KorAP: Find »[drukola/base=izvor & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...76 77 78 ...976 >

24,388 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867

apă... Băiatul este inconștient, dar nu are nimic. Hei! Mă auzi? Cu tine vorbesc, te doare ceva? Cum te cheamă, câți ani ai? Vorbește! Tinere, deschide ochii, nu ai pățit nimic, trăiești! Tu ești cerul meu, eu sunt cerul tău! Izvor călător, te aștept în pridvor, că mi-e dor, izvor călător... Săracu, a sărit de pe fix, este absent, privește în gol, parcă-i din piatră, să mă ajute cineva! Copile, mă auzi, cu tine vorbesc! Izvor călător, izvor... A împins

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
auzi? Cu tine vorbesc, te doare ceva? Cum te cheamă, câți ani ai? Vorbește! Tinere, deschide ochii, nu ai pățit nimic, trăiești! Tu ești cerul meu, eu sunt cerul tău! Izvor călător, te aștept în pridvor, că mi-e dor, izvor călător... Săracu, a sărit de pe fix, este absent, privește în gol, parcă-i din piatră, să mă ajute cineva! Copile, mă auzi, cu tine vorbesc! Izvor călător, izvor... A împins-o, l-am văzut eu, a împins-o, acum o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
eu sunt cerul tău! Izvor călător, te aștept în pridvor, că mi-e dor, izvor călător... Săracu, a sărit de pe fix, este absent, privește în gol, parcă-i din piatră, să mă ajute cineva! Copile, mă auzi, cu tine vorbesc! Izvor călător, izvor... A împins-o, l-am văzut eu, a împins-o, acum o face pe-a prostul. Du-te-n pizda mă-ti, nesimțitule! Dă-i, domnule, una peste meliță, Dumnezeii mamei lui de drogat, de unde a apărut și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
cerul tău! Izvor călător, te aștept în pridvor, că mi-e dor, izvor călător... Săracu, a sărit de pe fix, este absent, privește în gol, parcă-i din piatră, să mă ajute cineva! Copile, mă auzi, cu tine vorbesc! Izvor călător, izvor... A împins-o, l-am văzut eu, a împins-o, acum o face pe-a prostul. Du-te-n pizda mă-ti, nesimțitule! Dă-i, domnule, una peste meliță, Dumnezeii mamei lui de drogat, de unde a apărut și ăsta? Mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
trebuie să te întinzi pe spate, să-ți decupezi pleoapele, să-ți ștergi cristalinul cu un colț de batistă, să storci irișii de lumină, apoi, lepădat de ispită, să îmbrățișezi cu tot pământul în care te-ai adunat: Transparența este izvor de lut. Transparența ascunde atât cât încape o cruce. Transparența desface muguri în oglindă. Cerul privit prin lacrimă este lacrimă, și nu cer. Privea oblic peste creștetul castanilor, în ziua aceea o porție de albastru se vindea cu 30 de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
casă nouă cu trei odăi, mirosind a pământ proaspăt și a bălegar de cal. Mezinul s-a născut în verandă lumina, ca o hemoragie albă, prin ochiuri de geam fără sticlă, inunda prispa, o altă hemoragie, ca un fir de izvor izgonit în rădăcini, ca un șarpe, aluneca sub temelia casei. Pe cel mic nu l-a dorit: Doamne, nu o să am cu ce hrăni trei guri, mâine-poimâine rămân văduvă, cine o să mă ajute? Înfășurat într-un cearșaf plin de sânge

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
în fântână? Iar, puiul bunicii. Atunci o să beau cenușa din pahar până la fund, o să-mi crească aripi bunico! Din pulbere de stea cresc aripi, așa mi-ai spus săptămâna trecută, când un copac plin de stele s-a scuturat în izvor. O să-ți crească, puiul bunicii, și vei urca deasupra norilor, vei sădi livadă în cer, vei culege stele date în pârg și le vei pune în fereastră ca pe gutui, vei săpa fântână în grădina lui Dumnezeu. Fotografia era lipită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
împodobeau clorofila, apoi, prin fereastră, ca o proiecție generoasă a cerului pe obrajii lui Petru, pistrui de lumină. Pulbere de lună printre cearșafuri. Bunico, este adevărat că nu toate stelele tulbură apa fântânilor? Adevărat, puiul bunicii, sunt stele ce umplu izvoarele de lumină. Șterge-ți ochii de licurici, nu plânge! Nefericirea se descompune printre boscheți îndulcită cu iluzii la litru, înveșmântată în piele de arici, îngropată în stâncă, topită în crematoriu, semănată sub brazdă, despicată de copitele cailor, stropită pe tocuri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
oare ce formă a pământului îmbracă absența și în ce pântece de lut se desface lutul? Exiști atâta timp cât portretul ce-l port în inimă nu-ți uită numele. Petru săpa fântână în oglindă; la miezul nopții, un duh senin usca izvorul. Pe cealaltă lume, setea nu este o curgere. 36. Oglinda descompune fotografiile. Te apropii, se deschide o ușă; pășești dincolo, se desface un cer; te îndepărtezi, cerul își trage obloanele, fereastra se ascunde după gratii, ușa se închide, prin gaura

