16,541 matches
-
omului și că nimeni nu-I ia viața, ci El și-o dă, de bună voie ?! Îngerul iubește. Și nu înțelege. Oamenii înțeleg. Dar, oare, mai iubesc ? Vedeți, de asta cioplesc de fiecare dată, la ieslea pe care v-o dăruiesc, un înger mic deasupra. E îngerul pe care nu-l găsisem atunci. Ca să ne aducem aminte. * Bătrânul terminase povestea. Ne uitam uimiți la îngerul care-și desfăcea aripile deasupra ieslei. Era din lemn și părea viu. Îl aștepta. Viu, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
Am rămas o clipă pe gânduri. Și el a continuat : "Voi, oamenii, asta vreți : ori trecutul, ori viitorul. Alege !" I-am răspuns, cât am putut de blând : "Înțelege, sunt aici și acum. Sunt în prezentul meu. Vreau prezentul. Dacă poți, dăruiește-mi prezentul, în fiecare clipă". A tăcut, s-a uitat la mine și, pe măsură ce mă privea, lumina din ochi părea că trece prin corpul său străveziu, făcându-l să strălucească mai tare și mai tare... și, pe măsură ce îmbrăca strălucirea soarelui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
rămâi tu în locul meu, să le spui asta când or să vină la tine triști sau veseli, nemulțumiți sau plini de bucurie până când ai să găsești pe altcineva, care să fi înțeles taina timpului și să-ți spună: vreau prezentul. Dăruiește-mi, te rog, prezentul de fiecare clipă." * În zori, când m-am trezit, dimineața părea plină de soare: printre frunze, razele făceau ochiuri de lumină pe geam. Se anunța o zi senină. Aerul era proaspăt și rece după ploaia de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
era frică. Numai că-mi închipuiam că visez și nu vroiam să mă mai trezesc. Mă chemase pe nume. Toată iubirea pe care o simțisem vreodată era în glasul Lui. Și toată iubirea, pe care nu avusesem cui s-o dărui atâția ani, începu să-mi curgă deodată în trup. Nu, nu știu cum să vă spun. Trecea așa, ca un val din creștet în tălpi, curgând din cer în pământ. Îl auzeam vorbind cu cei din jur care-L tot întrebau dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
tufișului spinos, toate florile merg în Rai dacă nu-L uită pe El." Apoi oftă și spuse : "Pentru oameni e mai ușor să nu uite lor le-a dat Tatăl din Cer și minte, și memorie, și voință, le-a dăruit iertarea, le-a arătat Calea, Adevărul și Viața. Și ei nu-L uită, fiindcă le-a pus Tata o inimă în piept iar memoria inimii adică IUBIREA este singura care durează pentru totdeauna. De aceea, cred eu spuse floarea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
când mi-au spus că l-au ucis. Acolo, în biserica aceea îndepărtată, dintr-un colț uitat de lume, în timp ce se ruga. În asfințit. Făcuse biserica aceea piatră cu piatră, cu mâinile lui. Și cu cei câțiva localnici, cărora le dăruise cuvântul evangheliei. Unul dintre ei a venit astăzi cu crucea lui. Aproape un an i-a trebuit să ajungă aici. Aproape un an... Mersese mai mult pe jos cine știe cum de nimerise: spunea ca l-a adus visul (sau vântul n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
aceea... A plecat, lăsând tot ce iubea și mama lui s-a stins de durere... n-a mai putut respira, fiindcă el era aerul și cerul și soarele ei... Dar nu a plecat să caute binele pentru el, ci să dăruiască Binele din cartea aceea, altora... care nu-l știau... a dus iubirea lui în iubirea cea nesfârșită a Tatălui din Cer..." "Sssst... liniște, vine cineva ! ..." Și într-adevăr, se apropiau doi tineri. De unde erau, și cicoarea, și spinul îi vedeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
pentru celălalt și toți pentru fiecare. Asta nu se învață, asta se naște. De aceea oamenii sunt într-adevăr fiii Tatălui din Cer. Ca și omul care strălucea acolo, pe munte. Fiindcă iubesc. Și numai iubirea îi face să-și dăruiască viața celorlalți. Cu bucurie... chiar dacă-și sfâșie, pentru asta, inima. Îngerul de Crăciun "Ei, asta-i! Las' că le-arăt eu lor ! își spuse înciudată și se așeză la computer. N-au vrut să mă ia cu ei la colindat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
