2,121 matches
-
din 1937 până În 1949, un erudit de o modestie inimaginabilă, care ne-a Învățat să dăm studenților de la catedră și ultima noutate din domeniu, căci nu se știe. care dintre ei.o va cuprinde și-i va da o dezvoltare nebănuită. Prof. VIOREL CIUREA (1912-1971) histolog de cea mai Înaltă ținută și apoi morfopatolog din 1951 la efemera dar efervescenta facultate arădeană și din 1956 În Alma mater din Cetatea lui Bucur. Consecvent principiului structuralității, prof. Viorel Ciurea a adâncit Înțelegerea
MĂRTURISIRILE UNUI OCTOGENAR by PAUL IOAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1658_a_3007]
-
întristez: e ceva în ei ce suferă după iubire și o înlocuiesc astfel cu foamea de onoruri. E un dezacord uneori marcant între literatura foarte bună pe care, unii, o scriu și sărăcia spirituală în care se zbat. Depun energii nebănuite pentru a-și asigura stima de critică și onorurile unor jurii pe care le asediază cu rugăminți fierbinți exprimate cât mai... poetic. Nițică demnitate nu ar strica acestei fiare numite uneori poet. Mai cred și azi că trebuie să uiți
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
Lumina era aruncată din avioane pe câmpurile de luptă, ca să îndemne armata română să înceteze lupta și să se predea. Pătrășcanu, ca un mic satelit, îi ținea isonul. Acest război a arătat fondul inimei fiecăruia și a deschis perspective triste, nebănuite mai înainte.](Ibidem, pp. 222- 223.) [Se știe până unde a mers și ce trădător a fost, cum în urmă a înscenat o acțiune a sa la alipirea Basarabiei și cum a rămas nepedepsit, ba chiar decorat de rege, sub
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
atât vedeam urmele războ iului: la Breaza, multe case distruse și multe nelocuite; la Sinaia, aproape toate vilele părăsite și ruinate, afară de a lui Costinescu, unde fusese Kommandantura, a lui Take Ionescu, unde locuise un comandant, și a lui Plagino, nebănuită în frumosul ei parc. Ci mitirul german, așezat ca o sfidare între Cazinou și plimbarea spre Castelul Peleș. De aci încolo, tot mai rău, și la Predeal o adevărată aglomerare de ziduri dărâmate. Unele case țărănești însă începuseră a se
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
Această lumină filozofică l-a împins la cercetări de anatomie la Cambridge, unde, cu câțiva prieteni viitori Nobel (Unna Fielding, Harzis) premiu care nu i-a putut fi acordat și lui Popa, care murise -, a pus în valoare importanța capitală, nebănuită până atunci, a vascularizației porthipofizare, cheie a cifrului endocrin. Aceeași temperatură interioară, tainică lumină a ființei sale complexe, l-a purtat spre o operă culturală remarcabilă, în capul cărei opere se înscrie, fără îndoială, celebra "Însemnări ieșene" (revistă acum, recent
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
lui Voiculescu au scris nu numai Vladimir Streinu, N. Manolescu etc. ci și Cornel Ungureanu, Mircea Tomuș, Eugen Simion, care vedeau acum în bucățile publicate „opere încărcate de metafore” ori de „atmosfera care lipsise până atunci” în literatura română, care, nebănuit, deveneau „capodopere ale prozei românești narative”. Cum scrisese Vladimir Streinu în prefață, „proza voiculesciană dădea povestirii românești o altă vârstă literară”, și-a „croit un drum în literatura universală”. Sonetele erau caracterizate „operă unică în concepția și structura literaturii noastre
Academia bârlădeană și Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/783_a_1506]
-
atinge dimensiuni metafizice. Blestemele argheziene m-au trimis, din nou, spre Eminescu și cu ce uimire am descoperit în Mureșanu și Gemenii, mai ales în ultimul poem, forța imprecației romantice, blestemul ca discurs magic extins asupra întregului univers! Un Eminescu nebănuit, cu o imaginație colosală și un limbaj sensibil concretizat, iese din aceste poeme ample, demonstrative, imperfecte. Azi le citesc pe toate cu o stare de spirit pregătită de poezia modernă și postmodernă". Ediția actuală o reia pe cea în șase
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
adăpost, din nebăgare de seamă, certându-se cu nevasta sau grație unor “prieteni”, a găsit În locul știut un recipient diform dar insolubil, de argilă arsă. Și a Învățat astfel să facă un recipient mai rezistent, mai Îndemânos și cu posibilități nebănuite de adaptare la orice utilizare. Dar orice relație e biunivocă: putând adapta recipientul, omul a obținut un imbold pentru a găsi noi utilizări, deci pentru alt pas În civilizare, de exemplu comerțul ori construcțiile. Dar, pentru că ulciorul nu merge de
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
simți acel gol în stomac cu care te trezești atunci când te îndrăgostești de o fată. Sau ceva de genul ăsta. Să diluăm patetismul, deși el e cât se poate de autentic. Și, oricum, bine administrat, patetismul ăsta poate da rezultate nebănuite, poate deveni chiar cheia textelor tale. Mă bucuram enorm că nu mai aud, că nu mai sunt nevoit să-i aud pe Ei. O fi mizantropie, spirit de conservare. Proiectasem de mai mult timp o carte, făcusem niște fișe întocmite
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
în ce clipă poate interveni o cumplită criză de sticle de lapte și e bine să fii aprovizionat din vreme. Să fii prevăzător cu lucrurile astea care pot părea de nimic, dar, dacă le ignori, poți declanșa, prin nepăsare, consecințe nebănuite. Nu mă deranjau și nici io nu-i deranjam. Mă rog, trăiau urât pentru că n-aveau încotro. Oameni care nu mai înțeleg nimic într-un cartier în care se zice că fiii devin părinții propriilor lor părinți. Treceam rar pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
