28,239 matches
-
vârstă, dintr-o altă ideologie decât, să zicem, Gheorghe Iova. Sau Mircea Nedelciu. Sau Gheorghe Crăciun. Sau Gheorghe Ene. Sau Ioan Lăcustă. Sau Sorin Preda. Sau George Cușnarencu. Sau Mircea Cărtărescu. Lista poate continua, desigur, dar cu aceleași rezultate mai degrabă discordante. Să aibă oare schimbarea de gen consecințe atât de puternice, de ordin aproape molecular? Să existe câte un ritm vital pentru fiecare dintre tipurile de scriitură pe care un autor le are la dispoziție? Ar însemna să intrăm cam
Alt contingent by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8549_a_9874]
-
un jurnal al resemnării. Viitorul nu le rezervă nimic. În lipsa aventurii, farmecul eroului Desperado, suspansul jurnalului lui, vin, cum zicea Ackroyd într-un interviu, din amestecul inteligenței cu sentimentul. Scopul autorului este să-l identifice pe lector cu eroul, mai degrabă decât să-l facă să urmărească intriga cu sufletul la gură. Trecutul eroului Tradiția pre-modernistă producea texte în care prezentul se folosea de trecut, iar viitorul de prezent. În final, atât prezentul cât și trecutul sprijineau evoluția viitoare. Preocuparea romanelor
Eroul Desperado: Amintirea viitorului by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/8521_a_9846]
-
de asociații lingvistice, afective - pe scurt, el sapă în mintea creatorului până la rădăcinile freudiene ale creației, și le exprimă prin debusolarea, descompunerea limbajului. El reușește paradoxul de a exprima verbal non-verbalul. E de adăugat că Fluxul conștiinței a fost mai degrabă o ipoteză decât o practică a scriiturii, și, în cazul lui Joyce și Eliot (alții nu s-au încumetat), el a reprezentat mai mult o încleștare cu tradiția decât o anulare a ei. Fără excepție, moderniștii fac loc în subtextul
Eroul Desperado: Amintirea viitorului by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/8521_a_9846]
-
va fi niciodată continuat. Amintirea viitorului E evident, la acest punct, de ce intriga Desperado n-are nimic de-a face cu așteptarea viitorului. Chiar din contră, sentimentul cu care se încheie o narațiune Desperado, în ce privește existența acestui viitor, este mai degrabă exclamația ‘Nu încă!' Viitorul nu e așteptat, ba e chiar terifiant, iar eroul nu-și dorește decât să-l țină departe. Până la Fluxul conștiinței, viitorul era o creație a prezentului. Prezentul era activ, energic, hotărât să înainteze. Intriga se rezema
Eroul Desperado: Amintirea viitorului by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/8521_a_9846]
-
alert amortizează la timp fiecare asemenea eventual șoc. Tânărul asistent universitar Tristan Paul e torturat de eternele seminare de istoria limbii literare, paleografie slavă, decriptări chirilice și alte minunății din zona lingvisticii. Le ține aproape cu teamă, în doze mai degrabă homeopatice și - o recunoaște neprovocat - se răsfață în propria incompetență. Nu puține sunt gagurile ce rezultă de aici. Începând cu procesul în care face oficiul de martor când pentru reclamant (titularul cursului, de altfel), când pentru pârât (de care depinde
Varză a la Cluj by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8572_a_9897]
-
uman al Dobrogei era spectaculos în toate privințele. Lumina strălucitoare îl făcea comparabil cu zonele meridionale care după părerea lui van Gogh constrâng în mod salutar paleta pictorului, obligându-l să izgonească griurile și să exalte culorile. În natura mai degrabă aspră și săracă decât luxuriantă, redusă la confruntarea între cer, apă și pământ, artiștii intuiau un sens al originarului. Nu întâmplător Tonitza își intitula una din imaginile sale dobrogene - o fâșie de apă între stânci cretoase - Calm etern. La Balcic
Tonitza și întâmplările artei românești by Ioana Vlasiu () [Corola-journal/Journalistic/8563_a_9888]
-