că erau de foc (acum înțelegea că era lavă solidificată), pe urmă... Dar ce s-a întâmplat cu cei doi îngerași? Erau doi îngerași mici, de porțelan galben aurii, în cămășuțe lungi, cu aripioarele întinse a zbor și care-și dăruiau unul altuia, inimioara lor... de porțelan. Îi adusese mama anul trecut și-i spusese în secret când i-a pus acolo, pe masă : Când nu știi ce să faci, uită-te la ei și ei or să te învețe". A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
-o foarte mult, dar era ordonată din fire și... să fie toate lucrurile la locul lor. Dar, ca un făcut, după o clipă, îngerașii erau iarăși unul într-o parte, celălalt căzut în alta parte. Nici vorbă să-și mai dăruiască vreo inimioară ! Am întins prea mult fața de masă (își spuse iarăși), sau am împins claviatura peste ei... A tot încercat, așa, iar și iar, să-i așeze, dar, de fiecare dată, cei doi îngerași cădeau. S-a gândit că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
ei, pe față, pe haine, cânta împreună cu ceilalți : "O, ce veste minunată" și se așeză la computer să scrie, ca să-și amintească de cel mai frumos Crăciun al ei. Cei doi îngerași își găsiseră, ca prin minune, locul și-și dăruiau acum unul altuia o inimioară mare și roșie... de porțelan. Sub icoană înflorise, mare și roșu, ca niciodată la vremea asta, trandafirul japonez. Privi în jur, totul strălucea în casă, totul era lumină și bucurie și liniște și pace și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
izvor îndepărtat ici și colo îmi răsare câte un cuvânt, ca apoi altul să-i ia locul și tot așa abia asta nu pot să prind... dar am prins lumina... și nu-mi doresc altceva. Asta e ceea ce ne-a dăruit el, și mie, și ție... Și asta e ceea ce rămâne, indiferent ce făceai tu sau ce făceam eu... E una și aceeași lumină... Uită-te, acolo a stat El și noi toți, în jur... Cum crezi tu că lumina aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
a lăsat fereastra în jos. Cum îi strălucește chipul ! Cât e de bucuros! "Lazăr, știi..." am început. N-are cum să mă audă în zgomotul trenului. Dar ce spune el ?! "Maria, Maria, ai înțeles până la urmă ! Uite, și chipul tău dăruiește lumina !" Nici nu a plecat și mi-e dor de el. Sigur că-mi e dor de el și o să-mi fie mereu. Dar dorul e puntea noastră de lumină spre inima iubirii. Fiecare cu puntea sa de lumină. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
jug, trăiam pentru prima dată ceva ce nu știusem decât cu numele: libertatea. Fiindcă simțeam iubirea Lui și eu însumi eram iubire în iubirea Lui. Nesfârșită, ca libertatea, puterea și iubirea mării. Înțelesesem de unde venea iubirea pe care bătrânul o dăruia tuturor, de unde calmul, de unde bunătatea și frumusețea lui. Dar mai presus de toate, libertatea. Și iubirea. Jugul acela erau brațele iubirii Lui și iubirea Lui ne ținea pe toți în brațele ei. Nu. Eu nu L-am văzut niciodată pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
pe un țărm străin, dar prin ochii lui să știi că îți mulțumea Fratele nostru. Vrei să-ți mai spun ? Am tăcut. Mă uitam la el. Mă gândeam ce mare trebuie să fie arborele lui de lumină și bucurie, dacă dăruiește atâta iubire tuturor... Ei, cine știe, dacă o fi prea mic arborele meu, o să-mi mai dea el dintr-al lui sau o să mă primească în colțișorul lui de grădină... Dacă vrei, fie și așa. Ca să fii liniștit, să știi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
colțișorul meu din cer dar n-o să fie nevoie. Tatăl nostru are pentru fiecare dintre noi un lăcaș, iar noi suntem frații Fiului Lui, adică iubire din iubire... Într-un târziu, a adăugat : Și să știi, iubirea nu scade când o dăruiești. Cu cât o dăruiești mai mult, cu atât mai mult crește... ca o flacără care nu-și pierde nici căldura, nici strălucirea. Știi tu, îți spun acuma, dar o să înțelegi tu mai târziu: părinții spuneau copiilor în țara aceea unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
dar n-o să fie nevoie. Tatăl nostru are pentru fiecare dintre noi un lăcaș, iar noi suntem frații Fiului Lui, adică iubire din iubire... Într-un târziu, a adăugat : Și să știi, iubirea nu scade când o dăruiești. Cu cât o dăruiești mai mult, cu atât mai mult crește... ca o flacără care nu-și pierde nici căldura, nici strălucirea. Știi tu, îți spun acuma, dar o să înțelegi tu mai târziu: părinții spuneau copiilor în țara aceea unde se născuse Fratele nostru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
