1,953 matches
-
asupra unui mediu instabil. Planul de ocupare a solului și schema directoare de amenajare și urbanism au rămas fundamentele neschimbate ale codului de urbanism. Grupul "Orașe" prezidat de François Geindre, în cadrul pregătirii celui de-al XI-lea Plan, avea să deplângă lipsa de spirit a reformei: "Unul dintre motivele instabilității POS, atât de des denunțată, ține de necesitatea de a schimba afectarea terenurilor, timp în care principiile documentelor urmăresc funcționalitatea spațiului urban"339. Ca un ecou, în același an, 1993, un
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
Într-adevăr, dacă planificarea strategică dezvăluie interdependențele de fapt dintre urbanism, habitat și deplasările urbane, aceste axe dezvăluie rareori intenții politice coerente. Modul de tratare a transportului public urban, de exemplu, ilustrează clar slăbiciunile acestor reglări politice. Astfel, specialiștii urbanului deplâng redusa convergență a politicilor din domeniul transporturilor și a politicilor de amenajare urbană care au ca obiectiv afișat reducerea dependenței orașului de automobil 349. Absența, sau mai curând modesta articulare între politicile de transport și cele de urbanism stă la
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
cea mai periculoasă are ca rezultat reducerea la zero a beneficiilor potențiale ale anumitor decizii prin înlocuirea lor cu alte decizii luate mai înainte de aceleași autorități"350. Problema relevă adesea mai puțin absența mijloacelor, cât lipsa consistenței orientărilor politice. Astfel deplânge Jean-Marc Offner -, va trebui să avem într-o zi curajul să ne întrebăm asupra efectelor perverse ale încasărilor din transporturi resursă actualmente indispensabilă pentru exploatarea și investițiile în rețelele de transport colectiv urban -, care au dotat aleșii transporturilor cu o
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
lor spre folosire), în special noile proiecte urbane, se înfățișează ca amenințătoare pentru populațiile sărace. Mutările dictate de demolările marilor ansambluri "riscă să fie adesea mișcări de excludere, și nu de integrare și ascensiune"389. Fundația "Abatele Pierre" continuă să deplângă comportamentul primarilor care "nu doresc locuințe sociale în orașul lor, pretextând că acestea atrag sărăcia și delincvența pe teritoriul lor, și care nu fac nimic altceva decât să devalorizeze instrumentele prin care această sărăcie și delincvență ar putea fi reduse
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
prefecturii le "propune plasarea în HLM fără să țină cont de starea de insalubritate de acolo"405. Aplicarea politicilor teritorializate ale locuinței presupune deplasarea centrului de interes de la construcțiile noi către reglementarea și controlul piețelor de locuințe existente. Jean-Paul Lacaze deplânge "stereotipul vehiculat de mass-media și de organismele profesionale [care] spun că un bun ministru al locuințelor este cel care face efortul să obțină mijloacele financiare necesare accelerării ritmului construcțiilor noi, dincolo de plafonul fatidic de 300 000 de locuințe pe an
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
comportă nici o contradicție. O critică asemănătoare i se aduce Antigoniei lui Sofocle, care se opune interdicției regelui de a-l îngropa pe fratele ei, arătînd în această împrejurare forță și curaj, iar mai tîrziu, cînd trebuie să îndure moartea, își deplînge pieirea pretimpurie. Nu este însă nici o contradicție în faptul că acum, după ce a îndeplinit ceea ce considera de datoria sa și a dovedit o îndîrjire plină de cutezanță, apare ca o tînără fată greacă, așa cum este de fapt. Nu este nici o
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
în care domnul plănuiește împreună cu sfetnicii săi o alianță cu puterile creștine (Rusia și Austria) împotriva împărăției otomane. Dar sfetnicii îl trădează sultanului, care poruncește vizirului să îl suprime pe principele moldav. Ghica e asasinat prin vicleșug turcesc. Soția îi deplânge moartea în versuri ungurești și nemțești, un țigan ține o predică urmată de un cântec pe limba lui. Într-o scenă pastorală, fostul secretar al domnului își cântă, în latinește, românește și ungurește, fericirea simplă, în mijlocul naturii, oricând de preferat
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288505_a_289834]
-
opoziția liberală și cea socialistă au administrat o bătaie destul de consistentă populiștilor și aliaților lor extremiști din Autoapărarea (de cine oare îi autoapăra pe polonezi?) și din Liga Familiilor Poloneze... Dorin Popa: Când încă mai scriam la "Ziarul de Iași", deplângeam situația noastră de oameni care suntem cu ochii peste mări și țări, dar nu dorim să vedem ce se întâmplă cu aceia din vecinătatea sau din apropierea noastră. Acum, suntem siliți să privim și la țările din apropiere, pentru că au intrat
