1,984 matches
-
lor. Or, același Gavrilici, când o întâlnea pe bunica, se oprea și, încercând să-și aspire răsuflarea duhnind a vodcă, rostea cu un vizibil respect: - Bună ziua, Charlota Norbertovna! Da, era singurul, din curtea aceea, care o chema pe numele ei franțuzesc, ușor rusificat, e drept. Ba mai mult, ținuse minte, nu se mai știa nici de când, nici cum, prenumele tatălui Charlottei și alcătuia numele acela exotic - „Norbertovna” -, culmea politeței și a curtoaziei în gura lui. Ochii lui tulburi se luminau, trupul
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
Marcel Proust, „apropo, era văzut jucând tenis la Neuilly, pe Bulevardul Bineau”, ni-l imaginam pe acel dandy cu ochi mari, languroși (bunica ne arătase fotografia lui) printre izbe! Realitatea rusă se întrezărea adesea sub patina delicată a vocabulelor noastre franțuzești. Președintele Republicii nu scăpa de ceva stalinist în portretul pe care i-l schița imaginația noastră. Neuilly se popula cu colhoznici. Iar Parisul care ieșea încet din apă purta în el o emoție foarte rusească - răgazul trecător de după încă un
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
întuneric, apoi, într-un singur glas, am exclamat: - Dar Nicolae? Dar Țarul? El știa despre ce era vorba în cântec? Franța-Atlantida se înfățișa ca o gamă sonoră, colorată, înmiresmată. În funcție de călăuzele noastre, descopeream diferitele tonuri care alcătuiau acea misterioasă esență franțuzească. Palatul Élysée apărea în strălucirea lustrelor și a oglinzilor sale. Opera ne uluia cu goliciunea umerilor femeilor, ne îmbăta cu parfumul răspândit de splendidele coafuri. Notre-Dame a însemnat pentru noi o senzație de piatră rece sub un cer învolburat. Da
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
însemnat pentru noi o senzație de piatră rece sub un cer învolburat. Da, aproape că pipăiam zidurile acelea zgrunțuroase, poroase - o stâncă uriașă, modelată, parcă, de o ingenioasă eroziune a veacurilor... Aceste fațete sensibile trasau contururile încă vagi ale universului franțuzesc. Continentul ivit din apă se umplea de lucruri și de ființe. Împărăteasa îngenunchea pe un enigmatic „prie-Dieu” care nu evoca pentru noi nici o realitate cunoscută. „Este un fel de scaun cu picioarele tăiate”, explica Charlotte, și imaginea mobilei mutilate ne
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
plămânii cu un suflu îmbătător și puțin nebunesc... Mai târziu, aveam să ne dăm seama cât de greoaie și de pompoasă era declarația. Dar pe atunci, emfaza-i de circumstanță nu ne împiedica să descoperim în strofele ei acel „ceva franțuzesc” care rămânea pe moment fără nume. Spiritul francez? Politețea franceză? Încă nu știam să o spunem. Între timp, poetul s-a întors spre Sena și a întins mâna arătând spre malul opus Domul Invalizilor. Discursul său rimat ajungea la un
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
vechi de trei secole și jumătate? Fără să mai vorbim de tătari... Și de ce amintirea cumplitei catastrofe din 1812 nu a pătat reputația francezilor în mințile rusești? Poate tocmai din cauza eleganței verbale a acelui «Turnir fără de ură»”! Dar acel „ceva franțuzesc” s-a dovedit a fi îndeosebi prezența feminină. Alexandra era acolo, concentrând asupra persoanei sale o atenție discretă, salutată în fiecare discurs, mai puțin grandilocvent decât soțul ei, dar cu atât mai curtenitor. Ba chiar și între zidurile Academiei Franceze
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
asupra paginilor deschise. Curios, literele au început să tremure, să dispară - ca în noaptea din tren în care visase strada pariziană unde locuia unchiul ei. De data aceasta nu mai era vorba de vis, ci de lacrimi. Era o carte franțuzească. Bătrâna cu broboadă neagră a intrat și nu a părut să se mire văzând tânăra aceea subțiratică sculându-se de pe lavița ei. Crengile uscate pe care le ducea sub braț lăsau să cadă pe dușumea dâre lungi de zăpadă. Chipul
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
băncuță lipită de peretele izbei, cu capul sprijinit de lemnul neted al bârnelor. Ochii îi erau închiși. Probabil că adormise și murise în somn. O adiere ușoară, venind din taiga, ridica paginile cărții deschise de pe genunchii ei. Era același volumaș franțuzesc cu cotorul aurit. S-au căsătorit în primăvara anului următor. El era originar dintr-un sat de pe malul Mării Albe, aflat la zeci de mii de kilometri de orașul siberian în care îl adusese războiul civil. Charlotte a remarcat repede
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
