2,824 matches
-
literare”. Volumul de acum, cuprinzând amintiri, cronici și evocări, ar fi putut să fie intitulat „Scrieri felurite”, Însă autorul, vrând să releve cât mai mult emoționanta evocare „”, a preferat acest titlu și pentru Întreaga carte, la care ne referim. „” ne cutremură și ne debusolează. În această viață trecătoare, ar trebui să oferim bunătate și dragoste, să avem grijă de semenii noștri. Este un țel, pe care l-a avut adolescenta Diana-Maria Dascălu În prea scurta-i viață terestră. Drumul nostru este
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
copii vor avea nevoie de ele). — Știu că Într-o bună zi, poate chiar pe acest laptop, vei scrie povestea iubirii noastre, mi-a spus el, mângâind Încuraja- tor tastele, ca pe un aliat de nădejde, În timp ce eu m-am cutremurat de fiorul viitorului, ca și cum cineva ar fi clătinat din greșeală, nepermis de mult, cortina foarte fină care desparte trecutul de prezent. Într-o zi, Jan, partenerul meu de la cursul de tango la care mă Înscrisesem la centrul sportiv din campus
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
lui copii vor avea nevoie de ele). Știu că într-o bună zi, poate chiar pe acest laptop, vei scrie povestea iubirii noastre, mi-a spus el, mângâind încurajator tastele, ca pe un aliat de nădejde, în timp ce eu m-am cutremurat de fiorul viitorului, ca și cum cineva ar fi clătinat din greșeală, nepermis de mult, cortina foarte fină care desparte trecutul de prezent. Într-o zi, Jan, partenerul meu de la cursul de tango la care mă înscrisesem la centrul sportiv din campus
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
șoferului, prins de centura de siguranță și „îmbrățișat” de perne protectoare frontale și laterale. A simțit puternică durere în ceafă și un disconfort general apăsător ce-i provoca amețeală. Nu mai putea deschide ochii și avea senzația că pământul se cutremură și că un imens vârtej îl poartă năprasnic spre centrul planetei. „Laura! De ce, draga mea, Laura? Te iubesc...”, au fost cuvintele ori doar gândurile păstrate în memorie. A intrat într-un tunel întunecat în care nu vedea, nu auzea și
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
urechilor că cel ce-i vorbea îi reproșase un anume ceva de care nu se simțea vinovată și aspectul acesta o întărâta foarte mult. „Dar ce s-a întâmplat, cu adevărat? Părea atât de pătruns de problema aceea, că mă cutremur și acum! Ufff! Ce impresie bună mi-a făcut și acum, colac peste pupăză, strică armonia cu nimicuri... Nici acum numi vine să cred că el... Dar de ce oare îl iubesc atât de mult?... Doamne! Ce înseamnă teama și durerea
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
îmi vei face un mic colier... Iată! Chiar acum privesc o alta... Ciudat, nu?”. Urmări traiectoria acestei stele căzătoare și își aminti că în copilărie acest fapt însemna că un om a murit. Suprapunerea acestui gând peste amintirea ei o cutremură. „Nu! Nu trebuie să... Povești! Dar cât să fie ora acum?” Trecu pragul către interior și privi ceasul de perete. Era trecut de ora unu. „Uf! Când mă odihnesc în noaptea aceasta? M-a dat peste cap dosarul acela, numele
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
dumnezeilor, la capătul miază-noaptei; mă voi sui pe vârful norilor, voi fi asemeni Celui Prea Înalt"... Cei ce te văd se uită țintă mirați la tine, te privesc cu luare aminte și zic: Acesta este omul care făcea să se cutremure pământul și zguduia împărățiile, care prefăcea lumea în pustie, nimicea cetățile și nu dădea drumul prinșilor săi de război?""... Aparatul de taxare era un model vechi, cu plăcuțe metalice. Când nu se zgâia pe fereastră, Ho diábolos se amuza să
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
fii Modern Talking? Sau orice altă infectă trupă de discotecă, nu se putea dumiri Pinky. Nici nu era momentul, deși poseda un cap cât banița de mare. - Îngeraș, uite despre ce e vorba, necheza Rolly, care, între timp, apăruse și cutremura un fotoliu. Era prea gras, nu putea fi, cu adevărat, un Stones foarte bun. - Două babe tâmpite au auzit despre noi și vor să ne urmărească- n concerte. N-au numit cu exactitate pe cine, oricum unul dintre ăștia mai
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
