4,795 matches
-
În rîs. Aur? Nici nu-i văzuse culoarea, sau atît de puțin... Își rememora toți acei ani petrecuți cerșind cîte un bănuț cu care să-și cumpere cele necesare pentru a-și ține corect rangul. Revăzu lingourile Înfipte În nisip. Lada spartă. Celelalte trei care eșuaseră pe mal. Se revăzu pe sine Întinzînd mîna spre una din barele de aur cînd o Împușcătură spulberase nisipul, la cîțiva centimetri de el. Omul era pe jumătate ascuns de stînci. Avea o carabină la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
inspirație subită. Da. Toate lucrurile au fost puse în cutii ce urmează a fi transportate, și care trebuie să fie undeva una peste alta... Ies grăbită din birou și mă uit în jur înnebunită. Dar nu văd nici o cutie. Nici o ladă. Nimic. Adevărul ăsta e, am ajuns mult prea târziu. Mult prea îngrozitor de târziu. Îmi vine să izbesc cu pumnul de nervi. Intru înapoi în cameră, cu respirația precipitată, și mă uit din nou în jur. Dacă tot am venit, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
patru? BRUNO: La ora patru. CĂLĂTORUL GRĂBIT: Și acum cât e ora? BRUNO: Nu știu. (Către GRUBI.): Știi tu cât e ora? GRUBI: Nu știu. BRUNO (Către călător.): Nu știm. CĂLĂTORUL GRĂBIT: Mulțumesc. (Dispare.) PRIMUL BĂRBAT (Se așază pe o ladă și-și aprinde o țigară; evident, aruncă chibritul în groapă.): De ce nu începe? BRUNO (Se întinde într-o rână.): Eu cred că ar trebui să înceapă. GRUBI (Așezându-se pe o ladă.): Începe ea.. Numai lăsați-o-n pace. Ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Mulțumesc. (Dispare.) PRIMUL BĂRBAT (Se așază pe o ladă și-și aprinde o țigară; evident, aruncă chibritul în groapă.): De ce nu începe? BRUNO (Se întinde într-o rână.): Eu cred că ar trebui să înceapă. GRUBI (Așezându-se pe o ladă.): Începe ea.. Numai lăsați-o-n pace. Ei! (Îi face semn PRIMULUI BĂRBAT pentru o țigară; și-o aprinde.) Ei! (Îi face semn lui BRUNO: Încep să-și dea unul altuia țigara.) AL DOILEA BĂRBAT: Ce împuțite sunt țigările astea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
oaspeții să șadă pe ce se poate. Nici una din piesele de mobilier din atelierul pictorului nu este întru totul susceptibilă de a fi numită. Sigur, seamănă cu acele obiecte pe care limbajul omenesc le desemnează în mod obișnuit prin scaune, lăzi, canapea, servantă, labe de leu și așa mai departe. De îndată însă ce vizitatorul se așează și începe să se uite cu ceva mai multă luare aminte în jur, observă că asemănarea e doar o impresie de suprafață. O viață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
stat al Marilor State a luat parte la o ceremonie oficială la Palatul Cotroceni - A fost găsit cadavrul unui înecat în lacul Plumbuita - Lansare de carte la Librăria Noi. Iliuță stă în genunchi pe dormeză și își face temele pe lada de așternuturi. Doamna învățătoare l-a turnat. Acum are de copiat zece pagini la educația limbajului și tabla înmulțirii la aritmetică. De parcă nu știe el să înmulțească. Mureș doarme în fața ușii, pe preș. Din când în când se ridică și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
plămădesc un chip nepământesc, plin de frumusețe. Peste mormanul de gunoaie a nins, apoi zăpada s-a topit, apoi iar a nins, apoi gerul l-a sculptat ca pe o materie plastică, anume pusă în calea intemperiilor; șiroaiele înțepenite de lăzi și cutii, de cârpe și ciubote, cotoare de gogoșari, lămpi stricate, hârtii încremenite, sticlesc în culori stinse. Totul e prins în țărâna-mamă și sudat de ger, un gorgan ici acoperit de zăpadă, dincolo cu dinți de gheață, mai încolo șuvițe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
fi judecat. Pentru ce voiau să mă judece? Pentru complicitate la uciderea a șase milioane de evrei. Înainte de-a putea face vreun comentariu, omul m-a lovit direct prin ziar. M-am prăbușit izbindu-mă cu capul de-o ladă de gunoi. Tipul mă avea la picioarele lui. — Înainte să te pună evreii într-o cușcă la Grădina Zoologică sau unde or să te pună, mă amenință el, mi-ar plăcea să mă joc și eu puțin cu tine. Mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
