4,293 matches
-
trebuit să mai ia vreo câteva linguri până să-și dea seama de greșeală. — De ce mănânc manti!? a exclamat Armanoush. — Nu știu, scumpo, a exclamat mătușa Varsenig la rândul ei, uitându-se temătoare la ea de parcă ar fi fost o creatură necunoscută. L-am pus acolo În eventualitatea În care voiai să-l Încerci. Se pare că voiai. Acum lui Armanoush Îi venea să plângă. A cerut voie să se ridice de la masă și a fugit la baie să se spele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
Însăși. Cuvintele lui aveau un efect puternic, capabil să o scoată la suprafață pe acea altă Armanoush care locuia Înlăuntrul ei, dar care nu ieșise Încă la iveală; o ființă ascunsă, cufundată Într-un somn adânc. Cumva Baron Baghdassarian Împunsese creatura aceea cu ea sulița propriilor lui cuvinte, Înghiontind-o până când se trezise răgind și ieșise la lumină. Armanoush Întorcea Încă pe toate părțile În mintea ei acest efect Înspăimântător când a zărit un mesaj lung trimis de Doamna Peacock/Siramark
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
micul dejun când vremea era blândă, i-a trecut prin minte o nouă scenă din Micul Părumbel Rătăcit. — Atunci ascultă-ți povestea, a spus rodiul legănându-și crengile și scuturând câteva petice de zăpadă. A fost odată ca niciodată, pe când creaturile Domnului erau nenumărate precum boabele de grâu, iar a vorbi prea mult era un păcat. — De ce? a ciripit Micul Porumbel Rătăcit. De ce era un păcat să vorbești prea mult? Ușa bucătăriei era Închisă. Ceea ce era destul de ciudat la ora aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
TRIMIS DE DINCOLO DE TIMP! Peste tot prin magazin erau vitrine În care erau expuse sute de modele de tatuaje și de bijuterii pentru piercing. Modelele de tatuaje erau reunite sub câteva titluri: „Trandafiri & Spini“, „Inimi Însângerate“, „Inimi Înjunghiate“, „Drumul Șamanului“, „Creaturi Păroase Înspăimântătoare“, „Dragoni Fără Păr dar la Fel de Înspăimântători“, „Motive Patriotice“, „Nume și Cifre“, „Simurg și Familia Păsărilor“ și, În cele din urmă, „Simboluri Sufiste“. Armanoush nu-și amintea să fi văzut vreodată atât de puțini oameni aflați În aceeași Încăpere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
a ridicat vocea: — A fost un lucru menit să-ți amitească propriile tale cuvinte, stăpână! Mătușa Banu s-a simțit cuprinsă de o spaimă atât de puternică, Încât a Început să tremure din tot trupul. Era atâta rea-voință În privirea creaturii ăleia, Încât nu reușea să-și explice de ce nu-i spunea să plece din viața ei o dată pentru totdeauna. Cum de putea fi atât de atrasă de el, de parcă ar fi Împărtășit o taină de nerostit? Mătușii Banu nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
plângând... când lumea era cu susul În jos, iar timpul era o roată care se Învârtea iarăși și iarăși, astfel Încât viitorul era mai bătrân decât trecutul, iar trecutul era la fel de tânăr precum câmpurile abia semănate... A fost odată ca niciodată. Creaturile Domnului erau nenumărate precum boabele de grâu, iar a vorbi prea mult era un păcat, pentru că puteai să spui lucruri pe care n-ar fi trebuit să ți le amintești și puteai să-ți amintești lucruri pe care n-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
te agita În pîntecele mamei și un altul pentru a coborî cu batiscaful În adîncurile inconștientului familial, unde te așteaptă lăcomia insațiabilă a unor pești orbi. Asta e viziunea mea asupra lumii În acest moment. Devin una din acele Îngrozitoare creaturi care mă fascinează, cu ochi care-mi ies din cap ca niște telescoape și cu organe fosforescente care-mi permit să-mi reperez prada. Nu vă puteți imagina numărul de pești luminiscenți care circulă În apele adînci. N-aș zice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
pentru a acoperi totul cu alb pufos, încărcat de liniște estompată. Un peisaj cu adevărat mirific. Parcă am fi fost cu totul în altă lume. Sau poate că așa și eram. Atîta zăpadă părea să ne fi transformat în alte creaturi din alte vremuri și dimensiuni, devenisem fantastici prin simpla prezență în acea ninsoare. Fulgi pufoși se topeau pe bărbie și pe nas, în aburii calzi ai răsuflării. Ei i se așezaseră în păr, mie pe umeri... eram oameni de zăpadă
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
