KorAP: Find »[drukola/base=mal & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...76 77 78 ...1146 >

28,647 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310

pe Rowe, ca niște lucruri despre care ar fi citit Într-un ziar; nu făceau parte din viața lui, de aceea nici nu le lua În seamă. Îl preocupa un singur gînd: să-și găsească un adăpost. CÎnd ajunse pe malul sudic al Tamisei, Își aminti de sfatul lui Hilfe și intră În metrou. Se lungi pe una din cușetele puse la dispoziția publicului și avu un vis ciudat. Se făcea că umblă pe un drum lung, nu departe de Trupington

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
dezgustătoare. O frunză veștedă ateriză pe pardesiul lui - ceea ce, potrivit unei vechi superstiții, era semn de Îmbogățire. Păcat numai că nu știa și cît de curînd... Rowe o luă de-a lungul cheiului, În drum spre podul Chelsea; din cauza refluxului, malurile Tamisei erau dezgolite, și pescărușii se plimbau, lăsîndu-și În mîl tiparele pașilor lor delicați. obișnuitele cărucioare cu copii lipseau; la fel și cîinii - singurul cîine ce se vedea era o potaie fără stăpîn. De după copacii unui parc se Înălța un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
sau țîșneau ca niște flăcări din umbra pomilor. Dincolo de livadă, grădina se pierdea Într-un fel de cîmp, străjuit de un rîuleț ce forma un iaz murdar, În mijlocul căruia se Înălța o insuliță cît o masă de biliard. Aici, pe malul iazului, Digby dădu peste maiorul Stone. La Început Îl auzi numai: niște mîrÎituri furioase, ca ale unui cîine care visează. Digby coborî povîrnișul ce ducea spre apa neagră a iazului și se pomeni drept În fața maiorului Stone, care-i spuse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
și manșetele pantalonilor. Hai, Împinge! zise el. Ușurel, băiete! Digby Împinse, dar cam prea tare: scîndura căzu În apă. Mii de draci! tună maiorul Stone, și, intrînd În mîl pînă la brîu, apucă scîndura și o aduse din nou la mal. Scuză-mă, te rog, spuse el. Am o fire cam aprigă. Dumneata n-ai experiență, dar văd că vrei să mă ajuți. Mă tem că nu prea sînt de folos. — Dă-mi o jumătate de duzină de săpători, și-o să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
era nici sănătos, nici folositor, În mintea lui domnea o confuzie de nedescris. — Cineva a trădat, altminteri așa ceva nu s-ar fi putut Întîmpla! zise el și, Întorcînd brusc spatele insuliței și rămășițelor murdare ala pasarelei improvizate, se cățără pe mal și porni grăbit spre sanatoriu. Rămas singur, Digby Își continuă plimbarea. Pe terenul de tenis se disputa o partidă foarte dramatică. Cei doi jucători, pe nume Still și Fishguard, alergau de colo pînă colo, aruncîndu-și priviri fioroase și nădușind zdravăn

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
Barnes... — Nu sînt Barnes. Din nou se auzi un oftat. — Desigur, scuză-mă. Am Început să bat cîmpii. SÎnt foarte tulburat... Poate că au dreptate... — Dar cine-i Barnes? — Era un om de treabă. I-au făcut de petrecanie pe mal... Nu mă simt deloc bine, Digby. Înnebunesc. Mi-e din zi În zi mai rău... De undeva, de foarte departe, se auzi, răzbătînd printr-o fereastră deschisă la primul etaj, păcănitul unui motor de automobil. Digby Își lipi buzele de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290

nimic în noaptea dinainte. Asta pentru că nici nu-i trecuse prin cap să se culce. Se dusese cu niște prieteni și niște gagici la restaurant, apoi la discotecă, la un bar, terminaseră petrecerea pe la șase dimineața cu o cafea pe malul Herăstrăului, după care Vlădeanu se cără acasă cu o gagică, se distră cu ea și mersese la club. - Dar ai meci, frate, îi zisese un prieten în discotecă. Nu te mai culci? - Ce meci, bă? răspunsese Vlădeanu. Pe ăia îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
scoțându-și căștile din urechi și înghițind în sec. - Domnule, fugiți, valul... Fata arătă înspre mare după care o luă la goană, urcând ditai faleza în doar câteva secunde. Aurel privi marea. Fata avea dreptate. La poate doi kilometri de mal, un val uriaș își croia drum, înaintând vertiginos către el, către Aurel. Valul părea să aibă zece metri înălțime, dar poate că văzut de mai aproape ar fi fost și mai înspăimântător. Nu părea să fie foarte lat, numai trei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
cu el cercuri în nisip. Cercurile deveneau din ce în ce mai mari, Shuoke alerga cu bastonul în mână, sărind peste cearșafuri, călcând oamenii în picioare, făcând un cerc interminabil. Apoi bastonul începu să frigă, iar Shuoke intră cu el în apă. Observa pe mal o ruină care semăna cu Acropolisul. Shuoke i-o arată lui Suki și încercă să iasă din apă și să meargă la ea, dar un curent foarte puternic îl trăgea înspre larg. Iar când își întoarse privirea dinspre mal, Shuoke

