2,064 matches
-
rasa lui îl devorau de îndată, iar vânătorul, la întoarcere, nu mai găsea decât o baltă de sânge și niște rămășițe. Trebuia să-l ucizi și să-l iei cu tine, dar asta - o știa - nu era un lucru simplu. Cugetă îndelung. Apoi coborî din copac și se întoarse la mlaștină. Luă din colibă o lance groasă cu vârf de fier legată cu o frânghie lungă - arma lui de vânat caimani - și se urcă în caiacul șubred. Ocolind mangrovele, pătrunse pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
fost lemne de întețit un foc prea violent. Acum înțeleg că atunci când o carte este bună, e și mai bună a doua oară sau chiar a treia oară. Nu mai caut surpriza, nu mă mai mână curiozitatea și pot să cuget adânc la ce a vrut să spună autorul. Într-o carte, sunt mult mai multe lucruri decât cele care se descoperă de obicei la o primă lectură. Mult mai multe... repetă el ca pentru sine. Nu te-ai gândit niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
națiunea yubani - făcu o pauză semnificativă, și apoi, cu un zâmbet ușor, încheie: Și pentru că dacă nu o faci, yubani-i nu te vor mai considera prietenul lor și va trebui să-ți găsești altă lagună, altă colibă și altă nevastă... Cugetă la vorbele sale. Se simți tentat să-i spună că în Amazonia existau un milion de lagune, că își putea construi câte colibe ar avea chef și că Piá - sau cum s-o fi numind ea - nu era nevasta lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
sunt pașnice, dar în ochișorii lor negri migdalați strălucea mereu acea lumină dușmănoasă și neliniștitoare. Înțelese că nu era momentul să se împotrivească tribului. În fond, nici nu era foarte sigur că ar fi vrut să se împotrivească. Toată ziua cugetase la posibilitatea de a călători la Santa Marta și chiar în capitală, la Santa Cruz, și de a vorbi cu cineva mai dispus la dialog decât căpitanul Salas sau inginerul Planchart. Asta l-ar sili să iasă din selvă, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
trec, mă conving mai mult că nu voi reuși nimic nici aici, nici la Santa Cruz. — Și ce vrei? Să-i lansezi pe yubani în luptă, fără să ții seamă de consecințe? Cine îi va opri după aceea? Nu răspunse. Cugeta în vreme ce urmărea cu privirea bena funicularului traversând râul. Înăuntru, nu se distingea decât silueta corpolentă a unei negrese enorme - „La Sandra“ - care încerca să se apere de soare sub o umbrelă. „Dacă se răstoarnă bena și „La Sandra“ cade în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
Yorkului, tot așa nu trebuie să îngăduim ca New Yorkul să vină să-și instaleze fabricile și porcăria în selvele noastre. — Până aici, suntem de acord. Dar cum îi vom împiedica? — Despre asta e vorba: să găsim o formulă... Am cugetat la asta. În ciuda a tot ceea ce credeam la început, astea nu sunt deloc probleme izolate și fără legătură între ele. Independența yubani-lor, prezervarea Amazoniei, nevoia ta de libertate, căutările lui Inti Ávila, opoziția lui David Guzmán față de partidul lui. Toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
făpturi omenești care se mișcau și vorbeau. Nu păreau nici măcar niște măști de bâlci. Nu erau altceva decât niște zdrențe fără formă, o grămadă de păr lins la ceea ce fusese Lucas, o pată întunecată de păr creț, la Rafalo. Rămase cugetând îndelung la bătălia care se apropia, conștient de faptul că nimic nu-i va putea salva pe yubani din momentul în care al treilea garimpeiro va sosi la Santa Marta. Poate că era scuza de care albii aveau nevoie ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
e ceva nou. Aici nu e Brazilia. Nici semenii noștri nu sunt fazendeiros, nici selvele noastre nu sunt de imensitatea incontrolabilă a selvelor lor. Aici, un avion n-ar putea ataca un sat de indigeni și apoi să se ascundă, cugetă el. Frontiera e destul de departe. Nu există un avion particular care să poată călători fără să se realimenteze. — Sunteți sigur? Pe deplin, spuse apăsat jurnalistul. O avionetă n-are autonomie de zbor ca să facă un drum dus-întors de la frontieră. Ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
Hai, spune. Pe vremuri, eram cel mai tare din Versailles la ghicitori. Zi! — Eu exist? Întrebă timid Descartes. — Da, răspunse Împăratul. Vezi? E simplu. Celălalt tăcu. — Asta-i tot? Întrebă Bonaparte. — Maiestate, nu-i chiar așa. Pe când trăiam, era simplu. Cugetam, deci existam. Acum, am murit, totuși cuget. Așadar, exist. Cum e posibil? Dilema asta mă Înnebunește. Împăratul răsuflă adânc. — Nu poți, pur și simplu, să nu te mai gândești la asta? — Imposibil. Exist, deci cuget. Sau cum era? — René, hai
