2,988 matches
-
lui Cathy). Jocul "numelor" de la începutul romanului sugerează de aceea o întreagă construcție psihologică, derulată ulterior după legile unei tragedii clasice (unde eroul nu reușește să-și depășească limita!). Prin urmare, Jane și Catherine nu se referă doar la două eroine diferite, ci la două principii tipologice disjuncte, care, în ultimă instanță, însumează două viziuni estetice antagonice. Jane Eyre este un personaj de melodramă (unilateral, nesupus schimbării, egal cu sine, cu propriul id/se, cu propria "natură"), pe cînd Catherine Earnshaw
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
refuză mariajul cu Warburton (reabilitator, mai ales după ce calomniile doamnei Semprill sînt dezavuate public), prefe-rînd eterna postură de "fată parohială". Un singur aspect al personalității sale a dispărut în negura tribulațiilor londoneze. Nu se mai autoflagelează, autorul sugerînd, indirect, că eroina lui și-a pierdut complet credința. În realitate, domnișoara Hare a pierdut ceva mai simplu de definit psihologic: credința că, într-un spațiu patriarhal, ea ar putea vreodată, cu adevărat, să aibă o identitate, că lumea, altfel spus, va fi
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
psihologic al acestui personaj suficient de enigma tic, cu o influență hotărîtoare asupra impunerii, în istorie, a Casei Tudorilor. Într-un anumit sens, Lady Margaret funcțio nează ca arhetip al Elisabetei I (fiica lui Henric al VIII-lea și strănepoata eroinei create de Philippa Gregory), voința sa politică ajungînd dominantă în epocă și prefigurînd trans formarea Angliei într-o mare putere europeană. Evlavioasă pe parcursul întregii sale vieți (și, mai ales, în copilărie, cînd se visează echivalentul britanic al Ioanei d'Arc
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
matriarhat" politic în Albion (continuat, cum spuneam, de străneapoata Elisabeta I). Intersant îmi apare stilul confesiv (puternic introspectiv!) al cărții redactate la persoana întîi, în forma unui jurnal intim. Philippa Gregory a găsit astfel paradigma ideală de pătrundere în psihologia eroinei. Toate acțiunile "Reginei roșii" sînt filtrate de conștiință, istoria capătînd, prin urmare, o dimensiune psihologică și mentalitară singura ce poate trezi interesul cititorului din alt veac. Lady Margaret nu este, așadar, doar o figură istorică, imuabilă și intangibilă, ci un
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
fost sustrasă) și odată cu el -, are senzația, toată gloria profesională (ziaristică) și fericirea personală (ilustrată de legătura afectivă cu Ithiel, legătură distrusă subit), acumulate în ultimii ani. Furtul ajunge, în fond, mobilul unei insolite introspecții, criza psihologică prin care trece eroina avînd, se pare, rădăcini mult mai adînci. O veritabilă "estetică" a blazării construiește Saul Bellow în două nuvele intitulate Mosby's Memoirs/Memoriile lui Mosby și By the St. Lawrence/Lîngă St. Lawrence. În prima, Willis Mosby (care beneficiază de
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
auriu" prile juiește, prin efectul său omogenizator asupra diverselor falii ale existenței personajului, o imersiune în "spațiul interior", în reduta ultimă a feminității, acolo unde iden titatea genuină scapă de compromisurile viețuirii false, "de afară". Anna Wulf rămîne, într-adevăr, eroina cea mai complexă construită de Doris Lessing, dar mesajul ei psihologic se pierde cumva în semnificația socio-culturală. "Proiectul social" al protagonistei contează în primul rînd, iar el nu diferă de cel propus de alte personaje creionate, de-a lungul vremii
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
prin poezie sunt doar aparente arme de luptă. Realul trebuie și poate fi schimbat, prin cultură, dar fără să fie renegat, ci acceptat, ca pe ceva concret, existent, contra căruia poți doar să lupți. Lupta aceasta o va transforma în eroină. 3. Ana Blandiana. O poetică a deconstrucției 3.1. Deconstrucție și canon la Ana Blandiana O analiză pertinentă a poeziei, în general, impune, în mod necesar, o raportare atât la epoca/ generația/ curentul căruia îi aparține, precum și la coordonatele literaturii
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Palatului Culturii și de balconul în care se aflau, pe lângă câțiva naivi, foarte mulți trimiși acolo de puterea obscură a Securității. Într-un context asemănător n-aș face nimic spectaculos. Nu mă trag din Ana Ipătescu, nu am stofă de eroină în fapt, doar în cuvinte știu să mă războiesc. Îmi plac figurile de adevărați disidenți, cum eu n-am putut să fiu decât în surdină. De aceea, mi-am răscumpărat neputința scriind despre un I. D. Sîrbu sau Marcel Petrișor
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
