2,143 matches
-
cu desenele copiilor cu dizabilități psihice care ar trece cu ușurință drept artiști autentici dacă s-ar lua în considerație faptul că “reacțiile artistice” ale acelor copii sunt emanații sincere și întâmplătoare pe când așa-zișii artiști își încordează în sforțări infernale toți “mușchii” creierului pentru a da naștere unor opere fade și de insignifiantă valoare și care sunt prosusul unor “căutări și frământări lăuntrice mistuitoare”. Caricaturizarea artei, ne avertizează Călinescu, este de asemenea o formă de kitsch: un avantaj ”strategic” extrem de
ARTĂ, DEGENERARE , KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic'' by Edi APOSTU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/381_a_550]
-
trasă peste urechi, coborînd șontîc-șontîc scările spre toaletă. — Urîtă noapte, urîtă! mormăi omulețul. Fața lui palidă exprima o scîrbă fără margini. În clipa cînd Rowe ajunse la primele trepte, o bombă Începu să se rostogolească pe scară cu un zgomot infernal. Omulețul Își Încheie În grabă nasturii și se ghemui la pămînt, ca și cum ar fi vrut să sară. Hilfe se sprijinise de marginea unei chiuvete și asculta, cu un zîmbet amar și parcă nostalgic, ca și cum ar fi auzit glasul unui prieten
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
pe pămînt o linie, căpeteniile s au așezat cu vîrful piciorului la semn. Fiecare dintre jucătoare se puse una în spatele celeilalte, după propria căpetenie, înșirînduse în front. Reciproc, cîrdurile încercau să se tragă peste linie pînă cînd, într-o gălăgie infernală, toate fetițele se răsturnară una peste alta. Se auziră țipete ascuțite: „Noi v-am bătut! Noi vam bătut!” „Ba nu!” „Ba da!” Cel mai mult domnișoarei Cristina îi plăcea „Ața”. Două tovarășe de joacă ședeau față în față trecînd, după
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
lumea-n lung și lat. Pe când noi, românii, care îl aveam pe Hagi - cu care învinsesem până și reprezentativa Italiei - nu ne puteam mișca nici în Europa. Peste tot ni se cereau vize, în fața tuturor ambasadelor din București erau cozi infernale. Solicitanții de viză dormeau nopți la rând întinși pe cartoane, direct pe trotuar. Funcționarii de la ambasade nici nu-și băteau capul cu ei - pentru asta erau angajați români care știau cum să-i ia pe boșimanii ăia din stradă. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
zilnic moare Euclid / Zdrobit de-absurdul altor ecuații // În drumul de la minus către plus... Barbian, așadar, la nivelul expresiei îndeosebi - La țărm ascuns, sub văluri de opal, / În sorbul unor lumi matriciale, / La polul negativ, paradoxal, / Se proiectează-n scheme infernale / Mai multe variante de final -, poetul aduce, în planul conținutului, frământările dintotdeauna ale omului cu o sensibilitate exacerbată prin cunoaștere și-și construiește, în apa unei imperfecte lentile, un tărâm abstras din concretul exoteric, dar căpătând valențe ezoterice, În oceanul
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
un loc interzis? Din pricina panicii, răsturnă și alte măsuțe, cu pendule cu tot. Înfricoșat de vacarm, nu mai avu puterea să se stăpânească și se repezi orbește spre ușă. Nu mai vroia decât să se vadă scăpat din acel loc infernal unde bătăile pendulelor se amestecau acum cu zgomote de obiecte călcate în picioare și sfărâmate. Simți că nu făcea decât să mărească dezastrul, dar nu se opri decât la capătul coridorului unde muza tăcerii stătea cu degetul pe buze. 20
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
Trădarea Laur lucra pe drumul spre Năvodari. Sediul îl avea undeva lângă tunuri și putea ajunge la baltă în cel mult zece minute de mers pe jos. Ca de obicei fusese o zi călduroasă, plină de intervenții grele și probleme infernale aparent fără rezolvare. Era obosit și abia se făcuse ora 5 post meridian! Mai avea o oră și jumătate până plecau autobuzele... un timp care i se părea interminabil și nu avea nici un chef să se apuce de hârțoage. Fiecare
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
în peștera în care se refugiase; era în inima codrilor, nu departe de Rhenus. Zorii începeau să sclipească palid. Era singur. Din nou glasul acela, cuvintele acelea: „Nu-l omorî“. Le auzise ca și cum cineva - un spirit, o zeitate, o creatură infernală - s-ar fi aplecat deasupra lui și le-ar fi rostit în timp ce el dormea. Glasul acela răsuna în coșmarurile sale de când părăsise Roma și străbătuse drumurile care, traversând Alpii, îl duseseră spre ținuturile înzăpezite din miazănoapte și până la pădurile de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
