”, care a fost publicat în anul 1797, această artă fiind transmisă până atunci pe cale orală. Începând cu această dată vor apărea și alte manuale care, datorită faptului că nu se adresau numai amuzamentului copiilor, ci și cultivării spiritului frumosului la
Origami () [Corola-website/Science/302493_a_303822]
-
ca fondatorul stilului. După moartea lui Higashionna, Miyagi a studiat și el în China, întorcându-se la Naha în 1918. Folosirea de tehnici "tensho" sau "moi" în goju-ryu relevă o influență puternică a stilului chinezesc de "kung-fu" denumit stilul "Fukien Cocor Alb" ("Fujian Bai He" în limba chineză). Influența acestui stil se datorează probabil lui Miyagi Chojun, care se crede că a studiat acest stil în timpul șederii sale în China. Denumirea stilului a avut loc mai degrabă "prin accident": în 1930
Gōjū-Ryū () [Corola-website/Science/302916_a_304245]
-
predă la nivelele de la gokyu la sankyu (centură verde la maro). Printre altele, saifa instruiește apărări și contre la atacuri prin prindere/apucare de către unul sau doi adversari. Tehnica centrală a acestei kata este lovitura de picior din poziția de cocor. Schema de picioare (footwork) este asemanatoare cu cele ale taikokyu katas.Deasemenea el întărește și trupul prin mișcările ample executate și respirația adecvată; la fiecare mișcare cel puțin se dă aerul afară o dată pe numărătoare. Seiyunchin kata de obicei se
Gōjū-Ryū () [Corola-website/Science/302916_a_304245]
-
ikkyu (centură maro). "Seiyunchin" se traduce cu "controleză, oprimă, trage", ceea ce este o denumire adecvată, deoarece această kata demonstrează tehnici de dezechilibrare, aruncare și prindere a advresarului. Piesa centrală din schema acestei kata este preluată direct din stilul de kung-fu "Cocor Alb" (White Crane). Shisochin scoate în evidență conceptul de bază a goju-ryu, duritatea și moalele, integrate într-un ansamblu. Această kata schimbă între poziții de luptă la distanță mare și luptă apropiată ("intrarea în adversar"). Shisochin era kata preferată a
Gōjū-Ryū () [Corola-website/Science/302916_a_304245]
-
primele roade. In 1956, filmul regizorului Grigori Ciuhrai "Al 41-lea" își permite o altă punere în discuție, departe de cea oficială, a zbuciumatei perioade a Razboiului Civil și a Revoluției Socialiste. La numai un an, în 1958, pelicula "Zboară cocorii" a lui Mihail Kalatozov incendia ecranele țării, , entuziasmând juriul de la Cannes. „Dezghețul” din cinematografia sovietica se sincroniza perfect cu „noile valuri”, se renunța la arsenalul mijloacelor retorice, lăsând loc spațiului natural, într-o deschidere generală către firesc, către sinceritate, către
Călăuza () [Corola-website/Science/304152_a_305481]
-
18 august 1953, Seimeni, județul Constantă) este un filolog, lingvist, traducător și eseist român, cunoscut în particular pentru lucrările sale de biblistica și de filosofie a limbajului. S-a născut în comuna Seimeni, județul Constantă, fiind fiul lui Nicoleta (n. Cocor) și Ilarion Munteanu. În 1978 a absolvit, ca șef de promoție, Facultatea de Filologie din cadrul Universității “Alexandru Ioan Cuza” din Iași (secția limba și literatura română-limbi clasice). Primul post de profesor l-a ocupat la o școală generală, apoi la
Eugen Munteanu () [Corola-website/Science/311009_a_312338]
-
Canarul", traversând un fond sonor potrivit epocii (în scenele citadine) către o monodie interpretată de un cor bărbătesc la finele filmului, în timpul delirului eroului. Atmosfera, în măsura în care scenariul o îngăduie, poate fi asemănată cu cea din filmului lui Mihail Kalatozov, "Zboară cocorii" (1957).