printr-un minut de reculegere. Toată lumea s-a ridicat în picioare. La trei luni după nuntă, a fost numit la celălat capăt al imperiului, la Buhara. Charlotte voia cu orice preț să ducă și cufărul mare, plin cu ziare vechi, franțuzești. Soțul ei nu avea nimic împotyrivă, dar, în tren, ascunzându-și cu greu stinghereala aceea îndărătnică, i-a dat de înțeles că, de acum înainte, un hotar mai greu de trecut decât orice fel de munți se ridica între viața
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
ei nu avea nimic împotyrivă, dar, în tren, ascunzându-și cu greu stinghereala aceea îndărătnică, i-a dat de înțeles că, de acum înainte, un hotar mai greu de trecut decât orice fel de munți se ridica între viața ei franțuzească și viața lor. Căuta cuvintele care să spună ceea ce în curând avea să pară atât de firesc: cortina de fier. 6 Cămilele în viscol, gerurile care înghețau seva copacilor și făceau să le plesnească trunchiurile, mâinile înțepenite de frig ale
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
un mod misterios și foarte intim, istoria familiei noastre. Am remarcat și că nu o povesteau niciodată când fiul Charlottei, unchiul Serghei, se afla printre musafiri. De fapt, dacă pândeam confidențele acelea nocturne, era mai ales pentru a explora trecutul franțuzesc al bunicii. Latura rusească a vieții ei mă interesa mai puțin. Eram asemenea unui cercetător care, examinând un meteorit, este atras, mai presus de orice, de mici cristale strălucitoare încastrate în suprafața lui bazaltică. Și, așa cum visezi la o călătorie
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
nici o bunică rusoaică nu s-ar fi hazardat într-o astfel de discuție cu nepotul ei. Presimțeam în libertatea aceea de expresie o concepție insolită despre trup, despre dragoste, despre relațiile dintre un bărbat și o femeie - o misterioasă „privire franțuzească”. Dimineața, am plecat în stepă ca să visez singur la nemaipomenita schimbare adusă în viața mea de moartea Președintelui. Spre marea mea surpriză, revăzută în rusește, scena aceea nu mai era bună de spus. Ba chiar era imposibil de spus! Cenzurată
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
care erau în stare să distingă toate aceste nuanțe. Era vorba tot de constructorii de baricade! Și amintindu-ne de etichetele câtorva sticle expuse pe rafturile de la Fulg de nea, ne dădeam acum, în sfârșit, seama că erau doar nume franțuzești: Șampanskoe, Coniac, Silvaner, Aligoté, Muscat, Cahors... Da, îndeosebi contradicția aceasta ne lăsa perplecși: anarhiștii aceia știuseră să elaboreze un sistem de băuturi atât de coerent și de complex! Și, în plus, toate acele nenumărate vinuri alcătuiau, după spusele Charlottei, combinații
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
era atât de fericită plimbarea prin orașul matinal... Charlotte s-a trezit din somn păstrând încă în mișcarea buzelor ultimele cuvinte rostite acolo. Și când a înțeles cât de neverosimil era visul ei - ea și cu Fiodor în orașul acela franțuzesc, într-o dimineață luminoasă de toamnă -, când a simțit irealitatea absolută a acelei plimbări atât de simple, totuși, a scos din buzunar un petec de hârtie și a recitit a suta oară vestea morții, înscrisă cu litere cețoase, și numele
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
febrilă de a juca, înainte de vreme, toate scenariile societății adulte. Rari sunt cei care, la treisprezece sau paisprezece ani, știu să reziste mecanismelor rolurilor impuse celor singuratici, celor contemplativi, cu toată cruzimea și intoleranța copiilor de deunăzi. Datorită căutării mele franțuzești am putut să-mi mențin singurătatea atentă de adolescent. Societatea în miniatură a colegilor mei manifesta față de mine când o condescendență distrată (eu eram un „mucos”, nu fumam și nu spuneam povești deocheate în care organele genitale, bărbătești și femeiești
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
presus de orice cu anecdote, îi povesteam una strâns legată de pasiunea lui și de escala noastră în carcasa unei bărci vechi. Pe o mare de pe vremuri, plină de primejdii, un vas de război englezesc se încrucișează cu o navă franțuzească și, înainte de a se lansa într-o bătălie crâncenă, căpitanul englez se adresează dușmanilor săi dintotdeauna, făcându-și palmele pâlnie: „Voi, francezii, vă bateți pentru bani. Iar noi, supușii reginei, ne batem pentru onoare!” Atunci, de pe nava franceză, se aude
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
avuția agonisită asigurându-i un orizont minunat, schimbându-i concepția despre lucruri - până și felul în care umblă, respiră, vorbește cu femeile. Avuția îi sporește necontenit, dar schimbarea profundă întârzie să apară. La fel era și cu mulțimea cunoștințelor mele franțuzești. Nu că aș fi vrut să trag niscaiva foloase din ele. Interesul pe care îl arăta istorisirilor mele colegul meu, chiulangiul, mă copleșea deja întru totul. Speram mai degrabă un declic misterios, asemănător cu al resortului dintr-o cutie muzicală
