1,945 matches
-
cazul lui Rabelais. Explicându-și alegerea autorul spunea: Prin demersul său, Febvre nu a făcut decât să transforme întrebarea “este adevărat că?” în “este posibil ca?”; aparent nimic spectaculos, în realitate însă maniera de lucru a reprezentat o mică revoluție epistemologică. Tot în domeniul mentalităților se încadrează și cartea publicată în 1944, "Amour sacré, amour profane: autour de l’Heptaméron" prin care pune problema decalajului mental între secolul al XX-lea (secolul căruia îi aparține cel ce investighează) și secolul al
Lucien Febvre () [Corola-website/Science/302905_a_304234]
-
pentru a susține holismul semantic: semnificația expresiilor dintr-un limbaj (sau a conceptelor dintr-o teorie) este determinată nu individual, ci de întregul limbaj/ întreaga teorie (sau, cel puțin, de un fragment suficient de cuprinzător). Deși teza înrudită a holismului epistemologic (nici un enunț nu este confirmat de experiență în mod izolat, ci numai prin participarea sa la o teorie științifică) este larg acceptată de către filosofii contemporani, celelalte au fost sursa unor dezbateri extrem de animate, dar nu în totalitate satisfăcătoare (Dennett scrie
Willard Van Orman Quine () [Corola-website/Science/304613_a_305942]
-
făcut valabil ăn general dacă facem ajustări suficient de drastice în altă parte a sistemului.” „Obiectele fizice sunt conceptual introduse în situație ca intermediari convenabili, nu prin definirea lor în termenii experienței, ci pur și simplu ca stipulări ireductibile, compatibile epistemologic cu zeii lui Homer.”
Două dogme ale empirismului () [Corola-website/Science/304674_a_306003]
-
Cunoașterea adevărului constă în faptul că dihotomia dintre subiect și obiect este ridicată dialectic la un nivel superior, că una nu poate exista fără cealaltă, deci ambele formează un tot unitar. se ocupă atât cu probleme de bază de ordin epistemologic, cât și de ordin etic și istorico-filozofic. Un rol deosebit îl joacă capitolul despre conștiința de sine, care conține perspectiva dialectică asupra stăpânului și sclavului, care este punct de plecare important pentru Karl Marx, în cercetarea raporturilor de clasă în
Fenomenologia spiritului () [Corola-website/Science/304203_a_305532]
-
faptul că anumite aspecte ale mentalului ar fi mai fundamentale. Idealismul platonic afirmă că abstracțiile sunt mai fundamentale pentru realitate decât lucrurile pe care le percepem, pe când idealiștii subiectivi și fenomenaliștii tind să privilegieze experiența senzorială în detrimentul raționamentului abstract. Idealismul epistemologic este o viziune potrivit căreia realitatea poate fi cunoscută doar prin idei, că doar experiența psihologică poate fi sesizată de minte. Idealiștii subiectivi precum George Berkeley sunt în termeni de lume independentă de minte, în timp ce idealiștii transcedentali ca Immanuel Kant
Idealism () [Corola-website/Science/311635_a_312964]
-
prin idei, că doar experiența psihologică poate fi sesizată de minte. Idealiștii subiectivi precum George Berkeley sunt în termeni de lume independentă de minte, în timp ce idealiștii transcedentali ca Immanuel Kant sunt foarte sceptici față de o astfel de lume, susținând idealismul epistemologic, nu metafizic. Astfel Kant definește "idealism"ul ca „aserțiunea că noi niciodată nu putem fi siguri dacă toate presupusele noastre experiențe exterioare nu sunt simplă imaginație”. El a afirmat că, potrivit "idealism"ului, „realitatea obiectelor exterioare nu admite o dovadă
Idealism () [Corola-website/Science/311635_a_312964]
-
dar pur și simplu neagă că această lume este în esență divorțată de mental sau ontologic anterioară acestuia. Așadar, Platon și Gottfried Leibniz afirmă că există o realitate obiectivă și cognoscibilă ce depășește coștientizarea noastră subiectivă—o respingere a idealismului epistemologic—dar propune ideea că această realitate este fundamentată în entități ideale, o formă de idealism metafizic. Nu toți idealiștii metafizici sunt în acord asupra naturii idealului; pentru Platon, entitățile fundamentale au fost forme abstracte non-mentale, pe când pentru Leibniz ele au
