4,285 matches
-
e roata vieții... Dacă fratele meu a fost ucis din cauza acestui pistol... se pare că soțul meu a făcut-o. Indiferența totală și Încordarea care păreau că o sfîșie Își găsiseră lăcaș În una și aceeași expresie. Durerea ce-i măcina inima, pe cînd Încerca să-și Înăbușe lacrimile, m-a străpuns și pe mine. Se pare că nu mai era rîndul meu să mă simt indispus. — Îți faci prea multe probleme. Un obiect ca acesta poate constitui o dovadă. — Puneți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
Mă gândii, deodată, la Lung. „Ce spui, Lung?” - „Totul este posibil, domnule judecător” îl auzii răspunzându-mi cu ușor aer superior - neobișnuit la el - ca și cum întrebarea îi fusese foarte clară. Pe bancheta de vizavi, două doamne, aflate la cumpăna vârstelor, măcinau în șoaptă vorbe de tot soiul, în legătură cu nunta unei verișoare de-a lor - ceea ce dovedea rudenia dintre cele două femei - după puțin timp începură să râdă zgomotos, cu tot efortul, vizibil, de-a fi discrete, în timp ce doi bărbați, groși și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
să vă întreb: De ce nu v-ați măritat?” - „Pentru că e mai comod așa, o căsătorie presupune, adică nu, nu presupune ci implică o anume corvoadă, griji peste griji, mai toate părând mărunte, zi de zi, te trezești deodată cu visele măcinate sub roți grosolane de piatră, îmbătrânită inutil, și în locul castelelor visate te-alegi cu mlaștini fără sfârșit. Eu nu cred, cum credeți dumneavoastră, în existența nemuritoare a spiritului. Nimic din câte sunt în lumea asta nu-mi confirmă o asemenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
parcă nu se încheiase, partea de răsărit a țării rămăsese luată chiar prin tratatul semnat, parcă nici nu existase. Pușcăriile se umpleau cu nevinovați, cu toți care rosteau vreun cuvânt împotriva noii dictaturi ce se instalase în umbra trupelor, tribunalele măcinau cu voie, fără voie, totul era altfel, dube ridicau oameni și-i duceau nu se știe unde, cei mai mulți nu s-au mai întors, unii, puțini, foarte puțini, au revenit după ani de zile, mult mai târziu, cei mai mulți nejudecați, fără ca vreun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
fața pe care abia se deslușeau urmele rasei lui nepieritoare, care născuse pe Moise și pe Iisus. Urma să plece, în adevăr, în Țara Sfântă dar neliniștea lui veselă era traversată de o prevestire a tristeții ce-avea să-l macine mai târziu: lăsa în urmă mormântul soției, locurile copilăriei, viața, - era acum sexagenar. Observasem că nici eu nici tânăra profesoară nu-l întrebasem de ce pleacă fiica și ginerele; nu mai era nevoie: răspunsul era simplu, cunoscut de toți la vremea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
colegă care locuia în cartier. Văzându-și unchiul dormind se feri să-l deranjeze. Zâmbi doar de felul caraghios în care ziarul îi acoperea fata și ieși închizând ușa la loc, reintrând în camera musafirelor, care chiar atunci începuseră să macine împreună cu doamna Pavel „relațiile amoroase” ale soției șefului de gară cu secretarul unui liceu din localitate. Era în vorbirea lor o plăcere abia reținută, ce nu putea ascunde prea dibaci ipocrizii și refulări, - în definitiv era vorba de o „legătură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
plin soare. Fața îi strălucea de-o rară tinerețe. Când intrai în odaie deschisei fereastra dinspre micul bulevard din fața porții. El nu mai era. Doamna Pavel trebăluia la bucătărie, se mișca cu greutate, își ținea mâna dreaptă apăsată pe șoldul măcinat de reumatism, se văita, vorbea singură. Trecui în încăperea alăturată să fac puțină ordine în bibliotecă și pe birou. Când mă întoarsei în camera de la față, soarele incendia în lumini triumfal covorul persan cu desenele lui florale, canapeaua lată acoperită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
că el a fost prin niște târguri mari, de umbli prin ele două zile și nu le mai dai de capăt... Și zicea că sunt mori cu mașini de foc, cum are și boierul la treier, da’ mori mari, de macină toate grâiele din țară... și spunea și de trinuri... Ce sunt acelea? întrebă fata uimită. — Nu știu, da’ am auzit că sunt așa un fel de căruțe care umblă cu mașini... și pe ploaie și pe ninsoare... da’ repede grozav
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
