2,208 matches
-
cu avioane de la Rabaul, bombardamente ce au produs pagube cel multminore. Paznicii de coastă de pe Guadalcanal reușeau de obicei să transmită prin radio din timp avertismente pentru trupele australiene de pe Tulagi, dar soldații nu aveau arme suficient de mari (trei mitraliere Vickers și o mitralieră ușoară Bren) pentru a pune serios în pericol bombardierele japoneze. La 25 aprilie, Tulagi a fost bombardat de opt avioane japoneze. Raiduri similare au avut loc zilnic în săptămâna ce a urmat, unul din raiduri, la
Invazia insulei Tulagi () [Corola-website/Science/321672_a_323001]
-
bombardamente ce au produs pagube cel multminore. Paznicii de coastă de pe Guadalcanal reușeau de obicei să transmită prin radio din timp avertismente pentru trupele australiene de pe Tulagi, dar soldații nu aveau arme suficient de mari (trei mitraliere Vickers și o mitralieră ușoară Bren) pentru a pune serios în pericol bombardierele japoneze. La 25 aprilie, Tulagi a fost bombardat de opt avioane japoneze. Raiduri similare au avut loc zilnic în săptămâna ce a urmat, unul din raiduri, la 1 mai, avariind grav
Invazia insulei Tulagi () [Corola-website/Science/321672_a_323001]
-
deplasare pe apă este de 9 km/h. Vehiculul dispune de un troliu instalat în partea din față pentru auto-scoatere. B33 Zimbru poate fi transportat cu avioanele Antonov An-22, Iliușin Il-76 și Lockheed Hercules C-130. Armamentul constă într-o mitralieră grea, model KPVT de calibrul 14,5 mm, și o mitralieră jumelată PKT, de calibrul 7,62 mm. Turela transportorului blindat este o variantă îmbunătățită a celei folosite la BTR-70 (TAB-77). În plan orizontal, turela poate fi rotită (manual) 360
B33 Zimbru () [Corola-website/Science/321694_a_323023]
-
un troliu instalat în partea din față pentru auto-scoatere. B33 Zimbru poate fi transportat cu avioanele Antonov An-22, Iliușin Il-76 și Lockheed Hercules C-130. Armamentul constă într-o mitralieră grea, model KPVT de calibrul 14,5 mm, și o mitralieră jumelată PKT, de calibrul 7,62 mm. Turela transportorului blindat este o variantă îmbunătățită a celei folosite la BTR-70 (TAB-77). În plan orizontal, turela poate fi rotită (manual) 360°, iar în plan vertical are o mișcare de +60° până la -4
B33 Zimbru () [Corola-website/Science/321694_a_323023]
-
mm. Turela transportorului blindat este o variantă îmbunătățită a celei folosite la BTR-70 (TAB-77). În plan orizontal, turela poate fi rotită (manual) 360°, iar în plan vertical are o mișcare de +60° până la -4°. Câmpul de tragere vertical permite folosirea mitralierei grele împotriva țintelor aeriene aflate la joasă înălțime. Deasupra mitralierelor se află proiectorul infraroșu, pentru vedere pe timp de noapte. Deși pe situl producătorului este menționat faptul că B33 Zimbru poate fi dotat cu mai multe tipuri de armament, precum
B33 Zimbru () [Corola-website/Science/321694_a_323023]
-
folosite la BTR-70 (TAB-77). În plan orizontal, turela poate fi rotită (manual) 360°, iar în plan vertical are o mișcare de +60° până la -4°. Câmpul de tragere vertical permite folosirea mitralierei grele împotriva țintelor aeriene aflate la joasă înălțime. Deasupra mitralierelor se află proiectorul infraroșu, pentru vedere pe timp de noapte. Deși pe situl producătorului este menționat faptul că B33 Zimbru poate fi dotat cu mai multe tipuri de armament, precum tunurile automate fabricate de Nexter Systems (Franța), Rheinmetall (Germania) și
B33 Zimbru () [Corola-website/Science/321694_a_323023]
-
are cinci încăperi, iar sala mare are picturi realizate de Șloima Mendel în anul 1924. Sinagoga Mare avea în Aron Kodesh ("Arca Sfântă") 50 de suluri ale Torei. În timpul celui de-al doilea război mondial, soldații ruși au tras cu mitraliera în interiorul sinagogii. La începutul secolului al XXI-lea, Sinagoga din Hârlău se afla într-o stare de degradare. Președintele comunității evreiești locale, Sifra Corbici, afirma că a găsit aici cărți vechi putrezite care au fost îngropate în cimitir. În primul