Idealism () [Corola-website/Science/311635_a_312964]
-
că realitatea este până la urmă mentală; idealiștii obiectivi ca Platon susțin baza metafizică a realității, în real sau abstract, fără să-și restrângă epistemologia la o experiență obișnuită; iar idealiștii subiectivi ca Berkeley susțin atât idealismul metafizic, cât și cel epistemologic. Idealismul monistic susține că conștiința, nu materia, este baza a tot ce există. Este o concepție monistică deoarece susține că există un singur tip de lucru în univers și idealistă deoarece afirmă că acest lucru este conștiința. Anaxagora (480 î. Hr
Idealism () [Corola-website/Science/311635_a_312964]
-
susține că materia este reală, deși trecătoare și imperfectă, este percepută de corpul nostru și simțurile sale și de existența dată de ideile eterne ce sunt percepute direct de sufletul noastru rațional. Platon a fost așadar un dualist metafizic și epistemologic, o perspectivă pe care idealismul modern a tins s-o evite: așadar, gândirea lui Platon nu poate fi considerată idealistă în sensul modern. Cu neoplatonistul Plotin, a scris Nathaniel Alfred Boll, „apare, probabil pentru prima dată în filozofia occidentală, "idealism
Idealism () [Corola-website/Science/311635_a_312964]
-
realității: prin urmare Deși este de acord cu (2) Searle argumentează că (1) este fals și arată că (3) nu rezultă din (1) și (2). Despre al doilea argument spune: Searle susține că "concluzia 2" nu rezultă din premise. Idealismul epistemologic este o poziție subiectivă în epistemologie ce susține că ceea ce cineva cunoaște despre un obiect există doar în mintea aceluia. Printre promotori se numără Brand Blanshard. Idealismul transcendental, fondat de Immanuel Kant în secolul 18, afirmă că mintea modelează lumea
Idealism () [Corola-website/Science/311635_a_312964]
-
realitatea se înfățișează în viziunea jainiștilor sub forme deosebit de neregulate și nestatornice: universul evoluează, se transformă, decade, se regenerează, intrând în contrast cu permanența lumii din filozofia hindusă și impermanența, inconsistența ei din cea budistă. De aceea, Mahavira a elaborat un sistem epistemologic numit Anekantavada (literal însemnând "doctrina lipsită de o fațetă unică", termenul se mai poate traduce prin "doctrina punctelor de vedere multiple") care susține că realitatea este percepută în foarte multe moduri, însă niciunul din ele nu este complet adevărat. Doar
Jainism () [Corola-website/Science/303397_a_304726]
-
Raționalismul critic reprezintă concepția epistemologică dezvoltată de filosoful englez de origine austriacă Karl Popper, care exprimă convingerea că rațiunea, în problema cunoașterii empirice, nu poate avea o funcțiune riguros demonstrativă, ci una de atitudine critică. Rațiunea nu legitimează adevărul unei teorii, ea este implicată în
Raționalism critic () [Corola-website/Science/314546_a_315875]
-
să primească acel suflet" și definește sufletul ca nimic alceva decât "ceea ce un om indică când spune "Eu"". Urmându-l pe Aristotel și Avicenna, sfântul Toma de Aquino înțelegea că sufletul este primul principiu, sau act al corpului. Totuși, teoria epistemologică a sa necesita ca, din moment ce sufletul intelectual este capabil să cunoască toate lucrurile materiale, și din moment ce trebuie să cunoști un lucru material nu trebuie să fie în suflet nimic material, sufletul să fie definitiv non-corporial. De aceea, sufletul operează separat
Suflet () [Corola-website/Science/314525_a_315854]
-
