1,939 matches
-
fonetic identic este vorba de polisemie sau de omonimie nu este totdeauna clară. Pe de altă parte, nu este totdeauna ușor de stabilit dacă un cuvânt are mai multe sensuri diferite sau doar un sens vag. Polisemia servește la îmbogățirea lexicului general, dar a fost deseori simțită ca o constrângere pentru gândirea științifică, de exemplu de către filozoful și matematicianul Leibniz. Limbajul științific și tehnic are tendința de a folosi termenii de specialitate cu un singur sens, pentru a evita ambiguitatea. Poate
Polisemie () [Corola-website/Science/331285_a_332614]
-
gândirea științifică, de exemplu de către filozoful și matematicianul Leibniz. Limbajul științific și tehnic are tendința de a folosi termenii de specialitate cu un singur sens, pentru a evita ambiguitatea. Poate fi vorba și de cuvinte care fac parte atât din lexicul general, cât și dintr-unul de specialitate. De exemplu cuvântul "fier" se folosește în chimie numai cu sensul de metal având anumite caracteristici fizico-chimice, dar în lexicul general poate avea sensul de obiect din acel metal sau dintr-un aliaj
Polisemie () [Corola-website/Science/331285_a_332614]
-
evita ambiguitatea. Poate fi vorba și de cuvinte care fac parte atât din lexicul general, cât și dintr-unul de specialitate. De exemplu cuvântul "fier" se folosește în chimie numai cu sensul de metal având anumite caracteristici fizico-chimice, dar în lexicul general poate avea sensul de obiect din acel metal sau dintr-un aliaj al acestuia. Se poate observa că uneori unul și același cuvânt este tratat diferit în dicționare diferite: într-unul apare ca polisemic, în altul ca omonim al
Polisemie () [Corola-website/Science/331285_a_332614]
-
nu mai este o metaforă ocazională, ci una care a dat cuvântului un sens nou. Unii lingviști includ în noțiunea de polisemie și sensurile diferite pe care le poate avea unul și același afix. Afixele de derivare țin și de lexic, și de morfologie. Un exemplu de astfel de afix, polisemic, este în limba maghiară sufixul "-ság/ség" care formează substantive din adjective sau din alte substantive. Acesta poate exprima: Există și afixe polisemice numai gramaticale, de exemplu, în maghiară, sufixele
Polisemie () [Corola-website/Science/331285_a_332614]
-
a îmbogățit cu numeroase cuvinte din limbi foarte diferite, care au intrat în limbă fie direct, fie indirect. Cele mai multe împrumuturi au provenit mai demult din limba italiană, iar astăzi predomină cele din limba engleză. Dintre mijloacele interne de îmbogățire a lexicului, o sursă foarte importantă a fost și rămâne derivarea. Și prin compunere s-au creat și se creează cuvinte noi, dar mai puține decât în limbi precum germana. Nu se poate spune exact câte cuvinte are limba franceză. "Trésor de la
Lexicul limbii franceze () [Corola-website/Science/331267_a_332596]
-
pot" „oală” (intrat în latina populară, de unde a fost moștenit de franceză), "patte" „labă” (ipotetic de origine preceltică), "clapier" „coteț de iepuri” (preluat de franceză din limba occitană veche). Cuvinte de origine galică (în afară de toponime) sunt numai circa 100 în lexicul francez actual. Unele au trecut mai întâi din galică în latină înainte de cucerirea Galiei de către romani, și din aceasta au fost moștenite de franceză, de exemplu , cuvânt care a dat în franceză "braies" „ițari”. Altele au fost preluate de romani
Lexicul limbii franceze () [Corola-website/Science/331267_a_332596]
-
romani după cucerire, de exemplu "vassal" „vasal”. Majoritatea cuvintelor galice rămase în limbă sunt cele folosite de galii a căror limbă a fost asimilată de latină, dar care, deveniți galo-romani, au continuat să le folosească. Exemple: O parte importantă a lexicului francez este dată de cuvintele moștenite din latina populară, fond care a început să se constituie odată cu cucerirea romană, în secolul I î.Hr. Lexicul de bază al francezei este compus în cea mai mare parte din cuvinte moștenite din latină
Lexicul limbii franceze () [Corola-website/Science/331267_a_332596]
-
de latină, dar care, deveniți galo-romani, au continuat să le folosească. Exemple: O parte importantă a lexicului francez este dată de cuvintele moștenite din latina populară, fond care a început să se constituie odată cu cucerirea romană, în secolul I î.Hr. Lexicul de bază al francezei este compus în cea mai mare parte din cuvinte moștenite din latină sau formate în franceză pe baza unor asemenea cuvinte. Ca dovadă, din cele 212 cuvinte franceze care corespund celor din lista de 207 cuvinte
Lexicul limbii franceze () [Corola-website/Science/331267_a_332596]
-
sunt latinești, iar din cele 101 cuvinte corespunzătoare listei Swadesh restrânse, de 100 de cuvinte, 98 sunt de origine latină moștenite. Câteva exemple: > "chien" „câine” > "chanter" „a cânta”, > "tête" „cap”, > "vert" „verde”. Împrumuturile sunt o sursă importantă de îmbogățire a lexicului francez, începând cu perioada în care limba locuitorilor Galiei este asimilată de latină, și până în prezent. Un studiu din 1991 arată că printre 35.000 de cuvinte din dicționarele "Petit Dictionnaire Larousse" și "Micro-Robert plus", ce cuprind cuvintele din franceza
