4,069 matches
-
explic cine-i Matei:/ Un băiat cu idei / Galileo Galilei!"), căruia mama cu veleități poetice îi zugrăvește și îi explică lumea pe înțeles, într-un altfel de carte cu jucării de tot felul, inclusiv poietice. O carte, în fine, a evadării totale a autoarei dintr-un real prea contondent într-o lume a fanteziei și candorii definitive. Cum se va întoarce Oana Lazăr din acest univers poetic în care a găsit, temporar, energii taumaturgice, rămâne de văzut în cărțile ei viitoare
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
cele două realități pot doar concura; căci, în termenii poetului, "natura noastră se umple de o descărcare proaspătă, aurorală, de bios și logos, încă neseparate". O serie întreagă de poeme, și în special scrisorile către Emil Brumaru, arată efectele imposibilei evadări a autorului din cultura care l-a agresat și continuă să îl agreseze, firește cu voie. Din dulce-amăruia captivitate a autorului într-un univers de poeme și câte alte forme anexate literarității hrăpărețe iau naștere, spre exemplu, lamentațiile amorțite (încă
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
nr. 133, 20-26 septembrie 2007; Marin Mincu, O panoramă critică a poeziei românești din secolul al XX-lea (de la Alexandru Macedonski la Cristian Popescu), 2007; Bogdan Crețu, în "Steaua", nr. 2, 2008; Alina Hordilă, în "Altitudini", februarie-martie 2008; Andrei Bodiu, Evadarea din vid. Studii despre poezia românească de la sfârșitul secolului XX și începutul secolului XXI, 2008; Nicolae Busuioc și Florentin Busuioc, în Scriitori și publiciști ieșeni contemporani. Dicționar 1945-2008, ediția a III-a, 2009; Daniel Cristea Enache, Timpuri noi, 2009; Liviu
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
bolnavă de rău/ de aer/ de vântul plin de pulberea zilei/ de pulberea nopții/ bolnavă de gol". Tot pe ideea de sfâșiere, de ruptură permanentă dintr-un sine căruia nu îi este străină alteritatea interioară, perceperea străinului ostil ce încearcă evadarea dintr-un sine multiplu, dar egal zbuciumat, este construit poemul Non plus ultra: "eu vin/ pornind de la zero/ desculț/ vin îmbrăcat simbolic// în coastele veacului/ însângerat de un sfârșit/ enigmatic// acesta-i cuvântul/ strigătul verde/ oblic pe cer/ drept în
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
2, ianuarie și februarie 2011; Ioan Holban, Literatura română de azi. Poezia. Proza, 2012; Ioan Holban, în "România literară", nr. 21, 2013. Bibliografie generală (selectiv) Academia Română, Dicționarul general al literaturii române, I-VII, Editura Univers Enciclopedic, București, 2004-2009. Bodiu, Andrei, Evadarea din vid. Studii despre poezia românească de la sfârșitul secolului XX și începutul secolului XXI, Editura Paralela 45, Pitești, 2008. Bucur, Romulus, Poeți optzeciști (și nu numai) în anii '90, Editura Paralela 45, Pitești, 2000. Florentin Busuioc, Nicolae Busuioc, Scriitori și
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
în direcția aprofundării unei experiențe cognitive, ce implică depășirea granițelor perceptibilului, stau sub semnul liniștii și tăcerii, absențe ce deschid dimensiuni exterioare realulului, spații sustrase trecerii timpului. Liniștea pare un hiatus în succesiunea cinematografică a lumii înconjurătoare și face posibilă evadarea printr-o breșă neașteptată în curgerea clipelor ce întemnițează ființă. Pentru Quasimodo intervalul dintre spargerea fremătătoare a valurilor de țărm oferă prilejul pătrunderii într-o altă dimensiune a imaginației: Ție îți aseamăn viața mea de om, / plajă răcoroasă, care, atragi
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
al amintirii constituie un punct comun al poeziei ambilor autori, fapt confirmat de felul în care Quasimodo aglomerează în ficțiunile sale figuri feminine din trecutul personal. La el proiecția trecutului se contopește cu visul și dă naștere unui univers al evadării din timp, unui adăpost aducător de tihna. Din sfera motivelor spațiale el îl preia direct de la scriitorul romantic pe cel al desișului. Această limită a vizualului, care în Infinitul împiedica privirea și filtra vântul, determinând aprofundarea cunoașterii, este folosit de
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
adâncimea (inter)textului au ispitit analiza. Vorbind despre mit, avem în vedere Mitul Eternei Reîntoarceri eliadian. Repetiția produce un declic și întreg mecanismul se pune apoi în mișcare: diferirea implicită și creativă, tensiunea care se degajă în urma suprapunerii (niciodată complete), evadarea din timpul profan în cel sacru. Am insistat înaintea derulării celor patru principii de funcționare MER/Intertext asupra disocierii mitului de mit literar, pentru a clarifica faptul că nu ne revendicăm de la mitocritică, nu încercăm să identificăm în trama eminesciană
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