mă înspăimîntă", își reglă, tot mai intimistă, lunganca, tirul confesiunilor. Doru își mușcă limba. Dorise să spună: - Da. E un rahat de odaie. Cum trebăluia, cu șoldul stâng către el, uriașa scăpără un chibrit. Lumina violentă, ca de acetilenă, îi cutremură băiatului nervul optic. Acomodîndu-se, din penumbră zvâcniră către el balansoarele de pai, radioul cu galenă, pozele sepia și pianina. Madam Nicolici n-avusese aerul că se înnebunea după mobilierul din secolul trecut. Dar poate, părinții vreunei nenorocite, nemaiavând parale să
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
ședeau și se uitau localnicii, mai buimăciți unii la alții, (neștiind nici măcar de ce se uitau, fiindcă, de văzut, se mai văzuseră), taman atunci pavajul din pietre lustruite și lăcuite de râu întins sub tălpile lor, o dată se bulbucă și se cutremură. Dar nu îndeajuns de înspăimîntător. Sau exagerat. Nu mai puternic decât clănțănitul în gol al unui dulău mânios. Ori decât duruitul unei tarabe de lemn răsturnată pe o stradă liniștită. Și abia atunci aproape întreaga gloată alăturată acolo putu observa
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
necontenit în tumultul mării. Îl sărută până îi dispare tremurul și o dorește din nou. Se liniștesc se calmează și îl învăluie desfăcută pentru a-l apăsa și din adâncuri izbucni neștiutul care se Un liceu la malul mării 181 cutremură într-un nestăpânit întreg comun. Trupurile contorsionate s- au unificat, șoaptele lor se risipesc în imensitatea timpului, îi zgârie necontrolat. Îl simt peste tot în ei, lasă urme insesizabile însă dure amestecate cu nisipul care se împrăștie și-i hârjonește
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
-i muia! o îmboldi și maică-sa. - Nu-ți fie frică, îi făcu inimă bună cârciumarul. Veni lângă ea și-i apucă brațul alb și cald. Tot nu isprăvise cu bocitul. Stere n-o scăpa din priviri. Trupul ei se cutremura, și pe spatele plin îi jucau cozile negre, împletite ca niște funii. Era prăpădită deplâns. 23 Aglaia râdea. Mai văzuse multe fete plângând. Se speriau la început, dar pe urmă, mamă, mamă, ce le mai plăcea! Bărbații mai vorbiră de
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ce să spună? Râdea cu socrul: - Pupați-o, că acum o iau cu mine. Baragladinele se făcură mai aproape de masă. Se încinse jocul. În frunte, sălta nașul pocnind din degete, după el, socrul și ceilalți, vecinii și rudele lui. Se cutremura mahalaua de strigăte. La poartă, afară, cei nepoftiți își dădeau coate. Pe Lina au luat-o pe sus, cîntînd: Cine joacă Perinița, Bădiță, bădiță, Să-ți sărute gurița, Bădiță, bădiță... Era ca într-un vârtej. O amețeală dulce u îngreuna
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
în loc și se izbeau de lemnul gardului. Căruțașii îmboldeau iepele spre poarta deschisă: - Haide, haide, tată, hii! Se auzeau sforăituri și icneli. Când intrară toate, moșul închise poarta, răsuflând ușurat. Armăsarii se ridicară în două picioare și nechezară de se cutremură groapa. Ocoliră în goană iepele cu coamele zbârlite și le loviră cu copitele. Urmă o învălmășeală, și ucenicul văzu încordarea trupurilor roșcate și negre, nădușite. Caii se mușcau și-și loveau gâturile puternice. Căruțașii alergau pe marginea țarcului, strigînd: - Așa
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
cu un cumnat. Încai știe de ce-a trăit. Pe urmă strigă la ăilalți. Haideți-napoi, c-avem treabă! Peste trupul înțepenit al mortului ningea. > Pe poarta larg deschisă intrau niște boi falnici, goniți de bicele bouarilor. Mugeau de se cutremurau zidurile. 4 j Ramazanul Peste râpele gropii curgeau frunzele rotunde ale salcâmilor. Pe la cinci, gunoierii aprindeau focuri înăbușite și un fum albastru plutea deasupra pământului sterp. Seara cădea, deodată, rece. Sub maluri sclipeau flăcări. Furiș, octombrie urca încordat ca o
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
7Caii! Îi arse buzele și obrazul, cu știință, apoi îi plimbă flăcările pe mâini, pe piept și pe la încheieturi. Parcă-i trăgeau pielea de pe el. Paraschiv deschise un ochi și-l văzu pe Treanță în brațele sergentului. Țipa de se cutremurau zidurile. În odaie mirosea a piele arsă. Îl betegeau. Gheorghe nu mai putu.. Deschise gura să mărturisească, dar întîlni privirea ca o baionetă a pungașului. Își înfipse dinții în brațul sergentului și nu mai știu nimic... Afară se lumina de
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
sub lămpi, ascultând și ei. Paraschiv ridică ochii. Didina avea pe buze o spumă subțire și albă de bere. Își lingea gura sălbatică cu limba și strângea ușor fălcile. Frumoasă era! Juca o stavă de cai sub pielea ei. Se cutremură carnea pe el. Ibovnica simțise și se făcea că se joacă cu o furculiță. Numai ăl bătrân băgase de seamă. Țiganca se întoarse puțin și râse ușurel spre pungaș. Asta i-a pierdut și pe el, și pe ea. A
