4,693 matches
-
vreau să scriu, aici, câteva rânduri; despre celălalt, când voi putea reproduce magnifica fotografie. Așadar, o însemnare despre Alexandru Slătineanu, profesor de bacteriologie și întemeietor al unei importanțe școli de medicină din Iași și din România. Este greu să faci evocări despre oameni pe care nu i-ai văzut niciodată, dar care nu au devenit încă abstracțiuni postume. Din acest motiv am amintit frumoasa fotografie, pentru că acolo se vede, se simte, personajul interesant care a fost Slătineanu, tronând "boerește" într-un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
ducea la câte un bolnav; de obicei sensul este invers, dar doctorul Dobrescu a fost, cum se spune azi, un nonconformist. Firește, multe altele vor fi rămas neștiute pentru că dreapta nu știa ce face stânga. Ar trebui să închei aici evocarea omului superior și atât de simpatic, doctorul Dobrescu. M-am tot ascuns printre cuvinte, totuși, nu pot omite ceea ce îmi este mai greu de scris, anume că pe dânsul l-a făcut soarta să treacă, de două ori, prin cea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
a sistemului nervos și chiar a relațiilor sociale" ( G.W. Harris, Cambridge, 1969, un savant celebru). Deși în ultimele două decenii Gr.T. Popa și-a redobândit statutul istoric, o cronică a școlii ieșene de medicină nu poate fi concepută fără evocarea sa. În puține cuvinte, evitând repedea înclinare spre laude, încerc să delimitez reperele semnificative ale trecerii prin istoria științei și culturii a acestui foarte interesant om. Cuvântul-cheie care îi explică făptura, viața și opera este probabil "lumina" Metafora mi se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
eminesciană în versuri de o armonie corectă și abordează tema socială pe linia unui umanism sentimental. Ulterior - De demult... (1897), Pe-același drum (1900), Câteva clipe (1904), Luminișuri (1910) - poetul evoluează spre sămănătorism, cultivând pastelul rural și idila. Chiar dacă, uneori, evocarea poartă amprenta, sinceră, a nostalgiei după copilărie, motivul dorului de căsuța din sat, o anumită figurație (ciobănași, păstori, copile) și atitudini-clișeu (doinind, plângând, la râu, la horă), aerul de voie bună care învăluie tablourile țin de doctrina sămănătoristă. S. face
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289890_a_291219]
-
lor. Spre deosebire de peisajele estivale și autumnale, în peisajele de iarnă cromatica nu mai este difuză și învăluitoare, ci, dimpotrivă, are transparențe strălucitoare, sticloase, cu accente severe și dezolante uneori. Pitorescul iernilor lui Cămăruț, în atmosfera cărora plutește vagă nostalgia copilăriei, evocarea acelei vârste primare care persistă întreaga viață în noi, reține totuși în tușele sale amprenta asprimilor specifice anotimpului hibernal, cu aspecte dramatice adeseori sugerate de către un pâlc de copaci desfrunziți, cu crengi puține și sfârtecate, în poziții înclinate, asemenea unor
Claudiu Paradais by MIHAI CĂMĂRUŢ () [Corola-publishinghouse/Science/1681_a_2948]
-
Face parte din Confederația Scriitorilor din Israel și din Organizația Internațională a Ziariștilor. Interesul scriitoarei se îndreaptă spre proza memorialistică, în care creionează îndeosebi portrete de artiști, dar și spre proza de ficțiune. Nucleul magic (1986) este conceput ca o evocare a avangardei românești interbelice de sorginte evreiască. În centrul acesteia se află privirea cercetătoare a lui M., născută pe când tatăl său, M.H. Maxy, era la studii în Germania. Coeziunea familiei este aceea care motivează titlul cărții. În plus, familia Maxy
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288069_a_289398]
-