să depășească aspectul diegetic al celui din urmă. Vorbind despre mit, avem în vedere Mitul Eternei Reîntoarceri eliadian. Repetiția produce un declic și întreg mecanismul se pune apoi în mișcare: diferirea implicită, tensiunea care se degajă în urma suprapunerii (niciodată complete), evadarea din timpul profan în cel sacru. 2.1. De la Intertext la Mit Intertextualitatea fost memorabil surprinsă de Julia Kristeva, Roland Barthes sau de Phillippe Sollers. Sunt formulări consacrate, dar nu întotdeauna și cele mai exacte. Versiunile de definiții, dacă le
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
căror apariție intratextuală o remarcăm și în Povestea magului călător în stele, sunt identificate de cercetătoarea ieșeană și pe inelul magic al eroului din Aurélia, podoabă gravată cu "trei cuvinte arabe". Onirismul filosofic al celor doi romantici presupune nu doar evadarea din cotidian, ci mai ales o cale de cunoaștere, accesul spre o lume de esențe. Privilegiați să atingă această dimensiune, Eminescu și Nerval au revelația existenței unui tip etern, eliberat de timp și spațiu, care se întrupează în formele tranzitorii
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
subcapitolul dedicat nuvelei publicate în 1876; pentru nuvela filosofică ori fantastică, vom proceda la centralizarea unităților lexicale furnizate de dicționarul coordonat de Dumitru Irimia, în ideea de a surprinde relația dintre semantică și starea de spirit dominantă în operă. Dorința evadării într-o altă dimensiune se asociază cu nevoia de spațiu și lumină, ambele vag conștientizate de Dionis. Dimensiunea ferestrelor ar trebui să avantajeze lumina și claritatea, însă efectul vizual completează întunecarea pereților murdari de fum: (S1b) De prin crâșme și
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
Distanța intersemiotică dublează practic diferirea din motorul (repe tare/diferire) mecanismului intertextual (Gignoux: 2005, 105). Dacă vom considera punerea în abis ca un efect intertextual, "Căderea îngerilor" este un tablou fictiv -, ne vom trezi în fața unui fals hipotext. După consumarea evadării în Paradis și soluționarea situației telurice, nuvela Sărmanul Dionis trimitea la Théophile Gautier pentru a face înțeles mesajul nostalgiei inverse pe care cititorul ar trebui să îl deslușească. Intertextualitatea explicită (poate prea, o fi capcană, avatarii celor doi scriitori nu
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
aceeași narațiune cu valoare mitică, pe care o asociem definiției formulate de Mircea Eliade pentru mit, Eminescu îi scrie Harietei Eminovici. Povestea se asociază jocului și desenează o constelație intratextuală care subîntinde un stadiu inițiatic: povestea și jocul reprezintă prima evadare a copilului din realitate, urmate de vis54. (H1a) Ca să petreacă, inventară un joc de cărți. Regii, reginele și fanții de pe cărți erau toți chipuri copiate din basmele ce și le spuneau serile. Jocul însuși era o poveste lungă și-ncurcată
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
rînd, în episoadele de continuare a narațiunii. Rabbit (căsătorit cu alcoolica Janice, tată al unui băiețel de doi ani, Nelson, și al unei fetițe, Rebecca, aflată încă în stadiu embrionar, în pîntecele matern) simte la început, ca variantă a unei evadări din corsetul mariajului anodin, mai tîrziu, ca exercițiu irepresibil de dinamizare a propriei existențe dorința acută de a pleca de acasă. Precum un personaj romantic american (Wakefield al lui Hawthorne), el dispare, într-o seară obișnuită, de la domiciliul conjugal și
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
ideea" unei trilogii ar putea fi contrazisă de două elemente structurale. Tropicul Capricornului (deși publicat ultimul) plasează acțiunea înainte de interludiul parizian al lui Miller, cînd scriitorul trăiește, alături de Mona/June, într-o sărăcie dezolantă, în New York, "pregătind", psihologic cel puțin, o "evadare" ulterioară către ceea ce el consideră a fi libertatea Europei (vestice). Totuși, să admitem, inconsec vența planurilor cronologice funcționează la Henry Miller ca trăsătură de esență a operei, nefiind un argument al unei prezumtive "discontinuități" epice. În sfîrșit, în varianta lor
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
pare un interval al joncțiunilor ficționale, unde totul e posibil și, mai ales, legitim. Romanul final al acestei configurații tripartite (pentru a nu o numi, pînă la urmă, "trilogie"), Tropicul Capricornului, care, așa cum spuneam, în mod paradoxal, "întoarce" acțiunea la momentul "evadării" new-yorkeze și care (precum toate celelelalte narațiuni) folosește numele real al autorului, reconstituie atmosfera de degradare socială a artistului neintegrat prin propria opțiune mecanismului socio-economic. Cartea apare ca o serie nesfîrșită de "epifanii spirituale" (creionate estetic, pesemne, după același model
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
dintre ele nu are consistență psihologică, traver sînd scena epică doar pentru a da culoare "visului" prota gonistului-povestitor!) conturează o lume a libertății personale (a lui Miller însuși: totul, în roman, susține, de altfel, "ideea" fericirii necondiționate, generate de gestul evadării!), subiectivînd cadrul textual pînă la amenințarea propriu-zisă a identității romanești a volumului. Nu cred că s-ar greși prea mult dacă s-ar afirma despre Primăvara ... că inaugurează o tradiție în Europa (iată, alături de T.S. Eliot, Henry James și Ezra
