6,231 matches
-
Ioan a fost exilat definitiv; papa a intervenit în favoarea lui, însă fără succes, ceea ce a provocat o ruptură de mai mulți ani între Roma, pe de o parte, și Alexandria și Constantinopol pe de altă parte. În interior, Teofil a combătut fără milă cultele elenistice și a distrus numeroase sanctuare, între care faimosul Serapeum, în locul cărora a pus să fie construite noi biserici. A murit în 412, iar succesor i-a fost nepotul său, Chiril, pe care el însuși îl crescuse
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
și ale lui Timotei Eluros). Însă trei dintre ele au fost traduse în latină de Ieronim și au supraviețuit în epistolarul acestuia sub forma epistolelor cu numerele 96 (scrisoarea festivă din 401), 98 (din 402) și 100 (din 404). Teofil combate aici unele opinii pe care i le atribuie lui Origen: astfel, potrivit epistolei 96, Origen ar fi afirmat, bazându-se pe 1 Cor. 15, 24 (sfârșitul, când Fiul va încredința împărăția lui Dumnezeu Tatălui), că Fiul și-ar fi pierdut
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
redusese mult influența și, la începutul episcopatului lui Chiril, importanța arienilor la Alexandria trebuie să fi fost foarte scăzută (spre deosebire de Constantinopol unde aceștia au reacționat energic la provocările lui Nestorios din 429). Diversele scrieri ale lui Chiril în care îi combate pe arieni nu par așadar să se înscrie într-un context creat de conflicte curente, ci într-o tradiție a polemicii teologice tradiționale în episcopatul alexandrin. Epistola sărbătorească numărul 12 din 424 conține argumentări cristologice privitoare la consubstanțialitatea Fiului cu
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
de „mediator” ar permite situarea Fiului printre creaturi. Al doilea dialog explică faptul că proprietatea Tatălui este aceea de a fi agennêtos, în timp ce Fiul este gennêtos, și examinează această relație, diferențiind-o cu grijă de generarea creaturilor. Al treilea dialog combate soluția găsită de cei care acceptă să-l numească pe Fiu și Dumnezeu, însă păstrează pentru Tată apelativul de „Dumnezeu adevărat”; este atacată și ideea de a atribui Fiului o filiație nenaturală, însă produsă prin voința Tatălui, ca în cazul
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Maria este mama lui Dumnezeu și nu trebuie să acceptăm teza (lui Nestorios) potrivit căreia e în spiritul Scripturilor să afirmi că Dumnezeu a trecut (parerchomai) prin Fecioară, însă n-a fost născut din aceasta. În cartea a treia, Chiril combate îndelung ideea lui Nestorios conform căreia trebuie aplicate doar naturii umane a lui Cristos atribute biblice precum apostol, pontif, sămânța lui Avraam, sau enunțurile referitoare la miruire, la Patimi ori ispită. De altfel, încă din introducerea la cartea a doua
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
în mai multe rânduri să răspundă la atacurile teologilor de tendință antiohiană, foarte nemulțumiți de cele douăsprezece anatematisme din noiembrie 430. La cererea lui Nestorios, Ioan de Antiohia îi rugase pe Andrei din Samosata și pe Teodoret din Cyr să combată anatematismele. Chiril polemizează cu primul într-o Apologie contra episcopilor orientali (în numele cărora se exprimase Andrei, care trăia în Antiohia); pe cel de-al doilea îl combate într-o Epistolă către Evoptsios în care dezaprobă confutațiunea celor douăsprezece teze de către
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Antiohia îi rugase pe Andrei din Samosata și pe Teodoret din Cyr să combată anatematismele. Chiril polemizează cu primul într-o Apologie contra episcopilor orientali (în numele cărora se exprimase Andrei, care trăia în Antiohia); pe cel de-al doilea îl combate într-o Epistolă către Evoptsios în care dezaprobă confutațiunea celor douăsprezece teze de către Teodoret (Evoptsios, episcop de Ptolemaida în Pentapolis, îi trimisese lui Chiril scrierea lui Teodoret). În nici unul din texte (ce s-au păstrat și în traducere latină și
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
contra autenticității ac. text în G.M. Durand, Schr 97, cit., 522-524. d) Contra lui Iulian În 362-363, iarna, în timp ce pregătea la Antiohia expediția contra parților care avea să-i fie fatală, împăratul Iulian Apostatul scrisese o carte în care îi combătea pe creștini. Din aceasta, ca din toate scrierile polemice anticreștine, nu ne-au rămas decât fragmente transmise de autorii creștini care au răspuns la aceste atacuri. Nu suntem siguri nici de titlu și nici de numărul de cărți, dar, în
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
