12,418 matches
-
doar cinci: Lord Byron, poetul. Percy Bysshe Shelley și Mary Godwin, iubita lui. Claire Claremont, soră vitregă cu Mary, pe care Byron o lăsase gravidă. Și John Polidori, doctorul lui Byron. O ascultăm așezați în jurul șemineului electric din fumoarul de la galeria a doua. Fumoarul gotic. Stăm drepți în scaunele de strană acoperite cu piele galbenă sau pe sofalele brodate ori pe divanele de ibovnici tapisate, pe care le-am târât de cine știe unde, picioarele lor ascuțite lăsând urme zburlite în covoarele îmbâcsite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
6 — Să începem cu sfârșitul spunea domnul Whittier. Spunea: Să începem cu ceva care dă în vileag povestea. Cu sensul vieții. Cu o teorie unificată a câmpurilor. Cu marele motiv pentru care se întâmplă ce se întâmplă. Eram cu toții în galeria celor O mie și una de nopți, așezați turcește pe perne și pernuțe de mătase pătate de mucegai. Sau pe scaune și canapele duhnind a haine murdare când te așezi și iese aerul din ele. Acolo, sub cupola înaltă, răsunând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
strecoare în hol ca să înjunghie toate pungile argintii care conțineau vreo urmă de coriandru, Baroneasa Degerătură s-a asigurat că Agentul Ciripel plecase. Fiecare dintre noi a distrus doar felurile de mâncare pe care le ura. Stăteam așezați turcește în galeria celor O mie și una de nopți, printre coloanele de ipsos sculptate în forma unor elefanți cabrați, ridicați ca să sprijine tavanul cu picioarele dinainte, și domnul Whittier, ronțăind din pumn alte bețișoare sau pietricele uscate, spunea: — În adâncul sufletelor, suntem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
o scenă la care se râde în hohote. Apusul e atunci când domnul Whittier se uită la ceas și spune noapte bună. Apoi urcă până în cabina de proiecție și întrerupe circuitele, stinge luminile în hol, în foaieruri, în saloane, apoi în galerii și în sălile de primire. Întunericul ne mână înspre amfiteatrul principal. Amurgul acesta trece din încăpere în încăpere până când singurele lumini rămân cele ale cabinelor din culise. Unde dormim cu toții. Fiecare cameră are un pat, o baie, un duș și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
mătreață. Pe scenă, în locul luminii unui reflector, o secvență de film: un set de diapozitive, portrete și scene alegorice, naturi moarte și peisaje. Toate operele astea străvechi îi folosesc fața, pieptul, picioarele lui în șosete și sandale drept perete de galerie. Ducele Vandalilor spune: — Nimeni nu-i zice lui Mozart curvă corporatistă fiindcă a lucrat pentru Arhiepiscopul din Salzburg. Și fiindcă după aia a scris Flautul fermecat, și Eine kleine Nachtmusik, plătit cu bani din industria mătăsii, proveniți din afacerile babane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
paznicii de la Muzeul de Artă Modernă, judecătorul a redus în final capul de acuzare la „murdărire a domeniului public”. După Muzeul Getty din Los Angeles, judecătorul a numit ceea ce făcea Terry Fletcher „graffiti”. La Getty sau la Frick sau la Galeria Națională, infracțiunea lui Terry a fost aceeași. Doar că oamenii nu reușeau să cadă de acord cum s-o numească. Nici unul dintre judecătorii de mai sus nu trebuie confundat cu onorabilul Lester G. Myers de la Judecătoria Los Angeles, el însuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
un tip de treabă. Criticul de artă despre care va fi vorba nu e Tannity Brewster, scriitor și cunoscător în amănunt al scenei culturale. Și relaxați-vă, nu va fi în nici un caz vorba despre Dennis Bradshaw, faimosul proprietar al Galeriei Pell/Mell, un loc unde, din întâmplare, unii o sfârșesc împușcați pe la spate. Din când în când. Nu, orice asemănare a personajelor cu persoane reale, în viață sau decedate, e pur accidentală. Ce se întâmplă aici e o născocire. Nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
majoritatea lucrărilor avea să sfârșească în toaletele muzeelor. Era singurul loc fără paznic sau camere de securitate. În orele mai puțin aglomerate, ar putea chiar să intre în toaleta femeilor și să agațe o lucrare. Nu toți turiștii vizitează toate galeriile dintr-un muzeu, dar toți se duc la toaletă. Părea să nici nu conteze cum arăta pictura. Ceea ce o făcea artă, o capodoperă, părea să depindă de locul în care e atârnată... de cât de bogată e rama... și lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
