2,833 matches
-
fost decorat de statul independent croat pronazist al lui Ante Pavelic. Nu îmi e clar dacă, odată cu moartea lui Waldheim, în Austria se va relansa vreo discuție despre trecutul nazist al țării sau dacă moartea acestui personaj istoric, ce a iscat un scandal de proporții în politica mondială, va îngropa povestea - care, de altfel, n-a atins niciodată proporțiile din fosta Germanie Federală. Evenimentul mi-a reamintit însă faptul că după 1945 Austria a reușit să își păstreze neutralitatea, menținându-și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2174_a_3499]
-
proletară la dezvelirea globală. De la Ozzy Ozbourne și gașca Big Brother, până la Bahmuțeanu, Prigoană și familia de exploratori Columbeanu, cu toții și-au luat tichet la propria petrecere de arătat chiloții kilobiților și kiloherților. Poate părea hazardată perspectiva unui război apocaliptic iscat în urma unui show televizat, nu? Nu! Până mai ieri, absolut toți participanții la făcut pișu în văzul punctelor de rating erau oameni fără ocupație imediată, pentru care noțiunea de timp liber se confunda dramatic cu cea de „serviciu“. Astăzi, citim
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2174_a_3499]
-
ar putea ca grădina zoologică să vi se pară mai atrăgătoare. Sfârșitul televiziunii Câinii își lăpăie, de regulă, voma. Unii ziariști par a urma, cu zel, exemplul canin. Am asistat crucificat în propria-mi uimire la tămbălăul de gust îndoielnic iscat în jurul sinuciderii acelui elev de liceu îndrăgostit de profesoara de română. Ce ne-a fost dat să vedem, de două săptămâni încoace, pe canalul OTV, întrece, cred, și cele mai aiuritoare vise ale lui Dan Diaconescu despre senzațional. Cum s-
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2167_a_3492]
-
și despre urmările crimei sale am aflat de pe prima pagină din „Le Monde“, în timpul unui zbor dinspre Paris spre Iași. După ce am împrumutat ziarul de la vecinul meu de loc, am avut prilejul să citesc cel mai echilibrat articol dedicat nebuniei iscate în ultima vreme în Italia și, firește, în România. Spun cel mai echilibrat întrucât, odată ajuns în Otopeni, mi-am cumpărat presa românească, iar tonul onest, informativ, profesionist pe care-l găsisem în ziarul francez a dispărut cu desăvârșire. În locul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2187_a_3512]
-
una dintre cărțile mereu actuale ale literaturii române. O carte de nisip, dacă înțelegem borgesian Dicționarul, o carte de telefon fără numere, dar cu nenumărate personaje, un fabulos acvariu în care se intersectează genuri și specii literare, ca niște vietăți iscate din cuvinte și purtate prin lumi neobișnuite ce le sporesc frumusețea și stranietatea. Consensul critic a plasat volumul între textele semnificative ce anticipează metaficțiunile și jocularitatea postmodernismului, într-o descendență caragialiană și urmuziană. Câteva observații, precum cea a lui Nicolae
Cărțile insomniei by Gabriela Glăvan () [Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
simultan, dezvăluie și ascunde. Intertextual, jocular, mizând pe o nișă "bine temperată" a absurdului creativ, acest roman este proba extremă a libertății autorului în raport cu lumea ficțională. Numele personajului conține întregul potențial narativ, toate genurile literare și modurile povestirii pot fi iscate, aproape magic, dintr-un nume oarecare - bizar, sonor sau fatalmente banal. Dacă în dreptul numelui Absolon găsim adresa completă a unui Absolon Pop - adică, în conformitate cu cele scrise în cartea de telefon, "str. Colonel P. Ionescu, nr. 19, București (ct.)" - Agop pare
Cărțile insomniei by Gabriela Glăvan () [Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