tăinuită în dosul unei măști, năzuiește să divulge cartea de vizită reală a excentricului amfitrion. Iată câteva din întrebările ce se pot naște: este acesta un profitor lipsit de scrupule, care face avere abuzând de naivitatea unor nefericiți? Sau mai degrabă se regăsește în postura unui gangster rutinat, chiar un asasin, care nu pregetă să elimine din cale orice pasant, indiferent dacă e un culpabil sau un nevinovat? Poate se dovedește pur și simplu un sadic, care savurează plăcerea de a
Diavolul văzut dinăuntru (Romanele lui Nicolae Breban) by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/8559_a_9884]
-
reflectează asupra propriilor stări, se dedau cu delicii speculațiilor retorice, despică firul în patru, recurg la argumentele gândirii corecte, ordonate. Respectul pentru adevăr mă obligă însă să introduc un amendament. E limpede că rețeaua de fire transparente menționate constituie mai degrabă un fundal în creionarea itinerarului de existență. În ce direcție se îndreaptă în chip primordial curiozitatea autorului? Elementul activ, vulcanic care bulversează conexiunile, e plasat undeva în umbră, nu poate fi zărit cu ochiul liber. La intervale survin semne misterioase
Diavolul văzut dinăuntru (Romanele lui Nicolae Breban) by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/8559_a_9884]
-
cea mai longevivă dintre colportoarele de zvonuri, nu mai avea dinți deloc, "de-i stăteau obrajii numai ca prin minune". Câinele misteriosului străbunic, crescut cât un vițel și mai aprig decât un lup, "nu avea nume rostit", fiind chemat, mai degrabă după cântecul pe care i-l fluiera, la răstimpuri, stăpânul. Formația de matematician deprins cu intuiții de topologie a lui Suceavă răzbate clar într-o nefirească formulă a belșugului. Un cioban oarecare păscuse în tinerețe "turme atât de mari încât
Cartea din mânecă by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8598_a_9923]
-
literalmente, în tentativele ei de fantasmare, cu o "lenjerie spirituală" ce fâlfâie la comandă, dar nu prea ademenitor, autoarea se dovedește ceva mai credibilă artistic în secțiunea aceasta de portrete urmuziene. Ele au o cruzime a notației îngroșate, fiind mai degrabă caricaturi negre decât fiziologii. Majoritatea sunt de un scabros bine construit, elaborat (și deloc politically correct); două-trei din o sută sunt chiar reușite, precum acest profil nr. 41, care începe astfel: El era un bărbat cu dinți mici și zimțați
Amintiri venerice by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8601_a_9926]
-
mai puțin ca periclitantă: avantajul vârstei semiconștiente. Atunci și ulterior, în ce sens ar fi putut existența mea să-mi pară "aspră"? Nu în datele ei exterioare; nu am cunoscut niciodată lipsuri materiale acute. Frustrări, da, însă ele afectează mai degrabă viața sufletească; și se răsfrâng în complexe tainice, poate nici de purtătorul lor până la capăt știute. La vedere se află o anumită (ascunsă) timiditate, inadaptare, claustrare; și dorința comunicării. În măsura în care visata comuniune rămâne însă deficitară la modul real, ea își
Ion Ianoși: "Ziua sunt optimist, noaptea - pesimist" by Aura Christi () [Corola-journal/Journalistic/8581_a_9906]
-
să trăiască foști burghezi. A ajuns corector de noapte la un ziar maghiar bucureștean; nu a deplâns niciodată pierderea averii, nu l-a interesat proprietatea, aștepta făgăduita frăție între oameni. De fapt, noi înșiși am fost și am rămas mai degrabă un soi de frați, uneori chiar confundați unul cu altul; semănam ca înfățișare, mers, gestică. Pe măsură ce îmbătrânea, am preluat o parte din fostele lui îndatoriri, am avut eu grijă de el, rolurile s-au inversat. Îl vizitam în mica sa
Ion Ianoși: "Ziua sunt optimist, noaptea - pesimist" by Aura Christi () [Corola-journal/Journalistic/8581_a_9906]
-