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
o înlocuiești prin sentimentul ei. Vorbești atunci de frică, de neliniște și de agonie, și nu de moarte. Astfel se face trecerea de la metafizică la psihologie. Lumina mi se pare tot mai străină și mai departe; o privesc - și mă cutremur. Ce să caut prin ea când noaptea-i o auroră de gînduri? ... Dar priviți, priviți lumina: cum foșnește și cum cade-n zdrențe, de câte ori ești surpat de tristeți. Doar ruina zilei ne va ajuta să ridicăm viața la rangul de
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
oboseală divină pare a se fi lăsat pe miezul ființei..., măduva vieții e surmenată de cer... Groaza este o memorie a viitorului. Acele tresăriri de răutate funebră în care ai vrea să ucizi aerul... și-n care un zâmbet te cutremură ca mâinile de mort din coșmaruri. A trăi nu-i o noblețe. Dar a te învălui în nimb de nimiciri... În zadar umbli după existență și adevăr. Nimic e totul, o horă de închipuiri lipsită de ritm. Ceea ce face ca
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
unei vieți normale ar plesni definitiv. Toți oamenii care suferă în tăcere și care nu îndrăznesc să-și verse amărăciunea nici cel puțin în suspine ar urla atunci într-un cor de o sinistră dizarmonie, cu strigăte stranii care să cutremure acest pământ. Apele să curgă mai repede și munții să se clatine amenințător, arborii să-și arate rădăcinile ca o veșnică și hidoasă mustrare, păsările să croncăne imitând corbii, iar animalele să fugă speriate până la epuizare. Toate idealurile să fie
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
deșertul nostru lăuntric s-ar materializa, nu ne-ar copleși imensitatea lui? Pentru ce nu plesnesc, pentru ce nu mă risipesc în bucăți, pentru ce nu curg ca un izvor de munte? Nu este în mine atâta energie pentru a cutremura lumea asta, nu este în mine atâta nebunie încît să dispară orice urmă de claritate? Nu este singura mea bucurie bucuria haosului și nu este plăcerea mea avântul ce mă prăbușește? Nu sânt înălțările mele căderi și nu este explozia
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
unele clipe de veghe absolută, nu indică ea o formă de nebunie? Acei care se sinucid, aruncîndu-se în ape sau din etajele caselor, o fac desigur sub un impuls orb și o atracție nebună înspre adâncimi. Cine nu s-a cutremurat la viziunea interioară a scufundării lui în ape adânci, la senzația unei imersiuni nelimitate, evoluând înspre profunzimi marine, ca și cum ai vrea să fugi de lumină spre a locui pe fundul oceanelor sau al mărilor, cine n-a simțit lăuntric o
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
adâncuri și cum mă cuprinde o exaltare de sfârșit de lume. Aș vrea ca toată lumea aceasta să fie aruncată în aer de fatalitatea ei proprie, de o nebunie imanentă, continuă și adâncă, de o demonie intrinsecă și părăsită, să se cutremure totul ca în fața ultimelor clipe, să ne învîrtim, halucinați, la viziunea agoniei definitive, a agoniei ultime a universului. Nimic să nu-și mai găsească o rațiune în sine însuși, totul să fie într-o clipă nimic. Și să soarbem nimicul
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
reprezentant, din fiecare individ aparținător mulțimii, o fatalitate particulară, o amenințare individuală... Mișcarea maselor moderne și dinamismul lor compact au ceva halucinant în explozia lor subterană. Când ele vor ajunge la conștiința lor deplină, dilatate de orgoliul lor numeric, vor cutremura candoarea devenirii. Cultura maselor este un nou tip de istorie. O comunitate presupune un geniu colectiv, o convergență cu justificare istorică și un gen de solidaritate irațională, care câștigă în adâncime cu cât exclude mai mult interesele. Comunitatea este o
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
față de ele. Atâtea aspecte ale sufletului maghiar îmi inspiră o simpatie nesfârșită; nu sânt capabil însă de cea mai mică atașare de poporul maghiar, de istoria lui. Sânt câțiva ani în urmă, văzând sergentul de stradă din Budapesta, m-am cutremurat că mustața aceluia s-a întins o mie de ani peste Ardeal și am înțeles, în acest trist fenomen, de ce noi românii n-am avut o chemare în lume. Ungurii sânt în Europa o insulă. Deși au luat și ei
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]