by Dorin Popa în dialog cu Liviu Antonesei [Corola-publishinghouse/Science/1051_a_2559]
-
autentice fapte de arme. Tocmai trâmbițându-le își exhibă limitarea. CTP era proaspăt, fără datorii și posibile încrengături subterane. În 1981, student fiind, redactor-șef al revistei Universității "Al.I.Cuza" "Dialog" într-o întâlnire studențească, la Suceava, Ion Cristoiu deplângea absența jurnaliștilor tineri preocupați de politică și de editorialul politic. Nu-mi venea să cred, mă uitam la el ca la un extraterestru sau ca la un simplu prost. Ce politică te putea preocupa în România, în 1981? Să scrii
by Dorin Popa în dialog cu Liviu Antonesei [Corola-publishinghouse/Science/1051_a_2559]
-
este absolut imposibil să-l inițieze pe micuț în tainele lumii plutitoare. Viitorul lui Ono a murit. Narațiunea stufoasă înaintează pe mai multe căi deodată. Câteva istorii se derulează simultan. Această simultaneitate face ca romanul să fie o frescă ce deplânge apusul tradiției japoneze. Personajele sunt distante, îndepărtate, rigide. Ceea ce impresionează până la lacrimi este jalea zilei încheiate, tot așa cum ne-au străpuns sufletul rămășițele zilei. Confuzia este modul principal de dezvăluire a personajelor. Cel mai adesea personajele se ratează unul pe
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
DL. Sunt mai multe feluri de critică, cu roluri diferite, de la cea jurnalistică la cea savantă. Își au toate locul lor. De orice fel ar fi, consider că textul critic trebuie să poată fi citit cu plăcere de cei interesați. Deplâng tendința unei mari părți din critica post-structuralistă (nu chiar toată) de a pune pe cititor în încurcătură cu premeditare. Un eseu critic bun are o intrigă are surprize care aduc satisfacție intelectuală. Recenziile implică o responsabilitate specială, aceea de a
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
său era clar. Ele erau doar amante, nu depășeau condiția "de decor". Soția sa, Claude, dezavantajată fizic și cu defect de mers, dar inteligentă și cultivată, i-a dat suveranului șapte urmași. Bolnavă, s-a stins iar regele i-a deplâns moartea. La scurt timp s-a recăsătorit cu Eleonora de Austria, văduva regelui Portugaliei, Manuel I. Regele Francisc I se delecta în decorul creat de femeile frumoase de la Curtea sa, una dintre favorite a fost Françoise de Chateaubriant. Ea și
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
a practicat el însuși ca avocat, îl citează drept model pe actorul care, deși pronunță cuvinte fictive, iese uneori din scenă tulburat, furat de jocul său. Când vom fi nevoiți să trezim milă, să credem că nenorocirile pe care le deplângem au căzut asupra noastră și să ne convingem că așa este. Trebuie să ne identificăm cu cei pe care îi plângem că au suferit nenorociri nemeritate, amare, să nu le pledăm cazul ca pe o afacere străină, ci pentru un
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
va privi, să disprețuiască și să învingă. Deschide ochii și iată-i sufletul atins de o rană mai gravă decât cea primită de trupul omului pe care a dorit să-l privească, el însuși victimă a unei căderi mai de deplâns decât căderea omului care a provocat vacarmul. Zgomotul, intrat pe urechi, a descoperit pupilele, lăsând loc loviturii care îi distruge sufletul, mai mult îndrăzneț decât puternic și cu atât mai slab cu cât contase pe el. De-abia a văzut
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
prietenie. Aceasta este forma pe care o îmbracă la el dilema. "Opozițiile între sentimentele firești și iureșul pasiunii sau severitatea datoriei formează puternice acțiuni, care sunt primite de auditoriu cu plăcere, și el se simte îndemnat cu ușurință să-l deplângă pe un nefericit oprimat sau urmărit de o persoană care ar trebui să se intereseze de integritatea lui, și care uneori nu-i urmărește distrugerea decât cu neplăcere, sau cel puțin cu dezgust." (Discurs despre Tragedie) Eroul său își trăiește
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
lacrimi pe spectatori pentru a nu-l contesta. Mila aceasta trebuie să ne provoace teama de a nu păți și noi o asemenea nenorocire și să ne purifice de prea-plinul de dragoste ce cauzează nefericirea lor făcându-ne să-i deplângem, dar nu știu dacă ne-o provoacă sau dacă ne purifică, și mi-e teamă ca raționamentul lui Aristotel asupra acestui punct să nu fie decât o idee frumoasă, care nu se întâmplă cu adevărat în realitate. Mă bazez pe
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și să revină asupra a ceea ce i-a impresionat la teatru, pentru a-și da seama dacă au ajuns prin asta la acea teamă înțeleaptă, și dacă ea a corectat în ei pasiunea ce a provocat nefericirea pe care au deplâns-o." (Discurs despre Tragedie) 7.8. Părinții Bisericii și teatrul Cum teatrul pune în mișcare emoții puternice, la actor ca și la spectator, mulți părinți ai Bisericii, în secolul al XVII-lea, îl privesc cu suspiciune. Reluând argumentele lui Tertulian