des pe tata. Cu alții vorbesc în vis și germana sau rusa. În primele clipe de după trezire, continui argumentarea în aceeași limbă, până mă dezmeticesc de tot. De obicei, adorm greu, am un somn agitat și fracturat, visele sunt mai degrabă coșmaruri, deși apoi realizez caraghioslâcul lor, n-ar fi avut pentru ce să mă înspăimânte. Repet însă adeseori: noaptea sunt pesimist, ziua redevin optimist. Pendularea între câteva limbi pe care le cunoști la perfecție (maghiara, româna, germana, rusa) ți-a
Ion Ianoși: "Ziua sunt optimist, noaptea - pesimist" by Aura Christi () [Corola-journal/Journalistic/8581_a_9906]
-
ci doar de citit. Mă uit totuși cam distrat la mediul înconjurător: vederea îmi bruiază câte un gând. Îmi place viața, dar nu în postură de îndrăgostit. Nu am fost și nu sunt un "jouisseur" (sau, dacă vrei, sunt mai degrabă "gourmand" decât "gourmet"). Lumea mă atrage și la 80 de ani. Mă preocupă oamenii, cărțile, evenimentele, nu sunt indiferent la ce se petrece în țară și în lume. Mă aprind ușor, mă enervez, mă agit, mă implic, până când Janina mă
Ion Ianoși: "Ziua sunt optimist, noaptea - pesimist" by Aura Christi () [Corola-journal/Journalistic/8581_a_9906]
-
revoluția artistică pentru un angajament politic explicit (uneori stipendiat de Moscova) de partea ideologiei comuniste. În planul creației, aceasta s-a tradus prin promovarea unor opere angajate, realizate în spiritul unui conformism artistic. Nicolae și Elena Ceaușescu au avut, mai degrabă, aerul unor personaje ieșite de sub pana maeștrilor avangardei. Eroul lui Alfred Jarry, Ubu Roi, este o referință care aproape că vine de la sine. Și totuși, se uită mereu că ideile avangardei istorice și cele ale comunismul real s-au născut
Fața ascunsă a avangardei by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/8604_a_9929]
-
cu asupra de măsură excelentul studiu introductiv al lui Stelian Tănase și toate celelalte dosare aduse în discuție. Or, Ionescu nu a dat niciodată probe irefutabile ale unei eventuale simpatii pentru ideile comuniste. Dimpotrivă. Toată publicistica sa franceză demonstrează mai degrabă contrariul. Iar faimoasa sa piesă Rinocerii îi pune în situația de a se simți cu musca pe căciulă, deopotrivă pe comuniști și pe fasciști. În pofida acestui fapt, în chip inexplicabil, realmente fără vină, Ionescu s-a văzut în anii din
Fața ascunsă a avangardei by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/8604_a_9929]
-
sunt puțini, dar ar fi nefiresc să fie mulți), sunt ei înșiși critici dintre cei mai inteligenți. Dar, prin limbajul foarte pretențios, accesibil numai câtorva, prin atitudinea vehementă împotriva criticii impresioniste, fără aparat teoretic și conceptual, Marin Mincu pare mai degrabă liderul unei secte decât întemeietorul generos (și iertător față de greșelile altora) al unei biserici naționale cuprinzătoare a poeților. În critica de poezie, Marin Mincu e un schismatic. Pe de o parte, s-a delimitat categoric de modul de a înțelege
Cum înaintează poezia by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8603_a_9928]
-
un puternic complex de inferioritate. Exagerările fac să se piardă savoarea multora dintre scene, unele rămase suspendate, neclare. Regizorul se arată ezitant cînd construiește relațiile adolescentine, aluzia homoerotică, spre exemplu, este mai puțin binevenită într-un cadru care solicită mai degrabă atracția către celălalt sex, deși tinerii siegfrizi sunt inițiați în tainele spiritului de corp. Tropăiala prin curtea liceului, luptele organizate pe tăpșan, devastarea cinematografului sau prezența autoritară a comandatului Csontos pentru a expulza evreii din clasă, afișul " Nu servim evrei
Capul cocoșului decapitat by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8612_a_9937]
-
Mircea Mihăieș Nu Știu dacă cei șase mii de milogi care s-au călcat în picioare la chermeza lui Vanghelie erau cu adevărat profesori. Din imaginile văzute la televizor, păreau mai degrabă o adunătură năucă de precupeți și precupețe, rătăciți la Pavilionul Expozițional între două mărunte tranzacții cu morcovi, pătlăgele și păstârnac. Femei chiuitoare, cu fețele invadate de-un extaz cvasi-sexual, și bărbați cu cămășile leoarcă se încinseseră în hore incoerente, ce