cele mai bune picturi ale sale, îi spuse Terry, se aflau încă sub cheie la tribunal, ca probe în procesele care urmau. Dar criticul a spus că n-avea importanță. În ziua următoare a venit însoțit de un patron de galerie și de o colecționară, persoane faimoase amândouă: opiniile lor apar mereu în revistele naționale. Se uită tustrei la lucrări. Tot repetă numele unui artist faimos pentru printurile lui neglijente înfățișând celebrități decedate, artist care-și semnează lucrările cu litere uriașe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
apar mereu în revistele naționale. Se uită tustrei la lucrări. Tot repetă numele unui artist faimos pentru printurile lui neglijente înfățișând celebrități decedate, artist care-și semnează lucrările cu litere uriașe, folosind un spray roșu. Încă o dată trebuie spus, patronul galeriei nu era Dennis Bradshaw. Colecționara vorbea cu accent texan. Părul ei blond-roșcat avea aceeași nuanță portocalie cam sinistră cu bronzul de pe umeri și ceafă, însă nu era Bret Hillary Beales. Era un personaj inventat în totalitate. Dar în timp ce-i privea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
repeta cuvântul „profitabil”. Avea un tatuaj mic pe gleznă, un singur cuvânt - Sugar - scris cu litere dantelate chiar deasupra sandalei, dar în nici un caz, absolut, nici vorbă, NU era domnișoara Bret Hillary Beals. Nu, personajele astea inventate, criticul și patronul galeriei de artă și colecționara, îi spun în cele din urmă artistului nostru: Uite care-i târgul. Au investit milioane în lucrările autorului ăluia de printuri neglijente, care însă a inundat în ultima vreme întreaga piață de artă cu producțiile lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
închisoare pentru multă, multă vreme. În celula aia verde cu pereți zgâriați. Și după aia cine i-ar mai da crezare unui pușcăriaș? Așa că Terry Fletcher spune da. Îl ajută faptul că nu-l cunoaște pe artistul de printuri. Patronul galeriei îi dă un pistol și-i spune să poarte un ciorap de nailon tras pe față. Pistolul e de mărimea mâinii cu degetele întinse, dar ținute strâns. Un instrument ușor de ascuns în palmă, e de mărimea unei etichete de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
față. Pistolul e de mărimea mâinii cu degetele întinse, dar ținute strâns. Un instrument ușor de ascuns în palmă, e de mărimea unei etichete de colet, și face și el o treabă pe vecie. Artistul neglijent se va afla în galerie până la ora închiderii. După care se va îndrepta pe jos spre casă. În seara aceea Terry Fletcher îl împușcă, de trei ori - pac, pac, pac - pe la spate. Termină treaba mai repede decât i-a luat să-l agațe pe Boner
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
aceea Terry Fletcher îl împușcă, de trei ori - pac, pac, pac - pe la spate. Termină treaba mai repede decât i-a luat să-l agațe pe Boner în Muzeul Guggenheim. Peste o lună, Fletcher are primul lui vernisaj adevărat într-o galerie. Care NU e Galeria Pell/Mell. Are aceeași podea în carouri negre și roz, și un baldachin cu dungi asortate deasupra ușii, și o groază de oameni eleganți vin să investească în artă, dar e o altfel de galerie, una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
împușcă, de trei ori - pac, pac, pac - pe la spate. Termină treaba mai repede decât i-a luat să-l agațe pe Boner în Muzeul Guggenheim. Peste o lună, Fletcher are primul lui vernisaj adevărat într-o galerie. Care NU e Galeria Pell/Mell. Are aceeași podea în carouri negre și roz, și un baldachin cu dungi asortate deasupra ușii, și o groază de oameni eleganți vin să investească în artă, dar e o altfel de galerie, una născocită. Plină cu oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
o galerie. Care NU e Galeria Pell/Mell. Are aceeași podea în carouri negre și roz, și un baldachin cu dungi asortate deasupra ușii, și o groază de oameni eleganți vin să investească în artă, dar e o altfel de galerie, una născocită. Plină cu oameni eleganți inventați. După aia, cariera lui Terry se complică. S-ar putea spune că-și face treaba prea bine, întrucât criticul îl trimite să ucidă un artist conceptual din Germania. Un artist de performance din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
apoi le colorează cu mâna în culori la modă în decorațiunile interioare din anul respectiv. Și totuși, dacă poartă semnătura lui, oamenii cumpără. Muzeele cumpără. Și după anul ăsta de celebritate... După anul ăla, într-o zi e la o galerie de artă și stă de vrobă cu patronul. Același care i-a împrumutat o armă cu un an în urmă. NU Dennis Bradshaw. Afară strada e întunecoasă. Ceasul de la încheietură arată ora unsprezece. Patronul spune că trebuie să închidă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