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
găsiți oneste toate falsele dulcegării, toate frazele de dragoste, și toate aceste dulci invitații de a ne bucura de frumoasa vârstă a tinereții, care răsună peste tot în operele lui Quinault, pe care l-am văzut de sute de ori deplângând aceste rătăciri. Dar astăzi autorizați ceea ce a constituit motivul penitenței și regretelor sale întemeiate, când s-a gândit în mod serios la salvarea sufletului său; și sunteți constrâns, conform maximelor dumneavoastă, să aprobați ca aceste sentimente, a căror natură coruptă
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
el exprimă dorința de a fi aduse pe scenă situații banale și cotidiene, mai impresionante, după părerea lui, decât evenimentele grandioase care se întâmplă în tragedie. Caracterul neobișnuit al eroilor de tragedie îl plictisește profund. Antoine Houdar de la Motte (1672-1731) deplânge, în Al Doilea Discurs (Second Discours, 1722), absența, în sânul tragediei, a "acestor acțiuni frapante care cer fast și spectaculos." De aceea și dorește el suprimarea unităților care, prin constrângerile pe care le impun, îl împiedică pe autorul dramatic să
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
într-o dramă?" Cât despre cântec, el nu trebuie conceput, nici el, ca un element adăugat pe deasupra, ci ca un mod special de a dialoga. Poziția lui Diderot se aseamănă, la interval de milenii, cu cea a lui Aristotel, care deplângea faptul că, după moartea lui Eschil, Sofocle și Euripide, corurile și-au pierdut funcția. Compuse ca niște simple intermedii ornamentale, ele puteau fi integrate în orice tragedie, pierzându-și astfel forța vie. Conștient de impactul emoțional al gestului, Diderot vrea
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
dintr-un tratat. El scoate săptămânal un fascicol pe numere succesive 45. De aceea, nu oferă o teorie a teatrului sistematică, în maniera lui Diderot, ci reflecții produse în dezordine, inspirate la întâmplare de reprezentațiile la care Lessing asistă. Lessing deplânge mediocritatea teatrului german care, foarte recent înființat, nu se bazează pe niciun fel de tradiție și care mai suportă pe lângă asta, din 1730, dictatura lui Gottsched care încearcă să impună modelul Clasicismului francez. Nu există niciun teatru permanent în limba
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
piesele cu mașinării și intermedii muzicale. Comparând, la Biblioteca din Pavia unde face o ședere cu ocazia studiilor sale de drept, starea teatrului italian cu cea a teatrului altor țări din Europa, adică a teatrului englez, spaniol și francez, Goldoni deplânge, întristat, absența unor texte dramatice italienești de seamă. "Scotocind mereu prin această bibliotecă, scrie el în prima parte a Memoriilor sale, am văzut teatre englezești, teatre spaniole și teatre franțuzești; nu am găsit niciun fel de teatre italienești. Erau pe
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
tirania lui Alexandru este insuportabilă tuturor, dar că nimeni la Florența nu este cu adevărat hotărât să acționeze. De exemplu, el ne face să asistăm la conversația unui argintar cu un negustor de mătăsuri, la cea a unor burghezi ce deplâng decadența orașului. Tot în numele libertății artei, Stendhal, în Racine și Shakespeare, dorește apariția "tragediei în proză", care numai ea poate exprima adevărul sufletului uman. Dacă versul conferă frumusețe satirei, epigramei sau poemului liric, el devine, în teatru, unde nu este
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
nici "iluminatul concentrat" ("le plein feu") care scaldă scena într-o lumină crudă, profund nerealistă. El încearcă să scalde scena într-o lumină la fel de naturală ca lumina zilei. În aceeași perioadă, în Prefața la Domnișoara Julie 99, din 1888, Strindberg deplânge fixitatea surselor luminoase și îndeosebi tipurile de priviri pe care le impune rampa. Cum ochii actorilor sunt luminați pe dedesupt, privirile lor sunt puțin expresive. Strindberg preconizează folosirea unei lumini laterale care ar facilita schimbul de priviri dintre actori și
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
public, cubul scenei în care evoluează actorul, "un interior cu cele patru fețe ale sale", cum spune Antoine în Convorbiri despre regie (Causeries sur la mise en scène, 1903), este destinat să reproducă exact un fragment din lumea reală. Zola deplânge mediocritatea actorilor din vremea lui, incapabili de autenticitate. El critică conformismul conservatorului care formează comedianți fără caracter, având cu toții același tip de joc convențional, moștenit din emfaza Marilor Comedianți. Cum învățământul care este predat acolo se bazează pe postulatul că
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]