Sinagoga Mare din Hârlău () [Corola-website/Science/320791_a_322120]
-
000 de soldați, echivalentul, pe hârtie, a puțin peste patru divizii. Existau aproximativ 70.000 de soldați de linia întâi grupați în 38 de batalioane de infanterie - 13 britanice, 6 australiene, 17 indiene și 2 malayane - și 3 batalioane de mitraliere. Nou-sosita Divizie 18 Infanterie britanică, sub comanda general-maiorului Merton Beckwith-Smith avea efectiv complet, dar îi lipsea experiența și pregătirea; majoritatea celorlalte unități erau sub nivelul maxim numeric, câteva fiind amestecate din cauza pierderilor mari suferite în timpul campaniei de pe continent. Batalioanele locale
Bătălia de la Singapore () [Corola-website/Science/320772_a_322101]
-
lui Duncan Maxwell, aflată la nord, nu s-a confruntat cu atacuri japoneze până la debarcarea Gărzilor Imperiale la ora 10pm în ziua de 9 februarie. Această operațiune a decurs rău pentru japonezi, care au suferit pierderi serioase din cauza tirurilor de mitraliere și mortiere ale australienilor, precum și din cauza uleiului ars deversat în apă. Un număr mic de Gărzi au ajuns la mal și au păstrat cu dificultate un cap de pod. Problemele de comandă și control au determinat și alte fisuri în
Bătălia de la Singapore () [Corola-website/Science/320772_a_322101]
-
pe teren accidentat. Subunitățile de sprijin ale acestor formațiuni militare sunt și ele la rândul lor motorizate pentru a ține pasul cu trupele mecanizate pe câmpul de luptă. Transportoarele blindate și mașinile de luptă ale infanteriei pot fi înarmate cu: mitraliere, tunuri automate, tunuri de calibru mic și rachte antitanc teleghidate. În comparație cu trupele pedestre și cele motorizate, infanteria mecanizată poate menține un ritm susținut al mișcărilor tactice și, în cazul în care folosește vehicule MLI, deține o putere de foc superioară
Infanterie mecanizată () [Corola-website/Science/320815_a_322144]
-
iar artileria, proviziile și întăririle nu puteau fi aduse pe front destul de rapid pentru a menține presiunea asupra inamicului care se regrupa. Trupele de cavalerie erau mult prea vulnerabile pentru a fi folosite împotriva tranșeelor, a sârmei ghimpate sau a mitralierelor. Infanteria motorizată putea ține pasul cu mișcările rapide, însă camioanele acestor trupe necesitau o rețea de drumuri bună sau teren propice (precum deșertul din Africa de Nord). Camioanele nu puteau să se deplaseze pe un teren plin de cratere, de sârmă ghimpată
Infanterie mecanizată () [Corola-website/Science/320815_a_322144]
-
detecție, filtrare și suprapresiune atmosferică. În cazul unui război convențional, soldații părăseau vehiculul folosind cele două uși din spatele vehiculului sau obloanele din plafon. Turela era dotată cu un tun 2A28 Grom de calibrul 73 mm (cu țeavă lisă, semiautomat), o mitralieră coaxială PKT de calibrul 7,62 mm și o șină de lansare a unei rachete antitanc dirijate 9M14 Malyutka (alte patru rachete fiind în interior). Blindajul era ușor, arcul frontal asigurând protecție împotriva tunurilor automate de calibrul 20 mm. La
Mașină de luptă a infanteriei () [Corola-website/Science/320953_a_322282]
-
de metri pentru a proteja blindatele de armele antitanc ale infanteriei inamicului. Formațiunile BMP-1 se aflau la 200-300 de metri în spatele soldaților, asigurând foc de sprijin pentru tancuri (cu rachetele antitanc dirijate Malyutka) și pentru infanterie (folosind tunul Grom și mitraliera coaxială PKT). În cadrul unei divizii sovietice de infanterie mecanizată, regimentul dotat cu BMP-1 acționa alături de regimentul de tancuri, flancurile fiind asigurate de două regimente echipate cu transportoare blindate BTR-60PB. Armata a adoptat această organizare din cauza costului ridicat pentru un vehicul
