16,377 matches
-
suspicios. Apoi i se alătură lui Coral Musker pe culoar. Nu puteau fi văzuți din compartiment, dar vocea doamnei Peters se auzea clar. — Da, dar cine plătește? Asta aș vrea eu să știu! Dr. Czinner se sprijini cu capul de geam și șopti cu ură: — Niște burghezi! — Vă mulțumesc, spuse Coral și adăugă când văzu expresia lui dezamăgită: Pot să vă ajut cu ceva? Vă simțiți și dumneavoastră rău? — Nu, nu, spuse el. Dar n-am reușit nimic. N-am darul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
le putea recomanda odihnă celor epuizați, nici nu le putea prescrie insulină celor diabetici, pentru că aceștia nu avea bani să plătească pentru nici una. Începu să străbată culoarul, murmurând Încet pentru sine. Fulgi mici de zăpadă cădeau și se izbeau de geamuri ca aburul. Fusese datoria lui față de Dumnezeu. Se corectă singur: față de un dumnezeu. Un dumnezeu care coborâse pestre stranele aglomerate, sub un baldachin strălucitor și mâncat de molii, un dumnezeu de dimensiunea unei monede de o coroană, prinsă În cadru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
vezi chiar și luminile În trecere pe lângă fereastră. Zăpada umplea orice adâncitură și pe sticlă se forma gheață. Când trecea cutia unui semnal sau lumina unei gări, imaginea acesteia era secționată de așchii de gheață opacă, așa că pentru o clipă geamul trenului devenea un caleidoscop În care se scuturau bucăți amestecate de sticlă colorată. Ca să se Încălzească, dr. Czinner Își Înfășură mâinile În cutele largi ale balonzaidului său și se porni iarăși pe culoar. Trecu prin vagonul de serviciu și ieși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
trenurile care mergeau pe rute lungi. Când era mai tânăr, citea povestiri despre mesageri regali seduși de contese frumoase, care călătoreau singure, și se Întreba dacă nu va da cândva și peste el un asemenea noroc. Se privi În oglinda geamului și Își netezi pe spate părul negru, dat cu ulei. N-aș arăta rău dacă pielea nu mi-ar fi atât de smeadă. Dar când Își scoase haina de blană, nu putu să nu conștientizeze faptul că deja se Îngrășa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
apoi Îi apucă mâinile Într-ale lui. — Deci, spuse ea cu un zâmbet, iată-mă c-am venit, nu? În ciuda zâmbetului, Își dădu seama că era speriată și se Întrebă de ce. El Îi lăsă mâinile ca să poată trage storurile la geamul dinspre culoar, așa că brusc părură să rămână singuri Într-o cutiuță ce se zgâlțâia. O sărută și constată că avea gura rece, moale, și-i răspundea ezitând. Ea se așeză pe locul care fusese transformat În pat și-i zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
de-a pleca. Lukici mai turnă un pahar și rămase cu sticla pregătită. Telefonul se porni să sune. — Al dracului! spuse el. E femeia aia. Puse sticla jos și trecu În cealaltă Încăpere. Un soare palid se strecura oblic prin geam și atingea cutiile și cuferele stivuite dincolo de tejghea. Ninici ridică paharul și funcționarul de la mesagerie rămase cu un deget pe pachetul de cărți, așteptând. — Alo, alo! mugi Lukici cu voce aspră. Cu cine doriți? Telegraful? N-am auzit nimic. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
puțin statuile, poezia și filosofia unei culturi la care nu fusese părtaș. Gara Începu să rămână În urmă. Prin fața lui treceau inscripții pe care tatăl lui nu-l Învățase niciodată să le citească. „Restoracioj“, „Pôsto“, „Informoj“. Un afiș fâlfâi aproape de geamul vagonului - „Teatnoj Kaj Amuzejoj“ și - el Își notă În mod mecanic numele nefamiliare, locurile care se vor deschide exact la ora la care trenul va intra În Belgrad - Opera, Royal Orfeum, Tabarin și Jardin de Paris. Își aminti cum comentase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Orfeum, Tabarin și Jardin de Paris. Își aminti cum comentase adesea tatăl lui În salonul acela Întunecat de la parter, din spatele atelierului său: „Lumea se distrează la Buda“. Tatăl lui se distrase și el cândva În oraș, lipindu-și fața de geamurile restaurantelor, urmărind fără invidie mâncarea purtată spre mese și cântăreții din vioară ce treceau de la un grup la altul, bucurându-se și el Într-un mod simplu și indirect. Czinner fusese Înfuriat de satisfacția nepretențioasă a tatălui său. Mai scrise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
