5,416 matches
-
cei care luaseră masa la cantină. Au fost prezenți 76 de studenți și studente. Cu această ocazie, dr. G. i-a întrebat ce anume i-ar interesa. Studenții au răspuns că ar dori să cunoască istoria evreilor, să învețe limba ebraică și ceva din literatura evreiască. Dr. G. a spus că regretă că nu avem profesor de limba ebraică și că va căuta ca el personal să le predea acest obiect. [...] Menționez aici că G. se arată cam îngrijorat de inițiativa
Cultele din România între prigonire și colaborare by -Carmen Chivu-Duță () [Corola-publishinghouse/Science/2229_a_3554]
-
G. i-a întrebat ce anume i-ar interesa. Studenții au răspuns că ar dori să cunoască istoria evreilor, să învețe limba ebraică și ceva din literatura evreiască. Dr. G. a spus că regretă că nu avem profesor de limba ebraică și că va căuta ca el personal să le predea acest obiect. [...] Menționez aici că G. se arată cam îngrijorat de inițiativa luată și a spus că se așteaptă la o „săpuneală” pe această problemă. N.L.: Informatorul „Valeriu” a primit
Cultele din România între prigonire și colaborare by -Carmen Chivu-Duță () [Corola-publishinghouse/Science/2229_a_3554]
-
tatălui său în Fălticeni în care-i scria cu lux de amănunte scopul și intențiile șefului rabin. Raport, 19.04.1968, lt. col. Nicola Constantin: [...] Din rândul studenților prezenți au fost unii amatori să cunoască atât istoria evreilor, cât și limba ebraică. Sursa a primit indicații să urmărească dacă diplomații sau alte categorii de cetățeni străini vor stabili legături cu acești studenți, precum și programul care și-l face G. cu ei. Propun a informa Departamentul Cultelor asupra acestui fapt și a i
Cultele din România între prigonire și colaborare by -Carmen Chivu-Duță () [Corola-publishinghouse/Science/2229_a_3554]
-
fusese și trupul său, deși rămîneau negociabile dimensiunile iluziei și ale scenariului după care aceasta se manifesta) și vegetarianismul complet sau parțial. De asemenea, din perspectiva tuturor sistemelor morale - fie ele și contradictorii - din diverse perioade, inclusiv din perspectivă romană, ebraică și creștină, aceste curente au fost descrise drept antinomice, adică potrivnice ordinii obișnuite (nomos). O dată ce respingem drept iluzorie căutarea unor origini „precreștine” ale gnosticismului - cronologic, prima dintr-o lungă serie de mișcări dualiste ale Occidentului -, căutare ce animă școala germană
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Împreunează și dau naștere la două Dodecade de Îngeri, una aparținînd Tatălui și cealaltă Mamei. Îngerii sînt Arborii Paradisului. Arborele Vieții este Baruh, al treilea Înger al Tatălui, iar Arborele Cunoașterii este al treilea Înger al Mamei, Naas Șarpele (din ebraicul nahash). În rezumatul făcut de Ipolit 23, episodul creației perechii umane primordiale, ale cărei trupuri sînt plămădite de Îngerii Tatălui În jurul sufletului lui Eden și al spiritului lui Elohim, precedă creația lumii 24. În felul acesta ființele omenești sînt imaginea
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
să poată lua ființă. Căderea este explicată prin binecunoscuta temă a Sophiei-Logos care privește În jos, dînd naștere Uitării și Ignoranței 72. Jan Zandee a demonstrat că Înlocuirea Sophiei prin Logos este perfect explicabilă În lumina dublei traduceri grecești a ebraicului HKMH, de pildă, la Filon 73. Savantul olandez pare a ignora că, Înainte de Origen și la acesta, cristologiile bazate pe Logos-Sophia erau răspîndite. Explicația este Însă mult mai simplă: Logosul din TT, ca și Logosul lui Heracleon, nu este altceva
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Materia apoasă. El Își ignoră mama, Însă nu complet, căci i-a văzut reflexul În apă și a auzit-o pronunțînd cuvîntul „Ialdabaot” (căruia textul Îi dă o etimologie fantastică). Din cauza formei sale leonine, Arhontele este numit și Ariael, de la ebraicul ‘Arî, „leu”4. În AJ5, Ialdabaot se desprinde de Sophia concomitent cu Ignoranța (Agnoia) sau Demența (Aponoia), care l-a generat și care Îi va rămîne tovarășă la zămislirea celorlalți locuitori ai cercurilor inferioare, creați sub forma unor perechi de
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
n-a folosit În lucrările sale cuvîntul hypostasis, ca și platonicienii perioadei de mijloc, Filon a făcut un pas Înainte În comentarea ipostazelor platoniciene. Evreu din Alexandria, bun cunoscător al Septuagintei grecești (există Îndoieli cu privire la cunoașterea de către el a limbii ebraice), Filon a trebuit să-l concilieze pe Platon cu Pentateucul și dialogul Timaios cu Cartea Genezei. Evident, cea dintîi problemă era că zeul-demiurg al lui Platon, cel care creează lumea cu ochii ațintiți la lumea Ideilor eterne și imuabile, nu
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
