2,072 matches
-
id="(3, p. 44)"/>. Un proverb identic cu acesta este atestat și În paremiologia maghiară <endnote id="(107, p. 120)"/>. Zicale mai mult sau mai puțin asemănătoare se regăsesc și În folclorul altor popoare europene : „Nici evreu prost, nici iepure leneș [nu se poate]” (proverb spaniol) ; „Ai văzut vreodată vacă verde și ovrei prost ?”, Numai un evreu poate Înțelege ceva din Încâlceala asta” (zicale germane) <endnote id="(3, p. 67)"/> ; „Înțelept ca un evreu” <endnote id="(127, p. 91)"/> ; „Învățat ca
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
acestui subiect delicat a glosat și Dumitru Drăghicescu În 1907, când a publicat cartea sa Din psichologia poporului român. El a diagnosticat că românii suferă de un complex de superioritate față de unele „popoare mai puțin fine, cu o inteligență mai leneșă și mai puțin vioaie, și prin urmare Într-o vădită inferioritate mintală față de români”. „Dovadă că este așa - continuă D. Drăghicescu -, avem faptul că ironia și humorul românilor privește cu deosebire popoarele vecine. Românii au râs totdeauna cu deosebire pe
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
sale sunt murdare și dezgustătoare” (Călăuza rătăciților, 3, 48). 470. Mircea Eliade, De la Zalmoxis la Genghis-Han, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1980 [De Zalmoxis à Gengis-Khan, Payot, Paris, 1970]. 471. Sandu Mureșan, „Populația maghiară din Transilvania crede că românii sunt leneși, mincinoși, lași și murdari”, Național, nr. 201, 11 februarie 1998, p. 1. 472. Israel Jacob Yuval, „Jews and Christians in the Middle Ages : Shared Myths, Common Language”, În 540, pp. 88-107. 473. Doctorul Iuliu Barasch este autorul unui Curs de
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
în limbajul și comportamentul nostru de zi cu zi și etichetăm fără drept de apel. Deși suntem europeni, educați, ospitalieri prin tradiție și pașnici, spunem mereu, la modul general, că “romii fură, romii nu vor să muncească, romii sunt răi, leneși și murdari, romii sunt o problemă, romii ne fac de rușine” ... și multe altele. Am fost învățați de mici “să nu ne jucăm cu țiganii, să nu facem prostii că vine țiganul și ne ia”, iar copiilor noștri le transmitem
Rănit de oameni ... vindecat de Dumnezeu! by Ionel TURTURICĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91603_a_93002]
-
Petronela m-ar ajuta foarte mult dacă ar juca situația: e pentru prima oară când minte, când ascunde un băiat în camera ei. Comportamentul ei m-ar putea surprinde și în același timp aș putea să fiu prea obosită sau leneșă pentru a lua o atitudine. Trebuie să avem un scenariu al mișcării în momentul în care intrăm (metroul; umbrele). Transformarea noastră la intensitatea noastră. Nu trebuie să numărăm când facem pașii, indiferent care. În mod special la primul metrou, eu
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
n-aș spune-o și mai culți, începe să ne caute și să ne prețuiască, eu fiind, de altfel, într-o urbe cu jumătate de milion de locuitori, singurul ambasador "de carieră". Leul în toamnă Mi-i pasul tot mai leneș și mai greu și ochiul nu-l mai simt de șoim la vânătoare, mă trag pe sub umbrare mai mereu, nu mă mai cere noaptea hăitaș la căprioare. Mă-nvălui ca-ntr-o mantie în toamnă, mi-s umerii ca bronzul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
spre deosebire de un actor, are de respectat o structură ritmică extrem de complexă, care Îi cere rigoare și o precizie absolută. Actorul are mai multă libertate de interpretare, dar, spre deosebire de cântăreț, rareori Își structurează atent rolul și riscă să devină indolent și leneș, crezând prea mult În inspirația de moment. Foarte des, În prima zi de repetiție, actorii mormăie textul, pe jumătate neînțelegându-l, unii chiar fără să știe nici despre ce e vorba În piesă. La operă, de cum ajung la prima repetiție
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
ca paiul. Își petrecea diminețile predând la o școală de engleză, iar după-amiezile Își Înghesuia mai multe lecții particulare decât putea cuprinde o zi. Întrucât călătorea de la un capăt al orașului la celălalt și era nevoit să depindă de tropăitul leneș al unor mârțoage izvocik (de trăsură) adormite, ca s-ajungă la elevii lui, Întârzia, dacă avea noroc, numai un sfert de oră la lecția de la ora două (oriunde ar fi avut loc), iar la cea de la ora patru ajungea după
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