cap țuguiat, se plimba fără Încetare În sus și-n jos. Coral Musker Îl văzu pe doctor părăsind trenul, având pe el pălăria lui moale, balonzaidul și o pereche de mănuși gri, de lână. El și cu germanul trecură prin fața geamului, se Întoarseră și trecură iar, dar păreau să se plimbe În lumi diferite, căci nu-și aruncară nici o privire. Se opriră o dată unul lângă altul când un funcționar se uită În pașapoartele lor, dar tot aparțineau unor lumi diferite: germanul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
vagonul următor, iar iubitul ei putea să-i explice omului În limba germană cine este ea. Dar Myatt nu se afla În compartiment - Încă fuma În vagonul-restaurant. Tânăra ezită o secundă. Mă duc la vagonul-restaurant și bat cu degetul În geam. Dar a doua ei ezitare dură prea mult. O mână o atinse pe cot și o voce Îi spuse ceva cu blândețe Într-o limbă străină. Ea se Întoarse Împrejur, gata să protesteze, să implore, s-o ia la goană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
clădirilor. — Pot să-i spun prietenului meu? El dădu din cap și zâmbi, luând-o cu blândețe de lângă tren. În sala de așteptare nu era nimeni, cu excepția doctorului. O sobă așezată În mijlocul Încăperii ardea, iar imaginea ce se vedea prin geamuri era fragmentată de linii Înghețate. Nu putea să nu fie conștientă În fiecare clipă de scrisoarea pe care o avea În palmă. Soldatul o conduse Înăuntru blând și politicos, apoi trase ușa fără s-o Încuie. — Ce vor? Întrebă ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
lăsase În urmă o prezență inoportună. Reușea să-și amintească acum, fără a-și mai arunca ochii pe hârtie, cifrele pe care nu le putuse potrivi la locul lor. Înmulțise, Împărțise, scăzuse și văzuse coloanele lungi aranjându-se singure pe sticla geamului, peste care trupurile transparente ale funcționarilor vamali și ale conductorilor trecuseră neobservate. Brusc, cineva ceru să-i vadă pașaportul, și apoi scrumul trabucului căzu și el se Întoarse În compartimentul lui ca să deschidă bagajul. Coral nu era acolo, dar presupuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
În putință. Nu se mai aștepta nimic din partea lui. I-au Încredințat nefericirea lor, secretul frumuseții și fericirii lor, ca și pe cel al durerii lor, și l-au condus spre Întunericul Înfrunzit și foșnitor. Santinela Își lipi fața de geam și doctorul Czinner se opri din cântat. — E rândul dumitale, Îi spuse el lui Coral. — Oh, eu nu știu nici un cântec din acelea care ar putea să-ți placă, Îi spuse ea cu seriozitate, căutând În același timp În memorie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
și el se uită În sala de așteptare. În sală era mai Întuneric decât afară și nu putu vedea nimic, doar niște siluete neclare mișcându-se agitate Încoace și-ncolo ca să se Încălzească. Dr. Czinner Își apropie gura de sticla geamului și-i vorbi soldatului În limba lui: — Cum te cheamă? Cranț, cranț, cranț făcea cuțitașul de tăiat hârtie, dar când alunecă, zgomotul ascuțit fu Înăbușit de stratul de cremă. — Ninici, spuse o rămășiță de voce prin sticla Înghețată. — Ninici, repetă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
spuse o rămășiță de voce prin sticla Înghețată. — Ninici, repetă rar doctorul Czinner. Ninici. Cred că l-am cunoscut pe tatăl dumitale În Belgrad. Ninici nu păru a se Îndoi de o asemenea minciună clară și-și turti nasul de geam, dar tot ce-ar fi putut vedea din sala de așteptare era acoperit de trăsăturile doctorului. — A murit acum șase ani, spuse el. Dr. Czinner se hazardă, fără un risc prea mare pentru unul familiarizat cu sărăcimea din Belgrad și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
la o sută de metri depărtare, nu la treizeci. Fii băiat bun și adu-ne ceva să bem. El clătină din cap: — Nu am voie să plec de la ușă. Doctorul Czinner nu-i oferi bani. În loc de asta, spuse prin sticla geamului că el Îl Îngrijise pe tatăl lui Ninici. — I-am dat să ia tablete când durerile au devenit prea mari. — Tablete mici și rotunde? Întrebă Ninici. — Da. Tablete de morfină. Ninici cântări lucrurile, cu fața lipită de fereastră. Aproape că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Întoarse În liniștea holului. Pentru un moment, fusese ca În zilele de odinioară În plin sezon. Timp de un sfert de ceas nimeni nu se ivi. O muscă apărută timpuriu și atinsă de frig muri zgomotos, izbindu-se de un geam. Domnul Kalebgian sună În Încăperea Îngrijitoarei să se asigure că se dăduse drumul la căldură În camere și apoi se așeză cu mâinile Între genunchi, fără să aibă nimic de făcut și nici la ce să se gândească. Ușa rotativă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
