3,527 matches
-
însuși, o „realitate” paradoxală, în același timp iluzorie și inconsistentă (pentru un materialist, precum Irineu, lipsa numelui denotă o lipsă de substanță ontologică). Monografia anticristologică se încheie prin această stranie aporie: Anticristul va veni pe pământ sub forma unui inexistent efemer și fără nume. Pe scurt, el va fi încarnarea Nenumitului. În 30, 2 Irineu sintetizează datele neîndoielnice și pertinente oferite de Scriptură, care servesc la recunoașterea Anticristului: numărul 666; fărâmițarea Imperiului (Roman) în zece regate mici; apariția unui uzurpator; Anticristul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
27). O dată în plus, se insistă asupra acestui laitmotiv: imperiile pământești sunt sortite pieirii prin însăși natura lor, care închide în sine „germenii” perisabilității. Cele patru structuri politice pe care le‑a cunoscut istoria nu sunt decât încarnări imperfecte, caricaturi efemere ale unei realități sacralizate, aparținând unei ordini ontologice superioare. În același timp, aceste patru imperii configurează trama unei istorii înlăuntrul căreia s‑a petrecut evenimentul unic al Întrupării. Tocmai din acest motiv, Hipolit evită să proclame caracterul în întregime diabolic
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
senatorială a colaborat cu Decius care a creat, se pare, un guvern civil alături de guvernul militar și l‑a secondat în politica sa anticreștină. Situația se schimbă radical în momentul urcării pe tron a lui Valerian, în 253, ulterior domniei efemere a lui Trebonianus Gallus. Valerian aparținea ordinului senatorial și deținuse funcția de censor în timpul domniei lui Decius. În opinia cercetătorilor Gagé, Sordi și Salvatore, evenimentele descrise în ultima parte a poemului Carmen... corespund celor petrecute între 253 și 260, în timpul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
și Hipolit, apariția Anticristului nu va fi, pentru Theodoret, decât ultimul din cele cinci acte ale tragediei istoriei omenirii. Primele trei (dominația caldeenilor, a perșilor și a macedonenilor) au avut loc deja; mai rămân două: dispariția Imperiului Roman și domnia efemeră, dar cumplită, a Anticristului iudeu. Este vorba de schema tradițională pe care am întâlnit‑o la autorii precedenți. Prin ce anume se deosebește Theodoret? Prin înverșunarea sa polemică împotriva iudeilor/creștinilor iudaizanți și prin gustul său pentru meditația ascetică. Anticristul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
de orientarea unei culturi și de rânduielile unei societăți care, prin fetișizarea bunurilor materiale și instituționalizarea gândirii dominate de principii utilitariste, marginalizau valorile spiritului. Tinerii poeți, promovați de numeroasele cenacluri pariziene și de cele peste o sută de mici reviste efemere, opun poeticii parnasiene, al cărei principiu era eternizarea priveliștilor lumii date, o poetică a visului, a misterului, a năzuinței spre „altceva”, spre „dincolo” (au-delà), spre imaterialitate și inefabil sau care comunica sentimentul urâtului, al spleenului și nevrozei provocate de climatul
SIMBOLISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289675_a_291004]
-
fie în volume, fie în publicații precum „Foaie pentru minte, inimă și literatură”, „Zimbrul”, „Foiletonul Zimbrului”, „Revista română”, „Album macedo-român”, „Revista contimporană”, „Familia”, „Literatorul”. Împreună cu G. Baronzi, face să apară, în 1859, foaia politică, literară și științifică „Zioa”, cu existență efemeră. Mai mult succes va avea cu „Revista Carpaților” (1860). În cărticica de versuri Ceasurile de mulțemire a lui Gheorghe Sion (1844) sunt strânse spovedaniile unui melancolic, care își plânge, în tonuri minore, ofurile unui amor neîmplinit. Nu e mai multă
SION-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289700_a_291029]
-
