KorAP: Find »[drukola/base=mormăi & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...76 77 78 ...92 >

2,283 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336

Emmy nu zicea nimic și era complet absorbită de planificările ei. — Știu că probabil ai mult de lucru, scumpo, așa că n-o mai lungesc cu despărțirea. Luă ochelarii de soare de pe noptieră și-i puse pe cap. Mmm, reuși să mormăie Emmy. Chiar avea de gând să se ridice și să plece? Vino încoace să te îmbrățișez. O strânse de braț ca să-i dea de înțeles să se ridice în picioare; când ea se conformă, se pomeni într-o îmbrățișare atât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
înțeles să se ridice în picioare; când ea se conformă, se pomeni într-o îmbrățișare atât de lipsită entuziasm și de pasiune, de parcă era o rudă îndepărtată sau coafeza cu care era prietenă. — Emmy, a fost nemaipomenit. Chiar nemaipomenit. Îhâm, mormăi ea din nou. Fie că el nu băga de seamă, fie nu-i păsa. După aceea, el iar o sărută părintește și o îmbrățișă încă o dată, apoi se îndreptă spre ușă. — Să ajungi cu bine acasă mâine. O să mă gândesc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
n-avea chef de musafiri în seara aceea. Ei bine, nici ea n-avea. Spre cinstea ei, nici Emmy nu mai avea nevoie de alte aluzii. Sări de pe canapea și, după ce îl sărută mai întâi pe Russell, apoi pe Leigh, mormăi ceva despre o cină de afaceri la care trebuia neapărat să ajungă și dispăru pe ușă. Dispăru atât de repede că lui Leigh nu-i mai rămase niciun minut să se pregătească pentru ce avea de spus. Sau pentru când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
decât să dea mașina peste el. E normal așa ceva? — Perfect normal, spuse Adriana. Nu crezi, Leigh? Adriana încercase să o includă și pe Leigh în conversație, dar ea nu prea zicea nimic, stătea acolo cu un zâmbet absent și mai mormăia din când în când „hmmm”. — Categoric, spuse Leigh de data asta, întorcându-se spre Adriana. Fetița noastră se maturizează! Cred că e atât de — Leigh se întrerupse deoarece începu să sune telefonul mobil. Adriana o privi cum scoate telefonul din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
Un mod de viață? întrebă Emmy. Aveți așa ceva în meniu? Acesta se îndepărtă încet de la masă de parcă ar fi văzut un animal sălbatic. — Eu, ăă, am să vin mai târziu să vad dacă mai aveți nevoie de ceva. Poftă bună, mormăi el și o luă iute din loc. — Dumnezeule, Emmy, mai stăpânește-te și tu. Sperii oamenii, o certă Adriana deși în sinea ei scena i se păruse extrem de amuzantă. Emmy oftă. — Altceva nou? M-am gândit mult săptămâna trecută, spuse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
haine și scoase iPodul și acumulatorul celularului din bolul de sticlă pentru pești pe care Emmy îl folosea ca să depoziteze diverse mărunțișuri. — Uite. Puneți-le în geantă și hai să mergem. Să nu cumva să pierdem avionul ăsta! — Bine, bine, mormăi Emmy dându-și grăbită cu peria prin păr. Asta nu e oră la care să te trezești, ca să nu mai zic să pleci. Fac și eu ce pot. Până să iasă Emmy pe ușă, au mai trecut cincisprezece minute și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335

revărsau În oraș. Căruțe de lemn și ricșe se Înghesuiau pe Amherst Avenue, fiecare Încărcată cu toată averea unei familii de tărani. Adulți și copii, cocoșați sub baloturile legate În spate, Împingeau roțile cu mîinile. Hamalii trăgeau de mînerele ricșelor, mormăind și scuipînd, iar venele groase cît degetul ieșeau În relief din carnea umflată a gambelor. Funcționari mărunți Împingeau biciclete Încărcate cu saltele, sobițe pe cărbuni și saci cu orez. Un cerșetor fără picioare, cu toracele prins Într-un uriaș corset