din tragedia greacă, că moartea e doar out there, peste mări și continente, pe fronturi îndepărtate. Dacă ne-am imagina o parodie metaficțională despre nașterea lui Merry Levov, în ea ar trebui să apară trei ursitoare, între care s-ar isca brusc o ceartă isterică. Cu greu am înțelege că una i-a hărăzit să fie bâlbâită, dar să caute căi alternative de a se exprima și de-a fi ascultată, cealaltă - să găsească alinare în mâncare, și după ce va ajunge
Cărțile insomniei by Gabriela Glăvan () [Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
V.2008) Rapid și Dinamo merge în Cupa UEFA (Realitatea TV, 2006) În schimbul eliminării PD de la guvernare, Ion Iliescu și PSD-ul i-a promis lui Tăriceanu sprijin. (Realitatea TV, 10.IV.2008) Această reținere și această percheziție s-a iscat... (Radio România Actualități, 2.IV.2009) la fiecare sfârșit de mandat un parlamentar sau mai mulți parlamentari a încercat să promoveze o lege prin care... (A. Crețulescu, Realitatea TV, 14.III.2008) (ii) topica subiect - predicat Când subiectul multiplu este
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
european; peste noi, Românii, abia ieșiți dintr-un târziu și binefăcător proces de europenizare, de aplicare a marilor câștiguri ale Revoluției franceze și americane!, peste noi s-a abătut „uraganul Asiei”! Sub platoșa subțire și ipocrită a unei „ideologii germane” iscate de un Evreu erudit care, nemulțumindu-se cu o minuțioasă și aproape genială critică a capitalismului contemporan, a avut ambiția „să facă epocă”, propunând una dintre cele mai catastrofice utopii umane: o „altă” societate, În care oamenii să nu se
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
mai ușoară, ci dispare cu desăvârșire și state bogate și mândre precum Anglia, Franța, Germania, se zbat ca Laocoon, prinse de volutele acelui șarpe numit „șomajul permanent”, șomajul ca boală socială, cel ce depășește constant procentul de 10%; acel șomaj iscat din marile performanțe ale robotizării și ale introducerii informaticii În toate sectoarele care alienează mii și mii de indivizi, aruncându-i În marginalitatea socială, insuportabilă pentru cei ce odată fuseseră actanți și corifei sociali, des-calificându-i, deposedându-i de acel „articol
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
evident pentru oricine că vechile repere critice și-au pierdut puterea, că de altă măsură avem trebuință în aprecierea revoluțiilor artistice ale secolului XX, al căror radicalism amenință să pălească. Tocmai pentru că Eminescu Dialectica stilului este o carte sortită să iște controverse, mă grăbesc în încheiere să-i semnalez autorului două neglijențe, izbitoare întrucât distonează cu stilul său îndeobște curat și bine supravegheat și cu permanenta-i grijă pentru exactitate. Într-un rând (p. 118), vorbește de "extincția teoriei monetare la
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
se pare normal ca, în faimosul său studiu Direcția nouă..., Maiorescu să-l citeze pe Eminescu, pe atunci în vârstă de 22 ani, imediat după Vasile Alecsandri, deși nu publicase, în "Convorbiri literare", decât doar trei poezii. Reacția s-a iscat numaidecât: "D-l Titu-Liviu Maiorescu, bătându-și joc de Bărnuț, de Șincai, de Țichindeal, de Cipariu, de Sion, de Bolintineanu, de toate somitățile cugetării române, mai ales de poeți, celebrează cu emfază Noua direcție inaugurată risum teneatis de d. Bodnărescu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
primejdii decât Eminescu. Poetul a sesizat că "sfâșierea" nu s-a produs nicicum în sânul poporului român, în majoritate format din țărani, ci în inima "păturii superpuse", în care elementul străin se cuibărește mult mai lesnicios. În sânul elitelor se iscă ciocnirea arheilor etnici, încât Principatele Române, apoi România, au avut parte de o nobilime scindată, în care elementul străin (și chiar cel autohton) s-a pus mai totdeauna în slujba unor interese imperiale vecine. Astfel, în loc ca elitele să fie