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
pe genunchi. Osteneala grea din trup îl abandona clipei, plin de rostul propriei sale existențe. Cred că începusem să sufăr din pricina unui trai din cale afară de trîndav. Amestecînd în dragostea ei mila, mama înlătura din calea mea spinii, fără a cugeta mai mult la urmări. De atîta puf, cînd îmi veni vremea să zbor din cuib, m-am pomenit chinuit de neliniști. Nici acum n-am scăpat de năravul de a căuta bunăvoință în jur: mai simt nevoia de îngeri păzitori
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
trecute ori viitoare. - Numește-o cum dorești, dar tăria gîndirii noastre stă în lipsa ei de șovăială. Asta ne capacitează acțiunea. Cum nenorociții sînt mult mai mulți decît fericiții, adevărul nostru e indiscutabil. Cei care vă pretindeți gînditori va trebui să cugetați la condiția în care trăiește majoritatea oamenilor și să vă înspăimînte caracterul subuman al ei. Îți mai pasă de individualism cînd vezi că, pentru mulțime, nimic nu se îndreaptă iar nepăsarea împietrește legile sociale și-i întărește pe cei care
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
Cei jupuiți de piele ca mine au reacții ciudate, cu consecințe imprevizibile. Mi-am adus aminte de bătrînul Goilav și mi s-a părut că înțeleg felul lui de a se comporta. Gîndea cu o libertate totală. În schimb eu cuget paralizat de frică. Cînd judeca, pictorul avea orizontul leului. Eu nu-l am decît pe cel al iepurelui. Bătrînul zicea că pe omul fără apărare violența îl învață să mintă. Cînd se apropie de culcuș, iepurele face „minciuni”, adică lasă
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
asta n‑am mai auzit‑o! (Hans). Iubirea te transformă în sclav, pentru că te obligă să te gândești mereu unde o fi celălalt în clipa de față, adică de ce nu e cu tine. Asta‑ți ia autonomia, e groaznic. Hans cugetă cum s‑o facă mai bine, apoi o face. Se năpustește ca lupul, prădătorul lacom despre care a fost vorba mai înainte, asupra Annei și o sărută pe gură. Dinții lui scormonesc cu premeditare acolo înăuntru și limba face același
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
nu contează nici cine are dreptate în acest dosar și pentru ce se judecă respectivele societăți comerciale. Adevărata problemă, care m-a pălit la fapt de seară, direct în partea stângă a sărmanului meu cap, proprietate personală, făcându-mă să cuget o jumătate de noapte, este durata extrem de mare, la care pot ajunge în România anumite proceduri judiciare. Dar un câștig, se pare că va avea țara noastră: chiar dacă nu s-a putut înscrie în Cartea recordurilor cu celebrul mădular a
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
grozav zdruncinată de românii ce obraznici, care vor să aducă un suflu nou pe întinderile neclintite ale ortodoxiei. Cât privește ruperea relațiilor, dintre Teofil al Ierusalimului și Daniel al românilor, pe mine mă lasă oarecum rece și mă trimite să cuget smerit la cuvintele Eclesiastului: „Deșertăciunea deșertăciunilor, zice Eclesiastul, deșertăciunea deșertăciunilor, toate sunt deșertăciuni!". Și IPF Daniel de colo: Amiiin! Mică istorie electorală Grea viață să fii președinte jucător! Mai ales la România! Sărmanul Traian Băsescu, marinarul fără corăbii, susținut și
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
Michael? Uneori îi duc dorul, chiar și acum, Winshaw Towers se află la marginea mlaștinii Spaunton și pentru că nu mă simțeam în stare să mă întorc în oraș, am mers până la un loc liniștit, unde m-am plimbat câteva ore, cugetând la ciudatele întâmplări din ultimele săptămâni, întrebându-mă ce semnificație aveau și la ce-mi folosiseră. Cred că în ziua aceea a încolțit în mintea mea hotărârea de a mă întoarce la Londra. Era duminică, dar nu se plimbau mulți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Dumnezeule! Porni val-vârtej spre casă și dintr-odată, în timp ce o privea cum se îndepărtează, George simți brusc că se trezește din beție. Își puse o întrebare brutală: De ce m-am însurat cu femeia asta? Apoi plecă în Lake District ca să cugete asupra acestei chestiuni. Începuse să bea ca să-și alunge singurătatea. Nu singurătatea pe care o simțea uneori când administra singur ferma și petrecea deseori zile întregi în solitudinea trufașă, regească a mlaștinilor, având drept companie doar oi și vite. Aceasta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Dar dacă așa stăteau lucrurile, de ce atâta grabă? Putea fi cu siguranță eliberat pe cauțiune și întâlnirea noastră putea fi amânată până ce se întorcea în intimitatea apartamentului lui. Oricum, n-aveam de unde să știu și mi-am petrecut restul nopții cugetând la această nouă perspectivă, pe jumătate adormit, într-o stare de agitație, întreruptă abia după câteva ore de primele raze ale soarelui de iarnă. 