3,535 matches
-
sînt niște actori ambigui, în plin exercițiu al unui rol nici el foarte clar. Anatomii spectrale, dacă paradoxul poate fi acceptat, cu o dimanică susținută prin cine știe ce mecanisme abisale, fără nici o trimitere și fără nici o justificare în context, apar din neant, execută sumar un ritual în pustiu și apoi se dizolvă într-un colectivism fără speranță. Individul se repetă, identitatea lui piere înghițită de fiara multiplicării, amorful se insinuează și înflorește pînă la grotesc. Fără crispări de coșmar, așa cum pot fi
Artiști în penumbră by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14958_a_16283]
-
cu formele constituite ale acesteia, pictorița își plasează viziunile într-un spațiu nedeterminat și deplin eliberat de coordonate mecanice. Lupta ei acerbă și toate eforturile privirii sînt deplasate undeva în cîmpul vag și imponderabil al unei lumi eterice. În acest neant cu o infinită capacitate de absorbție se constituie, asemenea deflagrațiilor galactice, suitele de imagini turbionare, proiecțiile unei sensibilități ultragiate, și se pun în mișcare nenumăratele strategii de mîntuire a vidului. Comentînd la scară umană marele act al Genezei, artista descoperă
Artiști în penumbră by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14958_a_16283]
-
avutul instituționalizat, id est societatea. Societatea ar fi „un trecut comun standardizat și solidificat, prelins apoi asupra prezentului unor ființe diferite între ele și diferite (în aici-acum-ul lor efectiv) și de trecutul în chestiune”. Pentru ca acesta să nu devină un „neant manifestat, neant efectiv, neant activ”, „starea normală a oricărei comunități ontologice nealineate în pseudo” ar fi „anarhia convergentă” sau, mai bine spus, „auto(teo)arhia, bineînțeles convergentă (din cauza lui «teo» care o surplombează)”. Cu dezbaterea asupra celui de-al patrulea
SORA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289793_a_291122]
-
id est societatea. Societatea ar fi „un trecut comun standardizat și solidificat, prelins apoi asupra prezentului unor ființe diferite între ele și diferite (în aici-acum-ul lor efectiv) și de trecutul în chestiune”. Pentru ca acesta să nu devină un „neant manifestat, neant efectiv, neant activ”, „starea normală a oricărei comunități ontologice nealineate în pseudo” ar fi „anarhia convergentă” sau, mai bine spus, „auto(teo)arhia, bineînțeles convergentă (din cauza lui «teo» care o surplombează)”. Cu dezbaterea asupra celui de-al patrulea fel al
SORA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289793_a_291122]
-
societatea. Societatea ar fi „un trecut comun standardizat și solidificat, prelins apoi asupra prezentului unor ființe diferite între ele și diferite (în aici-acum-ul lor efectiv) și de trecutul în chestiune”. Pentru ca acesta să nu devină un „neant manifestat, neant efectiv, neant activ”, „starea normală a oricărei comunități ontologice nealineate în pseudo” ar fi „anarhia convergentă” sau, mai bine spus, „auto(teo)arhia, bineînțeles convergentă (din cauza lui «teo» care o surplombează)”. Cu dezbaterea asupra celui de-al patrulea fel al lui a
SORA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289793_a_291122]
-
artă, București, Editura Meronix, 1996. 122. Michel Pastoureau, O istorie ..., p. 170, 175. 123. „Ca și albul, negrul înseamnă absența sau suma tuturor culorilor. Dar, pe când albul reprezintă în mod simbolic unitatea luminii, negrul este negarea acesteia. Negrul, evocare a neantului, a haosului, a neliniștii și a morții, absoarbe lumina fără a o mai da înapoi. Și, cu toate acestea, negrul nopții deține promisiunea răsăritului, așa cum iarna o are pe cea a primăverii. Biblia vede în culoarea neagră noaptea originilor care
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