aspre: cobora de la stânile Șurianului o turmă, cu toții asinii, tărhatul și cânii. A trecut domol, într-un nour de pulbere. A rămas un sunet de clopot, după ce priveliștea s-a prelins în cotitură. Alte tălănci tari nu se mai auzeau, măcinate de murmurul Frumoasei. Dar acel clopot mic de aramă rămânea distinct și singur și-l auzeau desigur și căprioarele, în țancul nevăzut unde se opriseră. Nu multe zile după întoarcerea lui Nicula Ursake din blândețea văii, au trecut pe deasupra Preluncilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
a închis m-am întrebat de unde știa despre Jacqui. De la Luke, am presupus. De îndată am sunat-o pe Jacqui, dar nu răspundea la nici unul din telefoane. I-am lăsat mesaje să mă sune imediat, apoi am plecat la serviciu, măcinată de curiozitate. Nu m-a sunat toată dimineața. Am sunat-o din nou la prânz, dar nu mi-a răspuns nici de data asta. La amiază eram cât pe-aci s-o sun din nou când s-a lăsat o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
trăit alături de el clipele nostalgice ale despărțirii de școală... Mă gândeam atunci cum va putea un astfel de om să se obișnuiască cu ideea de a trăi departe de ea. Imposibil! Și, într-adevăr, n-a trăit! La scurtă vreme, măcinat de o suferință ascunsă, a plecat pentru totdeauna. Cortegiul funerar a oprit pentru câteva momente și în fața școlii noastre... Apoi, în aceea zi mohorâtă și rece, lutul jilav l-a înghițit pentru totdeauna... Toamne peste toamne au plouat frunzișuri însângerate
GÂNDURI DIN SUFLET DESPRE CEI CARE AU PUS SUFLE. In: ARC PESTE TIMP 40 ANI 1972 – 2012 by Loredana Ţară () [Corola-publishinghouse/Imaginative/288_a_583]
-
pe ea sau pe copilul aflat încă înăuntru, desenă o pleiadă de bucătari decapitând capre. Desenă alții fugind spre o piață înțesată de lucruri pentru care merita să te târguiești. Unii postați deasupra oalelor aburinde cu polonice în mâini sau măcinând mirodenii în râșnițe. Desenă plante agățătoare și vreji care intrau pe ferestre și revărsau desișuri de frunze pe pereți. Începu să deseneze fructe pe care nu le cunoștea, mirodenii ce trebuiau descoperite în păstăi sau cuibărite în inima florilor necunoscute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
frunzele de curry atârnau de crengile unui copac, la fel și laptele de bivol prins, care picura dintr-o pânză în timp ce se făcea paneer. Cu forța mușchilor ei celor noi, vânoasă și dură în ciuda aerului delicat, Kulfi felia și tranșa, măcina și zdrobea, tăia și toca în haosul de ingrediente și de vase. — Chimen, pitpalac, semințe de muștar, coajă rasă de pomelo, murmura ea în timp ce gătea. Fenicul, coriandru, mango acru, făină de palmier, licheni și pandanus. Frunze de colocasia, mere glasate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
cât să-i înnebunească. Departe de a o trimite la un azil de nebuni, se învârteau lacomi în jurul ei, încercând să arunce o privire în oalele care bolboroseau sau să-și bage degetele printre grămăjoarele de mirodenii din piatra de măcinat. Numai că ea îi alunga cu sălbăticie. Nu-i pentru voi, nu-i pentru voi, le declara pe un ton princiar, iar aceștia dădeau înapoi simțind autoritatea din vocea ei, demnitatea purtărilor sale și clătinau din cap, întrebându-se ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
cu două pete trandafirii bine izolate care par să se plictisească grozav pe o piele prea albă se inventează în oglinda ferestrei... fulgerul îi desenează acum o mustață bizară, în formă de furculiță... luminând tot ceea ce iubesc eu: rugina care macină tăcut, într-un fel de revoltă vagă și obstinată, cadrul ferestrei, scândura putrezită a mansardei și felinarul chior, întinzându-și o băltoacă de toată rușinea în jurul trupului costeliv... dar care nu-mi mai aparțin, pentru că nu fac parte din societate
Absconditus. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Georgiana Artenie, Antonela Vieriu, Madalina Tîmpău () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_945]
-
poate produce Efectul. Asta dacă nu-l omoară. Printre Dimensiunile Interioare ale fiecărei victime atinse de febră stă și pândește câte un set propriu de monștri. Propriii săi demoni, arzând în propriile lui focuri interioare. Propriii săi viermi, ce-i macină puterile. Acestea sunt obstacolele pe care le are de trecut - dacă poate. Din păcate, ele sunt adesea mai puternice decât el și atunci moare. Sau continuă să trăiască așa: un trup funcțional, întemnițând o minte ruinată. Vultur-în-Zbor se gândi: tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