-și amintească unde își lăsase calul. Cuprins de spaimă, se îndepărtase de cărare, iar acum nu mai vedea drumul de întoarcere - doar zăpada neatinsă. Deodată, dintre copaci se ridică un strigăt gutural - un cântec de război celtic sau zgomotul spiritelor infernale care cereau o jertfă de lumină de fiecare dată când un străin se aventura în acele ținuturi. Valerius se sprijini cu spatele de trunchiul unui stejar. Lurr era lângă el. Apăsă cu putere capul câinelui, într-o poruncă mută: să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ori, salvându-l. În clipa acela auzi un șuierat chiar deasupra capului său. Crengile stejarului fremătară, iar zăpada care le acoperea căzu. Valerius zări ceva; copacul parcă însuflețise și acum întindea un braț să-l apuce de gât, un spectru infernal înainta spre el. Închise ochii. După o clipă care i se păru nesfârșită, reuși să-i deschidă din nou. Privi în sus. Lancea era înfiptă chiar deasupra capului său, vibrând ușor. Celții. Nu erau spirite - erau celți. Valerius îi puse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
zise Titus. — E frig. — Te încălzește câinele. Într-adevăr, Lurr stătea lipit de stăpânul lui, cu botul vârât în pătura de blană. — Naiba s-o ia de ferrea! - glasul mânios al unui soldat se auzi limpede dinspre câmpie. Bucățile astea infernale de piele... Or fi bune să lege între ele plăcuțele de fier ale armurii, dar ia uite: s-au rupt când mi-am pus coșul pe umăr - lăsă coșul să cadă. Mai întâi te pun să stai de pază la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
în fața ochilor mei. Din gură i se rostogoleau monede de aur, de parcă le-ar fi vărsat - Antonius își trecu mâna peste frunte, încercând să alunge imaginea aceea care îl chinuia. Apoi, un nor roșiatic a înghițit viziunea, și chipul acela infernal a dispărut. — Cine era? întrebă Valerius. L-ai recunoscut? E un om pe care l-ai mai văzut? — Nu, nu l-am văzut niciodată, dar fiecare trăsătură a lui mi s-a întipărit în minte. Nu era Galba, nici Otho
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
aer, acoperind mirosul de lemn și de pământ umed. Liniștea era adâncă. Deodată, un timpan începu să se audă aproape imperceptibil - două sunete ușoare și unul mai puternic. Sunetele veneau de jos, din încăperea subterană; păreau bătăile inimii unei zeități infernale ascunse acolo, în întuneric, sub picioarele adeptului. Se auzea și o răsuflare profundă, grea, neomenească. Răsuflarea unui zeu. Antonius stătea nemișcat. Ceva în atitudinea lui, de obicei atât de mândră, trăda teama. — Ești pregătit? se auzi, pe neașteptate, un glas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
cerului, și cădea pe masă, în jurul căreia se aflau câteva scaune, și pe o mică statuie de marmură ce-i atrase atenția lui Antonius. Statuia reprezenta o fată surâzătoare. Cu o mână oprea, aparent fără efort, atacul unei creaturi monstruoase, infernale, un dragon cu gura căscată, gata să muște. — Sufletul nostru purificat e asemenea unui copil... Glasul lui Proculus răsună profund, liniștit. — ...și puritatea dobândită domolește și călăuzește instinctele sălbatice închise în fiecare dintre noi, adăugă Antonius, atingând capul balaurului. Uneori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
voastră ca un dansator cretan în fața taurului. Rețiarul vă va lovi cu tridentul din alergare, iar voi veți fi complet neputincioși și veți cădea în plasa lui. — Retiarius și secutor, zise Marcus privindu-l pe Valerius. Dușmani. Formează o pereche infernală, ți-o spun eu, o pereche inseparabilă. Vrei să spui că noi doi o să luptăm? întrebă, privind din nou afară. În orice caz, Rubrus nu-i un bun instructor. Nu așa înveți un secutor să lupte. Valerius nu răspunse; îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
care, după ce goleau mesele, începeau să graveze pe plăcuțe de metal invocații către zeii lor sau injurii la adresa adversarului pe care urmau să-l întâlnească. Înainte de luptă, plăcuțele erau ascunse sub pământ, într-un loc oarecare din Ludus, pentru ca zeii infernali să le citească și să țină cont de ele. Spectacolul pe care acei morituri îl dădeau în afara arenei atrăgea poporul mai mult decât fiarele și animalele extraordinare de la vivarium-ul împăratului, care erau aduse cu mari cheltuieli din cele mai îndepărtate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Respectând consecutio a luptelor de gladiatori, începură înfruntările dintre equites. Valerius se așeză, sprijinindu-și spatele de canatul ușii, și închise ochii, ascultând zgomotul copitelor. Potrivit unui vechi ritual, pe care spectatorii îl uitaseră de-acum, zgomotul copitelor invoca zeii infernali de sub pământ. Își dori ca acea minune să se împlinească și ca un demon să-i călăuzească mâna în timpul luptei cu Skorpius. Se îndoia că va fi în stare să-l învingă pe campionul lui Vitellius, și îndoiala aceea îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