Canarul și viscolul () [Corola-website/Science/311262_a_312591]
-
München în 1958 și 1961, la Berlin în 1958, 1964, 1969 și 1979 și la București în 1963, 1967 și 1969), cehă ("Tři jezdci", Melantrich, Praga, 1938; traducere de Marie Karásková-Kojecká; "Čakan", în vol. "Čakan. Po řece připlul mlýn. Mitrea Cocor", SNKLHU, Praga, 1957; traducere de Otakar Jirouš și Marie Karásková-Kojecká), slovacă ("Horalka", Slovenska Grafia, Bratislava, 1943; traducere de Zuzka Dovalová), finlandeză ("Etsin miestäni", Oy Suomen kirja, Helsinki, 1944; traducere de Hilkka Koskiluoma), italiană ("La scure", în vol. "L' osteria di
Baltagul (roman) () [Corola-website/Science/311765_a_313094]
-
peste 40 de ani de activitate, a scris cărți și piese de teatru, a realizat numeroase emisiuni și concerte. El a scris câteva piese de teatru: „Mezinul” (1979), „Vom trăi și vom vedea” (1986), „Testamentul” (1992), „Testamentul - 2” (2001), „Doi cocori, două viori” (2003), „Și iar Chirița!” și o duzină de piese pentru copii; pe unele dintre acestea le-a regizat și a jucat în ele. Testamentul este un record pentru scena basarabeană - se joacă de 15 ani. Gheorghe Urschi a
Gheorghe Urschi () [Corola-website/Science/312911_a_314240]
-
din perioada studenției, a început să colaboreze la studioul cinematografic "Moldova-film", semnând în anul 1961 scenariul filmului artistic "Omul merge dupa soare". Activitatea sa din anii '60 ține de afirmarea filmului poetic, el semnând scenariul la filmele "Când se duc cocorii" (1963), "Strada ascultă" (s/m, 1964) și "Gustul pâinii (1966). În anul 1966 debutează ca regizor cu filmul "Gustul pâinii", la care a semnat și scenariul în colaborare cu Vadim Lisenko, regizând apoi filmul "Zece ierni pe-o vară" (1969
Valeriu Gagiu () [Corola-website/Science/312901_a_314230]
-
de comentatori din pricina, poate, a limbajului de factură expresionistă ce domină aceste cărți) și totodată, cu apropierea cosmosului prin exercițiul taumaturgic al Logosului: <poem>Cu capul dat pe spate privesc cerul în ceața de secol a toamnei se aude bâjbâitul cocorilor. Ce strein ne-a rămas drumul lor! Mamă, țâțele tale doi cocori prin ceață au fost. Din gușile lor tulburi mai picură vreme și rouă către gura mea care-a supt la țipătul lor. Zilnic ieșim cu toți în câmpie
George Alboiu () [Corola-website/Science/310536_a_311865]
-
cărți) și totodată, cu apropierea cosmosului prin exercițiul taumaturgic al Logosului: <poem>Cu capul dat pe spate privesc cerul în ceața de secol a toamnei se aude bâjbâitul cocorilor. Ce strein ne-a rămas drumul lor! Mamă, țâțele tale doi cocori prin ceață au fost. Din gușile lor tulburi mai picură vreme și rouă către gura mea care-a supt la țipătul lor. Zilnic ieșim cu toți în câmpie și privim cum crește cuvântul. Doar somnul ne mai dezlipește buzele obosite
George Alboiu () [Corola-website/Science/310536_a_311865]
-
Ovid S. Crohmălniceanu ("Un roman al industrializării socialiste"), Silvian Iosifescu ("Pe drumul înfloririi gospodăriei agricole colective"), Mihai Gafița ("Romanul luptei tractoriștilor"), Nestor Ignat ("O carte despre frumusețea vieții noi"), Mihai Novicov ("Pe marginea poeziei lui Dan Deșliu"), Traian Șelmaru ("Mitrea Cocor de Mihail Sadoveanu"), Ion Vitner ("Poezia lui A. Toma"). Câteva exemple din cele mai semnificative: Alexandru Toma, (tatăl lui Sorin Toma, autor al articolului defăimător despre Arghezi), a fost proclamat „cel mai mare poet român contemporan”. Cu versuri precum "Imperialist
Realism socialist () [Corola-website/Science/305902_a_307231]
-