clipurile publicitare, care însă se vor fixa în mintea copiilor și vor face din ei un adevărat motor al consumului. Copilul se va duce în supermagazin spre produsul pe care l-a văzut la televizor, va cere mingea sau pantofii eroinei pe care a văzut-o în reclamele dintre desenele animate etc. Prin copii, publicitarii exercită o forță mult mai puternică asupra deciziilor noastre de consumatori. Pentru mai multe informații Robinson, T.N., Borzekowski, D.L.G., Mathenson, D.M., Kraemer, H.C. (2007), „Effects of
150 de experimente pentru a înțelege manipularea mediatică. Psihologia consumatorului de mass-media by Sebastien Bohler () [Corola-publishinghouse/Science/1849_a_3174]
-
este ținută în „prizonierat“ Nastenka: prinzîndu‑i‑se rochia cu un bold de cea a bunicii. Această „cătușă“ nu este prea greu de înlăturat și, de fapt, ea nici nu reprezintă decît un obstacol simbolic, diurn. Noaptea este la dispoziția eroinei și încercarea ei de evadare se produce anume în acest interval de timp. Remarcăm că, dincolo de timiditatea aproape maladivă, eroina este cea care are inițiativa. Ea se oferă. Starea pe care și‑o descrie este aproape clinică: „În culmea disperării
[Corola-publishinghouse/Science/2088_a_3413]
-
prea greu de înlăturat și, de fapt, ea nici nu reprezintă decît un obstacol simbolic, diurn. Noaptea este la dispoziția eroinei și încercarea ei de evadare se produce anume în acest interval de timp. Remarcăm că, dincolo de timiditatea aproape maladivă, eroina este cea care are inițiativa. Ea se oferă. Starea pe care și‑o descrie este aproape clinică: „În culmea disperării, i‑am spus pînă la urmă că nu mai pot trăi lîngă bunica și că am s‑o părăsesc, fiindcă
[Corola-publishinghouse/Science/2088_a_3413]
-
permis unei străfulgerări amoroase să dureze: "Mulțumesc", regăsind începutul care deschidea deja poarta fabulosului: "Și eu am căzut într-un vis." Houellebecq este imens de departe și foarte aproape în același timp. În mod curios, și el le omoară pe eroinele romanului său; această constanță sadică le răpește pe Christiane și Annabelle chiar în momentul în care bărbații vieții lor încep "să întrezărească posibilitatea practică a fericirii". E ca și cum, într-un exces de pudoare sufletească sau de groază subită, am alunga
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
fără nici o eroare de proporții sau de linii, dar lăsîndu-i apoi toate asperitățile intacte, permițîndu-i să zgîrîie, să ardă pînă la incandescență, să provoace, să neliniștească. Oh, primul cuvînt cu care se întîlnesc ochii cititorului, ultimul pe care îl pronunță eroina, Michèle, cuvînt intens, sacadat, percutant, asemenea celor treizeci de zile din viața unei femei, pe care le povestește textul. De fapt, Djian alunecă el însuși în pielea femeii, și de acolo tot mai departe și mai adînc, prin sex și
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
prozator juvenil. De pildă, personajul principal al romanul său Mon père est un fantôme, Mina Kemper, o tînără ce traversează o sumă de aventuri neverosimile, află în cele din urmă, odată cu noi, că de fapt este o creație virtuală, o eroină de joc interactiv, un "avatar", cum se spune, ale cărui coduri sunt înscrise într-un program pe care toți utilizatorii internetului îl pot descărca și face să interacționeze cu alte softuri, generînd astfel o infinitate de vieți fictive. Dar cine
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
a ucide microbii, desigur, chiar dacă își mutilează pielea și degetele dintr-un foc), sau amica unui alcoolic drogat, care o îndoapă cu Mical, sau, potrivit finalului cutremurător, un înger care plînge pentru că nu vrea să moară. La fel ca Mina, eroina din Mon père est un fantôme care, atunci cînd cea care a creat-o pe calculator îi dezvăluie că nu e decît o invenție, exclamă din toată inima ei virtuală: "Dar exist!3 Autoarea ei și-a modificat propriul cod
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
vine neapărat s-o salvezi, dar pe care ești incapabil s-o abandonezi. Pasajul ar fi hilar dacă nu ar fi tragic: iată un cititor obișnuit, îndreptîndu-se liniștit către sfîrșitul cărții și care se trezește deodată interpelat (cu majuscule) de eroina care nu mai vrea să moară și care se agață cu disperare de forța salvatoare nu a autorului resemnat și pervers absent ci a cititorului. În cazul de față, acesta ar da totul ca să se afle în altă parte, cu
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
terifiante admirabil încatenate, ci aspiră la mai mult decât atât. Într-un gest de frondă auctorială, prozatoarea oferă, la final, explicații raționale, menite să pulverizeze enigmele aparent supranaturale, cum se întâmplă în The Mysteries of Udolpho (4 vol., 1794). Acolo, eroina, Emily, cade victimă propriei imaginații debordante, care o proiectează într-un tărâm al nesiguranței și, în final, al spaimei fără rețineri. Fantomele care își fac apariția prin cotloanele bătrânului castel din Udolpho se disipează instantaneu în fața cartezianismului naratoarei. De altfel