teritoriu neexplorat cu foarte mare grijă. De obicei, acesta e momentul În care apar clișeele Întâlnirilor romantice. Bărbații și femeile Încep să-și povestească istorioare cât mai spirituale din viețile lor, Încercând să se descrie, În treacăt, ca pe niște creaturi nemaivăzute, unice. „Mai degrabă tac, Își zise Kitty. Și mă simt bine În pielea blondei prostănace care ia prânzul cu marele mogul media.“ Să-și reducă la tăcere anarhismul ei Înnăscut. Fără Întrebări care să le transforme prânzul Într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
a murit acum trei ani, și nepoții lipsesc deocamdată, dar, în locul lor, îl vom putea pune în fotografie pe Găsit, un câine a dat întotdeauna bine în anunțurile cu familii fericite, oricât de straniu ar părea, fiind vorba de o creatură irațională, le conferă o nuanță subtilă, dar ușor de recunoscut, de superioară umanitate. Cipriano Algor își întoarse furgoneta spre strada din dreapta, paralelă cu centrul, în timp ce se gândea că nu, nu se poate, centrul nu primește nici câini nici pisici, acceptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
este prea serioasă ca să fie tratată simplu, cere ponderare, multă imparțialitate, spirit obiectiv. Este un fapt istoric că munca de modelare, din acea zi memorabilă, n-a mai fost un atribut exclusiv al creatorului pentru a reveni incipientei competențe a creaturilor, care, nu mai e nevoie s-o spunem, nu sunt înzestrate cu suficient suflu ventilator. Ca rezultat i s-a dat focului responsabilitatea tuturor operațiunilor subsidiare în stare să dea, atât prin culoare cât și prin strălucire, și chiar prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
și este desconsiderată în atâtea împrejurări, așa s-a întâmplat în acest caz, olarul a reacționat la teama de a vedea distrus ceea ce făcuse cu atâta greutate ca o leoaică văzându-și puii în pericol. Nu toți cretorii uită de creaturile lor, fie ele căței sau păpuși de lut, nu toți pleacă și lasă în loc inconstanța unui zefir care suflă doar din când în când, ca și cum noi n-am avea nevoie să creștem, să mergem la cuptor, să știm cine suntem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
s-a gândit, indulgent, Săracul, nu e vina lui, în sfârșit, a dat viață și acestui om și l-a trimis la plimbare. Pe lume se aflau așadar deja un negru și un alb, dar neîndemânatecul creator nu reușise încă creatura pe care o visase. S-a apucat din nou de treabă, altă figură umană și-a ocupat locul în cuptor, problema, chiar neexistând încă pirometrul, trebuia să fie mai ușor de soluționat de acum înainte, secretul era să nu încălzească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
și de temeri, sunt, în zilele noastre, neputincioasele dovezi ale modului cum un triumf se poate transforma, după un timp, în preludiul înșelător al unei înfrângeri. A patra și ultima tentativă a primului creator de oameni care și-a băgat creaturile în cuptor, cea care aparent i-a adus victoria definitivă, a devenit, până la urmă, definitiva lui înfrângere. Cipriano Algor, și el consumator asiduu de almanahuri și enciclopedii eu-știu-tot sau aproape-tot, citise această poveste în adolescență, și, deși uitase atâtea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
masă din gura unei femei cu care niciodată nu fusese intim, că a dormit, ea, în patul lui, oricât de energic ar fi mers spre casa unde se petrecuse echivoca întâmplare, își va suspenda fără îndoială pasul, privind uluit îndrăzneața creatură, bărbații, s-o mărturisim o dată pentru totdeauna, nu vor reuși niciodată să înțeleagă femeile, din fericire acesta a reușit, fără să știe prea bine cum, să descopere în mijlocul confuziei cuvintele exacte pe care le cerea momentul, N-o să mai dormi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
renunț la vânătoare, mi-a spus că e un păcat să ucizi un animal în asemenea condiții. Am râs: „Dacă Dumnezeu ne-a creat astfel încât să ne atragă noroiul, de ce l-aș feri eu de obligația de a-și privi creaturile așa cum arată? Adevărul e, dragă Dinule, că și noroiul e de origine divină, ca florile; că murdăria și caracterele infecte au aceeași origine ca puritatea. Sau crezi cumva că există două lumi, una creată de Dumnezeu și alta complotată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
eu, vreau să-l Înmormântez eu Însumi, să hrănească toți viermii subsolului și să Îngrașe pământul. Numai așa aș mai putea să-l simt că e viu... Mi-am alungat gândul acela, pentru că Salon tocmai vorbea trăgând spre sine o creatură stranie cocoțată pe unul dintre rafturile acelea ale lui. Să fi avut vreo treizeci de centimetri lungime și era, desigur, un dragon, o reptilă cu aripi mari, negre și membranoase, cu o creastă de cocoș și cu fălcile căscate pline
