8,169 matches
-
o facă. Ne-am dus împreună pe Avenue de Clichy, dar Strickland nu era la cafenea. Era prea frig ca să stăm afară, așa că ne-am instalat pe băncile capitonate dinăuntru. Era cald de tot, o atmosferă înăbușitoare, tăiai fumul cu cuțitul. Strickland n-a venit, dar curând l-am văzut pe pictorul acela francez cu care juca uneori șah. Deveniserăm oarecum familiari, și s-a așezat la masa noastră. Stroeve l-a întrebat dacă l-a mai văzut pe Strickland. — E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
jumătate locuință, pe jumătate atelier, în care nu erau decât un pat, niște tablouri întoarse cu fața la perete, un șevalet, o masă și un scaun. Nu era covor pe podea, nu era nici sobă, nici cămin. Pe masa încărcată de vopsele, cuțite de paletă și tot soiul de lucruri am găsit un căpețel de lumânare. L-am aprins. Strickland zăcea într-un pat deloc comod, pentru că era prea mic pentru el, și se învelise cu toate hainele ca să-i fie cald. Dintr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
Stroeve îi era sete, așa că se duse în bucătărie să bea niște apă. Și aici era ordine. Pe un raft erau farfuriile pe care le folosise la cină în seara conflictului cu Strickland și erau spălate cu grijă. Furculițele și cuțitele erau puse la locul lor în sertar. Sub o învelitoare erau niște resturi de brânză, iar într-o cutie de metal o coajă de pâine. Întotdeauna ea făcea piața zilnic cumpărând doar ce era strict necesar, ca să nu rămână nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
dormitor și se trânti pe pat strigându-i numele: — Blanche! Blanche! Gândul la suferința ei era insuportabil. Parcă o văzu stând în bucătărie - o încăpere puțin mai mare decât un dulap -, spălând farfuriile și paharele, furculițele și lingurile, lustruind repede cuțitele pe fundul de lemn. Apoi punând toate lucrurile la loc, frecând chiuveta și atârnând cârpa de vase să se usuce - era încă și acum acolo, o zdreanță cenușie. Apoi uitându-se de jur împrejur ca să se asigure că totul e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
să mai dăinuie nici un minut. Dar nu găsi nimic care să-i slujească scopului. Începu să-și răvășească uneltele de pictură. Nu pricepea cum, dar nu găsea ce-i trebuia. Era înnebunit. În cele din urmă găsi ceea ce căuta, un cuțit mare de răzuit paleta, și se repezi la el cu un strigăt de triumf. Îl luă în mână ca pe un pumnal și se năpusti asupra tabloului. În timp ce-mi spunea toate acestea, Stroeve se tot monta, ajungând la fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
de triumf. Îl luă în mână ca pe un pumnal și se năpusti asupra tabloului. În timp ce-mi spunea toate acestea, Stroeve se tot monta, ajungând la fel de tulburat ca atunci când se produsese incidentul respectiv, și punând mâna pe un cuțit de pe masa dintre noi începu să-l agite prin aer. Ridică brațul ca și cum ar fi vrut să lovească, dar apoi, desfăcând mâna, îl lăsă să cadă cu zgomot pe jos. Mă privi cu un zâmbet tremurător. Nu scoase o vorbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
albaștri, ieșiți din orbite. — Era un tablou mare, minunat. M-a cuprins o adevărată spaimă. Era cât pe-aci să săvârșesc o crimă îngrozitoare. M-am tras puțin înapoi ca să-l văd mai bine și am dat cu piciorul de cuțitul acela de paletă căzut jos. M-au trecut fiorii. Acum începeam și eu să simt ceva din emoția care-l cuprinsese pe el. Am fost ciudat de impresionat. Parcă deodată aș fi fost transportat într-o lume în care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
ori pe mulatru, iar acesta, când era treaz, era un om cu care nu te puteai juca. Avea să aștepte cu viclenie momentul potrivit. N-avea de ce să se grăbească, iar într-o noapte Strickland avea să simtă vârful unui cuțit în spinare și peste vreo două zile din apa murdară a portului avea să fie cules cadavrul unui vagabond fără nume. În seara următoare Nichols se duse până la casa lui Bill și făcu oarecare cercetări. Era încă la spital, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