deși eu nu-l puteam auzi. După câte îmi dau seamă, toți l-au uitat - dar eu nu. Ți-am adus asta, continuă el, ca să-i scutești pe alții de osteneală. Și dus a fost. Resi a aruncat ștreangul în lada de gunoi unde a fost găsit în dimineața următoare de un gunoier pe nume Lazlo Szombathy. Szombathy chiar s-a spânzurat cu ștreangul acela - dar asta-i altă poveste. Cât despre povestea mea... Mi-am recăpătat cunoștința pe o canapea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
agenți comuniști. Pe cel care acum își spune Kraft îl urmărim din 1941. I-am ușurat fetei intrarea în țară numai pentru a afla ce spera el să realizeze. CAPITOLUL TREIZECI ȘI PATRU ALLES KAPUT... M-am așezat copleșit pe o ladă de ambalaj. Cu câteva cuvinte bine alese, am zis eu, m-ai desființat. Ce sărac sunt în clipa asta față de cum eram acum o clipă! Prietenul, visele și amanta..., am zis eu, alles kaput. Un prieten tot mai ai, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
rusesc, îl făcuse din tablă de-aia, dacă știi, cum era la cutiile de bombe. Da i-a dat? Și ce-au mai bătut la săracu tata până l-a lămurit să se-nscrie la colectivă! L-a ținut și-n ladă, nu știu dacă ați auzit cum era metoda cu lămurirea poporului să intre la colectivă... Bătrânul sălta absent de pe un picior pe altul. Tânărul oftă: - Ne-a inundat veceul. De-un an s-a blocat și șefii nu mai vrea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
care nu mai răsărise, și i-a învelit pe cei doi care se drăgosteau pe apa neagră. Andromanda i-a vegheat și le-a șoptit descântece. A chemat întruna norișorii care învăluiau gromovnicul ce-l ținea încuiat popa Băncilă în lada din turnul clopotniței și i-a pus să răsfoiască filele bătrânei cărți, în care se pecetluiseră semnele tunetului ceresc ce va să vină. Și pe răscolire de unde, în hârjoana celor doi înlănțuiți, norișorii i-au povestit șișcoaicei despre pruncuța care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
sfârșit, să facem sex. Doream să fiu în umbra ei pentru o zi sau o noapte. — Nu sări, domnule. — Ce? Încălecând balustrada, am pășit pe bucata de lemn adusă din sufragerie și așezată sub un maldăr de pungi de gunoi, lăzi și sticle. Era ca o trambulină ieșind din balcon, sau ca o scândură a piraților. Vecina din stânga a clătinat grav din cap. Blonda chicotea. Apoi, vecina a făcut un „hiiii” care m-a dezorientat și mi-am dat seama că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
splendoarea și decăderea Imperiului Incaș și trebuie că era deja a cincea oară când o citea. Știa fiecare pasaj, fiecare paragraf, chiar și fiecare cuvânt, așa cum știa toate cărțile, și fiecare în parte, pe care le păstra într-o enormă ladă din colibă. Smulse două banane dintr-un mănunchi ce atârna de o grindă, începu să curețe una și, înapoi în hamac, ochii i se opriră într-un punct ce se mișca acolo, departe, la capătul mlaștinii. Își șterse ochelarii cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
din fotografie, ce anume găsea bărbatul în cărți. Se priviră. Apoi, ea se întoarse în hamacul ei, iar bărbatul, rușinat, ascunse revista sub pat și își căută în Perla lui Steinbeck consolarea pentru necazurile lui. O auzi scotocind neliniștită prin lăzi și agitându-se mai mult ca niciodată să pregătească prânzul. După o lungă tăcere, își dădu seama că era în picioare, lângă el. Își ridică ochii și trebui să facă un efort de necrezut ca să nu izbucnească în hohote de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
la salut și-i făcu semn să se îndepărteze. — Mulțumesc, sergent. Vă puteți retrage. Poftiți, vă rog... Cortul era mare și se găsea ocupat de o masă lungă plină de hârtii, mai multe scaune și un munte de cutii și lăzi. Militarul îi întinse mâna: — Căpitan Salas de la „Rangers“... Inginerul Planchart... Dumneavoastră trebuie să fiți americanul care trăiește cu yubani-i... La afirmația lui mută, continuă: Nu speram să vă găsim atât de repede. Părintele Carlos spune că trăiți departe, spre Sud-Est
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
pe care o aduceți cu dumneavoastră să aibă cale liberă.? Priviți afară: acum o săptămână, aici era o frumoasă porțiune de selvă, unde creșteau copaci și flori și trăiau zeci de animale... Priviți acum! Nu e altceva decât o imensă ladă de gunoi, pentru că progresul dumneavoastră nu aduce decât ambiție și căcat... Cineva, undeva, vrea să câștige milioane, smulgând din Masivul Papagalilor cuprul și, pentru asta, nu se dă în lături să porcăiască toată selva, să dea gata indieni și animale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
