2,306 matches
-
Este în poezia sa un fel de ceremonie de doctor Faustus modern, desins în Balcani, unde se luptă între luciditate carteziană și senzualitate las-civ-orientală. O strălucire de cristal străbate o trăire lumească păcătoasă, delirul poetic este al unui voluptuos dionisiac. Divinul și pă-gînul s-au încins în jocul și euritmia formelor și a ritmurilor existențiale. Poezia lui Ion Barbu se ridică dintr-o zonă lutoasă arsă până la regimul de cristalizare perfectă. Aventura poetului este a lui Nastratin Hogea la Isarlîk, drumul
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
de nervi încât nu-mi imaginez de ce au o reputație atât de grețoasă. M. Duré este cea mai amabilă și curtenitoare persoană pe care am întâlnit-o vreodată în viața mea. Deci, Duré, unde ne cazezi? Sper că ai ceva divin pentru noi, spuse Julie. Ah, și am putea primi imediat niște café au lait în cameră, dragule? Și-ar fi minunat și-un petit picuț de foie gras. Duré ne-a condus la primul etaj și s-a oprit în fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
după peripatetizările din Păltiniș (mă tem că acum, săracul, e obligat să știe mai mult despre aquisul comunitar decât despre filosofia culturii). I-a spus lui Derrida: „Eu încă visez să primesc fonduri ca să mă dedic cercetării asupra sexului îngerilor”. „Divinul” Jacques i-a răspuns ușor ironic, ușor simpatetic: „Tare mă tem că în Franța nu ați găsi pe nimeni să vă finanțeze un astfel de proiect”. Andrei s-a întristat. Râvnea la o lume tihnită, cu prieteni, cărți și aripi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
același lucru, nu exagerez deloc afirmând că Centrul, ca perfect distribuitor de bunuri materiale și spirituale, a ajuns să genereze de la sine și în sine, din pură necesitate, ceva care, deși poate șoca anumite ortodoxii mai sensibile, ține de natura divinului, Distribuie și bunuri spirituale, domnule, Da, și nu vă puteți imagina în ce măsură, detractorii Centrului, de altfel tot mai puțin numeroși și combativi, sunt complet orbi la aspectul spiritual al activității noastre, când adevărul este că datorită ei viața a putut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
paharul pînă la fund. Cel puțin dacă trebuie să Împlinească un destin, o va face fără să Îngenuncheze. Iar orgoliul său adevărat constă nu În acuzarea zeilor, ci În absolvirea lor. În acest moment Oedip face să triumfe umanul Împotriva divinului. Contestînd zeilor vina, le contestă și superioritatea. Și, poate, chiar existența. În clipa aceea omul se așază pe sine În centrul universului. E adevărat, sîngerează prin toate rănile sale, În locul ochilor scoși se cască două plăgi oribile, dar acest vinovat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
caută aceeași speranță, interesat de soarta sa nu a zeilor. Lumea elină a iubit la fel marea și marmura tocmai pentru că e o lume făcuta pe măsura omului. Dar mi se pare prea vagă ideea că sculptorii ei au umanizat divinul. Statuile ne dovedesc că zeii au fost aduși printre oameni de o lume pentru care nu exista nimic mai rău decît a Înceta să trăiești. Ea Întoarce În marmură obrazul dinspre zei, Însă numai pentru a-și mărturisi setea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
piatra și iarba devin echivoce, așa cum În catedralele gotice zidul vrea să fie un intermediar Între om și Dumnezeu. Sub laurii amari din văile care urcă spre crestele pierdute Între nori, cei vechi rîvneau să uite noroiul și să viseze divinul. Trebuie sa adaug o subtilă observație a lui Jean Grenier: divinul nu este totuna cu Dumnezeu. Muntele Înseamnă o nevoie de transparență. Memoria Își pierde din greutate, fără să dispară, și aripile pline de pămînt nu mai doi. Iubim În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
să fie un intermediar Între om și Dumnezeu. Sub laurii amari din văile care urcă spre crestele pierdute Între nori, cei vechi rîvneau să uite noroiul și să viseze divinul. Trebuie sa adaug o subtilă observație a lui Jean Grenier: divinul nu este totuna cu Dumnezeu. Muntele Înseamnă o nevoie de transparență. Memoria Își pierde din greutate, fără să dispară, și aripile pline de pămînt nu mai doi. Iubim În cîmpie și ne Îmbătăm de puritate pe Munte. Acolo se află
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
despre cămașa lui Nessos și despre felul În care a murit Heracles e de ajuns de cunoscută pentru a afla În ea un adevăr care se răsfrînge și asupra celor Întîmplate Înainte. În conflictul cu monștrii, Heracles n-are nimic divin În Înfățișare și mijloace și tocmai aceasta ne satisface rațiunea. Mă uit la linia tremurată a coastei, dogorită de flacăra albastră a mării, și nu Întîmpin nici o dificultate să Înțeleg ceea ce-l mînă Înainte În aventurile sale. El corespunde nevoii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
