19,061 matches
-
ați observat?" Era clar că se referea la ceea ce văzuse el pe fereastră, în depărtare. Nu era decît un deal, mai bine spus o colină domoală care pe partea dinspre așezare era acoperită pînă la jumătate cu vie. În rest iarbă pitică, scaieți fumurii. De aici și un amestec delicat de culoare care dădea senzația unei sfîrșeli, dar o sfîrșeală molcomă, lenevoasă, plină de dulceață. Privea din nou prin geamul curat, nici nu ți-ai fi dat seama că între tine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
mai liber, mai puțin dependent de ceea ce-l înconjura, nu-l interesa nici dacă a plouat îndeajuns, nici dacă a plouat la vreme, nu era îngrijorat dacă nu era zăpadă ori dacă era prea cald, nu își făcea griji că iarba e uscată, că nu s-a făcut porumbul, că grîul e rar ori că via s-a mănat, că a dat boala în orz, că hameiul nu mai are trecere, toate astea care le auzea chiar și la slujbă ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
trebuise să-l ducă pînă la capăt, să se împlinească, "nu orice om are un destin, doar cei deosebiți, cei care au un rost pe lume, toți ceilalți trăiesc pur și simplu, ca peștii, ca gîzele, ca pomii ori ca iarba. Chiar dacă e cumplit, numai pentru că ai fericirea să ți se fi dat, trebuie să-l porți", spusese Pangratty în acea vreme, și cuvintele astea le ținea bine minte Leonard Bîlbîie. Le ținea prea bine minte pentru că i se făcuse pielea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
vîslă, alt clipocit decît cel al apei care se bate de mal, aproape în aceeași secundă urechea lui încordată, țiuindă de atîta efort și așteptare, a sesizat și alt zgomot. Era sunetul pe care îl face călcătura de om în iarba încîlcită a malului. Deasupra lui, pe buza malului venea cineva, prin întuneric. Oricine ar fi fost nu putea fi decît un neprieten. A socotit repede, în asemenea împrejurări nici nu știi cum îți merge mintea!, și a procedat corect. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
cunoștea, era urletul lui, care acoperea horcăitul soldatului, a răsucit lama și apoi a sfîșiat cartilagiile, tendoanele, mușchii și pielea, simțind sîngele cum țîșnea cu o presiune uriașă printre degetele sale. L-a împins pe soldat lăsîndu-l să cadă în iarbă și în partea cealaltă s-a prăbușit el, cu măruntaiele răscolite, cu ochii plini de sudoare, cu gura amară de fiere. A crezut că soldatul se mai zbate, se chinuie încă, pentru că auzea cumva un fel de geamăt întretăiat, animalic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
omenesc și de neliniștitor, încît n-a mai putut suporta și a dat ordin să fie tăiați. Mai în fiecare dimineață se ducea la fereastră să vadă petele alburii, rotunde, ale trunchiurilor retezate ca doi bănuți de argint lucind în iarba întunecată. Îi părea rău că s-a întâmplat așa, dar n-avusese încotro. O săptămînă de insomnie l-ar fi ucis mai repede decît se aștepta să moară după toate semnele. Îl dureau mușchii după o noapte de somn, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
ar putea să existe un pericol și din partea unde nici nu-ți trece prin cap că ar putea fi. Doi ofițeri superiori, în retragere sau în rezervă, tot aceea este, ofițerul e ofițer pînă îl vîri la doi metri sub iarbă, cheltuie parale, își bat mintea și toate astea pentru că vor să întoarcă țara pe dos; au ieșit din cazarmă și au dat de lume și lumea li se pare mai rea decît stabilimentele de la Crucea de Piatră. Vor să facă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
una pe cealaltă, dar era clar că în caz de primejdie adevărată n-ar fi avut cum scăpa, încotro să fugă? Cîmpul era drept ca în palmă, nici tufe, nici lăstăriș, nici porumbi, nici grîu înalt. Pămînt gol, acoperit cu ierburi, peste care bătea un vînticel ce ridica în aer praful scaieților și colbul stîrnit de droșcă. Nu era nici o sută de metri, pușca era la îndemînă, cu două focuri în snop cel puțin trei ar fi căzut. N-avea decît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
le mulțumeau, promițându‑le, În schimb, viață veșnică, Înfățișându‑le un ținut binecuvântat unde aveau să ajungă după moarte: nu mai era pustiul nisipos, cu șerpi și păianjeni, ci cu palmieri cu coroana bogată, cu izvoare la tot pasul, cu iarbă până la genunchi, cu un soare ce strălucea blând, căci ziua era veșnică, cu turme de vaci, capre și oi ce pășteau nestingherite pe Întinse pășuni, cu verdeață pururi Înmiresmată, căci și primăvara era veșnică, fără corbi ori ulii, doar privighetori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