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
pe mal o ruină care semăna cu Acropolisul. Shuoke i-o arată lui Suki și încercă să iasă din apă și să meargă la ea, dar un curent foarte puternic îl trăgea înspre larg. Iar când își întoarse privirea dinspre mal, Shuoke văzu un val gigantic, de aproape un kilometru înălțime, venind liniștit înspre el. Cum valul nu părea să se grăbească, abia înaintând, Shuoke nu se sperie prea tare. Dar peste nici o secundă, valul ajunsese la câteva zeci de metri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
din viață, că de fapt nu sunt așa, că respect femeile etc. Și am fost iertat. - Dar să vii cu mașina, zise Yves, să ne fii șofer pe drumul de la biserică la bairam. Am închiriat o vilă la Snagov, pe malul lacului, facem acolo totul... Aha, mi-am zis. Deci asta voia, mașina. Ceea ce nu puteam să îi iau în nume de rău. Știam prea bine că Yves era aproape la fel de îndrăgostit de ea ca mine. Poate că ar fi putut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
mea de a fi toată viața pe placul tuturor eșuase zadarnic în cazul Ancăi. Am înghițit în sec, mai mult pentru că îmi era sete, și am luat-o la dreapta către Snagov. Petrecerea avea loc într-o vilă situată pe malul lacului, cum am mai spus. Nu știu a cui fusese ideea, pentru că atât părinții lui Yves, cât și cei ai Ancăi aveau ceva bani. Tatăl lui Yves era arhitect, tatăl Ancăi, doctor. Nu murea nimeni de foame. Nici la petrecere

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
la facultate. Am încercat din răsputeri să fiu vesel, să mă bucur de fericirea altora, dar nu prea îmi stă în fire, așa că atunci când cineva a pus inevitabila casetă cu Bregovic am ieșit afară, chipurile să respir puțin. Stăteam pe mal și mă uitam la lac, calculând cam cât avea să mă coste benzina până în Germania, când din spate am auzit niște pași, apoi o voce. - Alex, rosti. Era Anca. M-am ridicat și am făcut un pas înspre ea. Apoi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
măi omule, tu nu îți dai seama că ești complet în afara realității? Arată-mi-o! Sau las-o moartă! Și, ca să fiu cinstit, știam că aveam să i-o arăt. - Nu aici, am zis. Hai în mașină. 3. Mergând pe malul lacului către parcare, încercam să găsesc un argument moral - de fapt, să dărâm un argument moral - pentru ceea ce avea să urmeze, adică trădarea unui prieten destul de drag. Îl cunoscusem pe Yves în liceu. Ne împrieteniserăm, vizitaserăm aceleași petreceri, umblaserăm împreună

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250

întâmplase de multă vreme. (Nu aș vrea să fi folosit cuvântul greșit; aș spune mai degrabă: mă simțeam în armonie cu lipsa de armonie a celorlalți, a mea, a lumii). Eram deja la capătul podului, unde câteva trepte coboară spre mal și fluxul oamenilor încetinea și se bloca, obligându-ne să ne dăm înapoi ca să nu cădem în spatele celor ce coborau mai încet - mutilați, fără picioare, care se sprijineau mai întâi pe o cârjă, apoi pe cealaltă, caii ținuți de zăbală

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
mai ales când craniul meu a devenit chel și galben ca un grapefruit; asta s-a întâmplat în epidemia de febră tifoidă la bordul vasului Stjärna, când, din cauza încărcăturii pe care o aveam la bord, nu ne puteam apropia de mal și nici măcar cere ajutor prin radio. Concluzia la care duc toate poveștile e că viața pe care o trăiești e una și numai una, uniformă și compactă ca o cuvertură întărită, la care nu se pot separa firele din care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
dar mai atenuată. Makiko m-a privit tulburată, apoi a lăsat ochii în jos. După-masă a fost o clipă pe care nu o voi uita prea ușor, deși îmi dau seama că, povestind-o, pare ceva neimportant. Ne plimbam pe malul micului lac dinspre nord, cu doamna Miyagi și Makiko. Domnul Okeda umbla înainte, singur, sprijinindu-se într-un baston lung de lemn de paltin. În mijlocul lacului se deschiseseră două flori cărnoase de nufăr, din cele ce înfloresc toamna, iar doamna