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
viață plină de greutăți. Jim Își ținea capul În jos, dar șoferul veni lîngă marginea laterală, ridică un deget spre el și-i ținu o lungă cuvîntare, care suna ca o declarație de război. Șoferul se Întoarse la cabina lui, mormăind deasupra hărții, și Basie comentă: — Poți să spui ce vrei, dar tot ne-am rătăcit. Deja Își Îndreptase atenția de la băieți la avantajele ce ar putea fi obținute din situația În care se aflau. — Jim, tu știi unde ne duci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345

noi de el. Lumina! Lumina farurilor, deci aruncând În peretele de lângă pat umbra dudului crescut jumătate În curte, jumătate În stradă. Iarna, șuierul vântului printre crengile uscate, iar vara, sângele lui murdărind trotuarul și boturile lor Însetate de joacă... Tatăl mormăie În șoaptă: „Stau doar o zi. Mâine mă-ntorc, sau poimâine.” „Să ai grijă de tine să nu te puște”, Îi spuse nevasta, aranjându-i mantaua pe umeri, pe acolo e frig și o fi nins. Se duce În camera din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
din cârpe. „Te tunzi la zero, Vasile, și de doi lei cumperi două kile de gaz, nenorocitule. Poate iar fugi la acrobații ăia cu banii”, atâta Îi spune În timp ce Își scoate cu greutate cartușele din Încărcător, numărându-le pe masă, mormăind printre dinți: „Mama lor de bandiți!” „Da, toa’lent, să trăiți, bandiți, criminali, dușmanii poporului!” „Iar tu”, Îi spune nevestii, „să iei icoana aia a lui Sfântu’ Anton din casă, că de nu ți-o tai cu toporul În bucăți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326

reformat oficiind Împreună. Când veni ziua cea mare, totul merse foarte bine, Bridget veni - chiar dacă cu ochii roșii, Îmbrăcată În negru și strângându-și rozariul - și chiar dacă cineva Îl auzi pe unu din unchii mai În vârstă ai lui Saul mormăind că rabinul ăla era atât de reformat Încât devenise nazist, nimeni nu suflă o vorbă despre asta. Ce-i drept, treaba s-a cam Împuțit când preotul a ajuns la partea unde Întreba dacă existau oameni care să se opună

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
mult ți-ai dorit Întotdeauna copii. Am avut emoții să-ți spun În caz că te-ai fi simțit prost. —OK, recunosc. Chiar și acum zece ani, aș fi fost geloasă ca dracu’ de tare. Am 54 de ani. Am Început să mormăi când trebuie să mă ridic dintr-un fotoliu. Nu pot să mănânc nimic prăjit după 6 seara și singura pastilă pe care trebuie s-o iau zilnic e ca să-mi regleze nivelul de colesterol. Ultimul lucru de care am nevoie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
se apropiaseră cu o rugăminte, au trebuit să se repete ca să Îi remarce. Apoi, În jurul prânzului, când răsfoia un catalog care ajunsese În acea dimineață de la un fabricant parizian de lenjerie pentru gravide, a avut o revelație. „Bineînțeles, asta era!“ mormăi Ruby pentru sine, privind poza unui model Însărcinat, pozând În lenjerie. Cum de a avut nevoie de atâta timp ca să-și dea seama? Claudia nu purta un stomac fals. Era un fel de cingătoare pentru gravide, identică cu cea la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
o să dureze doar zece secunde. —Fi, te rog. Rabinul mi-a zis că medicamentul lui pentru Parkinson Începe să-și piardă efectul. Sunt aproape convins că glumește, dar... chiar avem nevoie de tine și de Connor acum. —Of, bine, a mormăit Fi. L-a luat pe Connor și l-a urmat pe Saul afară din bucătărie. Numai să nu te enervezi pe mine, zise Fi, Întorcându-se pe Ruby. N-am putut să fac nimic și am Încercat să te avertizez

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
de a te Întâlni cu un gine... chestie era dezgustătoare. Vreau să zic, știi cu ce se ocupă ăștia? Am o vagă idee, a zis el. Da’ cred că Încep să mă răzgândesc. A Început să chicotească. —Vino-ncoa, a mormăit. Tre să-ți spun ceva. S-a așezat pe marginea canapelei. —Nu, mai aproape. S-a aplecat. —Promiți să nu spui nimănui? a zis. —Promit. Pentru că e foarte (hâc) personal. —OK. —Bine... Pâi (hâc), zilele trecute când am fost pe la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
Ben la loc. Eu nu mai sunt În stare să găsesc nimic de când s-a apucat mama să facă curat În bucătărie și s-o reorganizeze. Nu că m-ar deranja - de fapt Îi sunt chiar recunoscătoare - dar toată vremea mormăie și mă face să mă simt ca o tâmpită. Ruby Îi Întinse punga desfăcută. Fi luă un pumn de alune și se așeză. — Știi, Îi răspunse Ruby, te cred că e exasperantă, dar Încearcă și tu să te faci că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
gură. — Și uită-te la bărbatul ăsta al tău, Îi dădu Bridget Înainte. Ce păr lung poate să aibă. —Joacă În Hamlet, mămico. Trebuie să poarte părul lung. — Dar arată ca o femeie, insistă Bridget. Numai când stau lângă tine, mormăi Saul, cât să-l audă numai Fi și Ruby. Fi Îl atinse zdravăn la țurloaie; Saul se chirci de durere, spuse un „pa“ general și o șterse, Înșfăcând În trecere Încă un pumn de alune. Ruby o Întrebă pe Bridget