într-o scurtă istorie a liricii tragice românești (înțelegând prin „tragic” ceea ce provine dintr-o tensiune ori antinomie ireconciliabilă): de la poeziile eminesciene în care se percepe „starea agonală a eului liric” (Odă în metru antic, Melancolie, Luceafărul), la „spaima de neant” a lui Bacovia și Blaga sau la neliniștea de tip acedía a lui Arghezi. Tocmai de aceea, în urmărirea uneia din temele „lirice tragice” predilecte în poezia română, și anume întâlnirea dintre Hypnos și Thanatos, autoarea vede „suspendarea antinomiilor” și
SORESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289798_a_291127]
-
lui „de ce?”. De ce omul e mistuit de dorul depărtărilor și al absolutului? De ce e sortit inexorabilei treceri? „Ce s-au făcut atâția [înaintași] câți i-am avut în mine?” De ce mai toți sunt „munciți de-aceleași gânduri și teamă de neant”? Tensiunea lirică se naște din chiar febrilitatea și recurența obsesivă cu care apar asemenea interogații. Ecoul lor reverberează în imaginarul lectorului, făcându-l părtaș neliniștilor poetului. Un statut de anticameră a lirismului reflexiv îl au și poemele mai ample ce
SAULESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289513_a_290842]
-
se impune prin tensiunea generată de revelația tragismului unei civilizații alienate, lipsite de repere. Discursul liric, dens, concentrat, vorbește despre condiția omului contemporan, relevând dramatismul impactului cu o realitate degradată, pentru care toposul semnificativ este metropola generică. Sentimentului de dezolare („neantul se aude în lucruri”), omniprezent, poetul nu îi poate opune decât forța logosului(„numai cuvântul poate învia lucrurile”). Revin nostalgiile campestre, amplificate și prin contrastul dintre limbajul științific prezent în versuri și melancolia celui care vede „dincolo de marile ziduri/ caii
SEVERIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289653_a_290982]
-
hârtie - un burlan - un ecran - un ce ce se adâncește / adâncul e înapoi - / e deci o suprafață înainte? / obiectul se adâncește / privire = retragere / retragere la suprafață / suprafață = abis”) și exit („scoțându-și sânii tiresias și-a pus ochii cu care neantul vede, sau poate că nu vede”). Maniera nu e alta în Migrene I (2001), primă parte, compusă din 111 calupuri textuale, a unei proiectate hexalogii, în care titlul identifică și numește tema și finalitatea generării metaforice: „migrena îmi deșurubează ochii
SISMANIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289709_a_291038]
-
nu pot face „experiența morții” decât o singură dată. Legat de moarte, ca situație-limită, se mai discută și următoarele aspecte: - situația morții aparente (R. Moody și E. Kübler-Ross); - angoasa, care însoțește orice idee sau act al morții, legată de perspectiva neantului; angoasa are două direcții de manifestare: angoasa de moarte și angoasa dată de dorința de a continua viața și după moarte; - refugiul în moarte, cum este cazul suicidului, constituie de fapt o formă „marcată” sau „ocolită” a refuzului lumii și
Tratat de igienă mintală by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
considerațiuni artistice (Kogălniceanu Își exprimase Îndoiala față de calitatea muzicii bizantine), spre a combate sau a dărâma această credință; căci ați risca a nu pune nimic În loc și v-ați pomeni că acolo, unde ați crezut să puneți filosofia să găsiți neantul” . Statutul Bisericii era perceput, de asemenea, sub aspectul său practic: „D. Kogălniceanu e liber a nu admite, ori a nu recunoaște aceste canoane [...]. Dar atunci să nu vină cu Renan, a ne explica dogmele și canoanele. Aci ne ocupăm de
IDENTITĂȚI DOCTRINARE ÎN PRIMA PARTE A DOMNIEI LUI CAROL I: CAZUL VASILE BOERESCU. In: Cultură, politică şi societate în timpul domniei lui Carol I : 130 de ani de la proclamarea Regatului României by SIMION-ALEXANDRU GAVRIŞ () [Corola-publishinghouse/Science/413_a_1275]
-