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
unii copii, crescuți în mijlocul neînțelegerilor dintre părinți, îl opun mediului, ca o pavăză; ea și-l purtase cu sine, crescând, iar acum îl opunea lumii străinilor, ascunzându-se parcă în spatele unei voioșii nematurizate și trecătoare. Îngenunchind pe un bolovan de pe mal, m-am întins să apuc creanga cea mai apropiată de nufărul plutitor și l-am tras ușor, atent să nu-l rup, ca întreaga plantă să alunce spre mal. Doamna Miyagi și fiica ei au îngenuncheat și ele și au

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
în spatele unei voioșii nematurizate și trecătoare. Îngenunchind pe un bolovan de pe mal, m-am întins să apuc creanga cea mai apropiată de nufărul plutitor și l-am tras ușor, atent să nu-l rup, ca întreaga plantă să alunce spre mal. Doamna Miyagi și fiica ei au îngenuncheat și ele și au întins mâinile spre apă, gata să apuce florile, când aveau să ajungă la distanța potrivită. Malul lacului era jos și în pantă; pentru a se întinde fără prea multe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
tras ușor, atent să nu-l rup, ca întreaga plantă să alunce spre mal. Doamna Miyagi și fiica ei au îngenuncheat și ele și au întins mâinile spre apă, gata să apuce florile, când aveau să ajungă la distanța potrivită. Malul lacului era jos și în pantă; pentru a se întinde fără prea multe riscuri, cele două femei stăteau în spatele meu, întinzând brațele, una de o parte, alta de alta. La un moment dat, am simțit un contact într-un punct

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
Îndepărtați frunzele, spuse domnul Okeda, și tulpina florilor se va apleca spre mâinile voastre. Era în picioare, în spatele grupului nostru de trei, întinși deasupra nuferilor. Avea în mână bastonul lung cu care i-ar fi fost ușor să aducă la mal planta acvatică; în schimb, le-a sfătuit pe cele două femei să continue acea mișcare ce prelungea presiunea trupurilor lor asupra trupului meu. Cei doi nuferi aproape atinseseră mâinile lui Miyagi și Makiko. Mi-am făcut rapid socoteala că în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
căci toamna, când e rece și uscat, luna se oglindește în apă cu contururi mai clare decât vara, când este învăluită adesea într-un abur. De acord - m-am grăbit să spun -, abia aștept să mă aflu cu tine pe mal la răsăritul lunii. Cu atât mai mult - am adăugat - cu cât lacul trezește senzații plăcute în amintirea mea. Poate că pronunțând fraza aceea contactul sânului lui Makiko mi s-a prezentat prea viu în memorie, iar vocea mea a trădat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
deschidă nu o nouă zi, ci o zi aflată înainte de toate celelalte zile, nouă ca pe vremea când zilele erau încă noi, ca prima zi în care oamenii înțeleseseră ce era o zi. Când s-a luminat destul ca să văd malul celălalt al torentului, am observat că și acolo urca un drum și un bărbat călare înainta paralel cu mine, în aceeași direcție, cu o pușcă de război cu țeava lungă atârnată de un umăr. — Ei! am strigat eu. Cât mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
șa în pasul calului său negru. Cine știe de câtă vreme avansam așa, ca o pereche, în noapte, separați de panta torentului. Ceea ce mi se păruse ecoul neregulat al potcoavelor iepei mele, repercutat de peretele calcaros și accidentat al celuilalt mal, era de fapt zăngănitul acelor pași care mă însoțeau. Tânărul era numai spinare și gât, cu o pălărie de pai destrămată. Jignit de comportarea lui, am dat pinteni iepei ca să-l las în urmă și să nu-l mai am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
parcă spre mine. Am dus imediat mâna la patul carabinei mele, în tocul de piele de la șa. El și-a agățat pușca la loc, de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic. Din acea clipă, am mers în același pas, pe malurile opuse, fără a ne scăpa din ochi, atenți să nu ne întoarcem spatele. Iapa mea își potrivea pasul cu pasul calului său negru, de parcă ar fi înțeles. Povestirea își potrivește pasul după ritmul lent al potcoavelor de fier pe cărări

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]