Lexicul limbii franceze () [Corola-website/Science/331267_a_332596]
-
sexy". Creșterea influenței lingvistice anglo-saxone după Primul Război Mondial se explică prin mai mulți factori. Cel mai important este puterea S.U.A. în toate domeniile, dar în cazul limbii franceze această influență este favorizată și de faptul că 28,24 % din lexicul limbii engleze sunt împrumuturi din latină și 5,3 % împrumuturi din greacă, limbi care sunt surse foarte importante de împrumuturi și pentru franceză. Dintre exemplele de mai sus, "carpette", "pamphlet", "session", "motion", "législature", "mémorandum", "vote" sunt la bază cuvinte latinești
Lexicul limbii franceze () [Corola-website/Science/331267_a_332596]
-
Secolele XVII (cel al clasicismului) și XVIII (epoca Luminilor) sunt perioada francezei clasice și de trecere la franceza modernă. În secolul al XVII-lea limba literară este standardizată în contextul mai general al autoritarismului ce caracterizează regimul, normele impunând un lexic „purificat”, relativ sărac, dar o structură gramaticală fixată în mod rațional, iar în secolul al XVIII-lea și lexicul ajunge să țină pasul cu necesitățile limbajelor de specialitate. Este perioada în care, datorită prestigiului culturii pe care o poartă, franceza
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
În secolul al XVII-lea limba literară este standardizată în contextul mai general al autoritarismului ce caracterizează regimul, normele impunând un lexic „purificat”, relativ sărac, dar o structură gramaticală fixată în mod rațional, iar în secolul al XVIII-lea și lexicul ajunge să țină pasul cu necesitățile limbajelor de specialitate. Este perioada în care, datorită prestigiului culturii pe care o poartă, franceza este limba de comunicare internațională a elitelor politice și intelectuale, dar încă nu se impune majoritar în vorbirea curentă
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
franceză. Limba galilor este puțin cunoscută, în ciuda unui corpus crescând de inscripții descoperite cu ocazia unor săpături arheologice, compus din propoziții scurte, fragmente de expresii, a căror interpretare este dificilă. Se știe despre această limbă că era flexionară, cu un lexic bogat în cuvinte derivate și cuvinte compuse. Cuvinte de origine galică certă (în afară de toponime) sunt numai circa 100 în lexicul francez actual (vezi exemple în Lexicul limbii franceze, Substratul galic). În afară de acestea mai sunt probabil și altele, dar etimologia lor
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
propoziții scurte, fragmente de expresii, a căror interpretare este dificilă. Se știe despre această limbă că era flexionară, cu un lexic bogat în cuvinte derivate și cuvinte compuse. Cuvinte de origine galică certă (în afară de toponime) sunt numai circa 100 în lexicul francez actual (vezi exemple în Lexicul limbii franceze, Substratul galic). În afară de acestea mai sunt probabil și altele, dar etimologia lor nu este lămurită. Din limba galilor s-au păstrat și unele sufixe lexicale. În toponimie un astfel de sufix este
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
căror interpretare este dificilă. Se știe despre această limbă că era flexionară, cu un lexic bogat în cuvinte derivate și cuvinte compuse. Cuvinte de origine galică certă (în afară de toponime) sunt numai circa 100 în lexicul francez actual (vezi exemple în Lexicul limbii franceze, Substratul galic). În afară de acestea mai sunt probabil și altele, dar etimologia lor nu este lămurită. Din limba galilor s-au păstrat și unele sufixe lexicale. În toponimie un astfel de sufix este "-acon" care a devenit în galo-romană
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
propoziția începe cu un complement, fenomene care vor dispărea mai târziu. Este posibil ca tot sub influență germanică să fi evoluat din substantivul "om" „om” pronumele nehotărât "on" exprimând și în franceza actuală subiectul nedefinit: "on dit" „se spune”. În lexicul limbii franceze actuale sunt circa 550 de cuvinte uzuale din suprastratul germanic. (În afară de "guerre" și "hache" date mai sus, vezi mai multe exemple în Lexicul limbii franceze, Suprastratul germanic.) Influența francă, ce s-a manifestat numai în jumătatea de nord
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
pronumele nehotărât "on" exprimând și în franceza actuală subiectul nedefinit: "on dit" „se spune”. În lexicul limbii franceze actuale sunt circa 550 de cuvinte uzuale din suprastratul germanic. (În afară de "guerre" și "hache" date mai sus, vezi mai multe exemple în Lexicul limbii franceze, Suprastratul germanic.) Influența francă, ce s-a manifestat numai în jumătatea de nord a Galiei, a contribuit la accentuarea diferențelor dintre dialectele galo-romane din nord, cunoscute sub numele de dialecte "oïl", de cele din sud, numite dialecte "oc
