5,812 matches
-
în prima, el s-a dedicat exclusiv compunerii de opere profane: douăzeci și patru de Poezii (Carmina), din care primele opt sînt panegirice, scrise în hexametri, care conțin prefețe și alte poezii legate de panegirice, în distihuri elegiace. în aceste scrieri, Sidonius imită maniera celuilalt mare poet de curte de la sfîrșitul secolului precedent, Claudianus, care a trăit la curtea lui Honorius și a lui Stilicon. Panegiricele sînt închinate împăraților numiți mai sus: lui Avitus în 456, lui Maiorianus în decembrie 458 și lui
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
despre Cristos (Carmen de Christo), intitulat și Lauda lui Cristos (Laus Christi), compus din treizeci de hexametri. Merobaude apare ca un imitator al lui Claudianus, care a scris un poem Despre Mîntuitor (De salvatore) și a fost, la rîndul său, imitat de Draconțiu în Laudele Domnului (p. 000). Bibliografie. Ediții: MGH, Auctores Antiquiss. 14, 1905 (Fr. Vollmer). Studii: M. Mazza, „Merobaude. Poesia e politica nella tarda antichità”, în ***, La poesia tardoantica..., cit., pp. 379-430. Capitolul XV Literatura din regatele romano-barbare din
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Opuscula theologica. O analiză rapidă a operei ne permite să surprindem unele caracteristici esențiale ale acesteia. întîi de toate, opera e structurată în mod abil în cinci cărți. Avem de-a face cu un dialog de tip platonic, care adesea imită cu mare finețe ritmul și tonul modelului; dar nu avem numai dialog, pentru că în cazul părților cu conținut mai dificil și mai tehnic, cum e cartea a cincea, scriitorul abandonează în bună măsură acea formă pentru a trece la expunerea
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Adam simbolizează formarea Bisericii din trupul lui Cristos). Alcimus Avitus se înscrie așadar în categoria autorilor de epopei biblice și e un versificator de un bun nivel; el scrie într-o limbă fără impurități și într-un stil prin care imită corect modelele clasice și creștine. Poetul posedă notabile capacități descriptive, confirmate de frecventele divagații narative, cum sînt episodul transformării soției lui Lot în statuie de sare (o „metamorfoză” descrisă în manieră ovidiană) și descrierea revărsării Nilului. Multe alte episoade sînt
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
11-12, cu un lung discurs final al lui Gavriil); perechile de replici formează acrostihuri, literele cu care încep respectînd ordinea alfabetică, și adesea rimează. Se pare că cel puțin această parte ar fi un adaos ulterior: tehnica pare s-o imite pe cea din kontakia lui Roman Melodul (cf. pp. 000-000). Vii, bogate în întorsături retorice și dinamice mai cu seamă în partea inițială, omiliile se caracterizează deopotrivă prin luciditate și printr-un limbaj teologic precis. Tema dominantă este cristologia, în
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
cele de trebuință, pentru ca sufletul să fie liber să se îndrepte spre Dumnezeu (36-37). Viața trebuie să fie dedicată imitării lui Dumnezeu, care este bun și milostiv, prin rugăciuni continue și meditație. Scrierea se încheie cu îndemnul de a-l imita pe Cristos prin exercițiul ascultării și al smereniei. Doctrina imaginației care stimulează „gîndurile” (logismoi), pericol ce poate fi preîntîmpinat tocmai prin sărăcia voluntară care nu lasă frîu liber imaginației (52 și urm.), dovedește influența lui Evagrie Ponticul, sesizabilă și la
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