în foaierul maiaș portocaliu cu auriu de la primul nivel al subsolului. Sora Justițiară spune că i se tot resetează ceasul. E un semn clasic de bântuire. Apoi Baroneasa Degerătură afirmă că a găsit un punct friguros în fumoarul gotic. În galeria celor O mie și una de nopți îți poți vedea aburii răsuflării în aerul rece de deasupra pernei pe care obișnuia să stea domnul Whittier. Contesa Clarviziune spune că e stafia Lady-ei Zdreanță cea pe care o auzim umblând după ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Muzeul Nostru. Nu, compania de producție va trebui să reconstituie fiecare încăpere de aici pe platouri. Holul Ludovic al XV-lea de catifea albastră. Amfiteatrul egiptean de mohair negru. Salonul Renaștere italiană de satin verde. Fumoarul gotic de piele galbenă. Galeria celor O mie și una de nopți, de culoare violet. Foaierul maiaș portocaliu. Promenada chinezească roșie. Fiecare încăpere într-o altă culoare adâncă, dar cu aceleași note aurii. Nu camere, ar spune domnul Whittier, ci scenografii. Purtăm cadavrul împachetat prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
este un element omniprezent în cercetarea științifică, iar valențele sale formative și informative îi conferă un loc important în procesul de educare permanentă și de învățământ. Câștigându-și locul în familia artelor vizuale, fotografia se întâlnește pe simezele muzeelor și galeriilor, alături de pictură, sculptură și alte medii specifice artei contemporane. Din acest punct de vedere, fotografia este unul dintre cele mai utilizate medii artistice (de la documentarea diferitelor manifestări artistice - instalații, performance, happening - până la proiecte de artă conceptuală). Fotografia constituie astăzi o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2019_a_3344]
-
pasionat de orice. Participa la tot felul de jocuri sportive și o lua cu el la meciurile de handbal, volei sau baschet ori la clubul de tenis. Luana intră în săli de sport de a căror existență nu știa. Făcu galerie pentru el și răguși încurajându-l. În câteva săptămâni, domnișoara Leon se procopsi cu o groază de prietene. Ajunsese, peste noapte, vedetă, era prietena lui Ștefan Escu, cea mai invidiată fată din campus. Când răutățile începură să apară, prin tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
lectură, mare, Întunecată și fără cititori, unde mirosea a camfor și a lemn umed. Cele mai multe rafturi erau goale, iar celelalte, În loc de cărți, erau Încărcate cu niște cutii de carton fără inscripții. Jos nu erau ferestre, În schimb, deasupra era o galerie Îngustă, cu ferestre mari și arcuite, ale căror geamuri erau pline de praf, pătate ori sparte. Galeria era Împodobită cu picturi modeste, Înfățișând lupte de cocoși, bizoni și lanuri de orez. Tot ce se găsește acolo vă stă la dispoziție
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
goale, iar celelalte, În loc de cărți, erau Încărcate cu niște cutii de carton fără inscripții. Jos nu erau ferestre, În schimb, deasupra era o galerie Îngustă, cu ferestre mari și arcuite, ale căror geamuri erau pline de praf, pătate ori sparte. Galeria era Împodobită cu picturi modeste, Înfățișând lupte de cocoși, bizoni și lanuri de orez. Tot ce se găsește acolo vă stă la dispoziție, a spus femeia arâtând un fel de firidă la celălalt capăt al Încăperii. — Dar am nevoie de
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
fiecare Înfășurată Într-o frunză verde și lucioasă și prinsă cu un mic ac auriu. și-a dat seama că trebuie să ia și el una. La capătul holului o scară largă În spirală, cu rampă aurită, urca la o galerie care Înconjura holul. Dacă ar fi ajuns acolo, avea să urce și de sus putea să vadă totul. S-a Îndreptat de bine, de rău spre scară, dar nu făcea mai mult de câțiva pași și iarăși cineva Îi tăia
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
grăbite și nu lua În seamă semnele agasate primite ca răspuns. Își fixase privirea pe marele candelabru cubic atârnat În centrul holului. Dacă ajungea măcar până acolo, ar fi fost În stare s-o rupă la fugă spre ieșire. La galerie era o orchestră militară care interpreta naive piese siropoase, cântece populare pe care părea să le cunoască, deși erau atât de transformate, Încât nu putea fi sigur că sunt aceleași. Era unul despre un pescar și despre un pescăruș. Pescarul
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]