și fiind brusc foarte sigur de ce trebuia să-i spună. Liftul urcă cu ezitări până la etajul Întâi, iar valetul Îl conduse printr-un pasaj cam colbăit și deschise o ușă. Soarele năvălea În Încăpere și putu auzi zgomotul mașinilor prin geamul deschis. Un bărbat blond și Îndesat, Într-un costum de tweed, se ridică de pe sofa. — Domnul Carleton Myatt? Întrebă el. Myatt era surprins. Nu-l mai văzuse pe omul acesta niciodată. Se uită la cartea de vizită din mâna lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
refuz și se despărțiră. —A fost foarte ciudat, spuse Lauren. Instalate pe bancheta din spate a Mercedesului lui Gerski, așteptam să ieșim din parcare În spatele unui șir de mașini negre identice. Toate, inclusiv ale noastre, aveau perdeluțe negre, Încrețite, peste geamuri. Era ca și cum te-ai fi aflat Într-un salon funerar ambulant, numai că nu ne mișcam. Traficul era un haos. Nimeni nu se deplasa. — Ce s-a Întâmplat? am Întrebat-o. —Păi, ne-am Împrietenit la cataramă În treizeci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
mică breșă În armura de petrecăreață a lui Lauren. Era un lucru drăguț, de fapt, deși ea făcea tot ce putea ca să o mascheze, exclamând: — Nu-mi pasă! La New York mă așteaptă undeva Cuplarea nr. 3... Cioc-cioc-cioc. Cineva bătea În geamul de la mașină. Am tras perdeluța neagră la o parte. Sălbaticii ochi albaștri ai lui Giles Monterey priveau cercetător la mine. Zăpada cădea În vârtejuri pe lângă el și - trebuie să o spun, fără să-i fiu neloială lui Hunter - era de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
priveau cercetător la mine. Zăpada cădea În vârtejuri pe lângă el și - trebuie să o spun, fără să-i fiu neloială lui Hunter - era de o frumusețe devastatoare. A văzut-o pe Lauren și mi-a făcut un semn să deschid geamul. L-am deschis și el zise: —Lauren, trebuie să vorbesc cu tine. Fă cunoștință cu prietena mea, Sylvie Mortimer, zise Lauren. —Sylvie? spuse Giles. Sylvie Mortimer ai spus? Și tu locuiești la New York? Da, am răspuns. —Aha... tu ești Sylvie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
vine să crezi că aici era cândva Manhattan Mini-Storage2? Normal că mansarda fusese un mini-depozit al companiei respective: era suficient de mare Încât să depozitezi aici toată Coasta de Est. Numai salonul avea, cu siguranță, vreo 15 m lungime, cu geamuri din tavan până la podea, care ofereau priveliștea acoperișurilor drăguțe din Soho. Oriunde te uitai, erau lucrări de artă: un pudel gigantic de Jeff Koons ici, o pictură În ulei de Cecily Brown colo, o carpetă de Tracey Emin pe jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
a murit sau că a fost răpită. Când a fost rugată să comenteze, proaspăta doamnă Monterey, strălucind În ciuda celor -20° de afară, spuse: «Salutați-le pe toate prietenele mele din New York din partea mea» și a dispărut În interiorul unui Mercedes cu geamuri fumurii. Cuplul a plecat imediat Într-o lună de miere de patru luni.“ O lacrimă mi-a tremurat În jos pe nas: toată lumea se căsătorea, ceea ce nu făcea decât să accentueze starea mea de singurătate. M-am uitat lung la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
tuturor este atrofiată, așa că nimeni nu mai are cum să devină o amenințare pentru lume. Îmi deschei un nasture de la cămașa albă și-mi vâr cravata pe dedesubt. Apăsând puternic cu bărbia pe nodul cravatei, așez cu penseta câte un geam minuscul în fiecare fereastră. Decupez, cu o lamă de ras, draperii de plastic nu mai mari decât un timbru, albastre pentru ferestrele de la etaj și galbene pentru parter. Unele sunt trase, altele sunt lăsate. Le lipesc. Există lucruri mai rele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
detaliu, s-a făcut, probabil, trei sau patru dimineața, pentru că acum e liniște. Podeaua, tavanul, pereții nu se mai zguduie. Motorul frigiderului amuțește și din fiecare bec se aude bâzâitul filamentului. Se aude ticăitul ceasului. O molie se lovește de geamul bucătăriei. În cameră e un frig de poți să-ți vezi răsuflarea. Pui bateriile la locul lor și apeși un mic întrerupător, iar ferestrele minuscule se luminează. Așezi casa pe podea și stingi lumina din bucătărie. Stai în întuneric și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]