vreau asta. Vreau să fie sănătos fratele meu. Ce să fac cu puterea ta ? Zâna: Asta nu e puterea mea. E puterea cunoașterii, puterea gândului. Cunoașterea înseamnă putere. Poți face bine, poți face și rău cu ea. Dar nu poți dărui nici sănătate deplină și nici viață, nimănui, niciodată. Dar poți fi admirat și invidiat. Și-i poți face pe toți ceilalți oameni să facă exact ceea ce vrei tu, chiar fără ca ei să-și dea seama. Oamenii mari numesc asta "fericire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
de Copilul al cărui nume îl rostește fiecare bătaie a inimii noastre: (se aude cu reverb : I-sus, I-sus ) Vocea blândă, cu reverb : ... de asta există Crăciunul, ca să ne aducem aminte de acel Copil, născut acum, care ne-a dăruit viața pentru totdeauna... ...și să fim copii în inima noastră, copii... CORTINA Roata Timpului I Cortina se deschide. Interior. În dreapta scenei, lângă o masă rudimentară, o femeie brunetă, cu părul strâns la spate, cu tilk-ul caracteristic (semnul de pe frunte), înfășurată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
este suficientă. Iată că eu am avut această șansă - dacă pot spune așa - de a pătrunde acolo unde se află mecanismul care Îl face pe bolnav să vină la tine, medic, cu inima În căușul palmelor și să ți-o dăruiască, cu speranța că Îl vei ajuta să și-o repună la loc acolo În cuibușorul ei, unde să bată apoi pentru el și pentru cei dragi din jurul lui. E o stare cu totul specială, greu de redat În cuvinte... Vă
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
care a lăsat-o În Maternitate... O puzderie de Întrebări Îi torturau mintea. “Oare Dumnezeu mă poate ocroti măcar În ziua asta? În ceasul acesta de maximă tensiune, pe fondul fericirii de a fi tată? Ceasul când Maria Îmi va dărui acea minune a <Creațieiă? Acel bob de iubire și duioșie numită copil? Numai că acum nu pot avea liniștea necesară. Tocmai astăzi trebuie să am această Întrevedere cu securistul, care nu este altceva decât una dintre creațiile <bolșăviciloră - cum le
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
doi eroi: mamă și copil. ― Îi voi transmite, domnule rector. După ce a pus receptorul În furcă, profesorul l-a atenționat: ― Mâine să fii foarte atent la ce dorește securistul de la tine. Acum fugi la Maternitate, să vezi ce ți-a dăruit Maria... Din această clipă și până ce scapi de securist, ești stăpânul deplin al timpului... Sper ca totul să se termine cu bine și nu uita să treci mâine pe la mine, să-mi spui cum stau lucrurile. La revedere. ― Vă mulțumesc
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
a precizat destinația, cu rugămintea: ― La pas, vă rog. ― La pas mergem, domnule... Maria, cu Tudor pe brațe și cu capul lăsat pe umărul lui Gruia, gungurea ca altădată: ― Dragule drag. Am ajuns să avem bucuria de a ne fi dăruit Cel de Sus un băiat, cel care... ne va duce numele mai departe... ― Și ne va da măsura Îmbătrânirii - a completat Gruia, sărutând-o pe obraz... ― Mi-am adus aminte de părerea lui Nicolae Iorga despre bătrânețe, dragule. ― Ce credea
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
de această rugăminte și om vedea ce putem face... ― Da’ undi mergi matali așa la vremi di sarî? ― Merg la gară. Îmi aștept părinții... ― A fi vinind la botez, cî dacî nu mă Înșăl eu, scumpa matali doamnî ț’-o dăruit... un ficior! SÎ vă trăiascî șî sî sămini cu matali, bunule. ― Mulțumesc pentru urare, Însă... ― Știu eu ci ti frământî. ― ??? ― Bună seara. Ce faci prin târg? ― Di undi știu eu di băiet? ― Asta cam așa-i. ― Apâi am dat șî
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
explicat, tată... Omul când se Îmbolnăvește vine la doctor purtând În suflet suferința și În priviri rugămintea sau mai degrabă Întrebarea: „Nu-i așa că o să mă faci bine, domnule doctor?” Atunci inima pe care o poartă În palmă ți-o dăruiește ție... Și dacă tu, doctor, faci tot ce se poate și Îl pui pe picioare, el - bolnavul - va veni la tine să-ți mulțumească!... Și acest ardelean „măritat” la Iași - cum singur a spus - mi-a adus această „glajă” cu
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]