acoliți, cu specialul sens hiperbolic de Ll, al plenitudinii: avem totul - mascând pe lipsește totul, sau ("mobilizatorul", drept urmare, să facem totul! - să depunem eforturi și mai mari; avem, unii, încă în urechi pronunțarea, de către NC și de cei care-l imitau, cu un superb accent intensiv. Adj. sunt, toate, din ariile pozitive (ocazia festivă), de bucurie a sărbătorii folosite ca prilej de educație, de îndemnuri la luptă, sub stimulentul mărețului trecut, al genialului poet asimilat scopurilor dictaturii. Ceva mai mult, aproape
Un text din "epoca de aur" by Tatiana Slama-Cazacu () [Corola-journal/Journalistic/17126_a_18451]
-
părinți și educatori). Tehnica modelării presupune asimilarea unor modele comportamentale pozitive prin imitarea altor persoane cum ar fi spre exemplu educatorul sau părinții. De regulă, copilul este confruntat cu anumite comportamente realizate de către educator și este Încurajat apoi să le imite. Modelarea comportamentelor s-a dovedit eficientă În formarea unor deprinderi corecte și civilizate de conduită, În formarea unor deprinderi gospodărești și de autoservire, a unor deprinderi de raportare la semeni. Elevii cu tulburări comportamentale trebuie să fie incluși În grupe
EDUCAȚIA INCLUZIVĂ ŞI PROBLEMATICA TULBURĂRILOR DE COMPORTAMENT. In: Integrarea şcolară a copiilor cu CES şi serviciile educaţionale de sprijin în şcoala incluzivă by Dorina COCARI, Mirela FĂRCANE () [Corola-publishinghouse/Science/1136_a_2178]
-
poezia lui L., strânsă în două volume intitulate Ore de repaos (1853) și Alfredo. Ore de repaos (1854) sau publicată în „Albumul literar” și în „Secolul”. Versificatorul este influențat până la epigonism de Gr. Alexandrescu și de D. Bolintineanu ori îl imită jalnic pe Byron. După 1870 L. scrie, semnând Laerțiu, cronici literare și foiletoane dramatice în „Românul”, „Telegraful”, „Alegătorul liber”. Considerat de Al. Macedonski drept unul dintre primii săi îndrumători întru poezie, L. a avut mai mult faima decât substanța unui
LAZARESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287759_a_289088]
-
pământul în numele acestuia. El este cel care a dat fiarei ϑ←< ∗β<∀:4< ∀⇔ϑ≅¬ 6∀ℜ ϑ∈< 2Δ<≅< ∀⇔ϑ≅¬ 6∀ℜ ƒ>≅ΛΦ∴∀< :γ (ς80<. Aceste trei însușiri aparțin lui Dumnezeu și lui Cristos, dar diavolul se împodobește cu ele, imitând pe Stăpânul său. Mai mult chiar, ca un pseudo‑dumnezeu, i le atribuie unui pseudo‑cristos - fiara ieșită din mare. Aceasta are „zece coarne și șapte capete” ca și diavolul (cap. 12), dar, spre deosebire de acesta, ea poartă pe coarnele sale
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
peste pământ (12,12). În al doilea rând, el introduce o nouă figură cu scopul de a stabili, probabil, o dublă simetrie fundamentală: cu cei doi martori ai lui Dumnezeu (capitolul 11) și cu „treimea” Binelui, al cărui model este imitat sistematic, dar in negativo. Motivul principal pentru care autorul recurge la imaginea unei alte fiare este totuși dorința de a încadra „cultul împăratului” în sfera maleficului. Cea de‑a doua fiară apare din pământ și reprezintă o combinație monstruoasă și
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
a putut fi contrafăcut, consideră Iustin, este răstignirea, tocmai pentru că profețiile despre acest episod sunt extrem de complicate, subtile și bine codate. În plus, demonii au creat nu numai surogate ale revelației, ci și surogate ale cultului. De exemplu, ei au imitat grosier botezul sau descălțarea rituală la intrarea în lăcașul de cult (1 Apol. 62). Sacrificiile lor nu sunt nimic altceva decât expresii ale terorii iraționale. Demonii inspiră oamenilor viziuni onirice tulburătoare și robesc sufletele lor prin intermediul magiei. Aceleași creaturi malefice
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