pe deasupra?! Geme redacția de fufe iar dumneata... Sub greutatea acestor grave acuze capul nenorocitului de Mișu se balansă categoric către direcția stenoretei. Aha. Acolo era buba ! Toate privirile fixară unanim instrumentul de înregistrat convorbiri intuind cu groază existența unei arme infernale cu efect distrugător. Acesta, mai mult ca sigur, era subtextul liminal sau, mă rog, textul subliminal din albastrul cenușiu spre căprui al ochilor lui Ghelase, fost responsabil de grupă în organizaț ia paramilitară Șoimii patriei. Dintre toți bărbații, singurul care
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
baie unui deficitar motor. Și, cu banii lor, am luat Într-un fel cu mîndrie apartamentul ăsta, Într-un cartier Înecat În funingine, În imediata apropiere odorifică a fostei gropi de gunoi a orașului, un cartier suprapopulat cu erudiți și infernal de zgomotos. Trec tramvaie, de la cinci dimineața, camioane grele, zbîrnîie ferestrele, perdelele, basculante, autobuze, motociclete de curse, mașini cu remorcă, căruțe, cîini cărora le place să latre, noaptea se repară continuu șinele plesnite-n timpul zilei, practic nu poți dormi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
va sucomba odată cu apocalipsa, sau ce-o fi la sfîrșit. Poate va fi o petrecere planetară, cine știe. Cu artificii, șampanie, nave spațiale, pocnitori, samba, fripturi, orgii În subsolul paginii, al lumii. Tot Ștefan Bănulescu Îmi spunea cîndva cît de infernal este să scrii proză scurtă, trebuie să ai pentru fiecare text cîte o idee distinctă. Ceea ce nu-i cazul romanului. Poate de asta nu am reușit Încă să atac genul; Îți trebuie prea puține idei și, În compensație, o formulă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
De Niro e singur), scenariul e rotund, și abundă scenele antologice (discuția lui De Niro cu agentul de la serviciile secrete, De Niro exersîndu-și În cameră viitoarea crimă, Întîlnirea lui cu Harvey pe treptele imobilului - nici nu știi care-i mai infernal , De Niro oferindu-i iubitei un disc cu Jim Morrison și ducînd-o apoi la filmul suedez, scena cu balansarea televizorului, măcelul). O sumedenie de cadre ți se fixează-n minte Într-o lume a psihiatriei curate, netaxate, singur taximetristul pornește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
și azbestu’, este Running on Empty (1988). Cu neplăcută surprindere, mai Întîi vezi că n-a mai rămas nimic din cadrele delirante din Colina anului 1956. Și, dacă faci greșeala să adormi după primele zece minute, În care montajul este infernal de previzibil, ritmul lent, acțiunea slinoasă și tema așezată rău de tot la stînga te obligă să caști gîndindu-te cu resemnare la Încă un mare regizor Înghițit de fabrica de absolut a Hollywoodului, un absolut ce n-are nimic de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
am mirat de acest lucru pentru că la noi ușile nu intră-n zid, ci se dau la o parte și scîrțîie rău de parcă s-ar tîrÎ pe creier”. Pe lîngă iepuraș, apar și MÎnă Mare și Varză. Textul ne scîrțîie infernal pe creier pînă la pagina 11, cînd, În sfîrșit, vine MA-YA-SA-NA-TA. Care moare. Din sumarul acestei reviste pentru cinefili, Mini play-boy, mai amintim „Misterul exploziei de la Tunguska” (?), care nu se dezleagă, o rubrică de curiozități pentru arierați, o alta de unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
ăsta e „cartea anului 2000” În topul New York Times, de unde trag concluzia că tot mai mulți oameni sînt interesați de aspectele post-mortem ale trupului lor, poate scapă de ele, trup pe care-l Îndoapă cu vitamine, Îl hrănesc cu diete infernale, Îl fortifică și sanctifică prin diferite exerciții fizice și chimice, mereu, fără pauză, ca să trăiască o sută de ani și peste, În zdrobitoarea majoritate fără cea mai mică preocupare pentru cultivarea minții de parcă asta n-ar exista și adevărul este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
mare, pentru a ne ajuta, rușii s-au instalat în Moldova ca cuceritori”. Pe când noi ne-am retras din fața nemților și România era de fapt doar Moldova dintre Prut și Siret, rușii „Pentru ca să poată executa în deplină libertate planul lor infernal, stăruiau din răsputeri ca misiunile aliate, Regele, Armata, Guvernul și refugiații din teritoriile invadate de inamic, să treacă în Rusia, la răsărit de Nistru...” Apoi „ Sub pretext că Moldova este mult prea mică pentru nevoile operative ale armatei rusești, ne-
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]