O istorie a Bibliei ebraice Prefațătc "Prefață" Studiile de istorie a textului biblic al Vechiului și Noului Testament nu sunt numeroase în Bisericile ortodoxe. Și totuși, ele țin la mare preț ediția greacă a Septuagintei. Aceasta este cea lăudată în sfânta liturghie, fiind tradusă în
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
țin la mare preț ediția greacă a Septuagintei. Aceasta este cea lăudată în sfânta liturghie, fiind tradusă în diferitele limbi vorbite în lumea ortodoxă. În aceste condiții, întrebarea este cât se poate de firească: care este raportul Septuagintei cu originalul ebraic al Vechiului Testament? Din ce motive a fost acesta tradus în greacă? Este Septuaginta citată de Părinții Bisericii aceeași cu cea pe care o citim și astăzi? De ce Sfântul Ioan Gură de Aur, dar și Sfântul Vasile, Sfântul Chiril din
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
lui Aquila, a lui Symmachos, a lui Theodotion și altele? De ce Bisericile ortodoxe din Orient care țin de Biserica Antiohiei nu citesc Septuaginta sau o traducere veche a sa, ci o Biblie în siriacă, numită Simpla (Peșitta), tradusă direct din ebraică, iar textul lor din Vechiul Testament nu coincide în toate punctele cu textul Septuagintei? Iată câteva dintre întrebările cu care ne confruntăm inevitabil atunci când privim Sfânta Scriptură citită în Bisericile ortodoxe, acum și în trecut. Aceste întrebări constituie domeniile de studiu
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
și în cele ale vechilor traduceri în coptă, etiopiană, armeană, georgiană, slavonă și latină, și în evoluția pe care a cunoscut-o de-a lungul istoriei transmiterii sale, face în aceeași măsură parte din istoria textului ca și examinarea originalului ebraic, începând de la formele sale cele mai vechi, printre acestea numărându-se manuscrisele descoperite la Marea Moartă și Pentateuhul samaritean, și până la forma de maturitate din textul masoretic. La acestea se adaugă studiul Bibliei siriace antice, tradusă în primele secole ale
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
cunoștințele legate de Sfânta Scriptură, cântată în liturghia Bisericii, meditată în inimile credincioșilor și studiată în lucrările teologilor. Părintele Adrian Schenker, profesor de Vechiul Testament, Universitatea Miséricorde, Fribourg, septembrie 2005 1tc "1" Originile textului biblictc "Originile textului biblic" Studiul istoriei textului ebraic al Vechiului Testament a fost determinat atât de pierderea textelor „originale”, cât și de numărul mare de variante, glose, lipsuri și greșeli întâlnite în manuscrisele biblice. Marile codice ebraice datează din perioada medievală, un mileniu mai târziu față de textele originale
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
1tc "1" Originile textului biblictc "Originile textului biblic" Studiul istoriei textului ebraic al Vechiului Testament a fost determinat atât de pierderea textelor „originale”, cât și de numărul mare de variante, glose, lipsuri și greșeli întâlnite în manuscrisele biblice. Marile codice ebraice datează din perioada medievală, un mileniu mai târziu față de textele originale. Reconstruirea textului „original” al Bibliei presupune, mai înainte de toate, cunoașterea istoriei transmiterii textului biblic, din momentul în care a fost fixat în scris până la edițiile moderne. De obicei, istoria
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
este de fapt istoria identificării graduale a celor mai vechi izvoare. La început, cercetătorul biblic avea la dispoziție numai manuscrise medievale târzii și un anume „text primit” (textus receptus), așa cum apare în Bibliile tipărite 1. Cu timpul, au apărut manuscrise ebraice medievale care proveneau din tradiția masoretică, manuscrise grecești și papirusuri din secolul I. d.Hr. Mai târziu, interesul pentru studierea pasajelor biblice menționate în scrierile Părinților bisericești a adus informații valoroase despre textul biblic, așa cum a fost transmis în primele
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
studierea pasajelor biblice menționate în scrierile Părinților bisericești a adus informații valoroase despre textul biblic, așa cum a fost transmis în primele secole ale creștinismului. Descoperirea și cercetarea manuscriselor de la Marea Moartă au adus la lumină texte biblice în greacă și ebraică ce datează dinaintea nașterii creștinismului, foarte aproape de perioada în care Biblia a fost tradusă în greacă (secolele al II-lea și al III-lea î.Hr.). În plus, istoria formării și transmiterii textului biblic merge în tandem cu dezvoltarea iudaismului în
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
teologice și toate disputele scolastice și-au lăsat amprenta asupra textelor biblice, atât în limbile originare, cât și în numeroasele versiuni în limbile popoarelor convertite la creștinism. Iudaismul s-a arătat interesat în special de păstrarea cu sfințenie a textului ebraic al Vechiului Testament, în timp ce creștinismul, preocupat de misionarism, a încercat să traducă textul Bibliei și să îl facă accesibil tuturor neamurilor. Prin urmare, alcătuirea unei istorii a textului Bibliei necesită cunoașterea originilor literaturii naționale a mai multor țări; de exemplu