pustie. Numai Marcello, așezat la o masă lungă. Dante se apropie de el din spate, În tăcere. Tocmai mânca un măr, Însă Într-un fel neobișnuit: cu mâna stângă izbea fructul de masă, În timp ce cu dreapta tăia feliuțe cu un cuțit, Înainte să le ducă la gură. Dându-și seama că nu era singur, Își ridică privirea, mestecând În continuare. - Ce v-a adus la hanul acesta, messer Marcello? Întrebă poetul. - Pașii omului sunt scriși În cartea Timpului, iar drumul care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
un tărâm ascuns. Lui Destinat i se spunea în mai multe feluri, după locuri și după oameni. În închisoarea din V., cei mai mulți dintre locatari îl porecleau Bea-sânge. Într-o celulă, l-am văzut chiar înfățișat într-un desen crestat cu cuțitul într-o ușă masivă de stejar. Semăna, de altfel, destul de bine. Trebuie spus că artistul avusese tot timpul să-și admire modelul de-a lungul celor cincisprezece zile cât ținuse procesul. Noi ceilalți, când îl întâlneam pe Pierre-Ange Destinat pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
masa la RĂbillon. „Încă unul bun de scurtat, domnule procuror!“ îi spunea Bourrache conducându-l la masa lui, trăgându-i scaunul cu maniere potrivite pentru un mare domn. Destinat desfăcea șervetul și făcea să răsune paharul lovindu-l cu lama cuțitului. Judecătorul Mierck îl saluta fără cuvinte, iar Destinat îi răspundea în același fel. Cei doi păstrau o distanță de cel puțin zece metri între ei. Fiecare la masa lui. Nu schimbau niciodată cu cuvânt. Mierck mânca precum un căpcăun murdar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
gimnastica lui obișnuită, sau sub bubuiturile înspăimântătoare ale tunurilor, aproape de insuportabilul cântec al păsărilor, de parfumul obscen al caprifoiului, liliacului, trandafirilor, sub albastrul cerului, în vântul dulce. Împotrivă își inventase până la urmă un război al lui. Cu ajutorul briciului și al cuțitului și al excrementelor trasase contururile câmpului său de luptă, tranșeelor și infernului său. La rândul lui, își strigase suferința înainte de a-i cădea pradă. Puțea îngrozitor, e drept, dar primarul nu era în fond decât un caracter mărunt, fără inimă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
mi-a spus, Barbe m-a trimis! Veniți repede la Castel! Cunoșteam drumul spre Castel: îl las pe flăcău și plec ca din pușcă, imaginându-mi că-l voi găsi pe Destinat cu gâtul tăiat sau cu burta spintecată de cuțitul unui condamnat nemulțumit care se întorsese după 20 de ani petrecuți la ocnă, pentru a-i prezenta, pe căldura aceea, omagiul lui. Pe drum mi-am spus chiar că un astfel de sfârșit, ca victimă a unui asasinat barbar, este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
devreme că știa foarte bine cum să vorbească. Am văzut chipul lui Josăphine făcându-se roșu ca un bujor, în timp ce în ochi îi apăru o scânteie ucigătoare. Cu siguranță că, dacă ar fi avut în mână o flintă sau un cuțit, Mierck ar fi ajuns numaidecât pe lumea cealaltă. Ucidem mult într-o zi, fără să ne dăm seama, în gând și în cuvinte. Prin comparație cu toate aceste crime abstracte, asasinatele adevărate sunt mult mai puțin numeroase, dacă stai să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
-i cu tine mai târziu“, și se întoarce la celălalt. — Recunoști? — Tot ce vreți..., spune celălalt la fel de calm. — Și micuța? — Eu am omorât-o. Eu. Am văzut-o. Am urmărit-o. Am lovit-o de trei ori în spate cu cuțitul. Ba nu, ai strangulat-o. — Da, e adevărat, am strangulat-o, cu mâinile astea, aveți dreptate, nu aveam cuțit. — Pe malul râului. — Exact. — Și ai aruncat-o în apă. — Da. De ce ai făcut-o? — Pentru că voiam... — Să o violezi? — Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
micuța? — Eu am omorât-o. Eu. Am văzut-o. Am urmărit-o. Am lovit-o de trei ori în spate cu cuțitul. Ba nu, ai strangulat-o. — Da, e adevărat, am strangulat-o, cu mâinile astea, aveți dreptate, nu aveam cuțit. — Pe malul râului. — Exact. — Și ai aruncat-o în apă. — Da. De ce ai făcut-o? — Pentru că voiam... — Să o violezi? — Da. — Dar n-a fost violată. — N-am avut destul timp. Am auzit zgomote. Am plecat fugind. Replicile curgeau ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
o idee; o idee demnă de un ticălos îi trecu prin capul lui fezandat. — Poate că încă ți-e prea cald, nu? îi șopti puștiului în ureche. O să te ajut să-ți împrospătezi memoria, flăcăule! Și scoase din buzunar un cuțit de vânătoare pe care îl desfăcu. Apoi smulse metodic, unul câte unul, nasturii de la vesta micului breton și pe cei de la cămașă, după care îi tăie maioul. Îi scoase cu precauție hainele, iar torsul gol al prizonierului se ivi ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
