3,552 matches
-
am sărit și mi-am luat singură, după care i-am răspuns: Fetele de aici nu își iau singure mere, nu? Așa e, mi-a spus zâmbind. Nu îmi arăți casa ta? Ba da, mi-a răspuns cu o ușoară ezitare. Am pornit călare și am trecut numeroase dealuri când am ajuns în fața unui castel enorm. Tu ești prinț? Da. Îmi pare rău că nu ți-am spus mai devreme, dar păreai o tânără atât de interesantă încât nu vroiam să
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
moartă. Oftaturile și sforăiturile muzicanților adormiți au întrerupt-o. - Oameni buni, a zis ea despre ei, cu tandrețe. Nu cerem nimic unii de la alții. Dar tu, a zis Werenro, cum ai ajuns să vorbești pe limba marelui fluviu? Fără nici o ezitare, i-am povestit tot. Mi-am dat capul pe spate, am închis ochii și am vorbit despre viața mea. În toți acei ani, nu spusesem niciodată atât de multe și atât de mult timp și totuși cuvintele îmi ieșeau fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
-ne, vezi ce vrea străinul. M-am dus fără să stau pe gânduri. Ochii îi erau mai triști, dar în rest era neschimbat. Am stat un moment în fața lui, până când Benia și-a întins mâna dreaptă spre mine. Fără nici o ezitare, mi-am pus mâna stângă în a lui. Mi-am întins mâna dreaptă și el mi-a luat-o cu mâna lui stângă. Am stat așa, mână în mână și zâmbind ca niște proști fără să vorbim, până când Meryt n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
chiar ei! Treizeci de secunde mai tîrziu, Lucas Închidea telefonul năuc, sensibil la privirea imploratoare a Mariei care se agăța de el. - SÎngele... este cel al lui Yves Pérec, asta e? Întrebă ea cu voce abia auzită. După o scurtă ezitare, Lucas făcu semn din cap că așa era. - Da. Dar asta nu e tot, Marie, adăugă el cu blîndețe. Au descoperit și urme mai vechi. Urme de sînge. Cel al lui Gildas Kermeur. M-am alăturat grosului localnicilor de pe insulă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
cu Ryan, el se uita cum se apropie Lands’en și Își spunea că acum, În afară de membrii familie Kersaint, de Pierric și de Yvonne care erau În stare critică, doar Jeanne Kermeur mai rămăsese ca posibil martor al naufragiului. Remarcase ezitarea pe care o arătase Yvonne Înainte de a o scoate pe Jeanne din cauză. Trebuia ca Marie să aibă suficientă Încredere În el ca să admită să-l lase s-o interogheze din nou pe mama ei. O căută din ochi, văzu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
inima gata să-i sară din piept, cu ochii strălucind de lacrimi Încă stăvilite. - Nu pleca, murmură ea. El Își apropie degetul de butonul de comandă al liftului fără să-și ia ochii de la ea. - Vino cu mine. Acum. Imediat. Ezitarea fu scurtă - un clipit din gene -, dar suficientă. Lucas zîmbi amar. - Eu știu ce vreau, Marie. E rîndul tău să știi ce vrei, spuse el apăsînd pe buton. Ușile ascensorului se Închiseră Încet În urma lui. Își Înghiți lacrimile, se Întoarse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
pasărea era moartă. Micul trup alb, deja răcit, zăcea pe-o parte, pe așternutul de pietriș fin. La cină mâncă o conservă de pește cumpărată de la Monoprix Gourmet și bău un pahar de vin Valdepeñas mediocru. După o clipă de ezitare, vârî cadavrul păsării Într-o pungă din plastic În care, ca lest, mai puse o sticlă de bere și aruncă totul la toboganul de gunoi. Ce altceva să facă? Să-i cânte veșnica pomenire? Nu știuse niciodată unde ducea acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
trezit decât pe la vreo zece noaptea. Ciudat, Annick nu m-a lăsat să-i scot chiloții. N-o mai făcuse niciodată, mi-a spus; la drept vorbind, nu făcuse niciodată nimic cu un băiat. În schimb, m-a masturbat fără ezitare, cu mult zel; Îmi amintesc că surâdea. Pe urmă mi-am apropiat sexul de gura ei; l-a supt de câteva ori, nu prea i-a plăcut. N-am insistat, m-am urcat călare pe ea. Când mi-am vârât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
de altruism era reprezentată de dragostea maternă, sau de un instinct de ocrotire, În fine, de ceva care pe nesimțite și treptat ducea la dragostea maternă. Femela de calmar, o vietate patetică de douăzeci de centimetri lungime, Îl ataca fără ezitare pe scafandrul care se apropia de ouăle ei. Treizeci de ani mai târziu, Michel ajungea din nou la aceeași concluzie: neîndoielnic, femeile sunt mai bune decât bărbații. Sunt mai afectuoase, mai iubitoare, mai miloase și mai blânde; mai puțin Înclinate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