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
următoare. Dar povestea nu se sfârșise aici. În căutarea cuiva căruia să-i pună Întrebări, Îi telefonase Lorenzei. Și nu era acasă. Era În stare să parieze că n-avea s-o mai revadă. Într-un fel, Lorenza era o creatură inventată de Agliè. Agliè era o creatură inventată de Belbo, iar Belbo nu mai știa de cine fusese el Însuși inventat. Luase din nou ziarul În mână. Unicul lucru sigur era că el era bărbatul din portretul-robot. Ca să-l convingă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
În căutarea cuiva căruia să-i pună Întrebări, Îi telefonase Lorenzei. Și nu era acasă. Era În stare să parieze că n-avea s-o mai revadă. Într-un fel, Lorenza era o creatură inventată de Agliè. Agliè era o creatură inventată de Belbo, iar Belbo nu mai știa de cine fusese el Însuși inventat. Luase din nou ziarul În mână. Unicul lucru sigur era că el era bărbatul din portretul-robot. Ca să-l convingă, Îi sosise chiar În momentul acela, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
din nou buzele cu batista. „Și?“ „Și atunci noi am vrut să facem ceea ce nu ne era Îngăduit și nu eram pregătiți să facem. Mânuind cuvintele Cărții, am vrut să construim Golemul.“ „Nu Înțeleg...“ „Nu mai poți Înțelege. Ești prizonierul creaturii tale. Dar povestea ta se desfășoară Încă În lumea din afară. Nu știu cum, dar poți ieși din ea. Pentru mine-i altfel, eu experimentez În trupul meu ceea ce noi am făcut În joacă În Planul acela.“ „Nu vorbi prostii, e o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
trib fin-de-siècle care rătăcește prin lume În căutarea unei rațiuni de a se Întoarce acasă cît mai iute cu putință. SÎnteți o rîie, o ciumă, un nor cotropitor de lăcuste, un zid uman de guși și burdihane. Wakefield urăște aceste creaturi, deși fără ele n-ar avea o para chioară; n-ar fi decît un funcționăraș Într-un birou sau un pierde-vară bețiv făcînd speculații la bursă. Dar paradoxul nu-l deranjează. De fapt, lui Zamyatin Îi plac turiștii. Lui Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
contra cronometru. Dar nu, nu Încă, Își spune Diavolul, lasă-l să mai fiarbă puțin. Lasă-l să-și Închipuie că ar putea să mă Înfrîngă. Nu are cum ca din acest conferențiar mobilizator Între două vîrste să iasă o creatură nouă și proaspătă, strălucind de spuma inocenței și a ironiei transcendente. Nu există precedente. Diavolul apucă o frunză ce-i este la Îndemînă și și-o Îndeasă Între buze. Șuieră În ea „I Did It My Way“. Un pictor ambulant
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
ucigînd noi animale, schimbîndu-și Înfățișarea, sculptînd noi toiege din lemn și os, dar ținînd mereu aproape prima fluierișcă, primul toiag și primele coarne. În timp, primul fluier și primul toiag au căpătat tot soiul de puteri. Puteau atrage către ele creaturi fel de fel care Îi ascultau vrăjite muzica sau puteau să-l ridice În aer, să se hîrjonească cu păsările cerului. În anii din urmă, bastoanele sale fuseseră făcute din lemne rare și metale scumpe, Încrustate cu nestemate. Colecționase bastone
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
ceva gen „spontaneitate“ sau „inocență“ sau „suflet geamăn“, toate cuvinte care se referă la un paradis pierdut, posibil doar În rătăcirile reveriei. În realitate, oamenii moderni, ca și lumea În care trăim, sînt compuși cu meticulozitate și proiectați riguros, niște creaturi vădit neautentice și mecanice. Dar Wakefield refuză să creadă acest lucru. El crede că, deși realitatea poate fi un construct, ea este clădită pe altceva, pe ceva autentic; și că el poate descoperi acel ceva. Maggie și Wakefield mai fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
putem compara cu un conțopist de provincie, umflat de fudulia propriei importanțe. Conțopistul-varză este un tip balcanic familiar, o amintire lăsată În urmă de imperiile Otoman și Austro-ungar și a supraviețuit prin comunism, pînă În zilele noastre. Că o atare creatură precum Conțopistul-varză răzbate prin vremi este un omagiu adus infinitelor subterfugii și șireteniei lumii noastre. În era Cortinei de Fier, Varza era stăpîna supremă. Atunci cînd numai elitele Își permiteau să mănînce carne și pește, primatul verzei, cu alaiul său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]