ultimul rând, sociabilitatea și „securizarea” (chiar „materială”, dacă nu scăpăm din vedere diversitatea situațiilor) născută din solidaritate. Aceste fete ori femei ajung Doamne ale țărilor Române (ascultând ovații, zise în onoarea lor, la încoronarea bărbaților lor), adulmecă savoarea unei glorii efemere, aduc pe lume progenituri cu un viitor incert, rămân văduve (căci vremurile erau tulburi) și se retrag în câte o mănăstire sau pribegesc (cu întâmplări cutremurătoare câteodată), cu soții lor depuși din rang ori singure, mor și populează necropolele pregătite
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
avut și mai multe fete: Anghelina, Tudora, Cneajna, Teofana, Martina, Trifana și Nastasia. A avut, în fine, Lăpușneanu și doi fii nelegitimi: pe Aron (care va fi Domn în Moldova - Aron Tiranul) și pe Petre Cazacul, și el o prezență efemeră în jilțul voievodal al Moldovei. Doar Petru Rareș a fost mai „prolific”. Copiii lui (făcuți cu cele două soții legitime - Maria și Elena-Ecaterina Brancovici -, cu săsoaica Ecaterina din Brașov și cu încă o concubină) - Maria, Ana, Stana, Maria, Bogdan, Chiajna
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
un răstimp, este redactor la „Neamul românesc” și, potrivit propriilor mărturisiri, un colaborator apropiat al lui N. Iorga. Mai târziu, în 1932, se raliază partidului condus de Al. Marghiloman, al cărui prieten va rămâne, și ia direcția unui cotidian politic efemer, „Pământul nostru”. Membru al Societății Scriitorilor Români din 1920, când îi apare placheta Umbre pe drumuri, demisionează șase ani mai târziu. Un eseu dedicat lui F. M. Dostoievski este tipărit la Berlin în 1922 și tot atunci la București, într-o
SOLACOLU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289777_a_291106]
-
pământul țării tale, Îmbogățit de cunoștințe și de experiență, după ce ai scăpat cu viață din numeroase pericole și ai Îndurat multe neajunsuri, totuși, nu fără emoție ne amintim acele momente de primejdie și osteneală. Acestea trec pe lângă noi precum imaginile efemere care apar doar pentru a se risipi, lăsând În urma lor semnele adânci ale trecutului. Eram stăpânit de un impuls tainic, o voce lăuntrică ce mă Îndemna Înspre Orient, spațiu În care a viețuit primul om menționat În istorie și loc
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
artistică”, „Adevărul literar și artistic”, „Dimineața”, „Săptămîna CFR”, „Adam”, „Libertatea”, „Seara”, „Orizont” (Cernăuți), „Gazeta evreiască” și multe altele. Alături de Mihail Sadoveanu și Matei Rusu, e prezent în publicația literară „Lumea” (trei numere, în 1899), se implică în redactarea altei foi efemere, „Mișcarea literară și artistică” (1901), conduce revista „Arta” (Iași, 1903-1904), în paginile căreia G. Bacovia figurează prima dată cu pseudonimul sortit celebrității. A mai semnat cu inițiale, cu numele prescurtat și cu pseudonimele Arald, Brândușă, Narcis, Nayr, poate și Trad
SATEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289507_a_290836]
-
Stănescu ș.a. Printre recenzenții care scriu la rubrica „Note de lectură” sau în afara ei pot fi întâlniți Ileana Vrancea, Pompiliu Marcea, Savin Bratu, M. N. Rusu, Adrian Anghelescu, Z. Ornea, Mihai Gafița, Mircea Iorgulescu, Voicu Bugariu, Ion Rotaru. O rubrică efemeră, din 1968, poartă titlul „Portrete literare” și cuprinde mici medalioane despre tinerii poeți Grigore Hagiu, Gheorghe Tomozei, Cezar Baltag. Alături de cele rezervate literaturii, ziarul a avut și alte rubrici culturale: „Note bibliografice”, „Cronica teatrală” (susținută de Andrei Băleanu, Vicu Mîndra
SCANTEIA-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289534_a_290863]
-
considera unul din mentorii săi. În 1968 i se difuzează radiofonic prima piesă de teatru, Balerina portocalie, iar prima carte, Poeme banale, îi apare în 1969. Cu o intensă activitate publicistică, S. fondează el însuși câteva reviste cu o existență efemeră: „Ecoul” (Vălenii de Munte, 1969), „Accent” (Vălenii de Munte, 1998), și participă la înființarea revistei „Interval” (Brașov, 1990). Volumele de versuri ale lui S. pornesc de la descrierea obiectelor celor mai obișnuite, într-o manieră obiectivă, ce amintește de poetica grupării