se cațere Într-o zi În copacul de care era legat, Încercând să-i evite: niște indivizi mari, cu ape de mătase În ochi și trupuri de tigri și niște țărănoi cenușii cu o trompă și mai dureroasă, dar mai leneși: anihilarea a doi sau trei asemenea bețivani Împuțiți pe care-i striveam cu mâna Înmănușată pe gâtul calului Îmi producea o splendidă senzație de ușurare empatică (pe care un dipterist n-ar aprecia-o). În orice caz, preferam În vânătorile
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
două ori pe săptămână, lega St. Petersburg de Paris. Aș fi putut spune: direct cu Parisul, dacă pasagerii n-ar fi fost obligați să se mute dintr-un tren Într-altul aparent similar, la granița ruso-germană (Verjbolovo-Eydtkuhnen), unde ampla și leneșa distanță rusească dintre șine, de o sută cincizeci de centimetri, era Înlocuită cu standardul european de o sută patruzeci și doi de centimetri și cărbunii luau locul buturugilor de mesteacăn. Din cotlonul cel mai Îndepărtat al minții mele cred că
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
apoi aterizează Încet pe fața de masă și, de-a curmezișul mesei, un braț gol de adolescentă Întins indolent pe toată lungimea lui, cu venele turquoise de dedesubt Întoarse În sus, spre razele de soare solzoase, cu palma deschisă, așteptând leneșă ceva - poate spărgătorul de nuci. Pe locul unde stă preceptorul meu de atunci, imaginea este schimbătoare, o succesiune de secvențe care apar și dispar; pulsația gândurilor mele se Împletește cu cea a umbrelor și Îl transformă pe Ordo În Max
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
cvasimuzical, cvasipoetic sau, mai exact, poetico-matematic. Mi se Întâmpla În mod frecvent, În miezul plăcut al unei zile, să simt pe neașteptate un fior de plăcere mentală, marginală față de Îndeletnicirea minoră pe care o aveam În acel moment, În umbra leneșă a unui gând fugar, În clipa când o problemă de șah Îmi străfulgera prin minte, anunțându-mi o noapte de trudă și de sublimă bucurie. Putea fi o nouă metodă de a Îmbina o schemă strategică neobișnuită cu o linie
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
cea mai reprezentativă). Părinți, copii maturi, bărbați cu soțiile lor (au emigrat cu toții), iar la etaj, o altă familie, tot cu copii și ea, dar mai mici, de al cărei nume nu-mi mai amintesc. Stăpâna casei, o femeie neglijentă, leneșă, gălăgioasă și chiar isterică, monologa adeseori de la fereastră, de sus, de la etaj. Soțul ei, în schimb, era un om liniștit, cumsecade, delicat. Nu-l voi putea uita niciodată pentru că tocmai el mi-a dat prilejul să comit o faptă urâtă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
de ea... Acum aș da orice să pot da de ea... De aproape 15 ani nu-i mai știu însă numărul de telefon, e la secret, la cel mai strașnic, bine păzit secret: acela al nomenclaturii morților... * Mama, care numai leneșă nu era, plângându-se de îmbrăcatul și dezbrăcatul zilnic, dimineață de dimineață, seară de seară. Se săturase, se plictisise de acest ritual interminabil. Pentru „treaba” asta nu mai avea răbdare... La sfârșitul anului în care (azi, 12 martie 1991) scriu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
tragă la jug (și nu are!), poate să nici nu (de)scrie. Romanul-pilulă oferă avantajul de a putea fi scris și citit mintal, imaginat cu alte cuvinte, potrivit sugestiei primite din partea autorului prim, principal, primordial și demiurg (un demiurg cam leneș!), prin formularea ideii centrale, prin redactarea frazei liminare sau a unui foarte rezumativ rezumat... Ei, ce zici, critic literar ce ești, ai cam rămas cu gura căscată...”, mă somează, triumfător, să-mi dau cu părerea V.M., inventatorul unei noi specii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
unui greer mic, și Noapte de mai, și de iarnă, și altele de acest gen, mult gustate de amatorii de drăgălășenii și pitoresc, sunt poezie, într-adevăr, asta nu se poate nega, dar poezie minoră, solicitând sensibilitatea măruntă sau sensibleria leneșă. Mult mai bune sunt micile polemici versificate, malițiile și buna dispoziție din producția calificată de Lovinescu, minimalizator, „cronică rimată”, unde ascuțișul epigramatic și spiritul subțire și precis trec dincolo de pretextul imediat prin strălucirea lor în sine. Evident, nu produc nici
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
a fi stăpân în gospodăria sa, de a arăta că știe să fie stăpân, că poate să se administreze singur, că este în stare să răzbească în viață; prin colectivizare, la bătrânețe, a ajuns sluga celor mai răi și mai leneși oameni din sat; o slugă bătrână și săracă. Întrat în colectivă, a fost pus paznic la vite și apoi om de servici la grajdurile vitelor colectivei. La noi, la Râmnicelu, cea mai degradantă muncă era aceia de a fi văcarul