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
Petru a înțeles că două însetări nu sunt identice, cu atât mai mult două perechi de semne. Pocnea viața din toate arcurile arlechinii târgului săreau până dădeau cu capul de obloanele cerului; se extindea viața ca o pecingine peste luciul izvoarelor cerul bolnav de vărsat de vânt își lingea bubele; se îmbiba viața în pansamentele sălilor de reanimare crematoarele știau cel mai bine calea spre Dumnezeu; înfigea viața colții până la os în carnea stelelor o haită de lupi făcea țăndări Carul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
piele arsă până în gara Nicolina. (Despre Matei, psihopatul de la Socola, un medic a scris o carte, apoi și-a violat copiii, apoi i-a ștrangulat, i-a aruncat în fântână, apoi s-a spânzurat de ciutură ca o pecetluire a izvoarelor.) Pendulul s-a oprit la miezul nopții, ultima metanie cu fruntea în cer, genunchii deschideau mormânt sub tocul ușii. Paznicul, o umbră ursuză cu ochelari, a răspuns la salut printr-o bălăngănire necontrolată a capului. În fereastră, în loc de sticlă, o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
Vedeți, părinte, până și ei îi este frică de mine. Am săpat patru fântâni, una peste alta și nici o coajă de apă, otrava tulbură cerul, stelele put precum pești rămași pe stânci după reflux. Sap adânc, părinte, degeaba, piatra ascunde izvorul în porțile cimitirelor. Am zis eu că tu ești bun de legat lângă coșerul cu popușoi, s-ar speria ciorile de tine. Îmi ajunge, te-am suportat destul, mai bine ascultam un teatru radiofonic. Turui ca o moară stricată, periculos

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
În mânăstirea Fântânele, orgoliul sporea odată cu amăgirea: Tatăl nostru care... fii și tatăl meu măcar atunci când ei dorm și nu le mai trebuiești. 54. Petru și-a ales mânăstirea, precum apa curgătoare pietrele. Apa muntelui, cea mai torturată materie: smulsă din izvoare, lovită de stânci, prăvălită-n cascade, cursă în mare ca o avalanșă a durerii. Apa muntelui umple pântecele mărilor cu tristețe. Sărată-i marea în golful pescarilor, năvodul plin cu lacrimi se rupe, năvodul ca o cataractă a cerului pătează

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
semne, să pășesc după tine! Doamne, culege-te din regrete și fii om atât cât te pot înțelege! Copile, în casa stăpânului, privitul pe fereastră fugă înseamnă. Fericirea schimonosește fața aidoma cu durerea. Nu căuta apă limpede sub cerul fântânilor, izvorul se întâmplă acolo unde pășește îngerul. Te răzvrătești în propria curgere, copile. Vas curat am modelat din tine, de ce vrei să motivezi preaplinul oceanelor? Jumătatea goală întregirea așteptărilor, jumătatea plină confort în sticla cu lapte, de ce justifici seceta melcilor? Te

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
carie. Se spune că boala aduce la suprafață tot ce este mai adânc în om; adâncul monahilor era la o lungime de gând, putea fi văzut cu ochiul liber, putea fi atins cu vârfurile degetelor, putea stinge patima. Cu cât izvoarele erau mai la suprafața conștiinței de Dumnezeu, cu atât pacea limpezea viețuirea. Pentru unii, viața de obște, un sac de utilitate comună; se exfoliau pe scaunul spovedaniei, aruncau păcatele ca pe niște resturi menajere, căutau un model după care să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
de lucru pe lângă gard, a întors iarba de 8 ori de când sunt aici, îi curg balele pe coada furcii. Cel roșcat este de o obrăznicie rară, a venit cu o sticlă de apă. Auzi mata, nesimțire: "Coniță, apă rece de la izvor pentru sfinția ta." Am poruncit 10 vergi să-i pui pe spate, aflu eu dacă și-a primit canonul. Nu se mai poate, îmi ajunge, am ostenit destul pentru acest schit, am pus vorbă bună la județ, v-am adus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
uscat, arde ce este putred, aruncă peste umăr ce-i vechi, îngroapă necinstea și o ia de la capăt! Păstrează pentru tine atât cât să-ți umezești buzele, păcatul zace cu limba uscată doar în sângele ce a uitat curgerea spre izvor. Ești în lume cu umerii tăi, cu palmele tale, coastele, fruntea, irișii, limba, pentru Sine te-a lăsat Dumnezeu cu venele deschise, pentru lume. Învață să deosebești apa după asprimea pietrei, florile după gustul pământului, pomii după intenția ploilor, fumul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
au încâlcit în iedera cerdacului. O bătaie de clopot vestește disponibilitatea palatului de a primi oaspeți. Pe ușă, mușchii de copac indică asfințitul. Petre, cântecul curge și după ce adoarme orchestra. Cântecul este ca o apă limpede ce se leagănă între izvoare. Amintirile se repetă de unele singure în gând precum muzica. Auzi glasul mamei cum te cheamă la masă? Aburește laptele în ceaun, sfârâie jumările în tigaie, mămăliga se relaxează pe un fund de lemn. Auzi cum se ceartă trei frații

