6,066 matches
-
missi papales sau colaboratori apropiați ai curiei romane. Poggio Bracciolini (sec. XIV), Biondo Flavio (sec. XV) și, puțin mai târziu, însuși papa Pius II Piccolomini au considerat pe romanofonii balcanici drept colonia ab Traiano care inter tantam Barbarie multa retinet latina vocabula ab Italis, dar cu o rustica male grammatica. Piccolomini adaugă (incluzând și pe �valachi ultra-Danubiani"): lingua utuntur italica verum imperfecta et ad modum corrupta. Despre toți aceștia, descoperiți de Al. Marcu, au scris A. Armbruster, Rudolf Windisch, Lorenzo Renzi
Multiculturalism, alteritate, istoricitate by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14936_a_16261]
-
un contact direct cu populația" romanofonă, �notate pe viu", poate chiar �comunicate" străinilor de vorbitorii înșiși. Al. Marcu, A. Armbruster și alții (chiar și noi înșine!) au presupus că în comunități romanofone exista o �conștiință" a limbii lor asemănătoare cu latina. Să fi avut oare o memorie a originilor latine acești păstori romanofoni (chiar dacă unele comunități trăiau în regiuni cu toponime latine)? Chiar dacă, în cronicile bizantine, erau considerați rhomanoï? VI. Răspunsul nu poate fi afirmativ. Romanofonia comunităților din Peninsula Balcanică - dar
Multiculturalism, alteritate, istoricitate by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14936_a_16261]
-
dogmatic, și a celor apocrife considerate "atribute", copii cu inserții personale ale copiștilor, "tradiții orale" în cele din urmă fixate în scris), precum și modul cum s-a făcut "inseminarea" ideilor creștine în cele două importante limbi ale Europei: greaca și latina. într-adevăr varietatea stilistică este remarcabilă, în ciuda mesajului unic, cel creștin: epistole (un fel de îndrumar de la distanță), evanghelii (se vorbește de specificitatea "stilului evanghelic"), omilii, didahii, ode, predici, ori un gen conținând aglomerări biografice expuse disjunctiv, numit "faptele lui
Pe falezele sihăstriei by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/14984_a_16309]
-
distanță), evanghelii (se vorbește de specificitatea "stilului evanghelic"), omilii, didahii, ode, predici, ori un gen conținând aglomerări biografice expuse disjunctiv, numit "faptele lui..." Spre sfârșitul perioadei apar și poemele (Odele lui Solomon, Oracolele). în ce privește transpunerea învățăturilor creștine în greacă și latină, antologia relevă rolul lui Origene și, respectiv, al lui Tertullian. Origene a avut șansa să adâncească sensurile grecești ale creștinismului chiar într-o școală bine organizată ca instituție, și mai apoi din recluziune. Tertullian (convertit la creștinism la o vârstă
Pe falezele sihăstriei by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/14984_a_16309]
-
substanțiale, argoul din Budapesta. Argoul maghiar e atestat mai devreme decît cel românesc - în secolul al XVIII-lea - , dar autorul îl presupune mult mai vechi, sugerînd o posibilă dovadă în onomastică, în anumite porecle conservate în vechi documente scrise în latina medievală (de exemplu "Tăietor de traiste"). Prima menționare a fenomenului e atribuită lui Nicolaus Olahus, care vorbește în 1536 de "limba orbilor", a cerșetorilor din Simánd, fără a o ilustra totuși prin vreun exemplu; de aceea pasajul respectiv a fost
Vecinătăți argotice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15002_a_16327]
-
Hadrian (117-138 d. Hr.). Ei o consideră mai apropiată de textul ebraic decât Septuaginta. Traducerea integrală a Bibliei în limba latină a fost dusă la bun sfârșit, în jurul anului 400 d. Hr., de către Sfântul Ieronim. Era un timp în care latina devenise limba de comunicare în întreg spațiul Imperiului Roman. De aceea traducerii Sfântului Ieronim i s-a spus Vulgata („în obște cunoscută”). Spre deosebire de Septuaginta, ea a cuprins și Noul Testament, fiind astfel prima veritabilă „integrală” a Bibliei, în înțelesul actual al
BIBLIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285725_a_287054]
-
târziu, Sfântul Iustin a folosit pentru întâia dată denumirea Evanghelie (în greacă, „vestirea cea bună”) pentru cele patru cărți care vorbesc despre viața, învățătura și faptele lui Iisus Hristos. Pe la anul 190, când marele gânditor creștin Tertulian a tradus în latină fragmente din acestea, el le-a numit Noul Testament. Ulterior a început a fi denumit și Sancta Scriptura. De-a lungul secolelor, Vulgata a cunoscut și ea numeroase copii manuscrise, cu lecturi variate și cu destule greșeli făcute de copiști. În
BIBLIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285725_a_287054]
-
răspândit în teritoriile românești (sudul Transilvaniei, Moldova) fără legătură cu fenomenul în discuție. Importanța primelor traduceri românești ale Bibliei privește, pe lângă aspectul teologic propriu-zis, istoria limbii și a literaturii. Ele fixează în scris forme arhaice de limbă, specifice tranziției de la latina vulgară la limba română actuală, oferind cercetătorilor un bogat material lexical, ce constă în cuvinte moștenite din latină și dispărute azi sau retrase pe o arie dialectală extrem de restrânsă, cum aprecia N. Cartojan. De asemenea, după fericita expresie a aceluiași
BIBLIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285725_a_287054]
-
Bibliei privește, pe lângă aspectul teologic propriu-zis, istoria limbii și a literaturii. Ele fixează în scris forme arhaice de limbă, specifice tranziției de la latina vulgară la limba română actuală, oferind cercetătorilor un bogat material lexical, ce constă în cuvinte moștenite din latină și dispărute azi sau retrase pe o arie dialectală extrem de restrânsă, cum aprecia N. Cartojan. De asemenea, după fericita expresie a aceluiași istoric literar, textele rotacizante reprezintă „primele zări de lumină în pâcla slavonismului”. Apariția tiparului este strâns legată de
BIBLIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285725_a_287054]
-
Am optat pentru ortografierea „Anticrist” și nu „Antecrist” pentru a sugera mai bine ideea de adversitate conținută de particula anti (care înseamnă „împotriva” sau „în locul”). Fericitul Augustin observa deja din Comentariul la Epistola întâi a lui Ioan (3, 4): „În latină, «anticrist» înseamnă «care este împotriva lui Cristos». Cuvântul «anticrist» nu vrea să spună, așa cum au înțeles unii «cel care trebuie să vină înaintea (ante) lui Cristos», altfel spus, cel după care Cristos trebuie să vină: etimologia și ortografia arată că
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
în întregime decât în etiopiana antică, grație faptului că în Etiopia Urcarea la cer... a fost multă vreme considerată o scriere canonică și inclusă ca atare în Vechiul Testament. S‑au păstrat câteva fragmente în greacă, două fragmente destul de consistente în latină și câteva în coptă. Apocrifa este compusă din două secțiuni, numite convențional: „Martiriul lui Isaia” (cap. 1-5) și „Vedenia lui Isaia” (cap. 6-11). Așa cum arată Norelli, cele două secțiuni au „orientări teologice” diferite, nu însă contradictorii. În opinia cercetătorului italian
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
cea de‑a două jumătate a secolului al III‑lea și a murit ca martir, se pare, în timpul persecuției lui Dioclețian (304). În De uiris illustribus, Ieronim face această scurtă însemnare biografică: „Victorin, episcop de Poetovio, nu era deprins cu latina tot așa cum era cu greaca. Datorită felului în care scrie, lucrările sale par comune, în ciuda ideilor sublime pe care le cuprind. Aceste lucrări sunt: Comentariu la Geneză, la Exod, la Levitic, la Isaia, la Iezechiel, la Avacum, la Ecleziast, la