SARBU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289495_a_290824]
-
igiena mintală trebuie să țină seama. Părinții și educatorii trebuie să stimuleze adolescentul în a-și descoperi, alege și urma drumul în viață și profesiunea conform propriilor sale vocații. Entuziasmul este o trăsătură specifică vârstei. El poate fi fecund sau efemer, sub formă de bufee de tipul ciclotimiei. Apar false vocații legate de influența ambianței, părinților, colegilor, a sugestiilor sau a tradiției. Vocația trebuie însă susținută de aptitudini. Pe lângă alegerea și formarea profesională, sunt necesare și activități recreative, distracții, sport, lecturi
Tratat de igienă mintală by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
țariste și otomane, arătase contemporanilor că o construcție statală republicană nu poate fi aplicată și, pusă În practică, nu are viitor. Într-o vreme când cele mai multe și importante state europene erau monarhice, când republicile edificate prin revoluții aveau o existență efemeră, singura soluție viabilă era monarhia constituțională. Cu atât mai mult În cazul țărilor române, plasate geopolitic și strategic la Întâlnirea a trei mari imperii, aflate În dispută pentru controlul acestei părți din continentul european și având În granițele lor milioane
IDEEA „PRINȚULUI STRĂIN” ÎN DECENIUL PREMERGĂTOR INSTAURĂRII MONARHIEI CONSTITUȚIONALE (1856-1866). In: Cultură, politică şi societate în timpul domniei lui Carol I : 130 de ani de la proclamarea Regatului României by DUMITRU IVĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/413_a_1247]
-
care va iscăli Ion Horia Munteanu, T. nu își va fi terminat studiile universitare, sperând să își câștige existența din scris. Debutează relativ devreme, în ianuarie 1928, cu proză, la „Albina”. În anul următor scoate împreună cu Grigore Ancu minuscula și efemera „Notițe”, după care intră în redacția ziarului „Epoca”. Cu același prieten, semnează un eseu-manifest - Legea poeziei pure (1930) - și cinci plachete: Amorul în noapte (1930), Esodul (1931), Anathemă (1931), Poem simfonic (1931), Ars poetica (1931). Cei doi vor fonda, cu
TREBONIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290244_a_291573]
-
necuvintele lui Nichita Stănescu. Artere de taină (1979) include versuri sub pecetea misterului, cu un motiv esențial - roua - și cu multă ambiguitate, pe care o susțin oglinzile, zidurile, cercurile și cristalele aproape esoterice. Poetul se vede prins între dor și efemer, între amintiri și resemnare, trăind într-un timp aproape barbian („după rouă”), iar tăcerea dă glas tuturor tomnatecelor amurguri: „Nu mă-ntreba de aceste tainice artere”. A doua secțiune a cărții e una de catrene ludice, istorice sau bucolice, intitulată
TORYNOPOL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290233_a_291562]
-
tradiționalist. Mihai Eminescu, George Coșbuc, Duiliu Zamfirescu, precum și folclorul au fost marile lui modele. Balada morții, o piesă antologică, reia motivul Mioriței, în care moartea e văzută ca reintegrare cosmică. Totul se petrece în acorduri grave, ce sugerează destinul uman, efemer, în comparație cu natura veșnică și impasibilă. Omul se afundă sub troianul vremii și al uitării, contopindu-se treptat cu elementele cu al căror ciclu se identifică: „Astfel tot mai neștiut/ Spre adânc îl fură/ Și-l îngroapă-n sânu-i mut/ Veșnica
TOPIRCEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290228_a_291557]
-
preocupări legate de producția editorială de peste hotare, la rubricile „Cronica traducerilor”, „Cartea străină” și „Mapamond”, recenzând sau prezentând volume de Arthur Rimbaud, Ismail Kadare, Václav Havel, Mihail Bulgakov, Aleksandr Soljenițân, Umberto Eco. O rubrică inedită și de reală utilitate, dar efemeră, a fost „Cărți de dincolo de Prut”, ce a reprezentat deschiderea către literatura și breasla scriitoricească din Republica Moldova. În 2000 se remarcă interesul special pentru popularizarea programului național consacrat lui Mihai Eminescu, consemnându-se detaliat sesiunile științifice, volumele omagiale, festivitățile desfășurate