la încheierea pactului german cu Moscova, apoi de pogromul din Calea Văcărești. Mai multă pregnanță au chipurile de femei, tatăl fiind mai puțin izbutit ca personaj. Volumul următor, Punctele mele cardinale (1994), cuprinde atât versuri, proză și interviuri, cât și evocări ale unor personalități (Geo Bogza, Emil Cioran, Nina Cassian). Poezia orașelor extinde portretele spre un univers spiritual precum Parisul ori Bucureștiul, dar și Ramat Gan, spațiul israelian al prozatoarei. Povestirile schițează tipologii de activiști culturali ai anilor ‘60, aflați în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288069_a_289398]
-
mele cardinale, Tel Aviv, 1994; Bătrânul Ieri și nenăscutul Mâine, pref. Doina Uricariu, București, 1997. Traduceri: Sandu David, Nopți la paralela 32, Tel Aviv, 1978; ed. București, 1994, Dacă poezia mea..., postfață Dan Laurențiu, București, 1996. Repere bibliografice: Elena-Esther Tacciu, Evocări și portrete, „Viața noastră”, 1994, 3 iunie; Solo Har, Generația confruntărilor, București, 1997, 387-397; Cristofor, Țara Sfântă, I, 140-143; Aczél, Scriitori rom. Israel, 105-107. E.-E.T.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288069_a_289398]
-
importante pentru cunoașterea istoriei sociale, politice și culturale din Transilvania ultimelor două decenii ale secolului al XIX-lea și de la începutul secolului al XX-lea. Aici, B. se relevă însă și ca autor de beletristică propriu-zisă. Remarcabile sunt paginile de evocare a anilor copilăriei, cu un ton ușor nostalgic, cele despre detențiunea de la Vác surprinzând cu vervă, umor și nu rareori cu sarcasm atmosfera din închisoare, portretul colectiv al bucovinenilor, așa cum i-a cunoscut la Cernăuți, în anii de apariție a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285862_a_287191]
-
în 1968, și Memorii, editat în 1978, unde însemnările merg până în 1927. Valoarea amintirilor este în primul rând documentară, privind bogata biografie a autorului și implicit viața politică, apoi una literară, poate mai modestă, dar nu lipsită de importanță, prin evocarea peisajului literar și artistic al vremii, prin surprinderea unor momente și scene semnificative și, în chip deosebit, prin seria de portrete consacrate unor personalități ale sfârșitului de veac XIX și din primele trei decenii ale celui următor. Este reconstituită atmosfera
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289069_a_290398]
-
Elvira. Visul nemuririi în cugetarea eminesciană. În: Convorbiri literare, 144, iun. 2010, nr. 6, p. 19-23. SOROHAN, Elvira. Alice Botez și jurnalul irealității (I). În: Convorbiri literare, 145, iul. 2011, nr. 7, p. 23-27. SOROHAN, Elvira. Alice Botez. O insolită evocare a lui Cantemir (II). În: Convorbiri literare, 145, aug. 2011, nr. 8, p. 23-27. SOROHAN, Elvira. Alice Botez și romanul en miette (III). În: Convorbiri literare, 145, sept. 2011, nr. 9, p. 20-25. Alice Botez. Iarna fimbul. București: Editura pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
Alice Botez. Pădurea și trei zile. Varianta scenelor. București: Eminescu, 1970. SOROHAN, Elvira. Alice Botez și romanul simbolic (V). În: Convorbiri literare, 145, nov. 2011, nr. 11, p. 25-29. Alice Botez. Eclipsa. București: Cartea românească, 1979. SOROHAN, Elvira. Alice Botez. Evocarea istorico-legendară (VI). În: Convorbiri literare, 145, dec. 2011, nr. 12, p. 23-27. Alice Botez. Emisfera de dor. București: Eminescu, 1979. SOROHAN, Elvira. Au și minorii importanța lor. În: Convorbiri literare, 144, febr. 2011, nr. 2, p. 20-23. Lelia Nicolescu. Beldicenii
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
la un curs de literatură română veche, n-am rămas niciodată rigid încorsetată în datele epocilor revolute. Întotdeauna am făcut trimiteri, deschideri spre viitor, subliniind devenirea internă a fenomenului literar românesc. E.M.: Vă rog să îmi mai permiteți o mică evocare. Cursul de literatură veche îl făceam cu profesorul I.D. Lăudat, "șeful" d-voastră la începuturile carierei. Acesta era un om foarte generos și entuziast, dar destul de cantonat, ca să zicem așa, în ceea ce se cheamă o istorie factuală a literaturii. E.S.