minte, apoi fu Înlocuit de o imagine mai brutală. „M-au golit, Își zise ea; m-au golit ca pe o găină.” Ieși din spital după o săptămână. Michel Îi scrisese lui Walcott anunțându-l că va Întârzia; după câteva ezitări, acceptă să stea la părinții ei, În fosta cameră a fratelui. Annabelle Își dădu seama că Michel și maică-sa simpatizaseră În perioada internării ei În spital. Fratele cel mare, și el, trecea mai des pe-acasă de când venise Michel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
mută la paharul meu de vin. — Bună, zice într-un final. Ești noua bucătăreasă, specialista în cordon bleu ? — Ăă... da ! Categoric ! Îmi netezesc uniforma. Sunt Samantha, noua menajeră. Bună. — Eu sunt Nathaniel. Îmi întinde mâna și, după un moment de ezitare, i-o întind și eu pe a mea. Are pielea atât de tare și de aspră că parcă ar fi o coajă de copac. Eu mă ocup de grădina familiei Geiger. Cu mine trebuie să vorbești când ai nevoie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
timpurie. Citesc nota de cincizeci de cuvinte de nu știu câte ori, încercând să aflu vreun indiciu, cât de mic. De ce s-ar pensiona Arnold mai devreme ? E bolnav ? Caut și alte articole, dar e singurul care există. După o clipă de ezitare, revin la căsuța de căutare și - spunându-mi întruna că n-ar trebui să fac asta - scriu „Samantha Sweeting”. Imediat, un miliard de povești despre mine apar din nou pe ecran. De data asta însă nu mai sunt chiar așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
interpreta informații. Pe urmă a predat la „London School of Economics”. Mai târziu a devenit profesor la Oxford și Își Împărțea timpul Între Anglia și America. Era autorul unui mare număr de cărți erudite. Scria zilnic, copios, excesiv și fără ezitări, cu cerneala lui verde. „Intelectualii” erau subiectul lui principal, iar În stil era johnsonian. Uneori, Îți amintea de Edmund Burke, dar În cea mai mare parte auzeai tonul lui Samuel Johnson. Nu văd nimic greșit În asta. Provocarea pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
privire cu DOAMNA CU VOAL.): De vreun ceas. DOAMNA CU VOAL (Cu întârziere de o secundă.): De vreun ceas. BĂRBATUL CU ZIARUL: Aha. (Scoate din buzunarul de la haină un ziar, pe jumătate ud.) Și, nimic? BĂTRÎNUL CU BASTON (După o ezitare.): Nimic. BĂRBATUL CU ZIARUL (Abandonând ziarul ud pe scaunul de alături.): Poftim! Să mai cumperi ziare. (Pauză. BĂRBATUL CU ZIARUL pare să-l descopere în sfârșit pe BĂRBATUL CU VIOLONCELUL. Ascultă câteva zeci de secunde, se ridică, se apropie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
resturi patetice ale unor cămăși de noapte din colecția Schiaparelli. Femeile din poză în schimb erau la fel de frumoase ca niște pălămide înfășurate în pânză de saltea. Și apoi, tocmai când să mă apuc să citesc povestea spânzurării, am început, cu ezitări și îndoieli, să recunosc clădirea dărâmată din fundal. În spatele călăului, semănând cu o gură știrbă, se afla tot ce mai rămăsese din casa lui Werner Noth, din casa unde Helga mea fusese educată ca o bună cetățeancă germană, din casa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
m-am mai ales. La Podul de flori plănuisem să merg cu maestrul Burtăncureanu, prozatorul nostru. Ați auzit de el, desigur, l-ați citit poate, că le dă gratis romanele lui la Bibliotecă. Dar am avut așa, amândoi, ca o ezitare și ne-am spus să mai așteptăm, să vedem ce și cum. Și ați văzut ce-a ieșit acuma.“ Celălalt clătină abătut capul. „Am văzut. La Albița, mai să se rupă podul, așa îmbulzeală a fost. Totuși, eu unul m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
bat neplăcut în pleoape și se transformă într-un văl sângeriu tras peste ochi. În asemenea clipe știu că ele știu că sunt treaz. Zgomotul încuietorii e prea mare. Poate că tăcerea de câteva clipe ce se lasă apoi, reprezentând ezitarea între a descuia ușa singure sau a mă chema pe mine, le convinge că e mai bine să continue singure. Eu oricum nu mă pricep la nimic. Era ora două și terminasem de așezat pe balcon mai multe pungi umplute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