forme prin care devine vizibil dualismul experienței microfizice, pe baza căruia se valorifică noua semnificație a conceptului de "contradicție". Pe deplin conștient de faptul că, în lumina noilor descoperiri științifice, procesul cunoașterii trebuie refondat din punct de vedere logic și epistemologic, Lupașcu lansează ipoteza unei validări și valorizări a naturii contradicției, acordându-i acesteia rolul de factor euristic cu mare putere predictivă în domeniul cunoașterii științifice. Iar acest lucru nu îl putea realiza decât dacă își asuma riscul de-a relaxa
Ștefan Lupașcu () [Corola-website/Science/313832_a_315161]
-
situație anormală în cadrul unei teorii, anomalie asociată cu un impediment în aflarea legilor exacte ale naturii și care, în consecință, trebuia numaidecât să fie înlăturat. Lupașcu se distinge net de această atitudine, valorizând contradicția, din punct de vedere logic și epistemologic, ca pe un dat intrinsec oricărei achizitii științifice și ca pe un factor propulsor în progresul cunoașterii. În limitele acestor considerații, logica revendicată de Lupașcu este definită ca: „știința primă a dinamismelor contradictorii din orice experiență” , ceea ce implică urmări notabile
Ștefan Lupașcu () [Corola-website/Science/313832_a_315161]
-
Lupașcu este definită ca: „știința primă a dinamismelor contradictorii din orice experiență” , ceea ce implică urmări notabile în problema cunoașterii. Logica cunoașterii sau experiența științifică se constituie în urma unor observații capitale: Acestea sunt principalele idei care au anticipat metoda gnoseologică și epistemologică edificată de Lupașcu, menită să confirme valabilitatea unei abordări non-identitare și contradictoriale asupra realității. Metoda pe care Lupașcu și-a întemeiat întreaga construcție filosofică constă în formularea unui postulat și a unui principiu pe baza cărora se fundamentează un limbaj
Ștefan Lupașcu () [Corola-website/Science/313832_a_315161]
-
necesar "transfinită", dovada evidentă a acestui lucru fiind aceea că o implicație, indiferent dacă este afirmativă sau negativă, nu poate fi actualizată riguros, implicând la rândul ei o implicație contradictorie. Cu alte cuvinte, în demersul filosofic al lui Lupașcu, relativismul epistemologic și logico-ontic este garanția succesiunii transfinite a logicului și a realității. Observăm în tabelul deducțiilor că fiecare dintre cele trei implicații se divid în alte trei implicații mai complexe ș.a.m.d. Dintre toate acestea, trei prezintă o importanță deosebită
Ștefan Lupașcu () [Corola-website/Science/313832_a_315161]
-
și vor fi sortite eșecului. Astăzi nu mai impresionează pe nimeni utilizarea unui limbaj literar vulgarizat doar în intenția de-a capta binevoitoarea atenție a publicului cititor." "Potențialul cititor de astăzi este afectat de receptarea unei realități cu vădite caracteristici epistemologice în care să-și poată regăsi posibile puncte de congruență care să-l determine la acțiune și implicare. Într-o societate extrem de dinamică, în care sistemele informaționale au desființat efectiv toate barierele mai ales în ceea ce privește comunicarea, era firesc sa se
Deprimism () [Corola-website/Science/297662_a_298991]
-
o unică formă de viață politică și socială, pe care el o consideră a fi liberalismul democratic burghez. Structuralismul are o tendință puternică de a fi științifică din dorința de a căuta un cadru stabil al fenomenului observat, o atitudine epistemologică perfect similară cu cea a gândirii Iluministe, incompatibilă cu cea postmodernă. În același timp aceste mesaje poartă o încărcătură Și un mesaj anti-Iluminist, prin revelarea faptului că raționalitatea poate fi găsită și în mințile unor sălbatici, vezi teoria unui Claude
Postmodernism () [Corola-website/Science/297646_a_298975]
-