un copil într-o cofetărie, incapabil să se hotărască. Îngrămădi exemplare pe tejghea și de fiecare dată când se apropia, femeia își întrerupea lectura, lăsa să-i alunece ochelarii pe nas și îl studia. Într-un colț întunecat, descoperi o ladă plină până sus cu exemplare în lichidare de stoc. Scotoci nerăbdător. Titlurile oscilau între Episoade Naționale, al spaniolului Pérez-Galdós, și Istoria Romei de Indro Montanelli, trecând printr-un manual de chiromanție, trei cărți de șah, două geografii și nenumărate romane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
părea că nu voia s-o scoată în evidență. Era îmbrăcată prost și neîngrijit, într-o culoare maro ce nu o avantaja. Înaintă spre el și se opri să privească stocul în lichidare: — Pe toate? repetă ea. — Pe toate... inclusiv lada... Calculă în minte. În sfârșit, ridică din umeri: — Optzeci de pesos. Pentru o sută, vi le dau și pe acelea. Scoase câteva bancnote: — Pot plăti în dolari? — Da, bineînțeles. Încercă să se stăpânească, dar curiozitatea se dovedi mai putrnică. Vindeți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
iute și pe negândite, dar păru imediat că revine la realitate și încercă să se scuze: — Ah! Iertați-mă, îl rugă ea. N-am vrut să fiu indiscretă. Doar că... Știți... Nu e normal ca cineva să cumpere cărți cu lăzile... — Vă înțeleg, zâmbi el. Trăiesc în selvă și, acolo, singura mea companie sunt cărțile. — Lucrați la companiile petroliere? — Nu. Nu lucrez. Doar trăiesc... Luă la întâmplare una din cărțile pe care le cumpărase: Primul volum din Viața animalelor de Brehm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
lor viață. Studiază în Europa, și eu nu sunt pentru ei decât obligația unei scrisori la două săptămâni. Iar eu mă voi topi treptat printre cărți, mâncată de cari, ca și ele, până în ziua când voi fi pusă într-o ladă și vândută la solduri - râse încet, cu amărăciune. Și nu cred că va veni cineva capabil să se împovăreze cu tot... — Vă subestimați. Sunteți în floarea vârstei și sunteți mâncată de cari pentru că așa vreți. Aș spune că simțiți o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
rău mirositoare. Orașul deveni într-o clipă o imensă cloacă în aer liber și, fără să se știe de unde, începură să-și facă apariția umbre întunecate, vârâte în pânză de sac sau în preistorice haine puturoase, care se aruncară asupra lăzilor de gunoi, plini de râvnă să extragă de pe fundul lor hârtii, cartoane și bucăți de pânză ca să le bage în câte un sac mare pe care îl cărau în spate. O parte din acest gunoi ajungea pe jos, unde imediat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
mare de fier se închise în spatele lor și se văzură din nou în stradă, preotul comentă: — Același zgomot trebuie să-l fi făcut și poarta lui Pilat din Pont. — Bună! — Bună... — Am venit să-mi iau cărțile. Arătă spre o ladă perfect ambalată. — Sunt acolo. Te întorci deja? — După amiază. — Ai reușit ceva? După cum bănuiam... Nimeni nu ascultă... — Și acum? Cine știe? Va trebui să-mi găsesc un alt colț. Dacă yubani-i încep războiul, acolo nu va mai fi un loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
era mai puțin important. Nu mă gândisem niciodată, dar poate că ăsta e răspunsul. Asta ar însemna că revoluția sexuală nu numai că aduce după sine mai puțină ipocrizie în relațiile fizice, dar și în relațiile sociale - ridică cu greu lada și se îndreptă spre ușă. Poate că mai putem avea speranțe într-o lume care se schimbă în felul ăsta... — Pleci deja? Nu vreau să te fac să pierzi timpul - lăsă lada lângă ușă. Ai putea cere un taxi...? — La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
dar și în relațiile sociale - ridică cu greu lada și se îndreptă spre ușă. Poate că mai putem avea speranțe într-o lume care se schimbă în felul ăsta... — Pleci deja? Nu vreau să te fac să pierzi timpul - lăsă lada lângă ușă. Ai putea cere un taxi...? — La ce oră pleacă avionul tău? — La trei. Ea se uită la ceas. Apoi îl privi fix în ochi: — Ți-ar face plăcere să vii la mine acasă? — Acum? Întrebă el, uitându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]