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
cu voce tunătoare", pentru că "el și nu altcineva răspunde de enoriași", așa cum afirmă, "că de gâtul meu spânzură sufletele voastre". Fiind extrase textuale remodelate sonor prin rostire, aș observa că dintre epitetele asociate textului, în formulările nuanțate ale Autoarei "omul evocărilor lui Ureche trece fulgerător pe ecranul textului" "istorisirile de evenimente de pe tabla textului", "zeci de chipuri se desenează pe canavaua textului" de evidențiat mi s-ar părea, drept emblematică prin rezonanța fluid-denominativă, "unda textului". Pe această "undă" intră lectura Profesoarei
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
lectura critică a Poemei polone. Ea readuce în prim-plan silueta unui scriitor de structură meditativă asemănătoare cu a Autoarei. În simetrie cu "Întoarcere spre timpul vechi", din măr-turisita aspirație a Doamnei Profesoare, "Lunga trecere de vreme", estimată poematic prin evocarea pentru ochiul regal polonez a momentelor emblematice din depărtarea istoriei țării sale, acaparează și reflexivitatea lui Costin. Cu rezerva, exprimată de Autoare în ultimele rânduri, că evaziunea spre "vârsta de aur" e "o soluție poetică ce exprimă vocația contemplării, întârziind
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
asupra creatorului operei literare: Ipostaze... "Metoda psihocritică e cel mai operant instrument pentru desenarea chipului heliadesc" (p. 17); În textul acesta s-a întipărit pregnant o parte din figura spiritului heliadesc" (p. 51); "Heliade este omul timpului său; în orice evocare (...) răzbate imaginea sa în luptă cu prezentul" (p. 104); Acest chip interior al poetului nu suportă reale avataruri (p. 221); "Mureșanu, imagine fictivă a autorului întors spre sine" (p. 244); În realitatea secundă, concepută ca evocare, poetul pare să caute
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
timpului său; în orice evocare (...) răzbate imaginea sa în luptă cu prezentul" (p. 104); Acest chip interior al poetului nu suportă reale avataruri (p. 221); "Mureșanu, imagine fictivă a autorului întors spre sine" (p. 244); În realitatea secundă, concepută ca evocare, poetul pare să caute, în figurile mari ale istoriei, propria imagine" (p. 285). Introducere... "Dorința cronicarului e de a compune pentru posteritate o imagine "corectă" despre el însuși. (...) Conștiința lui de cronicar se reduce la a proiecta în scris propria
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
psihică pentru prea-plinul nemulțumirii, un mod de a arde suferința și de a educa îndrăzneala ripostei" (p. 118); Numai psihologic se explică acest refugiu al lui Heliade în lumea polifonică a simbolurilor biblice" (p. 143); În ethosul revoltei eminesciene, frenezia evocării dacice e un mijloc de defulare în imperiul imaginarului, un mod de a soluționa temporar criza spiritului retras defensiv într-o realitate proprie (p. 281); "Psihologic interpretând, "complexul de evadare" în istorie are la Eminescu un sens protector" (p. 285
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
desprind de foaie și vorbesc liber, înțelegând că examenul nu e o chestiune de supraviețuire: vreau să o impresionez pe doamna profesoară. Fie am reușit, fie e indulgentă, pentru că îmi acordă nota 10. Subliniez că nu mă aflu sub efectul evocării idilice a perioadei studenției. Anul I, cursul de Literatura română veche, amfiteatru III 11. Pare că spiritul oratoric atenian a reînviat în sala de curs: doamna profesoara vorbește liber, în timp ce caută cu privirea în sală, întreținând o tensiune emoțională, ca
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