E. Scharl distinge trei momente în teologia recapitulării lui Irineu: proiectul recapitulatio, prezent deja în creația originară; împlinirea acestui proiect în centrul istoriei prin întruparea lui Dumnezeu în persoana lui Cristos; încheierea lui la finele istoriei. Acest proiect va fi imitat sau, mai bine zis, contrafăcut de diavol, a cărui principală ocupație constă în a împiedica prin orice mijloace împlinirea iconomiei mântuirii. „În păcatul lui Adam”, notează Antonio Orbe, „apostazia diabolică care l‑a generat rămâne ascunsă în sine. Ea se
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
profetul cuvintele de mai sus, folosindu‑se de o parabolă. Într‑adevăr, prepelița este un animal tare țanțoș. Ori de câte ori ochește prin preajmă un cuib al altei prepelițe, plin cu pui - tatăl fiind plecat prin miriște [după mâncare] - ea începe să imite vocea acestuia din urmă și să cheme puii. Puii, crezând că e chiar tatăl lor, dau fuga la ea. Și ea tare se mai mândrește cu puii altuia, de parcă ar fi ai săi. Când însă adevăratul părinte se întoarce la
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
asupra caracterului mimetic al imperiului pământesc (IV, 9). Cea dintâi remarcă: romanii ating apogeul puterii lor exact în momentul nașterii lui Cristos, care vine să întemeieze pe pământ Împărăția cerească (a celor care cred). Împărații romani nu fac decât să imite „după lucrarea lui Satan” acest plan divin. Nu întâmplător primul recensământ a avut loc sub Augustus, chiar în momentul nașterii lui Cristos la Betleem. Cu acest prilej se produce marea „scindare” între Imperiul prezent, al romanilor, și Împărăția creștinilor. Imitând
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
imite „după lucrarea lui Satan” acest plan divin. Nu întâmplător primul recensământ a avut loc sub Augustus, chiar în momentul nașterii lui Cristos la Betleem. Cu acest prilej se produce marea „scindare” între Imperiul prezent, al romanilor, și Împărăția creștinilor. Imitând in negativo învierea lui Cristos, Augustus se înscrie într‑o tradiție stigmatizată, care debutează cu Nabucodonosor (II, 27). O dată în plus, se insistă asupra acestui laitmotiv: imperiile pământești sunt sortite pieirii prin însăși natura lor, care închide în sine „germenii
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
și trăsăturile sale de caracter se regăsesc la unii regi din vechime. Nabucodonosor se află în fruntea listei: „La început regele [Nabucodonosor] se temea de Dumnezeu, dar mai apoi, ridicându‑se împotriva lui, s‑a schimbat și a început să imite lucrările diavolului. [...] Chipul său s‑a schimbat, ca să se vadă lesne că nu este decât un om și să se înțeleagă că cel care lucrează în el este un înșelător care imită neîncetat lucrările lui Dumnezeu și îl amăgește pe
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
lui, s‑a schimbat și a început să imite lucrările diavolului. [...] Chipul său s‑a schimbat, ca să se vadă lesne că nu este decât un om și să se înțeleagă că cel care lucrează în el este un înșelător care imită neîncetat lucrările lui Dumnezeu și îl amăgește pe om în mii de feluri” (II, 27, 3). Orice putere vine de la Dumnezeu (menționăm, în acest sens, vedenia copacului și interpretarea propusă de Hipolit). Autoproclamându‑se „stăpânul lumii”, Nabucodonosor neagă transcendența și
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
decât o variantă nelegitimă, alterată, a vechilor mituri care descriu confruntarea dintre zeii suverani și anumite grupuri de zei rebeli, ca de exemplu, Cronos, zeii și Titanii, în mitologia greacă, sau Horus și Osiris, în mitologia egipteană (ibidem). Astfel, creștinii imită o lume anterioară, religia lor nu aduce nimic autentic. Culmea ridicolului rămâne totuși, pentru senatorul păgân, transformarea înfrângerii lui Cristos în model existențial: „Pedepsirea Fiului lui Dumnezeu de către diavol ne învață să îndurăm de asemenea să fim pedepsiți de el
