3,597 matches
-
Irene și-a spus că problema cu sentimentul de vinovăție este că e o stare plictisitoare; nu e făcută să dureze. Odată ce-ajungi să regreți sincer că l-ai făcut să sufere pe-un om, ar trebui să te lepezi de sentimentul de vinovăție. Odată ce-ai căzut în genunchi, nici un bărbat n-ar trebui să te oblige să rămâi în poziția asta. Irene a ridicat un deget către el. Poți să detești ceea ce-am făcut, a spus ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
de-o clipă, în ochi i s-a aprins luminița aia care însemna că scriitoarea țesea povești, după care, Alice și-a revenit, spăsită, ca și când scrisul ar fi fost o formă rușinoasă de dependență, de care nu izbutea să se lepede. Așa se pare, a lămurit-o Drew. În Salmon n-a avut parte de viață bună, dar oamenii de pe râu văd lucrurile altfel. Atât timp cât supraviețuiești, ți se oferă o doză de respect. Apreciem eforturile pe care trebuie să le faci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
cu un alt etaj Am găsit loc de adumbrire Când i-am spus lui niciodată Că nu poate rămâne în trupul său viguros Că oriunde poți visa Îți poți farda pleoapele Așteptând pețitoarea noului sentiment În dreptul ferestrei M-aș putea lepăda M-aș putea pierde în mulțime Dar las timpului plăcerea De a mă chema la sine Cu un alt gest de supunere În așternutul altor iluzii Mi-am închipuit totul Am plănuit noi contexte În care este mitraliată imaginea favorită
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
care au crescut lăcrămioare, înflorește trecutul în iarnă, la gât o cruce de piatră, ce arde. *** Oglinda rotundă e spartă, destinul n-o mai poate lipi, femeia aleargă prin viață asemeni unui fulg rătăcit. Nefericirea doctorului Nepoatei mele, doctor Daniela Lepădatu Toți oamenii sunt fericiți și sănătoși, doctorii, asemeni cocorilor, pleacă înainte de lăsarea zăpezii, gata cu rețetele, obligați să le prafeze, cu salariul mai mic decât a omului ce face, mândru, în oraș, curățenie, halatul alb se destrmă o dată cu vremea, n-
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
mă privi Îndelung cîteva clipe. Nu mai da frîu liber imaginației. Îți pierzi timpul degeaba dînd tîrcoale pe-aici. Banii... azi Îi ai, mîine nu-i mai ai... dar treizece de mii de yeni pe săptămînă nu-s tocmai de lepădat. Te rog, pleacă repede de-aici. — Dar am băut. — Ce mai contează? Dacă ăștia se pun acum pe un scandal de toată frumusețea, o să-ți pară rău. Chiar În clipa aceea, vreo șapte-opt bărbați, care o tăiaseră de-a curmezișul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
tuse, sper că nu sînteți de la poliție. - Să fim serioși! Crezi că polițiștii plătesc pentru a Întreba de o persoană a cărei identitate este neclară? Și-apoi o mie de yeni e o sumă serioasă, o afacere nu tocmai de lepădat. — Afacere serioasă? Ce vreți să spuneți? CÎnd și cînd proprietarul de la Camelia Îmi Înlesnește și mie cîte un cîștig la jocurile mecanice... Nici nu știți ce-nseamă să fii bătrîn... o să vedeți dumneavoastră. PÎnă și proprii mei nepoți le imită pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
Convingerea mea că și-a dat seama de ceea ce urmăream m-a indispus puțin. Nici nu putea exista subiect mai potrivit rolului meu și piesei În care jucam. Raportul pe care l-am Întocmit azi-dimineață nu era nici el de lepădat. Conversația cu domnul Toyama a fost foarte grăitoare. Îmi dezlegase cît de cît ițele dintre EL și Camelia. Era singurul fir de nădejde de care mă puteam agăța pînă acum. Ceva mă făcu Însă să ezit. Mă simțeam gol și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
necesară o explicație pentru respectivii bani. Suma era mult prea uriașă pentru cheltuielile zilnice ale unui salariat obișnuit. Probabil că trebuia să-i folosesc pentru ceva anume, dar o cumpărătură de treizeci de mii de yeni nu-i chiar de lepădat. Eram Îngrijorat că nu-mi pot aminti. Mai mult ca sigur, banii aceștia nu erau pentru a cumpăra ceva deosebit. I-or fi adunat colegii și mi i-au Încredințat pentru familia Îndoliată a vreunui amic de la serviciu... Ușurel, ușurel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