existat și în textul original). Grație confutațiunii lui Chiril, despre care vom vorbi imediat, cunoaștem destul de bine prima carte, ceva din a doua, însă nu știm nimic despre a treia care - dacă a fost scrisă vreodată - trebuie să fi fost combătută într-o secțiune a operei lui Chiril care s-a pierdut. În prima carte, Iulian afirmă că ideea de Dumnezeu este înnăscută în ființele onenești și că observarea cerului i-a făcut pe oameni să-l vadă în mod just
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
la normele legii iudaice, au renunțat la practicile prin care se puteau purifica; încurajând martiriul, își manifestă propriul fanatism; sunt atei care venerează lucruri moarte (relicvele martirilor); sub aparența iubirii frățești, sunt în realitate violenți și imorali. De aceea, Iulian combate cu severitate influența creștinilor asupra vieții, culturii și religiei imperiului, considerând-o periculoasă și degradantă. Religiozitatea lui Iulian este profund marcată de neoplatonism, însă atitudinea sa critică față de creștinism depinde, așa cum s-a demonstrat, de tradiția polemică antiiudaică și de
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
instaurarea și consolidarea unor strânse raporturi între creștinism și politica imperială (astfel, de exemplu, referirea la intoleranța creștinilor față de religia tradițională, și chiar față de „ereticii” lor: VI, PG 76, 813 D). Dacă discursurile lui Grigorie de Nazianz în care îl combate pe Iulian, scrise în iarna din anii 363-364 (cf. aici, p. ???), nu se referă la Contra galileenilor, e sigur că unele confutațiuni ale acestei opere au fost compuse de Teodor din Mopsuestia prin anul 378 (cf. aici, pp. ???-???; au rămas
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
la Alexandria (școlile unde se predau diversele discipline erau înfloritoare și e suficient să amintim prestigiul Hypathiei și al tatălui său Teon) și, fără îndoială, a celei elenistice l-au determinat pe Chiril să pună mâna pe condei și să combată o operă veche, de-acum, de peste șaptezeci de ani. Chiril folosește aceeași metodă ca în cărțile în care îi combate pe Nestorios sau pe Diodor și Teodor: urmărește pas cu pas opera pe care o atacă, citând și examinând pasaj
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
său Teon) și, fără îndoială, a celei elenistice l-au determinat pe Chiril să pună mâna pe condei și să combată o operă veche, de-acum, de peste șaptezeci de ani. Chiril folosește aceeași metodă ca în cărțile în care îi combate pe Nestorios sau pe Diodor și Teodor: urmărește pas cu pas opera pe care o atacă, citând și examinând pasaj după pasaj. El însuși expune această metodă la începutul cărții a doua, precizând totuși că va omite unele fragmente prea
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
pp. 35-37), ori cele două trimise lui Succensus, episcop de Diocezareea în Isauria (Epist. 45 și 46; ACO I, 1, 6, pp. 151-162). Am menționat deja (p. ???) epistola despre Crez (Epist. 55; ACO I, 1, 4, pp. 49-61) unde este combătut Tomus ad Armenios al lui Proclus din Constantinopol. Aceasta e o explicație a Crezului de la Niceea menită să precizeze că sancționarea lui Nestorios este valabilă pentru toți cei care, înainte sau după el, au susținut aceleași idei oral sau în
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
lui Teodor din Mopsuestia. Potrivit lui Ghenadie (Bărbații vestiți 53), și-a câștigat ca predicator o mare faiamă care l-a determinat pe împărat să-l sprijine atunci când scaunul episcopal de la Constantinopol a devenit vacant. O dată numit patriarh, Nestorios i-a combătut cu mult zel pe evrei, pe de o parte, și pe cei pe care, pe de altă parte, îi considera eretici, și a inițiat măsuri împotriva arienilor, a novațienilor, a macedonienilor și a quartodecimanilor*. Întemeindu-și predicile pe cristologia antiohiană
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
o culegere de epistole în latină referitoare la controversa nestoriană, scrise de episcopi și păstrate în al doilea codice de la Montecassino ce cuprinde actele conciliului de la Efes. A fost alcătuită după moartea lui Iustinian de un autor care voia să combată Tragedia, o scriere în apărarea lui Nestorios compusă de Irineu din Tyr; așa cum a arătat Loofs, Irineu trebuie să fi reutilizat pur și simplu titlul operei lui Nestorios (cf. aici, p. ???). În scrierile lui Sever din Antiohia, ne-au rămas
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
punctului de vedere al lui Nestorios, admite că Dumnezeu însuși a suferit în patimile lui Cristos. În schimb, sunt scrise după moartea lui Nestorios - deși au fost transmise în latină sub numele său - cele douăsprezece contraanatematisme care sunt menite să combată anatematismele lui Chiril. Cartea lui Heraclid era cunoscută din mențiunile făcute de autori mai vechi: puțin după 540, călugărul nestorian Bar Edta afirmă că l-a învățat pe dinafară; în a doua jumătate a secolului al VI-lea, istoricul Evagrie