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
după ce Îl mai repetă cu voce tare. Te sun Înapoi când aflu mai multe. —Mai multe ce? Ce mai e de aflat? — Îți explic mai târziu. Promit. Pa. Buddy ridică receptorul de la primul țârâit. Înainte să spună ceva, Îl auzi mormăind către Irene ceva despre cine ar putea suna atât de devreme. —Buddy, sunt Ruby Silverman. Îți mai aduci aminte că ne-am cunoscut la Londra la circumcizia lui Connor? —Ruby, salut. Ce bine Îmi pare că te aud. Ei i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
dar Îl așteptăm abia peste vreo câteva zile. Ruby Începuse să fie speriată de moarte. —Buddy, tu crezi că oamenii ăștia ar putea să-l fi rănit pe Sam ca să-l oblige pe Josh să nu mai depună mărturie? —Doamne ferește, mormăi Buddy. Își imagină cum se prăbușise pe un scaun, speriat de ce-i mai rău. Găsește-l Ruby, te rog, găsește-l. —OK, am să Încep cu apartmentul lui. Încă mai am o cheie de la el. —Și, Ruby? —Da? —Ai grijă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
scoase primul lui țipăt mic și mâțâit. În uralele mulțimii, Sam Îl Înfășă pe bebeluș Într-un prosop și-l puse la pieptul lui Ronnie. —Ce e? Întrebă cineva. Phil care părea cu totul copleșit și mai mult decât absent, mormăi: E un bebeluș! E un bebeluș micuț. Sam Îi sugeră cu blândețe dacă n-ar vrea să vadă și ce fel de bebeluș era. A, da, spuse Phil. Desfăcu prosopul. —E o fetiță! E un bebeluș fetiță! Ronnie stătea și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394

vocea, devenisem agresiv. Manlio mă fixa uimit, cravata roșie de cașmir îi intrase în paharul de cristal. La întoarcere, în mașină, mama ta, privind strada pe care plouase de curând, spunea: „Scuză-mă, cât poate câștiga unul ca Manlio?“ Am mormăit o cifră. Mai târziu, acasă, în timp ce făceam pipi am început să plâng. Înțelesesem brusc că îmbătrânisem. Acum însă, lipit de gardul grădinii aceleia infernale, râdeam, râdeam singur ca un nebun. Mai jos, ascunsă de o stâncă, micuța Martine păștea, beată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350

uita la certificat și vorbise foarte încet, dar știam cuvintele. Le știam în engleză, franceză, olandeză și germană. Aș fi putut să le recunosc în probabil alte șase limbi pe care nu le vorbeam. Nu ești unul dintre cei aleși, mormăise el. Mă întrebam dacă era o glumă sau un test. L-am privit cum îmi studia certificatul. Când îl văzusem prima dată, fusesem uimit, și încă nu mă obișnuisem. În actele germane și olandeze, chiar și în documentele DP, se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
rostogolit la loc în grămada de oameni juliți, bătuți, necircumciși, luptători ai rezistenței. Dar acum eram în America. Aici bărbații în uniforme nu le ordonau altor bărbați să își dea jos pantalonii. Aici bărbații în uniforme zâmbeau, chiar și atunci când mormăiau insulte în barbă și spuneau „bine ați venit“ și „noroc“ și „o să vă simțiți ca acasă“. Dar mai devreme sau mai târziu aveam să îmi dau jos pantalonii. Încă mai vedeam revista Life cu poza soldatului care apleca pe spate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
pentru băiatul de aur de pe ecran sau pentru personajul de basm pe care îl interpreta. Shelley Winters își ridica fusta și țopăia pe ecran, scuturându-și buclele blonde vopsite. Mi-aș fi dorit să nu o vopsească blondă. Soțul ei mormăia și bombănea de sub o mustață neagră țepoasă. Dussel, dentistul, se alătură grupului și povestea luă o întorsătură comică. Scenariștii creaseră un idiot amuzant. Nu puteam să nu râd. Întreaga audiență chicotea la prostiile lui Dussel și la fețele pe care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
de la gura copilului, se tânguia ea. Ți-am auzit fiul gemând în somn de foame, urlă ea. Otto face un pas în față și ia cuvântul. — Nu e nevoie să ne distrugă naziștii. Ne distrugem și singuri. Pentru Dumnezeu, am mormăit. Femeia din fața mea se întoarse din nou. — Îmi pare rău, am șoptit; dar Otto ar fi trebuit să știe mai multe. Oricine ar fi trecut prin ceea ce trecuse Otto ar fi trebuit să știe mai multe și să nu rostească

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]