2,821 matches
-
a născut Isus. - De bucurie, omul nu tremură. Omul tremură ba de frig, ba de frică. Ba de-amândouă, cum se mai Întâmplă pe lumea asta... - Bine, de frică, zic mama râzând. Să zicem: de frică de câini...Când noi colindăm, În unele gospodării unii câini au rămas dezlegați. Și-atunci nouă ne e frică... De câini... - Frică, dar nu de câini, zic. Noi tremurăm de frică de măgar, măgarul! Asta era, asta este: Colindătorilor le tremură glasul de frică de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
dar ei nu sunt creștini - creștin venind de la Crist, Hristos, cum Îi zicem noi, după greci; sau după calendarul japonez - și acela e sucit, nu-i ca al nostru... - Hai, cântă și tu cu ceilalți!, mă Îndeamnă mama. Hai să colindăm cu toții... Îmi șterg lacrimile (numai de ger, nu de altceva) și mă iau după mama. Jos, În curte. E atâta omenire În curte, Încât, de capetele lumii, nu pot vedea vârful Pomului. Mă Întorc la locul meu, pe calidor. Cânt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
sunt tot una cu clopoțeliștea stelelor noastre de colindători-cu-glasuri-tremurate și zurgălăii de sus, de la gâtul cailor zburători sunt una cu cei ai cailor-mergători. Și-ntâia oară... Întâia oară, când vin cu noi, colindătorii-elevi, mulți oameni mari, În afară de vizitii; și le colindăm noi pe maicile de la Hirova - și ele ne binecuvântează și ne mângâie pe creștete; și le mai colindăm noi pe maicile de la Tabora și ne mângâie și ele; și prima oară când, la Întoarcere, Îi colindăm bine-bine pe călugării de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
una cu cei ai cailor-mergători. Și-ntâia oară... Întâia oară, când vin cu noi, colindătorii-elevi, mulți oameni mari, În afară de vizitii; și le colindăm noi pe maicile de la Hirova - și ele ne binecuvântează și ne mângâie pe creștete; și le mai colindăm noi pe maicile de la Tabora și ne mângâie și ele; și prima oară când, la Întoarcere, Îi colindăm bine-bine pe călugării de la Curchi, chiar În biserica-de-iarnă, după aceea În trapeză. După aceea... Aud, ca prin ceață, când de tot fierbinte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
În afară de vizitii; și le colindăm noi pe maicile de la Hirova - și ele ne binecuvântează și ne mângâie pe creștete; și le mai colindăm noi pe maicile de la Tabora și ne mângâie și ele; și prima oară când, la Întoarcere, Îi colindăm bine-bine pe călugării de la Curchi, chiar În biserica-de-iarnă, după aceea În trapeză. După aceea... Aud, ca prin ceață, când de tot fierbinte, cu miroznă de sobă Încinsă și tămâie și coajă de măr pe plită; când prin ceață de tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
pohodit siberiile; și tot așa, de săracii călugări de la Curchi: unul nu s-a mai Întors din cei tunși și rași și dezbrăcați și bătuți cu nagaica și cu tocul naganului și pohodiți na sibir - cei pe care i-am colindat, sunt ascunșii și fugiții și trecuții dincolo de Prut. Și mai aud că ce sărace au mai rămas mănăstirile noastre bogate, după ce le-au jăcuit și stricat și pângărit Tătarii de ruși, acum trei ani, la Ocupație - și Încă mai aud
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
de gând să ne ducem În altă-parte, dar au de gând vremile să deie peste noi; că nu-i cum vrè omu’, ci cum dă Domnu’... Că nu degeaba a or-ga-ni-zat dom’derector on Pom; ș-on Crăciun; ș-o Colindă - de-ai zice că-i ceai’ de pe urmă... - Da mai taci, Iacobe, nu cobì!, zice Mătușa Domnica. Și ce te-apuci să vorghești vorbe din aiestea față de-un copchil? - Uite, m-apuc. Să vorghesc vorbe... Ca să-și aducă aminte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
părinții: Mănenii aveau colindele lor, „păgâne” și amestecate, doar câte un vers, cel mult o strofă se vâra, să amintească despre Isus, că s-a născut, numaidecât se Întorceau la cerbi și brazi, la nunți cu stelele, iar de colindat, colindau cum se colindă: În cete, umblând din gospodărie În gospodărie după prietenie și neprietenie - și chiar dușmănie (de Crăciun, oamenii de Împăcau, se „iertau” unii pe alții, unii ziceau: «Iartă» și se Închinau până la pământ, ceilalți ziceau: «Fie iertat cutare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
