6,060 matches
-
remarcă printr-o constanță stilistică (eufonie și lexic clasic), neanexabilă însă unei conștiințe ironice de factură livrescă. Situate la intersecția problematică dintre omul blestemat să poarte „memoria lucrurilor” și „omul fără nostalgii”, textele se achită de „marea plimbare” în spațiul mitologiilor consacrate (Troia, Ahile, Aiax, William Blake, Shakespeare etc.) sau personale. Iată modalitatea în care un mit acreditat virează într-unul personal: „William Blake a fost un om bolnav, / Nebun, lovit de streche și turbare, / Ciumat, lepros și-n țeastă cu-
SERBAN-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289633_a_290962]
-
a lui topire sloiul o veghea / Și-apoi, cu fața-n jos când se-ntorcea, / Un alt sloi dedesubtul său vedea / William Blake, ce nici nu mai era, / Însă în sloiuri mii se răsfrângea / Făptura sa” (Amintiri despre un poet). Mitologiile personale extrag poemele din zona clasicismului târziu și îl pilotează către efectele unui insolit moderat. Între „arborul Satanei” și „clonțul lui Dumnezeu”, Ș. invocă „umbre de arbori nemăsurat de înalți”, cheamă „calul cel negru”, „marea pasăre verde” și reușește spații
SERBAN-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289633_a_290962]
-
cititori cu o informație densă, distribuită în capitole riguros delimitate. Prezentarea enciclopedică predomină în prima lucrare, civilizația tradițională medievală - prelungită până la restaurația imperială din 1868, care va marca, de altminteri, începutul modernizării totale a Japoniei - fiind analizată pe multe paliere: mitologie, religie, valorile tradiției (datini, morală, legislație, familie), limba vorbită și scrisă, învățământ, precum și specificul literar și artistic (arhitectură, arte decorative, sculptură, pictură, stampă, grădini, artizani). Singular în lexicografia românească este însă dicționarul consacrat de S. literaturii japoneze de la origini până în
SIMU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289691_a_291020]
-
și inimiciții care, alimentate de-a lungul a doisprezece ani, îl vor împiedica să obțină cetățenia română. Îi apăruseră între timp mai multe lucrări. Printre ele erau numeroase cărți didactice: un dicționar român-german, german-român, o gramatică a limbii latine, volumul Mitologie clasică (1898), antologia comentată Autorii români moderni (1891), precum și Dicționar universal al limbii române, tipărit în 1896, care a avut până în 1947 zece ediții, în 1995-1996 fiind actualizat și redimensionat printr-o elaborare modernă. A mai editat Istoria filologiei române
SAINEANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289434_a_290763]
-
legendele antice clasice și în legătură cu basmele popoarelor învecinate și ale tuturor popoarelor romanice, București, 1895; ed. îngr. Ruxandra Niculescu, pref. Ovidiu Bârlea, București, 1978; Studii folclorice, București, 1896; ed. îngr și introd. Alexandru Dobre, pref. Dan Horia Mazilu, București, 2003; Mitologie clasică, Craiova, 1898; Influența orientală asupra limbei și culturei române, I-III, București, 1900; L’État actuel des études de folklore, Paris, 1902; Les Rites de la construction d’après la poésie populaire de l’Europe Orientale, Paris, 1902; La Création
SAINEANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289434_a_290763]
-
filosofiei și a artei - Alexandru A. Naum, Grigorescu și impresioniștii, Începuturile creștinismului și arta, Vechea artă creștină, M. Rădulescu, Transcendentalismul logic al lui Kant și psihologismul lui Fries, Eugen Boureanul, Dracul în basmele și credințele poporului român (o încercare de „mitologie comparată”) - indică preocuparea redactorilor pentru studierea culturii europene, dar și pentru încadrarea literaturii naționale în spațiul european, cum se vede și dintr-un articol al lui Teodor A. Naum, Clasicismul și cultura națională. De la numărul 3/1913, în rubrica „Însemnări
SANZIANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289475_a_290804]
-
sintagma „ură familială” (G. Robin). Ura familială este semnalată încă de la începutul istoriei și este cunoscută prin relația dintre Cain și Abel, Romulus și Remus, Josef și frații săi, precum și ura dintre tată și fiu așa cum o întâlnim în motivele mitologiei grecești, între Zeus și Saturn, dar mai ales între Loios și Oedip, acesta din urmă constituind unul dintre motivele fundamentale ale psihanalizei. Ura familială ia forme diferite, G. Robin, fiind unul dintre cercetătorii care le-a descris și clasificat: ura
Tratat de igienă mintală by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
Aspectele interdisciplinare ale igienei mintale Capitolul 35 Educația și igiena mintală 1. Igiena mintală ca mentalitate Medicina și igiena sunt printre cele mai vechi îndeletniciri umane (M. Sendrail). La originea sa, medicina a fost o „artă magică”, integrată religiilor și mitologiei, care s-a desprins ulterior de acestea, ca o formă particulară de gândire și practică în lupta omului cu suferințele și boala (Th. Gomperz). Secolele ei de istorie sunt nu numai traducerea eforturilor de a învinge boala, ci și expresia
Tratat de igienă mintală by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
bordstal lads, Oxford Univ. Press, Londra, 1963. Gilbert-Robin, Les drames et les angoises de la jeunesse, Flammarion, Paris, 1934. Gillon, J.J.; Duchêne, H.; Champion, Y., „Pathologie mentale de la mobilité géographique”, în E.M.C., Psychiatrie, III, Masson, Paris, 1958. Girardet, R., Mituri și mitologii politice, Editura Institutul European, Iași, 1997. Giudicelli, P., „Rapports complexes entre normal et pathologique. Déferences transculturelles”, în Evol. psychiat., 4, 833, 1973. Gobineau, A., Essai sur l’inégalité des races humaines, vol. I-II, Éd. Firmin-Didot, Paris. Goffman, E., Asile
Tratat de igienă mintală by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
răsună nu cu o armonie nouă, dar cu o armonie foarte pură”. Poet cu un diapazon tematic cuprinzător, cântăreț deopotrivă al intimității și erotismului delicat, al dragostei de țară, al simpatiei față de dezmoșteniții societății, al temelor biblice ori împrumutate din mitologia Antichității greco-latine, T. a realizat și numeroase transpuneri - unele foarte libere, mai degrabă adaptări - din poezia universală. Probabil că rezultatul cel mai viabil al activității lui de traducător e o versiune, în versuri, a piesei Tartuffe de Molière, jucată în
TOMA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290217_a_291546]
-
urmărește în special Orașul Luminilor, într-un fel de călătorie reală, dar și ficțională, cu povești și notații răzlețe, din tren sau în parcuri. Cartea este interesantă mai ales pentru partea de analiză a fenomenelor sociologice, de limbaj și de mitologie pariziană. SCRIERI: Cartea cu sânge, pâine și cocs, București, 1945; Franța în patru anotimpuri, București, 1967; ed. 2, Cluj-Napoca, 1980; Viscolul și armonia, București, 1967; Zbor prin subcuvinte, Cluj-Napoca, 1974; Artere de taină, Cluj-Napoca, 1979; Cânepa iubirii, București, 1982. Repere
TORYNOPOL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290233_a_291562]
-
și valorificării patrimoniului popular, considerat „un bun criteriu al vieții noastre naționale”. Poporul român în poezia sa, studiul lui Iosif Vulcan din 1869 descria folclorul ca depozitar al istoriei. Grigore Silași publică Românul în poezia sa poporală (1876), încercare de mitologie etnică, și Însemnătatea literaturii române tradiționale (1875), pledoarie pentru cercetarea ei ca expresie a spiritualității românești. Arhaitatea și originalitatea tradiției vorbesc despre vechimea și caracterul poporului (Din datinile vechi ale Transilvaniei, 1868). G. Barițiu reproduce balade din colecția lui V.
TRANSILVANIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290242_a_291571]
-
ochiul meu mai pâlpâie ceva/ fregatele cum ies cu puntea de ametiste plină/ și-au împlântat catargele-ntr-o stea.// Privesc cu ochii mari, deschiși,/ ca margaretele ce și-au trimis prin păsări/ staminele la înălțimi”. Cel mai adesea însă, mitologia personală e populată de imagini ale degradării acestor simboluri axiale, într-un ev uniformizant, care refuză puritatea himericului și sacrul. De aceea, postura reprezentativă a artistului este cea de solitar și înstrăinat: „N-am bănuit că târziul a venit, /că
TONEGARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290224_a_291553]
-
scriere veche și le traduce pe toate în „limba poezească” (o formulă pe care o inventează și care a rămas în limbajul oamenilor de litere). Nu evită să atace (să își asume) mitul orfic, un mit, de altfel, esențial în mitologia lui lirică. Vin la rând mitul creației (Către Galateea) și toate celelalte (sunetele, lumina), care alcătuiesc ceea ce s-ar putea numi „vizionarismul” său liric. Primele trei cărți s-ar defini prin acest concept: un vizionarism nu social, nu istoric, ci
STANESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289876_a_291205]
-
cu litera „A” și, speriat de atâta joacă, cheamă în ajutor, ca o ispășire, sensurile biblice ale alfabetului. Esențial este acum motivul erotic, în jurul căruia face să deraieze adjectivele limbii române pentru pura plăcere a spectacolului și născocește o veritabilă mitologie lirică. După Eminescu și Blaga, S. este, probabil, poetul erotic cel mai original și mai productiv din literatura noastră. Efectul a fost amplificat, în cazul liricii sale juvenile, și de faptul că fantasmele erosului reveneau în poezia românească după o
STANESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289876_a_291205]
-
zi/ și ți-aș săruta talpa piciorului / nu-i așa că ai șchiopăta puțin după aceea / de teamă să nu-mi strivești sărutul?”. Cum se vede, S. cultivă, în tradiția lui Eminescu, serafismul și, în consens cu poeții mai noi, redefinește mitologia orfismului. O populează, înainte de orice, cu vedeniile și cu jubilațiile sale de om tânăr. Cu 11 elegii lirica lui intră în faza reflexivă, conceptualizantă și intră primejdios în chiar inima metafizicului. O metafizică a poeziei, cum zice Marcel Raymond, nu
STANESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289876_a_291205]
-
nu se mai poate împarte / la două țâțe, la două sprâncene, / la două urechi, la două călcâie,/ la două picioare în alergare...”. Temele, fantasmele din 11 elegii sunt reluate în ciclul Obiecte cosmice, inclus în volumul Alfa (1957-1967) (1967) unde mitologia lirică se diversifică. A treia fază a lirismului lui S. este aceea din În dulcele stil clasic. Poetul încearcă să se despartă acum de modelele modernității și să rescrie (să recicleze, cum zic teoreticienii postmodernismului, printre ei: Guy Scarpetta) fantasmele
STANESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289876_a_291205]
-
metaforă bine dichisită. Poemul iese cu bine din această complicată probă a limbajului. Stilul și „vederile” lui S. se mai schimbă o dată în Epica magna, Operele imperfecte și Noduri și semne (1982). A patra sferă și a patra variantă a mitologiei sale lirice. Oricum, alt stil, alt rând de motive, o mai accentuată destrămare a versului și, în mod cert, un efort de a construi poemul cu alte structuri și după alte principii. Epica magna este, după 11 elegii, cealaltă carte
STANESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289876_a_291205]
-
după care va opera „restituirea caracterului hotărât de poet”. În fragmentele rămase de la T. există numai analiza a patru poezii, urmărind „elementele morfologice, sintactice, fonetice”, „punctuația” ș.a. Acolo unde consultarea manuscriselor rămâne ineficientă, el apelează la lingvistică, stilistică, folclor, etnografie, mitologie, limbi străine, la comparații cu secvențe similare din marii poeți germani. Demonstrația se desfășoară pe fondul unor considerații avântate, chiar lirice, asupra valorii creației eminesciene, însoțite de repetate reproșuri la adresa editorilor care nu au respectat voința autorului și spiritul poeziei
TOROUŢIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290231_a_291560]
-
la modalități expresive ori la particularități de viziune consubstanțiale cu universul existențial reconstituit, precum snoava populară sau fantasticul tradițional, mobilizate productiv în text, alături de procedările prozastice ale extremei modernități. Există și un mit al Imperiului, o componentă (ca mentalități și mitologie, ca recuzită și sensibilitate) așa-zis „chezaro-crăiască” ori central-europeană, care a permis unor analiști să recunoască în T. un reprezentant al conceptului cultural al „celei de-a treia Europe” în literatura română. Scriitor aparte în epoca sa, diferit de prozatorii
TITEL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290200_a_291529]
-
de o parte, și eliberarea din canonul modernității ca-formă-și-drum-spre- originalitatea-proprie, pe de alta” (Daniel Vighi). Opera în ansamblu, mai ales „ciclul bănățean”, a făcut, de asemenea, și obiectul unor ambițioase interpretări hermeneutice, valorizând tradiția ermetică, simbolologia, gândirea tradițională, arhetipologia și mitologia, antropologia culturală etc. T. a dat și o foarte interesantă eseistică, subtilă și pasionată, de scriitor creator: Herman Melville - fascinația mării (1975) și În căutarea lui Cehov și alte eseuri (1984). Un roman de tinerețe, Melancolie, nefinisat, cu substrat autobiografic
TITEL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290200_a_291529]
-
la mijlocul drumului între lectura imediată și exegeza plurală”, obiectul investigației îl constituie proza contemporană, cartografiată de critic urmărind consolidarea „vârfurilor” (Marin Preda, Eugen Barbu, D.R. Popescu, Ștefan Bănulescu, Al. Ivasiuc ș.a.) în legătură cu succesiunea structurilor: „romanul frescă” din deceniul al șaselea, „mitologiile” la modă în deceniul al șaptelea și „romanul document” al deceniului al optulea. Notabil este aici faptul că, deși era în tonul epocii și avea o tradiție redutabilă, cea din urmă paradigmă (pe care U. tinde să o echivaleze cu
UNGUREANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290347_a_291676]
-
1995; Astă vară n-a fost vară..., Iași, 1996; Strigă acum..., Iași, 2000; Conversație pe Titanic, Iași, 2001; Rău de România, Iași, 2003. Ediții, antologii: Magda Isanos, Poezii, postfața edit., București, 1974; Mircea Eliade, Meșterul Manole. Studii de etnologie și mitologie, introd. Petru Ursache, Iași, 1992 (în colaborare cu Petru Ursache), Arta de a muri, pref. Petru Ursache, Iași, 1993 (în colaborare cu Petru Ursache); Nichifor Crainic, Nostalgia Paradisului, pref. Dumitru Stăniloae, postfață Petru Ursache, Iași, 1994 (în colaborare cu Petru
URSACHE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290385_a_291714]
-
1975; Mihail Sadoveanu, Poezia populară, pref. edit., Iași, 1981, Spre Emaus, pref. edit., cu o Predoslovie de Bartolomeu V. Anania, Iași, 1993; Alexandru Vasiliu-Tătăruș, Literatură populară din Moldova, introd. edit., București, 1984; Mircea Eliade, Meșterul Manole. Studii de etnologie și mitologie, introd. edit., Iași, 1992 (în colaborare cu Magda Ursache), Arta de a muri, pref. edit., Iași, 1993 (în colaborare cu Magda Ursache); Nichifor Crainic, Nostalgia Paradisului, pref. Dumitru Stăniloae, postfața edit., Iași, 1994 (în colaborare cu Magda Ursache), Puncte cardinale
URSACHE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290384_a_291713]
-
Antichității, V. face din aceasta aproape unica sursă a inspirației sale poetice. Dotat cu o memorie prodigioasă, dascălul de elină și germană notează cu acribie până și sursa informațiilor, făcând din pagină un fel de muzeu itinerant, în care figurile mitologiei grecești, legende, rituri și obiceiuri domestice ajung sub ochii cititorului neînsuflețite de vreo trăire lirică: „La Orope în Hellada/ I s-a ridicat un templu,/ Strălucit, măreț și falnic,/ C-un aspect frumos, divin,/ Pausanias ne spune:/ «De câte ori îl contemplu
VANTUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290427_a_291756]