putea crede că sîntem În miezul verii. În fața acestui cer clar de septembrie, nu pot să-mi Închipui decît teoretic mîndria cu care Antigona se Îndreaptă spre moarte, deși Îmi dau seama că strigătul ei este cel mai tragic pentru că divinul nu mai participă În nici un fel la tragedie; mai mult, orgoliul ei este atît de uman, Încît devine destin; nu numai că sfidează interdicția lansată de Creon, dar cînd acesta Încearcă să-i ofere subterfugii pentru a se salva, ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
grec prin naștere, roman prin imperiu“. Și ce mentor avusese acel împărat vizionar! „Fantasticul Gerbert. A visat și imperiul lumii și renunțarea absolută la lume.“ Ascultau, n-ascultau, ce importanță mai avea. Urechiușa tranzistor înregistra, desigur, și avea să transmită: „Divinul Gerbert anticipa sublimul. Mulțimea se stăpânește nu numai prin forță, nici doar prin inteligență. Adâncul firii omenești cere și altceva“. „Hai să facem lista, amantissime“, spusese nea Gică Teodosiu și era miercuri și ploua. Tovarășii Măndiță și Teodosiu se aplecaseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
în dumnezeu" εν τεο constituie fulgerul ceresc evocat de Hölderlin, pe care Dumnezeu-Tatăl îl întinde poetului, cel având mâna curată, pentru ca acesta să-l dăruiască apoi oamenilor (Ca într-o zi de odihnă). Dicteul este starea privilegiată prin mijlocirea căreia divinul este prezent în omul predestinat și îi insuflă verbul poetic. Voltaire afirma: "Creezi când îți comandă entuziasmul, trebuie să primești inspirația, niciodată să nu o cauți." Misteriosul dicteu determină uimire și o încântare indefinisabile. În poezia Spiritul lui Dumnezeu, Alphonse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
poeme privind bucuria darului divin al creației: Numai o vară, una singură, dăruiți-mi, puternice Zâne, Și-o toamnă în care să se pârguie cântu-mi, Pentru ca inima mea, bucuroasă de preaplinul Dulcelui joc, să moară apoi. Sufletul care în viață divinul său drept Nu l-a primit, hodină nu află nici în bezna din Orcus. Și totuși, dacă-ntr-o zi lucrul sfânt ce-n inimă-mi Sălășluiește Poemul mi-a izbutit, Atunci binevenită fii, pace a umbrelor! Mulțumit sunt, chiar dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
pe Dumnezeu și dușmanul dușmanului lui Dumnezeu, "Spiritul de Greutate", care este împotriva lui Dumnezeu, entitate identificată de Nietzsche cu Ahriman, care ar însemna "ucigaș" (principiul răului la vechii perși). Sufletului dionisiac îi este accesibil tărâmul eternei Lumini și a divinului pur, precum și Adevărurile și Valorile ideale, încă din această viață, prin încântare extatică. Dionisiacul este nevoia de unitate și de depășirea eului, panteismul simpatetic al bucuriei și al suferinței sanctificate, eterna voință de renaștere, de eternă întoarcere. * Așa cum afirmă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
se-mbină, Când confund pe tu cu eu, E lumină din lumină Dumnezeu din Dumnezeu. Iar cel mai înalt, diada devenită monadă substituie pe Unul din ajunul creației: " Suntem spiritul divin în mijlocul universului asemenea spiritului divin înainte de creație...Acest spirit divin eram noi". Și pentru Dante, în finalul Paradisului, justiția poetică a iubirii suie la divinitate L'amor che move il sole e l'altre stelle. La fel pentru Goethe în poezia Mai înaltul și cel mai înalt: Ungehemmt mit heissem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
este vorba de o producție patologică, astfel că se elimină prin ea însăși. Poezia este un templu, nu o cârciumă, nu un lupanar. Esențiala unitate a lumii este poetică Giordano Bruno afirmă că totul se află în tot, în unitatea divinului. Totul este prezent în fiecare lucru, prin interconexiuni universale. Tot ce faci și gândești se răsfrânge asupra întregului univers și asupra ta însuți. Realitatea este ceea ce faci sau creezi. Or justiția poetică ne conferă conștiința comuniunii, a continuumului, a întrepătrunderii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
ritmurile cosmice, adresându-se esențialelor necunoscute: moartea (Ghilgameș, Miorița), nașterea lumilor (Rigveda), teleologia faptei umane (Bhagavad Gita) etc. Ca atare, poezia era sacră, sens care se va regăsi la poeți precum Pindar, Hölderlin, Eminescu. Iar sacrul însemnează elanul ascensional către divin, către o translume cerească a preacuratului și a veșniciei. O patrie și o divinitate care se află în cerul inimii noastre. Acesta este sensul marii poezii. Precum am mai amintit, sumerienii, popor misterios, risipit finalmente pe o mare arie geografică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