Elohim, creatorul, creatorul cerului și al pământului, al bărbatului și al femeii, al șarpelui și al păsării, este creatorul a tot ce e viață, este cel care a Înălțat muntele deasupra mării, cel care a făcut marea, râurile și oceanele, iarba verde, umbra palmierului, soarele și ploaia, aerul și focul. ACESTA este Elohim, Dumnezeul dreptății. Iar cel a cărui Învățătură v‑o propovăduiesc Petru, Pavel și Ioan, precum și discipolii lor, este un tâlhar și un ucigaș. Și tot ce vă spun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
Învăluia trupul peste velința jilavă și rece pe deasupra căreia purta odoare de mătase, era tot vis? Oare și ăsta era tot vis, izul pământului care‑i umplea nările amorțite de atâta somn și lâncezeală, mirosul reavăn al pământului și al ierbii, binecuvântata suflare a luminii și a vieții care, după miasma mucedă a grotei, Îl Îmbia ca o mireasmă de măr? Oare și ăsta era tot vis? Binecuvântata licoare a spiritului și a trupului său, străfulgerarea de care nu se Încumeta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
peste maluri nevăzute, arcade de piatră, erau acolo, doar să Întindă mâinile care zăceau inerte de‑a lungul trupului său vlăguit, Într‑o stare aproape letargică. Printre arcade, În locurile unde crăpase piatra, se mai iveau câte‑un smoc de iarbă verde, câte‑o rădăcină alburie și răzlețită ori câte‑o frunză ruginie de ferigă crescută În piatră; nu, ăsta nu mai era vis! Soarele acela secționat de umbra liniilor din bolta arcadelor, feriga, iarba, mușchiul de vegetație, toate la Îndemâna lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
mai iveau câte‑un smoc de iarbă verde, câte‑o rădăcină alburie și răzlețită ori câte‑o frunză ruginie de ferigă crescută În piatră; nu, ăsta nu mai era vis! Soarele acela secționat de umbra liniilor din bolta arcadelor, feriga, iarba, mușchiul de vegetație, toate la Îndemâna lui, nu, Într‑adevăr, nu puteau fi În vis! Pentru că poți visa cerul, apa, focul, poți visa un bărbat și o femeie sau doar o femeie, poți visa un vis În trezie sau un vis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
de ceilalți tâlhari. Când sihastrul Serafim și parintele Serghei vrură să‑i mulțumească misteriosului monarh‑protector, care Îi salvase de la pieire, de pe locul unde nu de mult stătuse cu brațele Întinse spre cer se Înălța o pâclă ușoară, iar firele ierbii bătucite se Îndreptau ca niște arcuri verzi. Izbânda finală va reveni totuși Necuratului. Într‑o zi, un pluton de encavediști va bate În miez de noapte la porțile mănăstirii. Lanterna va lumina chipul părintelui Serghei, lipit de‑o coastă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
mică ramură uscată, o curată cu dinții de coaja, o rupse în două și începu să frece energic cele două bucăți, suflând până când o flacăra șovăielnica se născu din întuneric, ca un miracol surprinzător și inexplicabil. Apropie flacăra de niște ierburi uscate, iar această crescu, luminând un spațiu larg împrejur. Smulse încă un pumn de ierburi, le dădu foc și aștepta până formară o minge de flăcări căreia îi dădu drumul în gol. Această căzu, învârtindu-se, până în fundul râpei, aflat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
să frece energic cele două bucăți, suflând până când o flacăra șovăielnica se născu din întuneric, ca un miracol surprinzător și inexplicabil. Apropie flacăra de niște ierburi uscate, iar această crescu, luminând un spațiu larg împrejur. Smulse încă un pumn de ierburi, le dădu foc și aștepta până formară o minge de flăcări căreia îi dădu drumul în gol. Această căzu, învârtindu-se, până în fundul râpei, aflat la șase sau șapte metri mai jos, si, în minutul în care continuă să ardă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
lui toate marile care se-ntind la sud de Tubuai. Dar vâslele? întreba Chimé din Farepíti. De ce nu vâsleați? —Să vâslim? se miră celălalt. Abia dacă mai puteam aruncă apă, care pătrundea prin toate îmbinările... Eram că un smoc de iarbă cu care vântul și marea se jucau în voie și vă asigur că, fără să-nțelegem de ce, frigul ne înțepenea mâinile, lăsându-ne degetele ca niște gheare. — Nu e posibil, exclama din spate o voce anonimă. —Ba e! insistă Navigatorul-Căpitan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