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
ora patru și jumătate: el pentru a prinde primul autobuz, eu ca să aprind focul, să dau de mâncare la animale și să fac ceva de mâncare pentru Mișu, care dormea în camera din mijloc, cu pisicile lângă el. Pisicile erau leneșe, dar nu dădeau voie șoarecilor să se urce în pat. Când soțul ieșea pe poartă era întuneric, iar pichirile din nuc scoteau sunete metalice. Atunci, nevăstuicile din podul casei dar și șobolanii din magazie încremeneau. Căldura din casă mă îmbia
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
ca un bostan răscopt, bleg. * Pe o bancă (o știu acolo de mulți ani, uitată, înnegrită de vreme) țopăie două veverițe roșcate, fericite. Se spune că veverițele sunt singurele mamifere fără colesterol, dar asta nu are nici o legătură cu fericirea. * Leneșă, cade o frunză. Nu-i semn de toamnă, este o frunză uscată, bolnavă. Dar mi-a amintit de toamnă. Mai demult, pe această bancă stătea ore întregi o pereche, amândoi tineri, au plecat undeva, nu-i mai văd, în alți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
îmi pot imagina copilăria mea fără tăbliță. Odată ajunși acasă, după ce hoinăream culegând castane frumoasele castane cafenii, catifelate, căzând cu o delicioasă pocnitură pe trotuar ne scriam primele lecții ale vieții pe tăbliță; eram învățați cu strășnicie că numai copiii leneși nu vin cu temele făcute. Acum ar trebui să spun ceea ce se obișnuiește: că eram fericit, pentru că circulă părerea foarte răspândită că a fi copil înseamnă să plesnești de fericire, doar pentru că ești copil. Eu cred că, în realitate, copiii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
gânduri "cosmice"; despre ritmicitatea acestor eterne obiceiuri, despre rostul lor universal, despre rostul soarelui, ca insignă a grației supreme și a performanței maxime în biologie. Astăzi culoarea apei este simpla, ca o cenușă monotonă. Tremură doar câteva trestii în vântul leneș. Doi băieți cară un cărucior cu vreascuri. Căruciorul scârțâie. Pe lac, niște rațe sălbatice se zbenguie zgomotos. Par a nu se teme de nimic. Două mici flotile despică cerul, la mare înălțime. Ca înaintea marilor catastrofe, liniște, nici o prevestire... Sus
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
genți diplomat. Atelierul de marochinărie și-a dat duhul printr-un faliment obișnuit și în atelier au fost instalate rafturi de lemn geluit, pe care stau fotografiile ("piesele", cum le spune un tânăr care le păzește, un tânăr gras și leneș, mâncând toată ziua.) Clienții pot răsfoi în liniște imagini dintr-un trecut mai puțin distins (mai "de provincie" modestă), de acum multe decenii sau chiar mai vechi. Sunt acolo ființe care au dispărut definitiv, dar în poză au rămas vii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
mândru; nici nu știu prea bine de ce; parcă mi-a dăruit un mic soare. După o jumătate de oră, pipăind portocala din buzunar, proaspătă, ca o ființă elastică, simt că mi-a trecut starea de mizantropie, că îmi place ninsoarea leneșă care a reînceput și îmi place și noroiul, amestecat cu pietriș, prin care calc cu greutate. Vine, așadar, Anul Nou; încă mai persistă undeva, departe, ca un concept abstract, într-un spațiu abstract. Dar foarte curând va deveni concret, o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
obscure cărora nu le deslușesc înțelesul, o iau razna, căutând ceea ce nu am pierdut, înspre marginile tot mai vechi, mai jerpelite ale orașului. Case fără număr, câte o capră speriată, vântul care șuieră în voie și mai ales o tristețe leneșă, o abulie melancolică, ce mă îndeamnă spre acele teritorii insalubre, nerecomandabile unui om cu scaun la cap. Eu însă nu cred că am scaun la cap... (ce expresie: cum adică, să-ți anexezi la cap un scaun?) Sigur că nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
bărbătești). Deodată, a trecut repede, cu zgomot de fierărie un marfar care ne-a cam speriat. Pe urmă, țipenie. Așteptam să se vadă Luceafărul sau o altă stea, să ni se transmită cumva minunea, dar cerul era ocupat de nouri leneși, consistenți și opaci, nu se vedea nimic. Nu semăna vremea cu un Crăciun clasic. Aproape de miezul nopții, când așteptam, examinând cerul să apară Luceafărul sau eventual altă stea -, s-a ivit, misterios, un câine vagabond, fricos, plin de scaieți, dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]