și de o formă ciudată, fiindcă bănuiam că trebuia să fie într-un mormânt, agățată la capătul unui lănțișor de ceas, în buzunarul unei veste din care poate că nu mai rămăseseră deja decât niște zdrențe. Am forțat sertarul cu cuțitul. Lemnul cedă împrăștiind o jerbă de așchii. Nu era decât un singur obiect în interior. L-am recunoscut de îndată. Respirația mi se opri. Totul deveni ireal. Era un carnețel dreptunghiular și subțire, îmbrăcat în piele roșie. Ultima oară când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
mai multe scrisori de la dumneavoastră, am crezut de cuviință să vă anunț tragica sa dispariție. Vă înțeleg durerea și vă rog să primiți cele mai sincere condoleanțe. Căpitanul Charles-Louis Brandieu E straniu cum poate să vină moartea. Nu sunt numai cuțitul, glonțul sau obuzul: o scrisorică poate fi de ajuns, o simplă scrisoare plină de cele mai bune sentimente și de compasiune poate ucide la fel de sigur ca o armă. Lysia Verhareine a primit această scrisoare. A citit-o. Nu știu dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
mă duc eu înaintea ei, nu se poate să tacă așa, la nesfârșit, o să vrea fata asta ceva, în definitiv, toate au vrut câte ceva, bani, roluri, mașină. Niște boarfe, iar lumea e rea, vorbește și ea, taie cu bărdița sau cuțitul, cu vorba, bârfa la români, despre asta-i vorba, iubito, explică Octavă insistent...) — Poftim?, Codrescu s-a uitat lung la ea, păi, de ce nu vă mutați?, ce-i inerția asta?, ați terminat facultatea? — Anul trecut. — Îmbrăcați-vă, îmi trebuie radiografia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
brazii albi Crescuți în picioarele mele. Orice poveste supraviețuiește Numai dacă nu te mai întorci nicicând Acolo unde ai fost fericit. Și atunci, dacă nu te mai duci acolo, Timpul, smerit și evlavios Ca preotul de la Mănăstirea Tanacu, Îți înfige cuțitul În osul de lut Îți înșurubează ace de brad în adânc, Doar ca să dispari. Și să rămână Povestea aia. Știi, dacă am desface corpul uman în elementele chimice din care e alcătuit, am valora 23,5 dolari. Adică, nimic. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
Nu mai țin minte cum am coborât, chiar mă întrebam de ce să nu iau liftul. Prostule, mi-a spus el mai târziu, dacă se oprea liftul, ce te mai făceai; avea dreptate. Afară era ceață de s-o tai cu cuțitul, nu știu, parcă am fugit o bună bucată de vreme, am găsit la urmă un taxi și pe la și jumătate eram la teatru. Pompi, calm, umbla pe culoar, mă ia de după umeri, mă bagă în cabină, mă urmărește cum mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
în afară de pălăria unei femei urâte, de o culoare șocantă, la modă. Iese în evidență în sens negativ. Sunt vite sau batali, spune Anna, care ar fi în stare să meargă de bunăvoie la tăiere și acolo să țină chiar ei cuțitul și să indice locul unde să fie înjunghiați. Bărbații erau cenușii din cap până‑n picioare, munca în fabrică brăzdase cute adânci pe fețele lor aproape lipsite de virilitate. Ce fac ei acasă cu femeile lor îți poți închipui: nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
sau ce? Dacă nu‑i ăsta, atunci chiar nu știu ce să mai zic, stai, ăsta trebuie să fie, că doar n‑o fi având vreun briceag la el, sau poate că da, ca să curețe mere sau să taie salam. Nu‑i cuțitul, e sula, fără nici un dubiu, fiindcă un cuțit arată altfel. Ăsta e, ura, l‑am prins! Hans e încă prostit de‑a binelea, dar Rainer a înțeles corect chemarea „Acum!“ de adineauri. Ușor ca aripa fluturelui se furișează pe la spate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
nu știu ce să mai zic, stai, ăsta trebuie să fie, că doar n‑o fi având vreun briceag la el, sau poate că da, ca să curețe mere sau să taie salam. Nu‑i cuțitul, e sula, fără nici un dubiu, fiindcă un cuțit arată altfel. Ăsta e, ura, l‑am prins! Hans e încă prostit de‑a binelea, dar Rainer a înțeles corect chemarea „Acum!“ de adineauri. Ușor ca aripa fluturelui se furișează pe la spate și extrage portofelul din buzunarul de la piept al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]