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
barmanițe în Manhattan). Legătura cu Gitanas (politician post-comunist și, prin iradiere, personaj al universului interlop) îl poartă peste mări și țări, la Vilnius, unde joacă rolul unui investitor american extrem de bogat. Finalmente, scapă de furia mafiei locale numai printr-o evadare à la Harrison Ford, cu accente dramatice, de thriller polițist. În sfîrșit, Denise chèf la restaurante sofisticate, își descoperă identitatea bisexuală, angajîndu-se, halucinant, într-o relație adulteră, concomitent, cu propriul patron și cu ... soția acestuia. Rezultatul social și psihic al
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
Aceștia nu întîrzie să intervină și sînt gata să le dea protagonistelor posibilitatea de a evada din marasmul familial. Însă surorile îi folosesc doar, pentru a-și duce la bun sfîrșit planul sinuciderii colective. Ademenindu-i în casă, sub pretextul evadării, cele patru fiice ale Lisbonilor își pun capăt vieților, într-un mod brutal și neconcesiv, chiar în prezența naratorilor uluiți: Mary se gazează cu capul în cuptor (fiind salvată, într-o fază inițială, ca, altădată, Cecilia, dar reușind în efortul
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
maximă importanță, care intervin în salvarea de negura depărtării de cultură. Firește, "un intelectual are datoria să se implice în felul lui, fiecare în felul său.", cum afirma Octavian Paler, într-un interviu postdecembrist, acordat revistei "Orizont"31, încurajând astfel evadarea din letargia indiferenței față de aproape. Este teoria salvării națiunii prin cultură. Cultura, însă, își are propriile constante, diferite, uneori, de constantele unei epoci, ale unei generații sau ale unei ideologii, pentru că, așa cum Nichita Stănescu remarcă: "părerea mea este că poetul
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
odihnă, nici cu somnul cel de toate nopțile, ci, mai curând cu veghea; este, într-un fel, o alergare în veghe, înspre acele refugii, care vă pun la adăpostul aruncăturii de zar"100. Fuga aceasta continuă este o încercare de evadare din realitate, o permanentă căutare a unui adăpost. Un ascunziș, care să îi ofere o scăpare de lumea în care trăiește. Revenind la această nouă critică, a limbajului, care devine esențială, întâmpinând actul de creație al unei noi poetici, reluăm
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
entuziaste să scadă, până la anihilare. Este momentul în care autoarea începe să se confrunte cu cenzura comunistă, cenzură de care încearcă să scape, prin crearea unei realități interioare, total diferită de cea exterioară, de data aceasta, în care fuga devine evadare, marcată de permanenta dorință de a se ascunde în ea însăși. Și cum poate mai bine să se ascundă, dacă nu prin cuvânt, prin poezie, prin confesiune, fenomen caracteristic, de altfel, întregii lirici moderne 39. Iată preeminența poeziei în fața vieții
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
trecerea către cea de-a doua etapă de creație, se observă o reluare a unor teme și motive poetice din primul volum, supuse fiind, însă, unui permanent dinamism raportat la înaintarea în vârste. Totodată, acest volum conține o formă de evadare spirituală prin intermediul "cuvântului mistificator și fatal"63, poeta maturizându-se vizibil, atât în planul scrisului, cât și în plan personal 64. Maturitatea face din eul poetic o "conștiință ordonatoare a sensurilor lumii, instaurând, în același timp, o limpede și strictă
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
lent, meditativ, el fiind vizibil chiar și prin fragmentarismul de la nivel textual, precum și prin numeroasele puncte de suspensie. Interiorul, obosit și săturat să lupte, nu mai deține suficient combustibil, pentru o nouă, eventuală, reînviere. Tăcerea devine, astfel, singura posibilitate de evadare, a omului, iar metafora, singura posibilitate de luptă a poetului. Frenezia participării senzoriale la lume se inversează, aici, într-un imposibil efort de desprindere (Legături), generând, paradoxal, și aparentul sentiment al înstrăinării de sine (Departe, Călătorie)90, "tonul e solemn
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
creează între sens și text. Dacă sensul deconstructivist există doar în text, în afara lui lipsind cu desăvârșire, atunci căderea ar fi o dărâmare a oricăror certitudini și instaurarea altora noi. Volumul Octombrie, Noiembrie, Decembrie, 1972, pare să regăsească o ultimă evadare, în iubire, care este, însă, o altă iubire, deconstrucție a celei originare: cea de sfârșit. Astfel încât, s-ar putea spune că acest volum este "o abordare metafizică panteistă a iubirii, în care erosul se intensifică cu sacralizarea prin moarte a
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]