UNIVERSUL CARŢII. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290361_a_291690]
-
I. Teodorescu-Sion și Theodor Pallady. Cam la același nivel de frecvență se prezintă sectorul muzical, prin semnalări de spectacole sau prin puncte de vedere pe subiecte din domeniu (C. Brăiloiu, Debussy, Emil Rigler Dinu, Din fluctuațiile muzicii românești). Alte rubrici efemere sunt „Atitudini”, „Punere - sau puneri, după împrejurări - la punct”, susținută exclusiv de Petru Comarnescu. Articolul Detractorul lui Mihai Ralea, apărut aici, este o situare netă în favoarea criticului de la „Viața românească” în fața atacului din „Cuvântul” datorat lui Mihail Sebastian, „improvizat cenzor
ULTIMA ORA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290333_a_291662]
-
sociale, politice, de igienă și educație sanitară, precum și cu traduceri la numeroase publicații: „Analele Dobrogei”, „Gazeta Alexandriei”, „Muguri”, „Muscelul nostru”, „Curierul nostru”, „Presa”, „Revista noastră”, „Steaua poporului”, „Junimea”, „Glasul țării” ș.a., cele mai multe editate în orașele prin care a peregrinat, și efemer la „Adevărul literar și artistic”. Stabilit la Alexandria, spre sfârșitul anului 1927 redactează prima formă a jurnalului Din carnetul unui medic de plasă, intenționând să-l publice sub pseudonimul dr. Ion Cicoare, cu titlul Din viața de apostol. Însemnările unui
ULIERU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290328_a_291657]
-
creionează un portret sentimental al lui Mihail Sadoveanu, în care este rememorată cunoștința cu marele prozator, dar și cu G. Ibrăileanu și cu G. Topîrceanu, petrecută la îndemnul și în casa lui Demostene Botez, unde revista „Însemnări literare” își stabilise efemer redacția; numărul 3 inserează un fragment din Prăvale-Baba, romanul lui Ionel Teodoreanu. Mircea Eliade dă comentariul intitulat Teama de necunoscut, Ion Frunzetti figurează cu textul polemic Pictura românească, replică la un articol al Olgăi Greceanu despre începuturile picturii naționale, iar
VERITAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290494_a_291823]
-
Z. au de la început o claritate aparte, în sensul concentrării maxime asupra unei idei. Poetul vizează în primul rând lumea lăuntrică, dovedindu-se un „intimist înrăit” care, într-un discurs lirico-muzical, expune „radiografii corecte ale unei biografii interioare”. Sustrăgându-se efemerului, el aspiră să se situeze în atemporalitate și vede „amforele stelare” ca niște depozite misterioase de amintiri. Poeziile din Iubește clipa de față (1994) aparțin tot liricii naive, caracteristică arătându-se și de această dată sinceritatea rostirii. Dominantă este conduita
ZEGREANU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290729_a_292058]
-
începutul secolului al XX-lea, într-un discurs lent, țesut mărunt și complicat într-o oarecare măsură de prea multe aluzii. Nevroza simbolistă e întoarsă spre jubilație, în spitalul amorului sunt „spasme de parfumuri” și o desfătare cu tristeți (Nunțile efemere, 1972). Versurile sunt ritualice și criptice, galante uneori în chip excesiv, cu podoabe și sonorități livrești, de o eleganță care place totuși, fiindcă Z. pune gravitate și pricepere retorică în lirica sentimentală. După o frumoasă parafrază barbiană în Cartea de
ZILIERU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290737_a_292066]
-
-i aparține, alăturând, într-o îmbinare rară, senzualitatea de castitate. AL. ANDRIESCU SCRIERI: Fluierul, Iași, 1959; Florile cornului tânăr, pref. Otilia Cazimir, București, 1961; Orfeu îndrăgostit, București, 1966; Alcor, București, 1967; Iarnă erotică, București, 1969; Umbra paradisului, Iași, 1970; Nunțile efemere, Iași, 1972; Orfeu plângând-o pe Eurydice, București, 1973; Cartea de copilărire, Iași, 1974; Astralia, Iași, 1976; Fiul lui Eros și alte poezii, Iași, 1978; Oglinda de ceață, București, 1979; Orfeon, Iași, 1980; Addenda la un fals tratat de iubire
ZILIERU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290737_a_292066]