2 Părea să ne fi luat aproape toată dimineața să ajungem la secția de poliție cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
prefera să nu-și amintească, va plânge, va fi țâfnoasă, îi va cere bani și iertare, jurându-i iubire veșnică sau neîmpăcare, după caz. Ce era să facă, la urma urmei? Ce erau să facă? Pascal Ciortea se gârbovea și cugeta. De unde știu eu că prin gura femeii nu-mi vorbește adevărul gol-goluț? Ce urâtă e... De un’ să știu? Tu, îi zisese odată soața, se certau după ce, într-o dimineață, Pascal o informase că s-a săturat de ea, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
aminte? Pascal nu-și aducea aminte. Nu știi ce simți! Nu-mi zi tu mie că nu simți nimic pentru mine, habar n-ai ce spui! Nu simt. Dar tu nici nu știi, tu habar n-ai ce simți! Pascal cugetase. Da, e cu putință să fie și așa. Dacă te arzi la un deget, simți ceva, desigur, dar ce simți? Te doare? Dar ce înseamnă că te doare? Unde e durerea? În deget? În cap? În degetul din cap? Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
spun și o poveste. Cărțile se așează la rând unele sub altele. Pictorul dă la o parte celelalte lucruri de pe masă și cele treisprezece șiruri de câte patru cărți strălucesc nefiresc în lumina cenușie. Parcă am fi pe scoarța cerebrală, cugetă Pascal. Uitați-vă, face profesoara, aici, aici, aici și aici. În locurile astea, de câte ori întind cărțile, îmi apar aceleași figuri. Hai să mai dau odată să vedeți. Jucătoarea repetă operația. Într-adevăr în locurile indicate reapar valetul de caro, dama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
acasă cu paloșul, Pascal și-a făcut socoteala că mai bine îl ia cu el la serviciu, decât să bată din nou drumul după dânsul la ora patru. O să tragă o fugă până pe Spătarului, poate chiar înainte de prânz. La fel cugetase și în privința costumului bun, îmbrăcat pe sub paltonul mai degrabă uzat; altul oricum n-are. Izabela o să se descurce ea să vină și singură cu copiii, să sperăm. Dar acum, aruncând priviri piezișe către ușa autobuzului, tot mai asaltată, se îndoiește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
dat pe al meu. ─ Vroiam doar să văd cum a mers. Foarte bine, deci? ─ Strună. Hai să cinstim un pahar atunci, zice Aurora și își târșâie papucii pe coridor până în bucătărie. Motanul se freacă de picioarele ministrului de externe. Bizar, cugetă, vag, ministrul. Nu mi-ai spus povestea până la capăt, spune el când amfitrioana se întoarce purtând o tavă cu două păhărele și un clondir. N-o știu nici eu pe toată. În orice caz, pasărea a învățat să spună cuvintele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
grav, și mai preocupat de a afla răspunsuri și rezolvări. Sper ca scriitorul să-l scoată din această „încercare” fără „pierderi” prea mari. Sau, mai știi? - poate că acestea vor deveni, în final, câștiguri! „Da, va exista și un «finală!” - cugetă puțin melancolic Profesorul. Este conștient că acum a ajuns în fața unui eveniment ce îi „schimbă total” existența lui de „burlac” dedicat preocupărilor intelectuale „acaparante”, cum se scuza uneori în fața prietenilor. Dar nu atât de „acaparante” încât să nu facă loc
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
și la predestinarea omului e mutată de Machiavelli din sfera metafizicii într-aceea a politicii, care, totuși, e un teren cu totul străin pentru el și care nu i-ar putea oferi hrana potrivită; căci în politică, în loc să stai să cugeți dacă sîntem sau nu liberi, dacă norocul sau întîmplarea au sau nu putere asupra noastră, nu trebuie efectiv să te gîndești decît la cum să-ți perfecționezi inteligența și prudența. Norocul și întîmplarea sînt cuvinte lipsite de sens, care, pe
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]