de părere Elena, și asta nu neapărat din cauza exuberanței lor erotice; dar era o nepotrivire flagrantă de caracter și stil, o supărare pentru ochi și minte. Și, ca mai înainte, vorbele ei fură întâmpinate de Ioana cu entuziasm, aprobate fără ezitare. Trecuseră, iată, aproape trei luni de zile de când se cunoșteau și cele două fete nu avuseseră nici o părere divergentă. Se înțelegeau de minune, toate mergeau strună, însă asta nu le-a împiedicat să se certe groaznic în noaptea de 31
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
o zgâlțâia în joacă. Au! zise Tabitha, care începu să chicotească. Ai grijă, că mă sugrumi! Aceasta a fost ultima picătură. Violet, care-și înăbuși un hohot de plâns, se răsuci și se repezi către ușă. După un moment de ezitare, Sophie se duse după ea. — V-ați cam întrecut cu gluma, zise Hugo cu reproș către Marie și Tabitha. — Ce naiba se întâmplă aici? Îmi luă ceva timp până să-mi dau seama că era vocea lui MM. Stătea în mijlocul încăperii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
elemente ferme și certe ar fi suficiente ca să începem să descâlcim ițele. Dar până le obțineam, nu făceam decât să alunecăm de colo-colo, incapabili să găsim un punct solid de sprijin în cele ce se petreceau. Într-un fel, înțelegeam ezitările lui Violet în privința mersului la poliție, dacă motivul pe care-l invocase era real. Mă lua durerea de cap numai la gândul că trebuie să explic cu lux de amănunte antihistaminicele din cafeaua lui Violet, sabotarea cablului Tabithei, ca să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
rău când l-a îngropat. Dimpotrivă; îl cuprinse o ciudată senzație de plăcere, când a înțeles că tocmai și-a permis un lux pe care nici un alt om pe lumea asta nu și-l putea îngădui: să azvârle fără nici o ezitare, fără măcar să clipească, un diamant de aproape zece carate. Umbla pe jumătate dezbrăcat și cu picioarele goale; erau nopți când îi era frig și multe zile - în timpul marilor ploi - când simțea că nu mai avea mult și murea de foame
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
dar nimeni n-a auzit sau văzut nimic suspect. Același lucru e valabil și pentru oamenii din case. Anticipă următoarea Întrebare a lui Brunetti. — Și Puccetti a spus același lucru, domnule. — Unde-i Rossi? Fără cea mai mică urmă de ezitare, Luciani răspunse: — A plecat să bea o cafea, domnule. Ar trebui să se Întoarcă În câteva minute, dacă vreți să discutați cu el. — Dar scafandri? — Au stat sub apă mai bine o oră. Dar n-au adus la suprafață nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
făcut autopsii. Scutură din cap de câteva ori În vreme ce-și continuară mersul. El văzu pe jumătate gestul de la Înălțimea lui. Și numai pentru a termina cu formalitățile, o Întrebă: — Bărbatul e sergentul Foster? — Da, este, răspunse ea fără ezitare, dar el simți că femeia se străduia să-și păstreze vocea calmă și egală. Până și mersul ei era mai rigid decât fusese când veniseră, de parcă Își lăsase uniforma să preia controlul și să-i Îndrume mișcările. Când trecură prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
să le investigheze. — Altceva? — Trebuia să meargă la ambasadele pe care le slujea spitalul nostru. În Egipt, Polonia, Iugoslavia, și să inspecteze bucătăriile, să se asigure că sunt curate. — Așadar, călătorea mult? — Destul de mult, da. Îi plăcea meseria sa? Fără ezitare și cu mare apăsare, ea spuse: Da, Îi plăcea. O considera foarte importantă. Iar dumneavoastră erați superiorul lui? Zâmbetul ei era foarte mic. Ați putea spune asta, presupun. Eu sunt de fapt medic pediatru; mi-au dat slujba În sănătate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
Nu din partea noastră. Americanii nu vor, desigur, să ne dea dosarul pe care-l au ei despre el. Asta, se grăbi el adauge, dacă eu un dosar despre el. — De ce nu? — E-o poveste lungă, zise Ambrogiani cu o ușoară ezitare care făcea clar faptul că voia să fie tras de limbă. Mereu dispus să facă pe plac, Brunetti Întrebă: — De ce? Ambrogiani Își schimbă poziția În scaun, trupul său fiind evident prea mare pentru el. Arătă cu degetul spre dosar, sorbi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]