plante: mușchi, mușchi de turba, salcie de mlaștină sau salcie de Laponia, precum și un număr limitat de gammarus, bureți și broaște țestoace europeane. O paletă mai bogată de specii de păsări locale: cocosul de munte negru, lebădă albă și neagră, cocorul, bufnita de Ural, cormoranul, stârcul cenușiu, ciocănitoarea neagră și verde, țiclete. În cadrul Mazury, multe specii de animale interesante pot fi întâlnite: enot, mistreț, arici, hermelina, busuc, lup, cerb, vidra. Sielawy - Regele peștilor Ziua Recunoștinței este asociată cu legendele despre domnitorul
Voievodatul Varmia și Mazuria () [Corola-website/Science/299965_a_301294]
-
Familia Șirli locuiește în prezent la Paris. În vizitele sale în România, compozitorul își vizitează de fiecare dată localitatea natală, Variaș, unde trăiesc tatăl și fratele său. „Fetița mea iși vede țara“, „Neîmplinitele iubiri“ - Mirabela Dauer, „Spune-mi“, „Zbor de cocori“ - Margareta Pâslaru, „Omleta din ouă de broască țestoasă“ - Angela Similea, „Strigături“, „Rug“. Obține distincții în cadrul unor festivaluri și concursuri de muzică ușoară, precum: Mamaia, Bratislava, Montreux, Soci, Dresda, Tokyo. Obține în 1979 premiul Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România pentru
Vasile Șirli () [Corola-website/Science/314762_a_316091]
-
cm) este cu ceva mai mic ca o barză. Penajul pe cap este alb, el fiind împodobit de un moț negru; pe gât și spate este cenușiu cu dungi albe. Ochii sunt înconjurați de un inel negru. Deschiderea aripilor la cocor atinge 1,70 m. Zborul lui este lin planat cu bătăi rare din aripi. Capul în zbor este tras înapoi, gâtul formând o buclă în formă de S. În timpul zborului pasărea emite sunete caracteristice. Ca aspect exterior și mod de
Stârc cenușiu () [Corola-website/Science/314412_a_315741]
-
lui este lin planat cu bătăi rare din aripi. Capul în zbor este tras înapoi, gâtul formând o buclă în formă de S. În timpul zborului pasărea emite sunete caracteristice. Ca aspect exterior și mod de viață, stârcul se aseamănă cu cocorul canadian (Ardea herodias) care trăiește în America de Nord. Stârcul are ciocul și picioarele lungi, pentru a împiedica scufundarea în smârc. Cele trei degete la picior sunt răsfirate. El are glandele uropigene atrofiate. De acea, pentru a se apăra de umezeală și
Stârc cenușiu () [Corola-website/Science/314412_a_315741]
-
egretă albă ("Egretta alba"), presura de grădină ("Emberiza hortulana"), șoim de iarnă ("Falco columbarius"), vânturel de seară ("Falco vespertinus"), șoim călător ("Falco peregrinus"), șoim dunărean ("Falco cherrug"), vultur pleșuv sur ("Gyps fulvus"), muscar mic ("Ficedula parva"), muscar gulerat ("Ficedula albicollis"), cocor ("Grus grus"), codalb ("Haliaeetus albicilla"), piciorong ("Himantopus himantopus"), sfrâncioc roșiatic ("Lanius collurio"), sfrânciocul cu frunte neagră ("Lanius minor"), filomelă ("Luscinia luscinia"), privighetoare ("Luscinia megarhynchos"), gaie neagră ("Milvus migrans"), codobatura albă ("Motacilla alba"), codobatura galbenă ("Motacilla flava"), muscar sur ("Muscicapa striata
Parcul Național Munții Măcinului () [Corola-website/Science/313456_a_314785]
-
adânc fiind lacul Ostrowite (28,07 km² și 43 m de adâncime). Teritoriul este străbatut și de râul Brda. Apele în parc sunt de mare calitate și neamestecate. În parcul se poate vedea 144 specii ale păsărilor incluzând bufnița și cocorul. Autoritățile parcului plănuiesc să reintroducă cocoșul sălbatic - odată simbolul parcului - într-un ecosistem local. Alte specii rare tipice pentru parc sunt lilieci, castori și drosere.