colindele lor, „păgâne” și amestecate, doar câte un vers, cel mult o strofă se vâra, să amintească despre Isus, că s-a născut, numaidecât se Întorceau la cerbi și brazi, la nunți cu stelele, iar de colindat, colindau cum se colindă: În cete, umblând din gospodărie În gospodărie după prietenie și neprietenie - și chiar dușmănie (de Crăciun, oamenii de Împăcau, se „iertau” unii pe alții, unii ziceau: «Iartă» și se Închinau până la pământ, ceilalți ziceau: «Fie iertat cutare» și-l atingeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
tropotind pe treptele care duceau pe prispă (sau cerdac - sau chiar calidor); și după aceea tropotind Îndelung, șușotind tare În dreptul unei ferestre - În sfârșit, Întrebând: - Primiți colindători? Nu mai așteptau răspunsul din casă, Întrebarea fiind primul viers din colindă - și colindau colinda-de-la-fereastră (În care era vorba de fereastră). După care gazda deschidea larg ușa: - Da intraț’! Da veniț’ cu Vestea! Și intrau, cu Vestea și o mai vesteau o dată, În casă, prin colinda-din-casă - și Vestea aceea vesteà, printre brazi și cerbi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
noi”. Însă de acel Crăciun, al lui ’43, veniseră cu toții; se adunaseră la școală; se strânseseră la Pom. Vor fi simțit și ei ceea ce simțise Moș Iacob și de care se temea atâta Mătușa Domnica... - ... că n-or să mai colinde, nici la ferestre, nici la Pomul școlii; nici colindele lor, păgâne - dar ce frumoase, Doamne, ce frumoase..., zice mama târziu, mult mai târziu. - Cam așa, Încuviințează tata. Bieții oameni: presimțeau prăpădul, Îl prevedeau, Îl auzeau cum vine. Știau că e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
Acum știi. Se oprește. — Nu-mi oferiseși cumva de mâncare? Omar a deschis ușa, a strigat servitoarea, i-a cerut să aducă niște bucate, apoi și-a reluat interogatoriul: — Și de șapte ani rătăcești așa În veșmânt de sufi1? — Am colindat mult. După ce am părăsit Isfahan-ul, am fost urmărit de iscoadele lui Nizam, care-mi voiau moartea. Am putut să mă descotorosesc de ele la Kom, unde m-au ascuns niște prieteni, apoi mi-am reluat drumul până la Rey, unde am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
am scos capul cu mare prudență prin gaura din fereastră. Nimeni nu se sinchisea de mine. Nici măcar tata. Juca mai departe boccia și era clar că mă uitase cu totul. Chiar m-am supărat pe el un pic pentru asta. Colindasem prin pădure aproape o zi întreagă, luptasem cu mulți dușmani, descoperisem un lac mare și așa de frumos și văzusem pe gratis cum se face amor, iar tata n-avea nimic mai bun de făcut decât să arunce cu bile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
se aude prin pereți totul.” „Ce să se audă? Că n-or trebui să se tăvălească neapărat aici.” Tata întorsese iarăși spre mine privirea aceea care însemna „sper că n-ai înțeles nimic”. Pe străzile din Brooklyn nu puteai să colinzi noaptea, ca la noi sau la Roma. Nu știai unde ajungi, iar unde ajungeai, poate că te așteaptau niște indivizi dubioși. Pe de altă parte, și noaptea era altfel decât la noi. Acasă, când tata venea la culcare, deschidea ferestrele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
E necesar”, a spus ea, însă eu mă simțeam ca și cum ar fi trebuit să rămân pentru totdeauna acolo. Când șoferul a venit s-o ia cu mașina, ca s-o ducă înapoi în oraș, nu i-am spus nimic. Am colindat prin săli și pe coridoare, ocolind laboratoarele și camerele de consultații. Aveam un răgaz de o oră înainte să mă cheme, ca să-mi ia sânge. Mai târziu aveam programare la doctorul Radu. În grădină, am mers de-a lungul gardului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
ne lămurise Pintea. Eu unul n-aș deveni anorectic în ruptul capului. Ea pleca de acasă dimineața devreme și rareori izbutea să ajungă la școală. Se pierdea prin oraș și apărea iar, unde avea chef. Câteodată porneam s-o căutăm. Colindam străzile dimprejurul școlii, râdeam și ne îmbrânceam, strigând cu toții în cor: „Ziglindeee!” Ziglinde nu era de găsit. Apoi ușa se deschidea în mijlocul orei și Ziglinde intra în clasă. Era înaltă și slabă și își ținea mâinile prinse una de alta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
iarba înaltă. Malul era povârnit, încât trebuia să fiu atent ca nu cumva să alunec la vale. Problema mea cu mușchii mă obliga să-mi iau măsuri de prevedere. Am încrucișat brațele sub cap și mi-am lăsat privirile să colinde. Pe pod, un pescar era din cale afară de răbdător și asta părea singura lui îndeletnicire. Fuma țigară de la țigară și ținea într-un geamantănaș niște scule de pescuit grozave. Geamantănașul îl strângea mereu lângă el, parcă s-ar fi temut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