opera hazardului, nu a autorului. Și, totuși, poemul este scris sau, în cazul lui S., dictat de cineva, și dacă se întâmplă să sugereze altceva (de regulă, mai mult decât vrea autorul), această fatalitate nu înseamnă că poemul este opera neantului. Biografiei nu îi trebuie dat mai mult decât merită și, în fapt, mai mult decât poate duce, dar nici să i se ia și ceea ce, în mod indiscutabil, are. Fie chiar doar pentru faptul că eul profund (eul creator, eul
STANESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289876_a_291205]
-
că poate să-mi fie,/Atuncea și viața mi-ar fi doar mai scumpă,/ Și ața ce-o trage n-aș vrea să se rumpă”. V. invocă, la dispariția totală a speranței, stingerea simțirii și trecerea în marea liniște a neantului, deși se simte încolțit de „rea soartă” până și în imperiul morții. Durda figura în manuscrisele Văcăreștilor printre pagini aparținând lui Ienăchiță și Alecu. În alt manuscris era trecut ca autor Nicolae, încât paternitatea textului a fost pusă la îndoială
VACARESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290401_a_291730]
-
tristeții, ale suferinței, mai adânci decât în alte poeme, stilul apropiindu-se de elegiile lui Rainer Maria Rilke și de meditațiile lui Lucian Blaga: „din nevăzut / mi se lasă neliniștea pe umăr / din nebănuit ocolesc un abis de moarte / din neant coboară noaptea o voce în mine”. Nu lipsesc nici sintagmele stănesciene: „va veni o vreme când viața ta te va muri pe îndelete”. Cuvântul își duce existența între eu și lucruri, este un semn al tânjirii după forma concretă a
ZANCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290703_a_292032]
-
Mircea Muthu (Dimitrie Cantemir - un Ianus balcanic, 1973, De la „Sindipa” la „Divanul persian”, 1976), Adrian Marino (From „Litterae Humanae” to „Literatura” in the Renaissance, 1988), Mircea Borcilă, Ștefan Borbély (Corespondența Rilke-Blaga, 1991), Corin Braga (Nichita Stănescu și Jean Paul-Sartre, fenomenologia neantului, 1992) ș.a. Din seria de după 1990 se rețin îndeosebi numărul 4/1992, dedicat lui D. Popovici, cu un substanțial grupaj de articole despre Mihai Eminescu - Mircea Borcilă, Eminescu și Humboldt, Ruxandra Cesereanu, Cele două fețe ale lui Oneiros, Ioana Bot
STUDIA UNIVERSITATIS „BABES–BOLYAI”. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289990_a_291319]
-
Delta n-are culoarea înecului”. Câteva motive ordonează materialul poetic: delta, diamantul, arborele vieții, amfora, acestea fiind preluate și într-un volum de eseuri, Marele Inchizitor (1993). Alcătuită din trei părți, inegale ca pondere, Geneza (Toți trebuie să moară), Ecleziastul (Neantul ebraic), Apocalips Nou (Vidul valah), cartea este structurată sub forma unui dialog între câteva personaje care tind să fie considerate modele arhetipale: faraonul, scribul, cezarul, filosoful, învățătorul, preotul, piticul, copilul și nebunul. Textul amestecă elemente de filosofie greacă, teologie creștină
TAMARIS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290043_a_291372]
-
moarte dacă n-ar ști că ea îl așteaptă, inexorabil. Marin Sorescu a încercat să noteze această aventură până în ultimul său ceas de viață. Poezia rămăsese ultima lui legătură cu lumea din afară, ultima lui speranță înainte de a se preda neantului... O mărturie, realmente, cutremurătoare și, dacă vorbele care urmează mai pot repara ceva, o victorie a spiritului poetic asupra fragilității trupului. EUGEN SIMION SCRIERI: Singur printre poeți, pref. Marcel Breslașu, București, 1964; ed. 2, Iași, 1972; ed. București, 1990; Poeme
SORESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289796_a_291125]
-
azvârlit”/„starea de a fi aruncat” (die Geworfenheit)118 ș.a. Pedagogia fenomenologică este expresia generală a „grijii” (die Sorge; the thoughtfulness) omenești, a neliniștii interogatoare și a căutării înfrigurate a sensurilor care ne lipsesc și a căror absență e neființa, Neantul însuși (das Nichts); d) căutarea rostului uman: cercetarea fenomenologică nu produce cunoaștere de dragul cunoașterii, ci mai degrabă produce cunoaștere pentru a dezvălui rostul/sensul de a fi uman. Venim pe lume întâmplător, printr-un „accident cromozomial norocos”, dar fără sens