Mașină de luptă a infanteriei () [Corola-website/Science/320953_a_322282]
-
automat de calibrul 30 mm, cât și un tun 2A70 cu viteză redusă la gura țevii de calibrul 100 mm (țeavă ghintuită, capabil să lanseze și rachete antitanc dirijate). Toate mașinile de luptă ale infanteriei au una sau mai multe mitraliere pentru apărare apropiată împotriva infanteriei. Unele vehicule, precum Puma de fabricație germană sau BTR-90 de fabricație rusă, sunt dotate cu lansatoare de grenade de mână automate. Vehiculele moderne au lansatoare de grenade fumigene, iar unele vehicule din fosta Uniune Sovietică
Mașină de luptă a infanteriei () [Corola-website/Science/320953_a_322282]
-
mișcare. Grupa de infanterie din interiorul unui vehicul blindat BMP-1 era dotată de obicei suplimentar cu o rachetă sol-aer portativă SA-7 (ulterior, SA-14 sau SA-16) care putea fi folosită în exteriorul vehiculului. Restul soldaților erau echipați cu una sau două mitraliere PKM și pistoale-mitralieră AKMS. În cazul în care se execută foc din interiorul vehiculului, armele trebuie să fie echipate cu un extractor de gaze (conectat la sistemul de filtrare al vehiculului) și un deflector de cartușe (pentru a nu răni
Mașină de luptă a infanteriei () [Corola-website/Science/320953_a_322282]
-
sau de străpungere a frontului. Blindajul este ușor, fiind însă superior transportoarelor blindate pentru trupe. Blindajul frontal al BMP-1 asigura protecție împotriva proiectilelor perforante de calibrul 20 mm ale tunurilor automate. Blindajul lateral era însă insuficient, fiind vulnerabil la focul mitralierelor grele de calibrul 12,7 mm. În prezent, vehiculele moderne precum CV-90 sunt protejate pe arcul frontal împotriva loviturilor de calibrul 30 mm și în lateral de loviturile cartușelor perforante de calibrul 12,7 mm. Plafonul, podeaua și partea din
Mașină de luptă a infanteriei () [Corola-website/Science/320953_a_322282]
-
tunul mai mic era montat deasupra tunului mai mare, iar la modelul Krupp tunul mai mic era coaxial. Ambele prototipuri aveau turele secundare amplasate în partea frontală și posterioară. Aceste turele erau preluate de la tancul Panzer I, fiind dotate cu mitraliere, și erau ușor modificate pentru a fi folosite pe "Großtraktor". Prototipul Rheinmetall a fost denumit PzKpfw NbFz V ('PanzerKampfwagen NeubauFahrzeug V'), iar cel propus de Krupp a fost denumit PzKpfw NbFz VI. Scopul acestor modele era să îndeplinească rolul tancurilor
Neubaufahrzeug () [Corola-website/Science/320992_a_322321]
-
total de 75 de tancuri R-35 disponibile pentru serviciu în armata română la sfârșitul anului 1939. Tancurile R-35 au înzestrat Regimentul 2 care de luptă, înființat la 1 noiembrie 1939. Mai multe ajustări au fost aplicate vehiculului original, precum înlocuirea mitralierei Chatellerault de 7,5 mm cu mitraliera ușoară ZB de 7,92 mm, îmbunătățirea suspensiilor sau înlocuirea roților având jante de cauciuc cu unele mai rezistente care aveau jante de metal proiectate de locotenent-colonelul Constantin Ghiulai. Deoarece caracteristicile operaționale ale
Renault R-35 () [Corola-website/Science/317383_a_318712]
-
pentru serviciu în armata română la sfârșitul anului 1939. Tancurile R-35 au înzestrat Regimentul 2 care de luptă, înființat la 1 noiembrie 1939. Mai multe ajustări au fost aplicate vehiculului original, precum înlocuirea mitralierei Chatellerault de 7,5 mm cu mitraliera ușoară ZB de 7,92 mm, îmbunătățirea suspensiilor sau înlocuirea roților având jante de cauciuc cu unele mai rezistente care aveau jante de metal proiectate de locotenent-colonelul Constantin Ghiulai. Deoarece caracteristicile operaționale ale tancurilor R-35 față de cele ale mai modernelor