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
îmbătat de sarabanda lor colorată. Curios, în loc să mă bucur de semnul evident al maturizării mele, în seara aceea mi-a părut foarte rău după încrederea mea naivă de altădată. Căci noile mele cunoștințe, contrar așteptărilor, păreau să-mi întunece imaginile franțuzești. De îndată ce voiam să mă întorc în Atlantida copilăriei noastre, intervenea o voce savantă: vedeam paginile cărților, datele cu litere groase. Iar vocea începea să comenteze, să compare, să citeze. Mă simțeam atins de o stranie orbire... La un moment dat
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
îmi era încă necunoscut, dezvăluit de Charlotte cu bucuria timidă a unei prințese ruinate care găsește, pe neașteptate, în căptușeala roasă a săculețului său o monedă străvezie din aur. Într-o zi cu ploaie torențială, răsturnând teancurile de ziare vechi franțuzești îngrămădite în cufăr, am dat de o pagină care provenea probabil dintr-o revistă ilustrată de la începutul secolului. Era o reproducere, colorată vag în maro și cenușiu, a unui tablou care fusese pictat cu realismul foarte minuțios care atrage prin
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
cea care mi-a deschis ușa. Venise de la Saranza chiar în dimineața aceea. Deci, toți știau! Iar eu rămâneam „copilul căruia, deocamdată, nu i se spune nimic”. Și copilul, neștiind nimic, continua să umble încoace și-ncolo la intersecția lui „franțuzească”, imaginându-se adult, liber, misterios. Dezmeticirea a fost primul sentiment provocat de moartea mamei. A fost urmat de rușine: mama murea, iar eu, într-o mulțumire egoistă, mă bucuram de libertatea mea, reconstituind toamna pariziană sub ferestrele muzeului ateismului. În timpul
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
treburile casei, primind vizitatorii, instalând rudele venite din alte orașe. Sobrietatea ei le displăcea profund oamenilor... „Poți să vii la mine când vrei”, mi-a spus ea la plecare. Am ridicat capul, revăzând Saranza, balconul, cufărul înțesat cu ziare vechi franțuzești. Din nou mi-a fost rușine: în timp ce noi ne spuneam povești, viața continua cu adevăratele ei iubiri și cu adevăratele ei dureri, mama lucra, deja bolnavă, suferea fără să mărturisească nimănui, se știa condamnată, fără să se trădeze prin vreun
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
descriam „dragostea à la française”, dar, de fapt, prea puțin diferită de poveștile vesele, adesea fără perdea, pe care ni le spuneam în timpul recreațiilor, trăgând din țigările noastre grăbite. Am remarcat destul de repede că trebuia să-mi dreg poveștile mele franțuzești după gustul interlocutorilor mei. Aceeași istorisire își schimba tonul dacă o povesteam „proletarilor”, „tehnocraților” sau „intelectualilor”. Mândru de talentul meu de povestitor, variam genurile, adaptam nivelurile de stil, alegeam cuvintele. Astfel, pentru a plăcea celor dintâi, zăboveam îndelung asupra îmbrățișărilor
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
jonglau cu cuvintele... Singura persoană care nu a apreciat schimbarea mea a fost Pașka, chiulangiul pe care îl însoțeam altădată la pescuit. Din când în când, se apropia de grupul nostru, ne asculta și, când începeam să-mi depăn poveștile franțuzești, mă fixa cu un aer neîncrezător. Într-o zi, îmbulzeala din jurul meu a fost mai mare ca de obicei. Probabil că istorisirea mea îi interesa în mod deosebit. Am vorbit (rezumând romanul bietului Spivalski, acuzat de toate păcatele capitale și
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
păreau să nu remarce paradoxurile acelea sfâșietoare. Continuau să trăiască. Liniștit. În strigătul meu, voiam să revărs asupra Charlottei aceste imagini. Așteptam de la ea un răspuns. Voiam ca ea să se explice, să se justifice. Căci ea îmi transmisese sensibilitatea franțuzească - a sa-, condamnându-mă să trăiesc dureros între două lumi. Aveam să-i vorbesc despre tatăl meu, cu „gaura” din țeasta lui, micul crater în care-i pulsa viața. Și despre mama, de la care moșteniserăm teama de sunatul neașteptat la
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
copil, cu vinișoare albăstrui, și crupa ridicată în toată forța ei bestială, și femeia care își zgârie lacul de pe unghii în timp ce îi este posedată partea de jos a trupului, și poșetuța de pe Pont-Neuf, și „Verdun”-ul, și tot acel talmeș-balmeș franțuzesc, care îmi otrăvește tinerețea! În gara din Saranza am rămas un moment pe peron. Din obișnuință, căutam silueta Charlottei. Apoi, cu o mânie zeflemitoare, mi-am spus că sunt un prost. De data aceasta nu mă aștepta nimeni. Bunica nici
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]