este adevăratul teatru al absurdului, nu absurdul artificial, hilar, până la jalnic și repulsiv, inventat de cavalerii-tristei-figuri ai modernismului și postmodernismului. Absurdul adevărat, absolut impardonabil, este moartea Antigonei, a Ifigeniei, a Desdemonei, a Ofeliei, a Cordeliei: moartea purității, a angelicului, a divinului uman. Antidotul Antidotul imposibilului dramatic al lumii omului este poezia. La polul suprem lucrul geniului. Poezia, arta, în genere, creează o neo lume pe fondul lumii din jur, fiică a Mayei. Poezia este mai adevărată, și de esența mai elevată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
harul. De-atâtea rele pe pământ Și stricăciuni în valuri De fapte, gânduri și cuvânt, Se surp-a’ vieții maluri. Azi noaptea neagră s-a lăsat Acoperind lumina, Și răul crește apăsat Ca-n lan de grâu neghina. Că, sub divinul panaceu, Omul stricat-a planul, Plâng Iisus și Dumnezeu Cu lacrimi cât oceanul. 22 martie 2005 UITAȚI CALEA CARE DUCE La cripta mea fiți cel mult trei Și unul să rostească Doar Tatăl nostru - sfinte chei Spre gloria cerească. Nu vreau
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
relativ. Nu aici este problema! Lucrurile sunt mult mai profunde. N-am timpul necesar pentru a despica firul vieții În patru. Aici era vorba de o ascundere, o scuză pentru faptele sale, nedorind să-și asume responsabilitatea lor, afirmând că divinul este În toate, și planul lui este sfânt. L-am lăsat să vorbească, În timp ce eu n-am mai putut pune zălog lacrimilor. Venisem la mănăstire pentru a-mi verifica intensitatea suferinței. Era incomensurabilă. Sigur, nu trebuia să invinuim pe nimeni
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
speră că-l va suna ea pe el, că-și va da seama că ceva nu e în regulă. Dar telefonul nu sună, iar când sună, nu este ea. În cele din urmă Ben - și cine ar fi crezut să divinul de Ben Williams ar avea vreo urmă de nesiguranță în el - începe să creadă poate pentru Jemima, a fost vorba doar de-o aventură de-o noapte. Poate că nu-i pasă câtuși de puțin de el. Poate că a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
a pururi. Culorile erau cele familiare mie și totuși erau diferite. Aveau o semnificație aparte și nudurile de bărbați și femei erau foarte pământene, din lutul din care fuseseră create, dar pe de altă parte, aveau în același timp ceva divin. Vedeai omul în toată goliciunea instinctelor sale primare și te temeai, căci te vedeai pe tine însuți. Dr. Coutras dădu din umeri și zâmbi: — O să râdeți de mine. Sunt materialist și sunt un bărbat grosolan și gras - un Falstaff, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
atunci, mulți bolnavi și schilozi au venit la Iisus, întrebându-L: "Dacă cu adevărat Tu cunoști toate lucrurile, spune-ne de ce suferim acum de toate aceste chinuri cumplite? De ce nu suntem și noi la fel de sănătoși, ca și ceilalți oameni? Învățătorule divin, vindecă-ne, ajută-ne, pentru ca și noi să devenim acum puternici și să nu mai trebuiască să rămânem în mizeria noastră, doborîți de suferințe și boli. Știm cu toții că este în puterea Ta să vindeci orice fel de boli. Eliberează
Cărticică înspre… minte, trup şi suflet = mic tratat de bunăstare by Dan Alexandru Lupu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/545_a_749]
-
lor, ținuți doar de milă în casele în care găseau uneori refugiu doar pentru câteva zile. Chiar unii care aveau și casă și familie au spus: Și noi vom sta acum cu voi". Pentru că fiecare om simțea că spusele Celui divin, care plecase, legaseră mica adunare cu mii de fire invizibile. Toți simțeau acum că s-au născut din nou. Ei continuau acum să vadă înaintea lor o lună strălucitoare, chiar și atunci când luna se ascunsese în nori și atunci, în
Cărticică înspre… minte, trup şi suflet = mic tratat de bunăstare by Dan Alexandru Lupu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/545_a_749]
-
mult, pentru că, iată, acum El vă dă voie să plătiți în numai șapte zile datoriile a șapte ani. Acelora care datorează păcatele și bolile a șapte ani, dar plătesc cinstit și stăruiesc până în a șaptea zi, le va ierta Tatăl nostru divin Ceresc toate datoriile tuturor celor șapte ani". Dar dacă păcătuim de șapte ori șapte ani?" a întrebat un om bolnav, care suferea groaznic. "Chiar și în acest caz, Tatăl Ceresc îți iartă toate datoriile în de șapte ori șapte zile
Cărticică înspre… minte, trup şi suflet = mic tratat de bunăstare by Dan Alexandru Lupu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/545_a_749]