este pentru scurtă vreme profesor, apoi director la "Liceul militar Mânăstirea Dealu" pentru ca, în același an, să fie numit asistent la catedra de "Logică și Teoria cunoașterii" a profesorului Constantin Rădulescu-Motru. Nae Ionescu își inaugurează activitatea universitară cu lecția " Funcțiunea epistemologică a iubirii". Le-a fost profesor universitar lui Mircea Eliade, Constantin Noica, Emil Cioran, Jeni Acterian, Mircea Vulcănescu, Constantin Floru etc. Între 1911-1916, în calitate de colaborator și apoi de redactor la "Noua Revistă Română", condusă de Constantin Rădulescu-Motru, publică mai multe
Nae Ionescu () [Corola-website/Science/296579_a_297908]
-
al ’’geniului științific’’: intuiție deosebită, fantezie creatoare, independență în gândire și atitudine critică necruțătoare. Modelul inductiv, pe care îl consideră de propagandă baconiană, este înlocuit cu modelul ipotetico-deductiv. Aceasta pentru că noi nu pornim de la observații pure (considerate astăzi un mit epistemologic), ci întotdeauna avem anumite ipoteze pe care le lansăm în exterior. Nu avem o observație, ci o facem. Noi avem zilnic anumite așteptări cu privire la mediul înconjurător, de care ne dăm seama abia cand ele ne sunt înșelate deci, realitatea ne
Karl Popper () [Corola-website/Science/298227_a_299556]
-
cere o anumită gândire logică. Logica dialectică Termenul de logică dialectică a fost utilizat cu înțelesuri diferite.Din totalul înțelesurilor în contextul logicii considerăm înțelesul de teorie a compoziției, structurii și funcționării operațiilor logice unice ale spiritului uman în situații epistemologice în care întemeierea formală extensională devine inoperantă fiind necesară o întemeiere materială, de conținut, intensională. Nivelul cel mai înalt, mai general al abordării formelor raționale de cunoaștere este întruchipat de logica dialectică. Presupoziția inițială este că fiecare formulă logică îndeplinește
Logică () [Corola-website/Science/297515_a_298844]
-
general procesul de logicizare prefigurând structurile logice în domeniul aplicației. c.Dezvoltări filozofice Aplicații etice -Logica acțiunii -Logica deontică -Logica comenzilor (a imperativelor) -Logica preferinței și alegerii Aplicații metafizice -Logica existenței -Ontologia lui Leśniewski -Logica constructivistă -Ontologia (disputa nominalism-realism) Aplicații epistemologice -Logica întrebărilor și răspunsurilor -Logica temporală -Logica parte-întreg (mereologia) -Logica epistemică -Logica supoziției -Logica informației -Logica inductivă ••• Logica evidenței și confirmării ••• Logica probabilistă În măsura în care reflecția logic filozofică asupra unui domeniu dat se maturizează, gândirea logică a obiectului trece în aplicații
Logică () [Corola-website/Science/297515_a_298844]
-
șansa de a reveni la existență, fiind în parte stimulată de reintegrarea profesională filosofilor supraviețuitori, care au fost întemnițați sau maginalitați, și erau deja relativ puțini. Așadar, putem distinge câteva „școli” de filosofie: școala interbelică, școala de la Păltiniș și școala epistemologică din București. Au existat, desigur, și figuri independente, ce activau mai mult ca profesori universitari. Numele acestei „școli” ar fi chiar mai nepotrivit în acest caz decât înainte, când vorbeam despre școala lui Nae Ionescu și cea a lui Titu
Filosofie românească () [Corola-website/Science/318807_a_320136]
-
în legătură cu metaontologia, stiluri și tehnici în metafizica recentă. Vasile Tonoiu s-a interesat mai mult de filosofia continentală a științei, traducând din Poincaré, Gonseth, Bachelard, și scriind monografii despre Gonseth și Bachelard. De asemenea, a publicat o carte despre viziunea epistemologică a lui Morin asupra complexității. Alt interes principal al lui Tonoiu este filosofia dialogică sau . A scris de asemenea o carte excelentă despre Mircea Eliade, "Ontologii arhaice în actualitate". Marin Țurlea și-a dedicat cariera filosofiei matematicii. Lucrarea sa, "Filosofia
Filosofie românească () [Corola-website/Science/318807_a_320136]