Parcul Național Pădurea Tucholei () [Corola-website/Science/314462_a_315791]
-
Circus aeruginosus"), erete-cenușiu ("Circus pygargus"), egretă mică ("Egretta garzetta"), egretă albă ("Egretta alba"), șoim de tundră ("Falco rusticolus"), cufundar polar ("Gavia arctica"), cufundar mic ("Gavia stellata"), șoim-de-iarnă ("Falco columbarius"), vânturel roșu ("Falco tinnunculus"), lișiță ("Fulica atra"), becațină comună ("Gallinago gallinago"), cocor ("Grus grus"), ploier auriu ("Pluvialis apricaria"), pescăriță mare ("Sterna caspia"), ciocîntors ("Recurvirostra avosetta") sau fluierar de mlaștină ("Tringa glareola"). Reportaj
Colonia de păsări de la Pădurea Rădvani () [Corola-website/Science/323901_a_325230]
-
înlocuită aici cu încredere în armonia naturală, cu o adevărată credință naturistă (vezi poeziile dedicate primăverii: "Câmpia scoate aburi; pe umedul pământ / Se-ntind cărări uscate de-al primăverii vânt". Căldura pătrunde în inimi și natura iese din amorțeală, sosesc cocorii din țările calde, țăranii muncesc câmpul. Universul generat va fi unul al armoniei și al ciclurilor firești ale naturii. În perioada 1878 - 1879, la conacul sau de la Mircești, scrie drama istorică romantică "Despot-Vodă". Premiera a avut loc în octombie 1879
Vasile Alecsandri () [Corola-website/Science/297595_a_298924]
-
face parte din cei cinci membri ai Prezidiului provizoriu al Republicii Populare Române, care a preluat conducerea statului după abdicarea regelui. Scrie în favoarea Uniunii Sovietice și a stalinismismului. Multe dintre operele și discursurile sale, printre care și romanul politic "Mitrea Cocor", dar și celebrul slogan "Lumina vine de la Răsărit", sunt de asemenea considerate ca propagandă în favoarea comunizării. A fost președintele Uniunii Scriitorilor din România și, începând cu anul 1921, membru al Academiei Române. A primit Premiul Lenin pentru Pace în 1961. În
Mihail Sadoveanu () [Corola-website/Science/297556_a_298885]
-
Uniunea Scriitorilor fiind în acea perioadă condusă de fapt de Primul Secretar, poetul comunist Mihai Beniuc. Sadoveanu și Beniuc au fost realeși la primul congres al uniunii (1956). Între timp, Sadoveanu publică mai multe volume realist-socialiste, printre care și "Mitrea Cocor" (după unele surse scris de Dumitru Ciurezu și modificat de Sadoveanu), prin care se apreciau și încurajau politicile de colectivizare. Romanul este publicat în 1949 și îi aduce lui Sadoveanu primul Premiu de Stat pentru proză. În această perioadă, Sadoveanu
Mihail Sadoveanu () [Corola-website/Science/297556_a_298885]