nopții, le zburătăceau prin față. Scena era pregătită. TREIZECI ȘI NOUĂ Măgarul familiei Gribb, poate cel mai ascultător și cel mai puțin încăpățânat măgar din câți au existat vreodată, mergea serios de-a lungul Drumului Pietruit, în spinare un Vultur-în-Zbor măcinat de îndoieli. Indianul își petrecuse cea mai mare parte a zilei explorându-și noul cămin, iar mintea îi era acaparată de lupta dintre dorința de a ajunge în miezul contradicțiilor și anomaliilor pe care le descoperise deja și dorința de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
spatele. Acum, textului nici măcar nu-i mai pasă de ceea ce-am simțit atunci sau de ceea ce cred acum. Vine doar și mai rupe din mine. Aș putea spune că-i val textul, jucându-mă cu metafore lesnicioase. Val care macină stânca. Val care roade țărmul. Val care biciuie trupul. Nimic din toate acestea nu-i textul. El este doar cu puterea nemiloasă a nepăsării și cu fragilitatea paginii în care cobor. 15tc "15" Se lucrează la extinderea Bibliotecii, la modernizarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
lejere. O sală la început goală, apoi animându-se, cu tot mai multă lume. Eu la o masă lângă fereastră, consumând după tot protocolul. O sticlă de vin, apoi alta. Începuse și programul orchestrei. A apărut și Aurelian Andreescu. Slab, măcinat de boală, cu o față pergamentoasă. Se vorbea că are ciroză. Citisem chiar un interviu al lui în Flacăra în care-și regreta drumul de până la acea boală. „Mă chemau la mesele lor. Toți îmi dădeau să beau. Nici unul nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
muri. Doar revin, mă voi întoarce Acasă. Citesc nu dintr-o curiozitate deosebită, ci din obligațiuni de serviciu, să fișez eventuale referiri la oamenii din cinematografie, diferite scrieri ale celor care au fost întemnițați și, mai ales, siliți să-și macine viețile la Canal sau prin alte locuri ale întemnițărilor. O stranie senzație de văl de mătase așternut peste acel timp de crime. Constat că în mărturiile supraviețuitorilor nu răzbat încrâncenare, ură, ton vindicativ. Sunt relatări făcute pe un ton blajin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
a dat voie să nu mă mai strecor - simțeam că fac aceasta uneori - prin textul meu, ci să pătrund în el liber, cu libertatea deplină a vieții care se scurge din mine. Doar gândul că mor? Doar spaima că boala macină din mine, perfidă, întruna, dându-mi doar semne vagi, din când în când, pe unde a ajuns? De fapt, nu unde a ajuns, căci e pretutindeni, ci doar amintindu-mi că nu se lasă speriată de medicamente, de terapii, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Îl ajutaseră să parvină În timpul războiului și că acum era În serviciul Învingătorilor. Se spunea că se ocupa personal - zburîndu-le capul cu o Împușcătură În gură - de principalii săi aliați, În carcerele din castelul Montjuïc. Mașinăria uitării a Început să macine chiar din ziua cînd armele au tăcut. În acele zile am Învățat că nimic nu stîrnește mai multă teamă decît un erou care trăiește ca să poată povesti mai departe ceea ce toți cei care au căzut alături de el nu vor putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
dar și de mărfuri, cu vopseaua scorojită și ferestrele murdare sau sparte, abandonate pe liniile moarte, În care noaptea Își făceau culcuș copiii străzii și boshetarii cu fața puhavă, adunați În jurul a câte unei sticle de lichior. Contemplând aceste trenuri măcinate de rugină, Noimann căzu pe gânduri. Era ca și cum și-ar fi contemplat propria viață, ajunsă Într-un moment de răscruce. Sentimentul de neliniște din sufletul său se accentua. Cum de ajunsese În această stare, ce avea de făcut de acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
ora asta, Își amintește brusc de ceva și reintră În holul de la parter. Descuie camera În care stau pedagogii peste zi și supraveghează intrarea, scoate din dulapul cu geamuri un fierbător și o pungă de hârtie cu Încă puțină cafea măcinată pe fund, o cană mare de lut și o cutie de tablă În care e zahăr. Încuie ușa În urma lui și pleacă spre camera În care a dormit peste noapte. În drum intră iarăși În grupul sanitar de la etajul Întâi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
Trec pe lângă reginele nopții. Parfumul lor îmi amintește de tine! Chipul neîncrezător, visător ochii tăi limpezi dintr-o poză mai veche îmi hrănesc instincte afective vizuale care mă macină. Telefonul sună, îți aud glasul întretăiat de grabă. Ființa ta lăuntrică, structură răvășită cu o duioșie covârșitoare, stenică mă-învăluie hipnotic doborând orice urmă de împotrivire logică. Respiri a Regină !
Regina stea by Aurel Avram Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83731_a_85056]