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
de I.L. Caragiale sau ca în povestirea La țigănci a lui Mircea Eliade, în cartea lui V. canicula este mult mai mult decât o realitate meteorologică. Metaforă existențială, ea semnalează anestezia și finalmente lichefierea totală a spiritelor, anihilate de agresiunea neantului. Plictisul cvasiconcentraționar e înzestrat de prozator cu trape invizibile. Prin ele, într-un moment de semitrezie, se poate oricând plonja ireversibil în capcana tenebrelor terifiante, care semnifică în mod palpabil coșmarul comunist. Valahia de mucava (1996), scriere cu statut incert
VIGHI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290561_a_291890]
-
ceva mai târziu „sunetul originar”. P. nu este, cu toate acestea, un neoromantic. Căutarea „muzicii sferelor” în sinele lăuntric sau în sinea lucrurilor nu echivalează cu un act de cunoaștere metafizică. Distinct este tocmai sentimentul de abis, de întuneric, de neant chiar, pe care îl comunică lirica sa. Energetismul, enorm, ia forma unor stări de mirare sau de întrebare în fața misterelor lumii, steaua începând să fie un termen de referință. Versul din Frunze, pomi, arbori (1968) nu reușește să iasă din
PITUŢ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288831_a_290160]
-
steaua începând să fie un termen de referință. Versul din Frunze, pomi, arbori (1968) nu reușește să iasă din siajul anterior, balastul descriptivo-baladesc fixând, mai mult decât era cazul, imaginea poetului în spațiul tradiționalismului, din care evadează abia în Ochiul neantului (1969). Deschizându-se sub semnul nopții, lirismul intră într-o zonă gravă, răsfrângând spaima în fața condiției umane și făcându-se ecoul unor stări intermediare induse de intuirea unor simboluri, tragice și impenetrabile, în spatele concretului cotidian. Din postura de homo viator
PITUŢ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288831_a_290160]
-
gravă, răsfrângând spaima în fața condiției umane și făcându-se ecoul unor stări intermediare induse de intuirea unor simboluri, tragice și impenetrabile, în spatele concretului cotidian. Din postura de homo viator (în care va fi întâlnit în sonetele sale), poetul dialoghează cu neantul, ce întunecă până și blagiana lumină. Casa, culorile, satul, lucrurile devin reprezentări duale ale stărilor celui ce are percepția dureroasă a marii aglomerări citadine unde omul se simte alienat, pierdut. Sunetul grav al discursului și semnele întunecării viziunii despre lume
PITUŢ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288831_a_290160]
-
actuală. O neîncredere totală se manifestă, atunci, în posibilitatea cuvîntului de a exprima ideea, și poetul alege expresia atingătoare, fără grații lirice. EUGEN SIMION SCRIERI: Poarta cetății, București, 1966; Cine mă apără, București, 1968; Frunze, pomi, arbori, București, 1968; Ochiul neantului, București, 1969; Sunetul originar, București, 1969; Fum, București, 1971; Stelele fixe, București, 1977; Locuri și oameni, scriitori și parabole, București, 1982; Noaptea luminată, pref. Mihai Ungheanu, București, 1982; Aventurile marelui motan criminal Maciste, București, 1983; Stelele fixe, îngr. Valentina Pituț
PITUŢ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288831_a_290160]
-
București, 1982; Aventurile marelui motan criminal Maciste, București, 1983; Stelele fixe, îngr. Valentina Pituț, postfață Romul Munteanu, București, 1995; Sonete, îngr. Valentina Pituț, București, 1995; Umbra unui țipăt, Timișoara, 1996; Scrisori de iubire din 21 de poeme, Timișoara, 1997; Ochiul neantului, îngr. Valentina Pituț, București, 1998; Celălalt soare, îngr. Valentina Pituț și Nicolae Țone, posfață Romul Munteanu, București, 1998; Olimp - Der Olymp, ed. bilingvă, tr. Dieter Schlesak, București, 1998; Călătorie în Uriaș, București, 2002; Când îngerii adorm pe crengi, îngr. Valentina
PITUŢ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288831_a_290160]