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
de latina clasică, dat fiind că secolele VIII-IX sunt perioada așa-numitei „renașteri carolingiene”, în care s-a studiat intens latina clasică. Atunci devine latina un izvor important de împrumuturi, care nu va seca în toată istoria limbii franceze (vezi Lexicul limbii franceze, Împrumuturi latinești). În secolul al IX-lea se încheie procesul de diferențiere netă a dialectelor din nord, "oïl", de cele din sud, "oc". Între acestea se interpune o grupare de trecere, cea a dialectelor francoprovensale. Dialectele "oïl" sunt
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
ideea ca franceza literară să fie îmbogățită cu cuvinte din acestea, alții, ca Étienne Pasquier sau François de Malherbe, le combat în numele necesității de a avea o limbă literară unitară. Tot în secolul al XVI-lea apar primele descrieri ale lexicului, gramaticii și grafiei limbii franceze: dicționarul francez-latin al lui Robert Estienne (1539); manualul de franceză al englezului John Palsgrave, dedicat lui Henric al VIII-lea al Angliei și prințesei Maria, fiica acestuia (1530); tratatul de gramatică al lui Louis Meigret
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
parțială cu "est-ce", scris pe atunci "esse": "Ou esse?" „Unde este (aceasta)?” În franceza medie se folosesc numeroase perifraze verbale, de exemplu cea care exprimă și astăzi viitorul apropiat: "je vois savoir" > fr. mod. "je vais savoir" „am să știu”. Lexicul francezei scrise se caracterizează prin invazia latinismelor în perioada de la mijlocul secolului al XIV-lea la mijlocul celui de-al XVI-lea. În secolul Renașterii sunt adoptate și multe italianisme, curtea regală fiind foarte receptivă la acestea. Mai mulți cărturari combat
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
de stat. Printre altele, din această cauză este înființată Academia Franceză de către cardinalul Richelieu, în 1635. Ea este menită să dea, printre altele, un dicționar și o gramatică. În concepția oficială, limba trebuie să se bazeze pe franceza de la curte, lexicul să fie elegant și ales, corespunzător stilului nobil cerut de canoanele literaturii clasiciste. Se efectuează o „purificare” a limbii de cuvintele considerate inferioare: cuvinte considerate vulgare, provincialisme, arhaisme, italianisme, termeni tehnici și savanți. În societatea doamnelor din aristocrație se ajunge
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
o limbă de comunicare internațională între intelectuali, politicieni, savanți și oameni din alte categorii de elită. În secolul al XVIII-lea rămân în esență valabile normele lingvistice stabilite în secolul anterior, dar modelul nu mai este limbajul de la curte, iar lexicul admis de Academie se îmbogățește. În ceea ce privește pronunțarea, în secolul al XVII-lea dispare definitiv cea a lui -s al pluralului, dar vocala dinaintea sa se alungește. Există diferențe între pronunțarea aristocratică și cea populară. În prima, pronunțarea lui e precedat
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
frecventă folosirea infinitivului pentru o acțiune efectuată de un subiect diferit de cel al verbului regent: "Rends-le moi sans te fouiller" fr. mod. "Rends-le-moi sans que je te fouille" „Dă-mi-l înapoi fără să te scotocesc eu”. În domeniul lexicului, standardizarea este dominată de puriști în secolul al XVII-lea, dar nu și în epoca Luminilor, când spiritul enciclopedic impune mulți termeni de specialitate. Se înmulțesc împrumuturile din engleză, ca o consecință a „anglomaniei”, provocate de admirația intelectualilor francezi pentru
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
idiomurile altele decât franceza vorbite tradițional pe teritoriul Franței pot fi predate în învățământul de stat. Revoluționarii de la sfârșitul secolului al XVIII-lea fiind burghezi instruiți în franceza clasicismului, normele gramaticale și ortografia rămân cele fixate în secolele XVII-XVIII. Doar lexicul suferă schimbări. Dintre multele cuvinte și sensuri noi, unele sunt actuale și în prezent în domeniul politicii: "Assemblée nationale" „Adunare națională”, "antipopulaire" „antipopular”, "pacte républicain" „pact republican”, „tricolore” „(drapel) tricolor” etc. Tot atunci au fost adoptate unitățile de măsură din
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
creează o discrepanță între normele lingvistice tradiționaliste predate în școală și limba literaturii, care caută să redea registre de limbă variate: pe cel familiar, pe cel popular și chiar argoul. În același timp, dezvoltarea intensă a științelor duce la îmbogățirea lexicului cu cuvinte de specialitate vehiculate de lucrări de popularizare, ziare și reviste, dicționarele epocii. În cursul secolului al XX-lea, literatura se eliberează din ce mai mult de normele lingvistice clasice și prezintă un spectru foarte larg și variat de
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]