I-a mai sărutat încă o dată fața Lui chinuită, înainte să-l dea pe mâna gărzilor, conform înțelegerii. În zilele următoare, el a fost singurul care L-a urmat, de departe, ascuns în mulțime. El l-a văzut pe Petru lepădându-se de trei ori și pe ceilalți ucenici ascunzându-se printre vânzătorii de păsări și conducătorii de catâri, boindu-și fețele și tăindu-și bărbile ca să nu poată fi recunoscuți. Umbla mut fără să simtă foame sau sete. Și tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
dat seama că trebuie să joace o altă carte dacă vor să câștige și, pe canale informale (atunci zvonurile sau vagile aluzii erau mult mai credibile decât orice informație oficială), au „transpirat” informația spre teritoriu. Până dimineața, toți s-au lepădat de trei ori de „odiosul și sinistra sa soție” și s-au împrăștiat ca potârnichile. În sediile lor nu mai era, în acea zi, nimeni, în afară de vreun portar rătăcit sau vreo femeie de serviciu. „Revoluționarii de 22 decembrie” au intrat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
cazuri de forță majoră, care nu există în Oxford, dar în care ea ar acționa imediat și reflex, acoperindu-și capul. Eșarfa (rămășița burqăi de mai an) este o parte a identității ei și nu e chip să și-o lepede, să o năpârlească. Și-a cumpărat o pudră prea albicioasă și și-a dat cu prea multă. Nu se știe machia și se simte, fardându-se, așa cum ne simțim noi dacă ne-ar surprinde cineva goale pe stradă. Mi-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
nimeni nu avea timp de altceva: arșița ce încinsese totul le topise energiile; inițiativele erau exprimate prin gesturi pe jumătate, toți păreau secvențe dintr-un film întrerupt și reluat cu insistență de un operator glumeț. Mă ridicai în picioare, îmi lepădai sacoul, luat anume pentru intrarea în orașul în care urma să funcționez și în care mă cunoșteau atâția „Iată-te snob, îmi spusei, așa cum nu te-am crezut capabil vreodată „- și-mi atârnai haina de cârligul aflat, în colț, sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
să vă spun „La mulți ani!” - eram la mătușa. E a doua zi din noul an, cred că nu e prea târziu. Era veselă. Îi sărutai mâna, iar ea, surprinzător, mă îmbrățișă parcă ne cunoșteam de ani de zile. Își lepădă paltonul pe care și-l ținuse pe umeri cât străbătuse curtea, dinspre ușa bucătăriei până la treptele de marmură fața intrării mele, și, așezându-se în fotoliul dinaintea biroului, deschise calea unei interminabile conversații despre toți și toate - numai despre politică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
platou cu dulciuri... Și doamna Pavel vorbea întruna, apoi și neprețuita ei nepoată. - Începură cafelele și nu se mai termină ziua aceea părelnică, la care se adăugă și domnul Pavel în ținuta lui marțială, cu papion, după o oră o lepădă, își sumese mânecile cămășii, se vorbiră de toate, uitarăm și eu și Marga Popescu de sociologia culturii, rochia ei se mlădia albăstruie peste juponul înfoiat și rămaserăm acolo, uitați, ca la porțile altei lumi. 18. Anul 1947 pusese stăpânire pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
visezi. Cum ai putut să pleci, atunci, ca un străin oarecare? Ce fel de alcătuire ești? Și n-ai mai dat nici o veste. Fața îi era palidă cum nu i-o cunoscusem niciodată, ochii cu privirea mărită. Nu mi-am lepădat încă, după cum vezi, voalul de mireasă, nici coronița de lămâiță de pe cap”. Nu puteam vorbi. Mi se uita în ochi cu fixitatea unei lumi nefirești. „Nu mi-am dat jos toate acestea de pe mine, au rămas așa de atunci, pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
venit. Nu înțeleg un lucru: de ce s-a făcut restructurarea asta la dumneavoastră? E un sector în care nu mă pricep deloc. - Nici eu nu pot să-mi explic. Ce să vă spun? Îi sărutai mâna, în timp ce-și lepăda paltonul de pe ea. - Eu zic să prânzim împreună, pentru dumneavoastră. Da? - Bineînțeles! răspunse doamna Pavel, în timp ce soțul ei se întoarse către mine: - Cine știe ce-o să mai fie, căci ce s-a întâmplat e fără precedent? - Toate de-acum încolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
prea inteligentă, în detrimentul ei sufletul îi era dominat de rațiune, până la îngrădirea acestuia sub false reflectoare de lumină, ce-i orbeau substanța cu care era chemat să vadă cu ochii lui lumea. Era o ciuntire de care uneori conștientă se lepăda; atunci, cu adevărat, era imperial să conversezi cu ea. Orele se îmbrăcau în străluciri de aur, de argint, de fosfor, iradiind lumini necunoscute. Reașezându-se data asta în fotoliul aflat lângă geam, fusta i se ridică din greșeală, mai sus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