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
alegorică și tipologică, mergând direct la sursă, adică citind comentariile lui Origen. Deși cu totul lipsit de cultură clasică, el dă dovadă de o cultură biblică cu mult peste medie. Pentru comentariile sale, folosește în egală măsură versiunile greacă și latină ale Bibliei. Poetovio, actualmente Ptuj, în Slovenia, era un important nod comercial al Pannoniei. Ca în toate porturile, populația era variată și mixtă. Comunitatea creștină, deși majoritar alcătuită din emigranți orientali, vorbea latina. Victorin scrie în latină, deși, potrivit însemnării
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
folosește în egală măsură versiunile greacă și latină ale Bibliei. Poetovio, actualmente Ptuj, în Slovenia, era un important nod comercial al Pannoniei. Ca în toate porturile, populația era variată și mixtă. Comunitatea creștină, deși majoritar alcătuită din emigranți orientali, vorbea latina. Victorin scrie în latină, deși, potrivit însemnării lui Ieronim, stăpânea mai bine greaca. De la episcopul de Poetovio se păstrează primul comentariu sistematic al Apocalipsei, redactat, după toate probabilitățile, cel mai târziu în 260. Lucrarea lui Hipolit, De Apocalypsi, s‑a
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
versiunile greacă și latină ale Bibliei. Poetovio, actualmente Ptuj, în Slovenia, era un important nod comercial al Pannoniei. Ca în toate porturile, populația era variată și mixtă. Comunitatea creștină, deși majoritar alcătuită din emigranți orientali, vorbea latina. Victorin scrie în latină, deși, potrivit însemnării lui Ieronim, stăpânea mai bine greaca. De la episcopul de Poetovio se păstrează primul comentariu sistematic al Apocalipsei, redactat, după toate probabilitățile, cel mai târziu în 260. Lucrarea lui Hipolit, De Apocalypsi, s‑a pierdut aproape în întregime
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
înscria în registrul Bisericii numele candidaților admiși, gest de o profundă semnificație, întrucât din acel moment catehumenii se puteau considera deja „cetățeni ai Ierusalimului ceresc”; ei deveneau ΝΤϑ4. :γ<≅4, „cei spre luminare”, în greacă, sau electi („cei aleși”), în latină. Ceremonia se încheia cu o procateheză cu accente mistice și dinamice: „Acestea să‑ți fie poruncă. Ține minte lucrurile care ți se spun și păstrează‑le pentru totdeauna. Să nu crezi că este vorba de unele din adunările noastre obișnuite
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
omilie, datând, probabil, de la sfârșitul secolului al IV‑lea, având următorul titlu: TOU MAKARIWTATOU IPPOLUTOU EPISKOPOU KAI MARTUROS LOGOS PERI THS SUNTELEIAS TOU KOSMOU KAI PERI TOU ANTICRISTOU KAI EIS THN DEUTERAN PAROUSIAN TOU KURIOU HMWN IHSOU ΟΧ3ΓΙ? Κ, în latină De consummatione mundi. Există două ediții moderne ale acestui text, una în PG 10, col. 901‑925, cealaltă în G. Bonwetsch și H. Achelis, Hippolytus Werke, Leipzig, 1897, pp. 287‑309 (vezi infra). În lucrarea sa din 1896, Bousset susține
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
din secolul al V‑lea (poate chiar mai târziu), dar secțiunea apocaliptică (capitolele 1‑14) datează din secolul al III‑lea. Potrivit spuselor lui Alfonso M. Di Nola, care a oferit o traducere italiană parțială, scrierea a fost redactată în latină, tradusă apoi în greacă și, din greacă, în siriacă, spre sfârșitul secolului al VII‑lea. Aceasta din urmă este varianta care a ajuns până la noi. În 1899, patriarhul Antiohiei, Ignatie Efrem II Rahman, a editat textul siriac, cu o traducere
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