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
I. Constantinescu. Caragiale avea prea multe cunoștințe despre regie și scenarism ca să nu-și pună problema raportului dintre text și spectacol. Opera lui poate fi jucată în întregime (chiar și schițele), fără să se elimine vreo replică. Este cunoscut conflictul iscat între Camil Petrescu și regizorii interesați să pună în scenă Jocul ielelor. Un procedeu cunoscut folosit deseori de Caragiale pentru a evita "lungimile" este cel al introducerii epicului în dramatic, personajele "povestesc" într-o replică o scena care nu "încape
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
condamnat să întindă cu o mână binele, iar cu cealaltă moartea". "Revista Nouă", nr. 1, ianuarie 2005 Adrian Dinu RACHIERU "Mitul Eminescu" A apărut de curând, o carte (Theodor Codreanu, Mitul Eminescu, Iași, Editura Junimea, 2004, col. "Eminesciana") care va isca, negreșit, comentării bogate. Și, bineînțeles, nu vor lipsi nici zgomotoasele reacții potrivnice. Ea e semnată de un remarcabil critic și istoric literar, trăitor la "o margine de lume", construindu-și acolo, în tihnă, proiectele și împlinindu-le ritmic, dovedind vocație
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
că "odihna" eminescologiei, întreținută o vreme de dulcea hibernare post-călinesciană a fost curmată. Ca reper absolut, Eminescu are dreptul la o posteritate scutită de izul muzeal, ceea ce s-ar putea traduce prin râvnita schimbare de imagine. Împovărat de clișeistica didactică, iscând un halou admirativ, împins frecvent într-un festivism găunos ori, dimpotrivă, supus voinței agresive de contestare, Poetul național, rămas "măsura noastră" (cum zicea Noica), se oferă generos exegezei. Criticul român trebuie să ajungă, așadar, la Eminescu reinventând etalonul prin lecturi
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
lui Eminescu a fost prompt taxat drept "călău". Am invocat numele criticului de la Sburătorul fiindcă o afirmație lovinesciană va face carieră. "Cultura ardeleană nota Lovinescu era clădită pe un neadevăr". Dar folositoarea minciună ardeleană va genera aprige controverse și va isca patimi nedomolite, angajând două filosofii de viață, implicit două programe culturale în conflict. Pe de o parte, literatura luptătoare, civismul, pedagogia națională așezată sub semnul urgenței, militantismul care nu putea acorda prioritate rigorilor estetice; pe de altă parte, infiltrația ideilor
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
și Aron Densusianu cultul eminescian ca "desfrâu libidinos". Dezordinea din viața poetului s-a transferat operei, incoerentă, întruchipând prin "înnodare de strofe" "o lume bolnavă și haotică", locuită de "confuziune". S-ar cuveni să observăm că polemicile din jurnalele epocii, iscate în jurul lui Eminescu, vizau mai puțin insatisfacțiile estetice cât, îndeosebi, epidemia eminescianismului și infiltrațiile junimismului. Războiul se purta cu tabăra Junimii și Eminescu era țintă predilectă și din această pricină. Putem acceptă explicația unui deficit de gust (cazul lui Gellianu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
sprijinul tezei și prestigioase nume din spațiul european. Astfel, demersul Svetlanei PaIeoIogu-Matta. Încercând "restaurarea transparenței", este compatibil cu noua paradigma a transmodernismului (p. 265). Cunoscuta analistă, "una dintre "logodnicele stelare" ale poetului național" (după o vorbă a lui Paul Anghel), iscând la București, cu ani în urmă, o furtună în eminescologie, mirată apoi ca trăitoare în spațiul helvet de ciudățeniile și alergiile elitiștilor noștri, își continuă preocupările exegetice de impresionantă consistență ontologică. După popasul în "luminișul cristalului", urmează, după câte știm
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