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
horei, viețile pocneau din toate încheieturile, viața pomului, viața omului, viața zidului, viața clopotelor, viața crucii... se desfăceau viețile dintru cele făcute. Vântul sufla violent printre secunde, reminiscențe violacee clipoceau a somn pe limbile ceasului; sângele mielului înjunghiat mima curgerea izvoarelor, focul ardea după modelul fotografiei. Singurătatea lui Petru era cea mai fotogenică obsesie. În mijlocul horei, două flăcări decupau poartă în cer. În mijlocul horei, fiecare pas, o intenție de groapă acoperită; peste cadranul ceasului, necuprinsul se adâncea tot mai mult, secundarul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
vreunul vrea să ciripească, îi tai ciocul! La ora 21 a sosit și duba jandarmeriei; călugării, cu tot cu bagaje, atâtea câte au putut salva din para focului, au fost ridicați cu forța. Gata, părinte arhimandrit, adună-ți oile! Plecăm la schitul Izvorul Tămăduiri. Înaltul a dat ordin, noi executăm. Cel mic, Petru, parcă așa-i este numele după buletin, merge cu noi, sigur are să ne spună multe. Și încă ceva, 30 de zile nimeni nu-și ia zborul din colivie, e clar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
el are nas bun, simte cu 5 zile înainte ce urmează să scrie limbricii ăia de ziariști. Am înțeles, domnule prefect, dosar închis. Pe călugări i-am dat în primire lui Anania, colonelul de la antidrog pus la insectar în mânăstirea Izvorul Tămăduirii. Bine, bine. Vezi că vorbești neîntrebat, știu tot ce mișcă în județul ăsta, bă! Înțelegi, tot, nu am nevoie de informatori. Hai, работа, valea că am destule pe cap! Plec. Să trăiți! A, încă ceva, ce să fac cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
strop de ploaie limpede într-un ocean de furtună. Atunci striga lozinci iluzorii, acum iluzia poartă cizme, boandă, căciulă de miel; iluzia are piele și sub piele curge ceva tulbure; pe semne, inima îi este mâlită; pe semne, noaptea întunecă izvoarele sau poate cineva mușcă adânc, adânc din absență, mușcă până ce spurcă și cea mai vagă intenție de așteptare. Starea de om liber i s-a sfârșit într-o primăvară de mai. Era duminică, înfloreau castani pe dealul Copoului. La mijlocul parcului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
a legat parcă de un trunchi de copac, parcă de om; ochii raiul furnicilor, două mușuroaie negre acopereau câteva firimituri de lumină; buzele dâre de pământ în icoană; obrajii: S-au adâncit fântâni, mamă, acolo unde sărutul tău a însemnat izvor, la noapte o să plouă, mâine o să plouă, cealaltă viață o să plouă și o să mâlească intențiile tale de rod. 76. Când i-a murit bunicul, bucovinean de pe valea Pârteștiului, trecut prin două războaie, foamete, ciumă, holeră, tifos... când a murit tătuța

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
două posibile felii de pâine, tot mai limpede, mai subțire: "Fântânile se curăță cel mai bine pe vreme de secetă", spunea mămuța. În inima pietrei stă necurăția, sapă adânc, ploaia lui Sfânt Ilie binecuvântează rădăcinile crescute în cer, rugăciunea limpezește izvorul în palma Tatălui, sapă!" Sângele era precum o apă nostalgică în tulpina busuiocului. Buzunarul cu firimituri trăda concretețea nimicului și nimicul se credea trup de martir frânt la o cină de taină. Petru era precum "artistul" lui Kafka: "eu trebuie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
sânge, cu frunze, cu cioburi de sticlă, cu cenușă, cu furnici? Stăpâne, de ce îl ascunzi în bibliotecă printre cărți necitite? Dumnezeule, de când atâta reversibilitate sub cerul tău? Ceasul numără invers creșterea pomului; fructul desface mugur; spicul dospește pâine; lacrimă sapă izvor; iarba căruntă începe a înverzi; râul se întoarce în elicele morii; soarele răsare din mărul copt; omul ascultă clopotul și se întoarce în pântecele mamei ca într-un mormânt cald; glonțul sărută trupul păsării și iute revine în inima puștii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]