albe, în fața unei case care imită un ranch, doar un ocol să vadă dacă Buickul cu patru uși al părinților săi e tot acolo, dacă tot aici locuiesc, unde, în curtea din față, un bărbat împinge o mașină de tuns iarba. Acolo, Sfântul spune în microfon încărcăturii sale climatizate: — Îl aveți în față pe Sfântul Mel. Și, în timp ce taică-su mijește ochii la geamurile opace ale autocarului, — Sfântul protector al Rușinii și Furiei, spune Fără-Mațe. Dup-aia, în fiecare zi, turul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
colonului sau consiliere holistică a animalelor de companie, va trebui să fie cât un stadion ca să încapă toți cei care vor pretinde că au fost acolo în noaptea cu pricina. Noaptea aia va deveni o legendă. Mitul nostru. Fumătorii de iarbă și poeții și casnicele și noi am stat cu ceștile de carton în mâini ascultând-o pe doamna Clark. Sânii ei care ți se vârau în ochi și botișorul ei siliconat i-au făcut pe unii să chicotească. Cineva a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
cu pistoale laser. Îi cară trupul pe jumătate gol și plin de riduri până în vârful unui tobogan cu apă, din nou și din nou, o întreagă după-amiază caniculară. Pentru că el nu s-a drogat niciodată, îngerul de femeie fură niște iarbă din ascunzătoarea fiului ei, și-l învață pe domnul Whittier cum să folosească un bong. Vorbesc. Mănâncă chipsuri. Îngerița îi spune că soțul ei a fost confiscat de propria-i carieră. Copiii se îndepărtează de ea pe măsură ce cresc. Familia lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
tălpile în sus, deasupra capului ei, ea își regăsi zâmbetul de înger fals. După toate astea ejaculase. În ochii și în părul ei. Îi ceruse o țigară pe care n-o avea. Luând bongul de pe podea, el mai aprinsese niște iarbă însă ei nu-i oferise nici un fum. Apoi ea se îmbrăcase și ascunsese bongul fiului ei în palton. Își pusese o năframă să-și ascundă părul năclăit și dăduse să plece. În urma ei, în timp ce deschidea ușa, domnul Whittier îi va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
cineva. Fiecare zvăpăiat, fiecare domnișoarac de copil în salopetă, cu o praștie în buzunarul de la spate, Cora îi întâlnește doar fiindcă au fost obligați s-o sugă. Fiecare zâmbet cu strungăreață e doar o mască aici. Fiecare genunchi înverzit de iarbă e un indiciu. Fiecare vânătaie, un reper. Pentru fiecare semn cu ochiul, chițăit sau chicotit, există câte-o căsuță de bifat în formularul de primire a victimelor. E îndatorirea ei să supravegheze traseul formularelor de interviu. Să supravegheze copiii, dosarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
doar un slip de satin, întărit de la atâtea pete. Cu un singur braț, detectivul apucă păpușile grele cât doi copii, și le strânge la piept. Cu inelele lor din sfârcuri și tatuajele și păduchii lor lați. Mirosind a fum de iarbă și a lichidul care se scurge din Betty Suflătoarea. Fluturând pistolul, Cora îl îndrumă spre ușa biroului. Cu toți bărbații ăia dându-i târcoale, pândind-o, Cora îl forțează pe detectiv să meargă cu spatele pe coridor, târând fetița și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
necesară. La prânz, când toți dormeau și curtea se afunda într-o tăcere îndărătnică, se simțea pierdută. Nu suporta singurătatea. Acest somn la orele amiezii îi fura agitația din jur și-o arunca într-o inactivitate bolnăvicioasă. Se așeza în iarba din curte și privea cerul, căutând să-și piardă amorțeala în alunecarea piezișă a norilor. Sub adierea vântului, copacii își scuturau frunzele iar Luana cobora privirile către ei și pornea un dialog imaginar cu fiecare creangă în parte. Mai apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
pe bicicletă preț de zece kilometri până la destinație, fără a se plânge nici măcar o dată, au fost cel mai bun stimulent pentru buna dispoziție a Emei. Au cântat și-au povestit verzi și uscate până la prima oprire. S-au așezat în iarbă, privind cum soarele urcă tot mai sus pe cer, amenințând să-i topească, curând, fără milă. Din una în alta, Renar începu să povestească despre colegele lui de clasă. La noi fetele sunt pline de feminitate. N-ai să le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]