suprafață de oribile mișcări tectonice, refuzând să creadă că nu mai există, impunând, prin spaima ce-o naște lumii, existența lor putrefactă. N-ai dreptul să cedezi: dacă cumva ai făcut-o, într-un fel sau altul - numai tu știi - leapădă-te și întoarce-te imediat la imperiul purității, cum eram pe banca noastră singuratică din grădina publică, aici la aproape patru sute de metri de casa asta în care te afli acum. Întoarce-te repede, cât se mai poate, cât încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
oară. Își trecu mâinile prin părul meu, mângâindu-mi fruntea, obrajii. Șoptea: - Te iubesc! Te iubesc! Eu nu mai știam ce să spun, căci dumnezeirea clipei îmi buimăcise mintea, și în timp ce ridicându-se în picioare începu cu adevărat să-și lepede puținele haine de pe ea lăsându-le să cadă pe moalele covor persan, eu mă îmbătam la statura ei pe care, mutând-o acum din întâia clipă a lumii, o atribuiam artei antice și în momentul acela simții, mutat sub lumina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
cu brațele încrucișate pe piept. — Da’ băieții unde ți-s? — Îs la treabă, cucoane, zise Gavril. Îs stoleri... Umbra odăii era rece și mohorâtă. Boierul simțea în nări un miros ascuțit de aer închis, de pulbere și de rachiu. Își lepădă mantaua grea și trecu în tindă, spre focul din vatră. — Te pătrunde la ciolan umezeala... zise el frecându-și mânile și întinzându-le spre flăcări. Dă, așa-i pe ploaie... vorbi chihaia privind în pământ. Apoi adăogi îndată: Am tăiat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de înaintarea lui Ștefan, și pe urmă să spuie picherului: „Da, am greșit, dar în luna lui mai facem nunta...“ Dar întăi trebuie să aibă făgăduială în toată puterea cuvântului. Altfel, dacă ar spune un cuvânt, Ion Rusu și-ar lepăda cortelul și pălăria și ar începe să urle, căutând undeva un par ca să-i rupă spinarea... Își făcea visuri în singurătatea căsuței ei și aștepta. Iar Ion Rusu venea din când în când, prăfuit și negru la obraz, ars de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
în rușine și ticăloșie? Mai bine să scapi... Ascultă-mă pe mine și fă cum îți spun eu... Eu am scăpat și pe altele, și pe femei de creștin, de la nacaz... Dar la noi e altceva... Acum tu trebuie să lepezi pacatul tău... Trebuie să nu știe nimeni, să rămâi curată înaintea lui Dumnezeu... Haia deschise ochii și simți privirile ascuțite ale bătrânei asupră-i. Maică-sa venea de la sobă, aducând cu luare-aminte o ceșcuță din care izvorau aburi, împrăștiind un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Tinu, o rudă a scriitorului. Considerată de G. Călinescu drept „cea mai echilibrat dramatică din scrierile lui Sadoveanu“, iar de N. Manolescu „un roman concentrat“, Haia Sanis este și cea mai comentată nuvelă a volumului Cântecul amintirii. Bordeieniitc "Bordeienii" Niță Lepădatu a venit la Ilișeni, pe moșia boierului Jorj Avrămeanu, într-o toamnă, singur, numai cu gluga și ciomagul lustruit. De undeva, de peste deal, a urcat la coșere, și acolo s-a oprit privind în vale prin iaz și spre curtea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
șopron se auzeau glasuri și bătaia regulată a vânturătorilor. Într-un dos, un cal slab sta ascuțit, cu capul plecat, dormitând în soarele de toamnă. Un câne flocos, alb, se repezi de undeva foarte mânios, hămăind răgușit spre picioarele străinului. Lepădatu se apăra cu ciomagul și pășea încet spre șopronul de unde venea vuietul de vânturători. —Ha! ce-i, măi? se auzi o voce subțire, ca un behăit de oaie, și un moșneguț mărunt, cu capul gol, cu părul buhos, ieși la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
plecându-se din șale. — Hăi, dă-te-n colo, du-te-n cotlonul tău, că te dau la șepte draci!... După ce zvârli în Colțun c-o scurtătură și-l alungă spre cotlonul lui, moșneagul cel mărunțel se întoarse spre Niță Lepădatu și-l privi cu luare-aminte. —Așa-i... hm! zise el cu mirare; tu, măi băiete, nu ești de pe la noi... Eu pe tine nu te-am mai văzut... Ce vrei?... Apoi, moșule, răspunse drumețul, așa este, eu vin de departe, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]