de sine": Se disecară cu amănunțime morții, se făcură numeroase vivisecții pe voluntari, se sacrificară sute de mii de indivizi pe altarul binelui obștesc, despicîndu-se astfel inimile lor, care fură cusute la loc". Așadar, nici cea mai vagă slăbiciune spre evocarea detaliilor meseriei, aspect pentru care unul din celebrii scriitori-chirurgi, Rabelais, și el autor ce practică parodia și satira (există, deci, și alte rațiuni pentru comparație), a manifestat, lingvistic, în Gargantua și Pantagruel, o recunoscută voluptate. Pentru susținerea afirmației respective, apelăm
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
proze istorice într-o clasă aparte"42 (p. 29). Aceste cronici reprezintă, de altfel, punctul de plecare al închegărilor prozei artistice din secolul al XIX-lea românesc: "Cronicarul fură pietre din ruinele istoriei, romanticul, oricare ar fi el, își fondează evocarea la un alt nivel de creativitate, cu pietre furate din ruinele cronicilor. Este acesta un raport de intertextualitate și, în același timp, o soluție de continuitate, de supraviețuire a tradiției prin înnoire, fenomen al devenirii literare de care se ocupă
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
considerații banale, extrem de comune, se cer totuși făcute pentru că trebuie reamintit faptul că esențială este căutarea autorului, efortul lui conștient (sau nu, vom vedea ceva mai jos) de a se exprima artistic oarecum în afara limbii contemporane lui. Obținerea efectului de evocare istorică înseamnă, deci, o expresie artistică distorsionantă într-un efort creator de tip special. Dintre scriitorii epocii, în primul rând C. Negruzzi, Al. Odobescu, B. P. Hasdeu, Ioan Rusu, apoi V. A. Urechia, Ion Pop-Florantin și Gh. Asachi prelucrează conștient
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
A. Urechia, Ion Pop-Florantin și Gh. Asachi prelucrează conștient documentul vechi și din punctul de vedere al limbii 47. Alți câțiva se apropie de limba textelor vechi mai mult instinctiv, prin natura talentului lor: N. Gane, Vladimir Macedonski. La aceștia, evocarea istorică se suprapune (din punctul de vedere al utilizării arhaismului și a termenului învechit) cu amintirea duioasă a "zăpezilor de altă dată". Între ei și Mihail Sadoveanu, mai târziu, există similitudini de temperament artistic, ceea ce confirmă autenticitatea variantei stilistice căreia
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
cu o singură excepție, sunt printre cei mai slabi realizatori ai genului: Ștefan Andronic, Alexandru Pelimon, Ion Dumitrescu Movileanu, Grigore Bossueceanu, Atanasie Marian Marienescu, Constanța Dunca-Schiau, Iulian Grozescu și Ion Veniamin Adrian. La un singur scriitor, retorismul contribuie veridic la evocarea secolelor anterioare: personalitatea artistică, genial paroxistică a lui Bogdan Petriceicu Hasdeu, realizează în Ursita, proză istorică a secolului care pune problema unei prestigioase comparații calitative cu Alexandru Lăpușneanul. Extrem de semnificativ este faptul că retorismul Ursitei se suprapune cu o măiastră
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
utilizat, adeseori sub forma calcului; apar, pe alocuri, latinisme și grecisme ieșite din uz, cu certă funcție de caracterizare a epocii. Cele două romane istorice ale sale formează în literatura artistică a epocii o notă singulară, în sensul că autorul reușește evocarea altfel decât majoritatea prozatorilor, care se îndreaptă (conform programului manifest al "Daciei literare") spre textul vechi și limba populară. Neologismul va căpăta, astfel, o valoare informativă generală, ca element al stilului științific (în comentarii explicative), sau valoare de caracterizare, atunci când
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]