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
singură ipostază ar fi neapărat calcedoniană și propune ca ambele scrieri să fie atribuite lui Nestorios; acesta, după ce a fost nevoit să părăsească Antiohia și să plece în Egipt, ar fi vrut să compună un dialog cristologic prin care să combată probabil tezele lui Chiril din Căci Cristos e unul, așadar începând din 437-438. Mai târziu, după convocarea conciliului din Calcedonia, Nestorios s-ar fi lăsat convins de prieteni să scrie o nouă și mai amplă autoapărare: aceasta ar fi constituită
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
astfel, în același timp, dualitatea și unitatea lui Cristos, astfel încât influența cristologiei alexandrine a devenit dominantă, și în consecință, tradiția antiohiană a fost tratată cu ostilitate. Aparțin acestei tendințe Ioan, ulterior, episcop de Scythopolis (cf. aici, pp. ???-???); Nefalie din Alexandria, combătut de Sever de Antiohia (aici, p. ???); Ioan de Cezareea, și el una din țintele polemicii lui Sever (aici, pp. ???-???). Un grup de călugări sciți care activau la Constantinopol (cel mai important teolog al lor fiind Ioan Maxențiu) a reluat formula
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
alcătuirea sau potrivit cu ipostaza” și se afirma că Isus crucificat în carne „este Dumnezeu adevărat și Domn al slavei”. Forme ale producției literare Producția literară teologico-dogmatică din această perioadă este în foarte mare măsură polemică. Pe de o parte sunt combătute doctrine condamnate deja ca erezii: marcioniții (Teodoret), arienii și eunomienii (Chiril din Alexandria, Teodoret), macedonienii care negau caracterul divin al Sfântului Duh (Teodot din Ancyra, Teodoret), apolinariștii (Chiril, Teodoret). Mult mai vie este lupta pentru doctrinele cristologice, în special aceea
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
din aceasta. În acest caz, însă, ar trebui să admitem că Macarie n-a știut cine este adevăratul autor al acestei critici a creștinismului utilizate de el pentru că într-un pasaj (III, 42) îl citează pe Porfiriu pentru a-și combate adversarul. Sub numele lui Macarie ne-au parvenit, în două manuscrise ottoboniene din Biblioteca Vaticana unele fragmente exegetice despre Facere. Însă G. Schalkhausser a demonstrat că trebuie considerat autentic doar un alt fragment care apare în Vat. Gr. 2022. Acesta
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
A. Dillmann, Chrestomathia aethiopica, 2. ed. sub îngrijirea E. Littmann, Berlin 1950, 106-107; trad. franc. de S. Grébaut în ROC 15 (1910), 324-325. 5. Teodot din Ancyra Ca și Firmus din Cezareea, Teodot, episcop de Ancyra în Galatia, l-a combătut la Efes pe Nestorios (al cărui prieten fusese), a făcut parte din delegația trimisă de conciliu la împărat și a fost anatemizat la Tars în 432. În 438, Chiril l-a consultat - împreună cu Acacius din Melitene și Firmus din Cezareea
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
florilegiu care trebuie să fie identic cu cel pregătit de Chiril pentru propria confutațiune a patriarhului de Constantinopol. S-a păstrat, în schimb, o Interpretare a Crezului de la Niceea, compusă la puțin timp după depunerea lui Nestorios pe care îl combate în mod explicit (c. 9; 10; etc.); nu este menționat numele celui căruia îi este dedicată (poate tot Lausus?). Teodot afirmă că menționarea unui singur Domn Isus Cristos în Crezul de la Niceea este deja o dovadă în sine suficientă pentru
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
exemplu, symproskineô, pentru a indica atât venerarea omului cât și a divinității în Cristos); și îi reproșa imprecizia și ambiguitățile de limbaj. La Anastasie Sinaitul (Hodegos 22) s-a păstrat totodată un lung fragment al lui Andrei în care îl combate pe Chiril (posterioară confutațiunii celor douăsprezece capitole, scrisă de Teodoret) în care este atacată folosirea ambiguă de către Chiril a termenului hypostasis. Apoi, s-au mai păstrat în latină, în Synodicon contra Tragediei lui Irineu, mai multe scrisori ale lui Andrei
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
fragment din al doilea logos al unei scrieri compuse pentru (mai puțin probabil: contra) un anume Partenie, care cuprindea așadar cel puțin două cărți; fragmentul este dedicat originii sufletului și autorul pare să se opună preexistenței acestuia. Pare să fie combătută aici argumentația lui Chiril din prima epistolă către Nestorios unde el spune că, așa cum o mamă poate fi numită foarte bine anthrôpotokos deși, la urma urmei, de la ea provine o singură componentă a ființei umane, trupul, în timp ce sufletul e pus
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]