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
creștine și că rezistă „până la sânge”, ca și cum ar arăta că nu tăgăduiesc credința creștină și care apoi, prin vărsarea sângelui lor „își strigă nedreptatea” și „își deschid gura până la cer” [Ps. 72,8‑9: LXX] (Com. Mt. ser. 33). Diavolul imită desăvârșit toate formele pe care le îmbracă binele: Quoniam amnes species boni, quascumque habet Christus in se in ueritate omnea habet in se diabolus in specie. Dacă forma de manifestare poate fi aceeași, intențiile fiecăruia sunt radical opuse: Cristos are
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
calitatea de profet, numindu‑se simplu propovăduitor al cuvintelor Scripturii. De ce este necesar creștinilor să cunoască aceste semne? Pentru a nu fi înșelați de diavol, capabil oricând să se arate în chip de „înger de lumină” (2Cor. 11,14), să imite, așadar, înfățișarea adevăratului Cristos. Urmând lui Iustin, Chiril spune că diavolul a căutat să zădărnicească planul lui Dumnezeu simulând false partenogeneze înaintea singurei partenogeneze adevărate, cea a lui Isus. Cateheții vor adopta aproximativ aceeași tehnică, dar în sens contrar, divulgând
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
cu ușurință. Unul dintre aceste fire duce la cateheza lui Chiril, ca și la mediul teologic al creștinismului din Asia Mică. Tiranul eshatologic este prezentat aici ca întrupare a diavolului însuși, gest care vădește deopotrivă disperare și provocare. El va imita toate acțiunile adevăratului Cristos, în cele mai mici detalii. Considerăm că nucleul textului este reprezentat de un pasaj de o înaltă semnificație, în care mitul Anticristului primește un sens antidocetist: „Că diavolul, fiul nelegiuirii, se va arăta asemenea în toate
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
și Mântuitorul nostru, Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, a fost închipuit prin natura împărătească și măreață a unui leu, tot astfel Scriptura a profețit despre diavol de această dată prin natura tiranică și sălbatică [a aceluiași animal]. Înșelătorul vrea să imite în toate pe Fiul lui Dumnezeu. Leu, Cristos, leu, Anticristul. Rege al tuturor celor cerești și pământești, Cristos; rege al pământului, Anticristul. Ca miel a fost închipuit Mântuitorul; celălalt se va arăta și el în chip de miel, dar lup
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ucide cu suflarea gurii Sale și‑l va nimici cu strălucirea venirii Sale” (2Tes. 2,8). El ne descrie modul în care acesta va veni: „Venirea aceluia”, spune el, „va fi prin lucrarea lui Satan” (2Tes. 2,9). Diavolul va imita întruparea Mântuitorului nostru. Așa cum Domnul a lucrat mântuirea noastră descoperindu‑se prin firea omenească, tot astfel diavolul, alegând un instrument demn de răutatea sa, va face cunoscută lucrarea sa prin mijlocitorul său: el îi va înșela pe cei nepăsători prin
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
omul nelegiuirii”, căci este om, după fire, dar adună în el întreaga energie a diavolului; „fiul pierzării”, căci, pe de o parte, este el însuși pierdut și, pe de alta, îi împinge pe alții la pierzare. Într‑adevăr, ucigașul oamenilor imită întruparea Domnului și Mântuitorului nostru. Și așa cum Acesta, asumându‑și natura umană, lucrează mântuirea noastră, tot așa acela, după ce va alege pe cineva care să poată primi întreaga sa energie, va încerca să amăgească, prin el, pe toți ceilalți oameni
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]