în care "problema socială" este înlocuită de "problema naturală", în termenii lui Serge Moscovici, în care câmpul post-social nu poate fi înlocuit decât de o structură nou creată, pe un alt palier, în urma amintitelor fluctuații. Post-socialul lui Touraine, cel care "iscă" spinoasa problemă a hiper-modernismului, nu poate asigura atingerea gradului zero al sinelui, dar poate da o descriere pertinentă a cadrului în care au loc fluctuațiile de sistem. Deci nu o depășire a modernismului, nu o despărțire de modernitate. Cu toate
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
plasată foița translucidă a autenticității. Înlesnirea de lectură decurge din eterogenitatea compozițională. Faptul că însemnările nu au un pilon tematic pretextual ori un suport cronotopic nu impune cititorului urmărirea unui flux epic, ci doar stârnește curiozitatea, provoacă imaginația, naște gânduri, iscă întrebări etc. Când intentio auctoris nu este similar cu intentio lectoris câștigul e sporit, întrucât ultima poate lumina zonele de penumbră din universul interior al creatorului. Privite în ansamblu, în ciuda fragmentarismului anunțat, seria Numerelor în labirint oferă piste de călătorie
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
2151), moartea lui Mao-Tze-dun, catastrofa nucleară de la Cernobâl (8792), Gorbaciov-perestroika (9194), valurile de demonstrații pentru revendicările naționale de la Chișinău (9231), "Este ceasul Basarabiei!" (9346) etc. Cea mai statornică pasiune a scriitorului, indiferent de vârstă a rămas lectura ca hrană spirituală, iscată din nesațul de (auto)cunoaștere, apetitul către analiză și interpretare, ca antidot contra societății inoportune ori de spaima cronofagiei. Fondul "spiritual-genetic", "stofa" de critic literar s-a manifestat din tinerețe prin abordarea unor cărți "grele", citite aleatoriu, dar cu pătrundere
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
sună un vechi diagnostic), România probează, paradoxal, că sarabanda formelor (preluate mimetic) se însoțește cu rezistența fondului. "Schimbările la față", câte au fost, dovedesc, de fapt, neschimbarea noastră. Soarta "formelor goale" este, vai, chiar soarta noastră. Încât, propunând această situație-problemă, iscând firesc comentarii, ne întoarcem, de fapt, la întrebarea Dvs. de final: "De ce ocheanul imagologic eminescian (splendidă sintagmă n.n.) dezvăluie astăzi goala noastră rezistibilitate?" De ce? Tot Eminescu a răspuns: civilizația vorbelor, negustoria de principii, fuga de muncă, "desfrâul naturilor catilinare" / "nulități
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
de ecou, I. Filipciuc, Constantin Barbu, cu impozantul corpus de documente Codul invers, negreșit, Ov. Vuia, îndreptându-ne Spre adevăratul Eminescu (2 vol.), cu toții acreditând, în pofida unor puncte de vedere în conflict, teoria conspirației. Mai mult, între ei s-au iscat și ciudate polemici, o "războire inutilă", constata Theodor Codreanu; dar demersurile lor, de elan detectivistic, vădesc convergent și indubitabil "schimbarea paradigmei în biografia eminesciană". Dincolo de fricțiunile (inerente, am zice) din interiorul "curentului", noii exegeți, apăsând pe senzațional dar chemând la
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
aproape, că la un semn aș putea merge la ea. În clipa aceea, mi-am dat seama că TU nu mă poți înțelege, te vedeam ca o citadină fără gustul concesiilor, știam că tu n-ai putea intui zbuciumul meu iscat de atâtea probleme neștiute”. Care sunt problemele neștiute, de ce o venerează așa pe maică-sa. Vorbește de o copilărie cu nopți albe, cu certuri, cu țipete, cu inima ticăind a îndurare, cu șoapte și lacrimi, cu mama lui fugind prin
Alexandru Mănăstireanu : corespondenţă by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/629_a_1301]