Chermeza năucilor by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/8621_a_9946]
-
nădragi și teneși, lucrurile prind coerență. Aduși la sapă de lemn de aproape douăzeci de ani de dispreț cinic, dascălii alcătuiesc cea mai largă pătură a lumpenproletariatului din România. O pătură fără șansă de salvare. De bine, de rău (mai degrabă de rău), muncitorimea și țărănimea au găsit soluții de supraviețuire. Un zidar sau un sculer-matrițer își găsește ușor de lucru. Dacă nu în România, atunci în îmbătrânitele, aristocratizatele țări europene care-au uitat să dea cu mătura și să șteargă
Chermeza năucilor by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/8621_a_9946]
-
accentuînd jocul minimalist, impecabil, al actorilor. În montarea regizorului Alexander Hausvater, imaginea suport s-ar dori una de continuu cabaret. Ideea în sine ar putea să fie valabilă. Distanța de la teorie la concret o dă realitatea scenei. Acolo, însă, mai degrabă un amatorism actoricesc se amestecă cu imagini regizorale goale, lipsite de conținut, de mesaj, cu prăfuială și stîngăcie în toată punerea în scenă, cu un decor greu, care sufocă spațiul și nu comunică nimic, cu lumini făcute la voia întîmplării
Fiecare cu vioara lui by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/8609_a_9934]
-
bătaie insinuat în fiecare dintre mizele acestor aplicații tactice. Invalidată valoric - cu excepții mici, dar notabile - avangarda pledează cumva de la sine pentru o abordare contextuală. De la studii mentalitare până la extinderi concentrice către teritoriile conexe ale artelor vizuale, de la biografiile mai degrabă halucinante ale militanților autohtoni la extremismele lor politice, totul poate atrage - deplin justificat - atenția cercetătorilor. În sfârșit, nu văd de ce n-am putea lua toată forfota prin arhivele avangardiste ca pe o promisiune amânată și ca pe o încălzire prealabilă
Cotele apelor avangardei by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8623_a_9948]
-
ne gândim la receptarea critică, invocând nu numai diferențe de nuanță, ci, așa-zicând, de spirit al epocii. Între - de exemplu - felul polițienesc în care a fost citit scandalosul Poem invectivă al lui Geo Bogza și reacțiile furibunde, dar mai degrabă carnavalești și devitalizate, care au însoțit debutul goliardic al lui Marius Ianuș este, până la urmă, un clivaj de valorizare. În plus, etanșeitățile de grup ale avangardiștilor riscă, printr-o asemenea stabilire de afinități, să se relaxeze mai mult decât respectul
Cotele apelor avangardei by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8623_a_9948]
-
fiul ei Mihnea o are pentru Matei. Mai mult, fiul ei se simte tot mai atras de Marian Vișoiu, tatăl apărut din senin în viața sa. Forțând puțin lucrurile, aș spune că valoarea romanului Copilul de foc trebuie căutată mai degrabă în detalii decât în filonul principal al acțiunii. Mirela Stănciulescu are o sensibilitate ieșită din comun atunci când descrie relațiile interumane de tot felul. În același timp, există în scrisul ei observații aflate în vecinătatea poeziei, ca acest "omagiu" adus degetelor
L'amour soudain by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/8630_a_9955]
-
Cristi Puiu cu plonjeul kafkian în labirintul instituțional al sistemului medical românesc ilustra prin revers antipoetic substanța dramatică a faptului cotidian exorbitat de un absurdism caragialesc al lui "simt enorm și văd monstruos"; din filmul lui Schnabel se desprinde, mai degrabă, o imagine idilizată a unui loc în care caritatea și devoțiunea fac corp comun - vezi scenele fantasmale cu împărăteasa Eugénie (Emma de Caunes) patroana spitalului. Pentru o clipă pe coridoarele spitalului își fac apariția personaje în costume de epocă, un
Fluturele din acvariu by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8638_a_9963]