Renault R-35 () [Corola-website/Science/317383_a_318712]
-
suprastructură acoperită complet de blindaj, ușor de recunoscut din cauza unghiului înclinat din partea din spate. Suprastructura era proiectată astfel pentru a reduce din greutatea totală a vehiculului. Echipajul era de format din comandant și mecanicul conductor. Armamentul defensiv consta într-o mitralieră Maschinengewehr 34. Părțile laterale ale vehiculului erau prevăzute cu câte o ambrazură, sub fantele de observare, pentru ca echipajul să poată executa foc în exterior. Echipamentul radio era de tipul FuG15 sau FuG16. Semișenilatul remorca de obicei un trailer "Sonder Anhänger
SdKfz 252 () [Corola-website/Science/321894_a_323223]
-
trupelor de vânători de munte este fabricat în mare parte de către industria autohtonă de armament. Mobilitatea este asigurată de către vehiculele blindate TABC-79, MLVM, MLI-84 și TAB-71M. Armamentul portativ al infanteriei constă în pușca automată 5,45 mm Md. 1986, pușca mitralieră md. 1964, pistolul mitralieră Md. 1963, pușca semiautomată cu lunetă Md. 1964, mitraliera de companie Md. 1966 și aruncătorul de grenade antitanc AG-7. Piesele de artilerie din dotare sunt aruncătorul de grenade AG-9, tunul de munte „Jerry” calibrul 76mm model
Vânători de munte () [Corola-website/Science/321917_a_323246]
-
munte este fabricat în mare parte de către industria autohtonă de armament. Mobilitatea este asigurată de către vehiculele blindate TABC-79, MLVM, MLI-84 și TAB-71M. Armamentul portativ al infanteriei constă în pușca automată 5,45 mm Md. 1986, pușca mitralieră md. 1964, pistolul mitralieră Md. 1963, pușca semiautomată cu lunetă Md. 1964, mitraliera de companie Md. 1966 și aruncătorul de grenade antitanc AG-7. Piesele de artilerie din dotare sunt aruncătorul de grenade AG-9, tunul de munte „Jerry” calibrul 76mm model 1982, obuzierul de munte
Vânători de munte () [Corola-website/Science/321917_a_323246]
-
de armament. Mobilitatea este asigurată de către vehiculele blindate TABC-79, MLVM, MLI-84 și TAB-71M. Armamentul portativ al infanteriei constă în pușca automată 5,45 mm Md. 1986, pușca mitralieră md. 1964, pistolul mitralieră Md. 1963, pușca semiautomată cu lunetă Md. 1964, mitraliera de companie Md. 1966 și aruncătorul de grenade antitanc AG-7. Piesele de artilerie din dotare sunt aruncătorul de grenade AG-9, tunul de munte „Jerry” calibrul 76mm model 1982, obuzierul de munte „Bucegi” calibrul 98mm model 1995 (în rezervă), aruncătoarele de
Vânători de munte () [Corola-website/Science/321917_a_323246]
-
O escadrilă americană a efectuat o misiune de recunoaștere până în apropierea zidurilor abrupte ale mănăstirii, călugării observând patrulele germane și americane care schimbau focuri de armă. Tentativele de a cuceri Monte Cassino au fost însă blocate de tirul susținut de mitralieră de pe pantele de sub mănăstire. În pofida luptelor crâncene, Divizia 34 nu a reușit să cucerească ultimele redute de pe Dealul 593 (denumit de germani "Muntele Cavaleriei"), ținut de batalionul 3 din Regimentul 2 parașutiști german, punctul dominant de pe creasta ce ducea spre
Bătălia de la Monte Cassino () [Corola-website/Science/321929_a_323258]
-
Sir Henry Maitland Wilson, comandantul suprem al trupelor aliate de pe teatrul de război din Mediterana) a observat personal în timpul unui zbor de recunoaștere „o antenă radio [...] uniforme germane agățate pe o sârmă de rufe în curtea mănăstirii; [și] poziții de mitraliere la de zidurile mănăstirii.” General-maiorul Geoffrey Keyes din Corpul II american a zburat și el pe deasupra mănăstirii de câteva ori; el a raportat că nu a văzut niciun indiciu al prezenței germanilor în abație. Când a fost informat că alții
Bătălia de la Monte Cassino () [Corola-website/Science/321929_a_323258]