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
Bănuind că-l înșală, simulează plecarea într-o lungă călătorie de afaceri și, întors, își găsește soția cu amantul, un bun prieten al familiei" (1984: 111). Totuși, acestea sunt doar coordonatele generale ale unei geografii a tenebrelor cu totul speciale. Eroina, după cum punctează, succint, Stelian Cincă, "[a]re o frică organică de frig" (1995: 68), într-o viață bântuită de spectrul omnipotent și, paradoxal, seducător al înghețului. În mod neașteptat, debutul prozei aduce în prim-plan un tablou din registrul sublimului
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
din ajun, se consumă în micro: slujbașii "s-au îndepărtat cuviincioși, ducând o pasăre tăiată în mijlocul glumelor". Stacojiul, ca într-o peliculă de Dario Argento, este omniprezent: "În urmă-le a rămas sufletul roșu al orăteniei întins pe zăpadă". Spaima eroinei se declanșează însă abia în urma unui accident de o aparență trivială: "numai când colțul plicului din buzunarul paltonului i-a înțepat degetul, atunci ochii i s-au zgâit deodată, căci au văzut, într-o urmă de ciuboată, o pojghiță mică
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
dinaintea unei brutării. [...] degetele de la picioare parcă nu erau ale ei și parcă se înfipseseră în picioare ca niște cuțite". Rapid, se încatenează o altă scenă, de dată mai recentă, consumată într-un tren. Peisajul, înregistrat cu acuitate maladivă de eroină, pare desprins din bolgiile dantești, cu o natură supusă de frig, la cheremul elementelor: Pe câmp, arbori zgribuliți erau strânși cobză în lanțurile albe și înflorate ale gerului; era un întreg convoi de copaci cocoșați și striviți de cătușele zeității
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
stăpânește "zeitatea înghețului, suveranul nemărginitelor puteri care mânau încoace [...] toată suflarea luminilor". Vocea auctorială readuce narațiunea la momentul prezentului, descris în tușe molatice, leneșe, din care nu lipsesc indicii ale confortului provincial: "soba de teracotă", "divanele mari și moi". Iar eroina ezită încă (își va mărturisi, ulterior, că își iubește, în definitiv, soțul, însă claustrarea la care o constrânge acesta îi hrănește tentația infidelității) : nu știe dacă trebuie să-l primească pe îndrăznețul îndrăgostit sau, ascultând glasul prudenței, să răspundă cu
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
să fie ucise, se răzgândește în favoarea sălbăticirii definitive a haitei agresive, care urmează să primească, de atunci înainte, numai carne crudă, cu porții îndoite pentru cei mai tineri și chiar întreite pentru cei mai vârstnici. Decisă, finalmente, în favoarea întâlnirii ilicite, eroina își pregătește cu minuțiozitate terenul: verifică porțile, se asigură că urmele de pe zăpadă, amestecate într-un violet simbolist, nu vor permite identificarea pașilor intrusului. Apoi, reconfortată la gândul că totul este în regulă, se lasă răsfățată de căldură, "singurul amant
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
fund și zare". Toate sugestiile luminoase, care, în mod curent, implică pulsul vital, sunt vidate de căldură: fosforescența hibernală, strălucirea palidă a bolții cerești, cristalele de carbon ale briliantelor. Din fața asaltului concertat al elementelor nu există altă salvare decât somnul: eroina își dorește evaziunea în hipnic, pentru a se scălda, dimineața, "în lumina soarelui alb (subl. în text)". Însă mecanismul complicat al terifiantului nu mai poate fi oprit. Câinii se năpustesc spre nord, adică spre lizieră, acolo unde oamenii lui Dinu
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
etajere, de pe gueridoane, toate perinele divanului, mototolite de spasmul dragostei, ofereau acum o priveliște anostă, dezgustătoare. Pretutindeni se încuibase mirosul de cojoc umed și de iuft. Și pentru totdeauna". Pentru a se elibera din coșmarul impurității provocate de intruziunea "străinului", eroina, posedată de un spirit tragic, nu are alternativă. Preparativele sunt transparente: "Înfiorată, ea-și îmbrăcă paltonul îmblănit din dulapul în care mirosul impur nu putuse să pătrundă. Îți acoperi capul cu șalul și porni zorită spre ieșire". Abia acum, în
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
care a văzut-o desigur la clientele lui Charcot!"361. Judith I (1901) a lui Klimt oferă această imagine a unei tensiuni extraordinare resimțită nu numai la nivelul personajului principal, dar și în compoziția tabloului. Judith este aici mai puțin eroina care și-a salvat poporul decapitându-l pe generalul cartaginez Holofern, o figură justițiară transformându-și sexualitatea într-o armă redutabilă, cât o ipostază a unei feminități devorante, dirijate de propriile instincte și nu de comandamente patriotice. Contextul istoric se
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]