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
erei creștine, demonstrează că aceștia erau conștienți de diferitele lecturi ale aceleiași cărți, în diferitele ediții ale aceluiași text. Atunci când Origen a compilat ediția sa în șase coloane a textului Vechiului Testament, el a indicat foarte explicit diferențele dintre textul ebraic și versiunea sa greacă 2. În perioada Renașterii, când lumea a devenit conștientă de importanța citirii unui autor în limba în care și-a publicat pentru prima dată lucrările, multe texte vechi au fost reproduse în vederea studiului, tipărindu-se totodată
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
există mult mai multe versiuni ale Scripturii, care text scripturistic trebuie privit ca autoritate? Dată fiind strânsa legătură dintre reformați și mișcarea umanistă creștină din acea vreme, răspunsul la această întrebare pare a fi evident: pentru Vechiul Testament, trebuie folosit textul ebraic, iar pentru Noul Testament, textul grecesc. Ne aflăm din nou în fața unei dificultăți: care text ebraic și care text grecesc? În 1516, ca urmare a propunerii venite din partea tipografiei Faber, marele cercetător umanist Erasmus a pregătit un text al Noului Testament
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
fiind strânsa legătură dintre reformați și mișcarea umanistă creștină din acea vreme, răspunsul la această întrebare pare a fi evident: pentru Vechiul Testament, trebuie folosit textul ebraic, iar pentru Noul Testament, textul grecesc. Ne aflăm din nou în fața unei dificultăți: care text ebraic și care text grecesc? În 1516, ca urmare a propunerii venite din partea tipografiei Faber, marele cercetător umanist Erasmus a pregătit un text al Noului Testament în limba greacă, pe care reformații l-au adoptat imediat; pentru Vechiul Testament aveau la dispoziție
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
text grecesc? În 1516, ca urmare a propunerii venite din partea tipografiei Faber, marele cercetător umanist Erasmus a pregătit un text al Noului Testament în limba greacă, pe care reformații l-au adoptat imediat; pentru Vechiul Testament aveau la dispoziție un text ebraic publicat în 1517 de către tipograful evreu Daniel Bomberg. Prima ediție „Bomberg” a Bibliei a fost retipărită mai târziu, în 1524-1525, de către Iacob ben Chayyim și a fost acceptată ca text al Vechiului Testament. Cu timpul, astfel de ediții au primit
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
la o invenție rabinică a cărei consecință directă era îndepărtarea de adevăratul Cuvânt. Pentru a confirma acest punct de vedere, iezuitul Bonfrère a publicat în 1631 un comentariu la Pentateuh în care sublinia toate discrepanțele dintre textul latin și cel ebraic. În 1633, un alt romano-catolic, Morinus, arătând că există mai multe versiuni ale textului ebraic, îi acuza pe reformați că sunt de acord cu tradiția rabinică 1. Cu timpul, s-au ivit divergențe de opinii chiar și între reformați; pe
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
confirma acest punct de vedere, iezuitul Bonfrère a publicat în 1631 un comentariu la Pentateuh în care sublinia toate discrepanțele dintre textul latin și cel ebraic. În 1633, un alt romano-catolic, Morinus, arătând că există mai multe versiuni ale textului ebraic, îi acuza pe reformați că sunt de acord cu tradiția rabinică 1. Cu timpul, s-au ivit divergențe de opinii chiar și între reformați; pe de o parte, erau aceia care susțineau că textul ebraic, incluzând vocalele, este cel inspirat
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
mai multe versiuni ale textului ebraic, îi acuza pe reformați că sunt de acord cu tradiția rabinică 1. Cu timpul, s-au ivit divergențe de opinii chiar și între reformați; pe de o parte, erau aceia care susțineau că textul ebraic, incluzând vocalele, este cel inspirat, pe de altă parte, erau cei care, în urma comparării diferitelor manuscrise ebraice, au arătat că textul vocalizat reprezintă o adăugare ulterioară. Această descoperire, făcută de către teologul protestant Cappellus, a zdruncinat grupul celor care susțineau inspirația
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
1. Cu timpul, s-au ivit divergențe de opinii chiar și între reformați; pe de o parte, erau aceia care susțineau că textul ebraic, incluzând vocalele, este cel inspirat, pe de altă parte, erau cei care, în urma comparării diferitelor manuscrise ebraice, au arătat că textul vocalizat reprezintă o adăugare ulterioară. Această descoperire, făcută de către teologul protestant Cappellus, a zdruncinat grupul celor care susțineau inspirația deplină a textului ebraic al Vechiului Testament și care se temeau că oamenii se vor îndoi cu
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]