apoi în greacă și, din greacă, în siriacă, spre sfârșitul secolului al VII‑lea. Aceasta din urmă este varianta care a ajuns până la noi. În 1899, patriarhul Antiohiei, Ignatie Efrem II Rahman, a editat textul siriac, cu o traducere în latină, din care vom cita în cele ce urmează. Semnele premergătoare sfârșitului lumii sunt descrise în capitolele 3‑8. Primul, haosul general care se manifestă printr‑o totală pervertire a moravurilor, prin absența oricărei legi morale și prin dominația forței violente
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Christianorum. Series Graeca, Turnhout, 1977 sq. Corpus Christianorum. Series Latina, Turnhout, 1953 sq. Daniélou, J.; Marrou, H.-I., intr. de R. Aubert, Nouvelle Histoire de l’Église, Paris, 1963, 2 vol. De Labriolle, P., Histoire de la littérature chrétienne de langue latine, Paris, 1948. Denis, A.-M., o.p. et collaborateurs, avec le concours de J.-Cl. Haelewyck, Introduction à la littérature religieuse judéo-hellénistique: pseudépigraphes de l’Ancien Testament, Turnhout, 2000, 2 vol. Harl, M.; Dorival, G.; Munnich, O., La Bible grecque
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Paris, 1995. Jossa, J., Il cristianesimo antico dalle origini al concilio di Nicea, Rome, 1998. Monaci Castagno, A. (éd.), Origene. Dizionario. La cultura, il pensiero, le opere, Rome, 2000. Moreschini, C.; Norelli, E., Storia della letteratura cristiana antica greca e latina, Brescia, 1995-1996, 2 vol. Patrologiae cursus completus, éd. J.-P. Migne, Series Graeca, Paris, 1857-1866. Patrologiae cursus completus, éd. J.-P. Migne, Series Latina, Paris, 1841-1864. Saulnier, C., avec la collaboration de Ch. Perrot, Histoire d’Israël, vol. III, De la
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
a fost redactată în siriacă, apoi tradusă în greacă, o dată cu invazia islamică în Asia Mică. Textul a ajuns relativ curând în Apus, fiind adus de călugării refugiați la Lerin, la începutul secolului al VIII‑lea. Aici a fost tradus în latină de un călugăr, pe nume Pierre, în momentul în care Occidentul era la rândul său amenințat de Islam. Pentru mai multe detalii, cf. lucrarea lui C. Carozzi și H. Taviani‑Carozzi, La Fin des temps. Terreurs et prophéties au Moyen
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Aretas); PALAI BASKANOS, olim inuidus, „Vechiul vrăjitor” (Aretas); AMNOS ADIKOS, agnus nocens, „Mielul cel rău” (Aretas); GENSERICOS (Victorinus). Beatus de Liebana (sec. al VIII‑lea) propune câte un nume pentru fiecare cap al Fiarei (In Apoc. 13,18); EUANTAS, „quod latine dicitur serpiens, eo quod primus Eva deceperit”; DAMNATUS, „eo quom magnum damnum intulerit mundo”; ANTEMUS, „id est, abstemius, a temeto, id est uino, quasi abstinens a uino”; „quartum nomen habet gothica lingua GENSERICUS”; „quintum nomen habet omnium linguarum ANTICHRISTUS; sextum
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
DAMNATUS, „eo quom magnum damnum intulerit mundo”; ANTEMUS, „id est, abstemius, a temeto, id est uino, quasi abstinens a uino”; „quartum nomen habet gothica lingua GENSERICUS”; „quintum nomen habet omnium linguarum ANTICHRISTUS; sextum nomen habet graece TEITAN; septimum nomen habet latine lucis (2Cor. 11,14), praesumens se dicere lucem”. Beatus de Liebana îi atribuie Anticristului un al optulea nume, ACXYME, alcătuit din literele a căror sumă este 666 (DCLXVI). ACXYME este o variantă coruptă a numelui ARNOYME (Δ<Ξ≅:∀4 „neg
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Jacob”, Rome, 1982, pp. 5‑18, și de E. Norelli, „Il problema storico‑letterario di Ippolito”, în Ippolito, L’Anticristo, Florența, 1987, pp. 9‑35. De același autor, capitolul consacrat lui Hipolit în Storia della letteratura cristiana antica greca e latina, redactată în colaborare cu C. Moreschini, Brescia, 1995, vol. I, pp. 338‑344 (trad. rom.: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine, vol. I, Polirom, 2001). În acest capitol, Norelli acceptă ipoteza de lucru propusă de V. Loi și M.
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]