tabără uitat aprins, care cuprinde totul, mă cuibăresc în brațele ei ca și când ar fi mama mea, iar eu fiica ei, ea soarele, eu luna, pregătită să adorm și să nu mă mai trezesc niciodată, dar pași grăbiți se aud deodată colindând casa. S-a întors, mă înveselesc eu, mi-a auzit strigătele și s-a întors, nu ne poate părăsi, nici el nu poate trăi fără noi, cu toții suntem mădularele bolnave ale unui singur trup, însă în clipa aceea se apropie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
ei și i-a zis, nu există decât o singură cale de a-ți obloji durerea, mergi în oraș și adu-mi boabe de muștar din casa în care moartea nu a pășit niciodată. Femeia a plecat imediat spre oraș, colindând din casă în casă, dar nu a găsit nici măcar una singură în care moartea să nu fi pășit niciodată. După ce a străbătut întreg orașul, a înțeles că nu putea împlini cerința lui Buddha. Ce a făcut atunci, întreb eu terifiată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
lângă o copilă străină, nu își va trăda propria fiică, îl văd iar plimbându-se prin salon, ținând în brațe copila luminoasă și șoptind, șșt, șșt, șșt. Așa târșâiau pașii tatălui meu pământul negru al nopților mele, îi auzeam încontinuu colindând toată casa, în timp ce încercam să adorm, trag spre mine somnul ținându-l de un fir subțire, așa cum ții un zmeu, hai, coboară deasupra mea, iar când el venea, pașii lui ușori rupeau firul, eu îl pipăiam cu mâinile mele micuțe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
-se în gură asemenea bomboanelor, cu o tristețe dulce îmi scoate hainele, ești atât de albă, îmi povestește el, pielea ta este atât de fină. Fără cămașă el pare mai greoi, mâinile mele obișnuite cu trupul atletic al lui Udi colindă spinarea aceasta largă, dar atingerea ei este plăcută, nici o inhibiție nu mă oprește. Cât de ușor este, îmi spun surprinsă, să faci dragoste cu un om complet necunoscut, fără a te afunda în resentimentele provocate de viața în comun, cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
sensului? Încerc să mă conving că recitirea mea e cea adevărată, dar nu mai departe de azi-dimineață cineva mi-a spus, mie, nu lui Belbo, că am Înnebunit. Luna se Înalță Încet la orizont, dincolo de Bricco. Casa asta mare e colindată de foșnete ciudate, poate-s cari, sau șoareci, sau fantoma lui Adelino Canepa... Nu cutez să străbat coridorul, stau În biroul unchiului Carlo și mă uit pe fereastră. Din când În când ies pe terasă, ca să controlez dacă se apropie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
vrem să ne amintim de cadoul minunat pe care Dumnezeu l-a dat omenirii și anume pe pruncul Iisus Christos. E un lucru minunat. -Ce altceva mai așteptați prin venirea sărbătorilor de Crăciun? -E minunat să asculți vocile celor care colindă pe la casele noastre,anunțând Nașterea Mântuitorului așa cum au făcut îngerii în noaptea nașterii. E ceva de-a dreptul emoționant.
OBICEIURI ŞI TRADIŢII DE CRĂCIUN ÎN COMUNA CRASNA. In: Filosofia şi istoria cunoaşterii by ZLATAN RAEMA () [Corola-publishinghouse/Science/1124_a_2057]
-
mai pune și despre mine cîte-o notiță din când în cînd! îi șopti Gogu conducîndu-l, între glumă și serios. Titu Herdelea era nerăbdător mai întîi să cunoască Drapelul. Nu-l văzuse niciodată și nici măcar nu auzise despre un asemenea ziar. Colindă zece chioșcuri până să descopere un exemplar. Îl desfăcu îndată, îl examină cu atenție. Îl găsi idiot, gol și fad ca un discurs parlamentar. Avu o clipă de decepție. Altceva râvnise dânsul. Ce are-a face acum? Pentru început... Acasă
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
strâmbăm o dată la el că fuge, cîtu-i de bătrân, de nu-l prinzi nici cu ogarii! observă unul spân și slab, stârnind râsete de mulțumire. Trecuseră trei ceasuri de când cancelaria și curtea erau pline de oameni. Străjile se întorseseră, după ce colindaseră tot satul. Lumea însă nu se urnea, așteptând mereu pe fruntași. Trifon, ca și când el ar fi fost capul satului, mereu ieșea pe afară și întreba: "N-a venit Luca Talabă, nici moș Lupu, nici Marin Stan, dar Filip Ilioasa?..." În
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]