asta de când a luat-o pe calea religiei. Odată îmi povestea, profund mișcat, ce virtuți extraordinare are mirtul cutare pe care i l-a adus un coleg de la muntele Athos. Eu nu pot înțelege așa ceva și oricum am o propensiune nebănuită, incredibilă să îi contrazic pe habotnici. Nu că R.T. ar fi automat un habotnic, dar dacă îi citești textele din Miorița, cam la asta te-ar duce gândul. Vorbește stins. La început, m-a enervat cumplit vorbirea asta a lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
lămâi, pe care le-am cusut la reverul unei bluze. Oare, gândește cineva câte amintiri și fior existențial pot îngloba cei doi năsturași ? Ai spune „o lume uitată în două lămâi minimalizate”. Dar acolo, în cei doi năsturași se ascund nebănuit de bine torenții mei interiori, un „suflet de copil ce s-a ascuns tiptil” în spatele a două lămâițe. În 1973 bunica s-a îmbolnăvit și a făcut o formă galopantă de cancer de sân. Tata împreună cu fratele său mai mare
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
a început din Facultate; pe atunci era „interna noastră de cămin” în Pușkin 6, iar eu un „boboc” ce abia începea să-și deschidă petalele interesului universitar. Ne-am reîntâlnit la Pașcani și pe această alchimie a sufletelor noastre, uneori nebănuit de tainică, am legat o relație puternică pecetluită de „Sfintele Taine” ale cununiei și botezului. Așa a devenit doamna doctor „nana noastră dragă.” Dincolo de acel numitor comun care capacitează statutul de medic, a existat și există în viziunea mea personală
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
sau slugărnicie cu anii pe lângă bonzii universității: fratele său mai mare, fruntaș liberal și elector de Teleorman, cerând sfatul profesorului Motru ce anume carieră să dea mezinului său deficient intelectual din naștere, profesorul Îi răspunse, mucalit uneori În sinea lui nebănuită: „Dă-l să facă pedagogia!“ Povestea mi-a confirmat-o profesorul nostru de Anul Nou 1950, adăugând câteva reflecții ingenioase cu privire la pedagogi; căci, spre deosebire, de pildă, de ingineri sau de avo cați, cărora li se cere, spre a reuși
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
acordat femeilor o Încredere principială, cum și, când era cazul, o absolvire a lor totală pentru tot ce-au păcătuit. M-au răsplătit pentru asta frumoasele mele nevinovate cu tot ceea ce purtau ele mai de preț În cutele cele mai nebănuite ale feminității lor ascunse, păstrate acolo ca rezerve, Încă in tacte, de sensibilități și de pasiuni capabile să le dea - numai când cred ele de cuviință și În ceasul cel mai rar al exis tenței lor aventuroase - vigori și avânturi
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
pulpe false, de mucava: „Domnul Beldie“. (Cine-o fi Învățat-o, Dumne zeule mare?) ... Cunoașteți cumva teoria bunului „tătic“? Nici eu, dar o să-ncercăm. „Tăticul“ este un diminutiv cu care femeile Își exprimă, mai bucuros În intimitate, cultul lor secret, nebănuit și nemăr turisit, pentru Întreg complexul nostru masculin, cu atributele și prerogativele lui, cărora, de data asta, Înțeleg să li se supună ca niciodată [...]. „Tăticule!“ este țipătul lor Înăbușit sub brațele vânjoase și cu nasul lor turtit prin părul aspru
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
al alergărilor În saci. și am jucat nevinovatul crochet; iar mai târziu oina, mult și cu pa siune practicată de liceeni, azi pe nedrept urgisită, din maimu țăreală pentru brutalele jocuri anglo-saxone. Mi-am exercitat Însă de timpuriu și cu nebănuit folos pentru mai târziu acele prețioase scule ancestrale care se cheamă „re flexele“ noastre, acea agerime a mâinilor și a ochilor, prin frec ventarea unei adevărate școli de formare a aptitudinilor viitoare bărbătești, prin practicarea adică a sporturilor noastre autoh
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
ce i-a purtat numele, pregătind viitoarea Filarmonică “Moldova” (1942). Iată de ce elita intelectuală și artistică ieșeană de azi pledează prin noi inițitive, puse la cale de entuziastul regizor și ziarist Mihai Zaborilă, să confere moștenirii muzicale enesciene orizonturi încă nebănuite de strălucire. Prezent la București în 2013, la principalele evenimente ale Festivalului Internațional “George Enescu”, autorul a publicat o suită de însemnări și impresii, culese “la cald” de pe podiumurile muzicale de la Ateneul Român și Sala Mare a Palatului, care - iată
Pledoarie sentimentală enesciană by Mihai Zaborila () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91554_a_93565]
-
omul lasă grijile zilnice ca să-și focalizeze atenția spre o manifestare culturală, se înnobilează sufletește permanent câte puțin. Se știe că, dintre toate artele, muzica este cea care poate crea cel mai ușor un confort spiritual și stimulează totdeauna energii nebănuite. Așadar, crezul pe care l-a slujit cu dăruire George Enescu convins că „muzica pornește de la inimă și se adresează inimilor” se va împlini pentru cei conectați la eveniment. Enescu mărturisea că „se odihnește de muncă prin muncă” și astfel
Pledoarie sentimentală enesciană by Mihai Zaborila () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91554_a_93565]
-
par premizele. Costuri ar fi numai de voință colectivă, lăsând hârjoana confruntărilor politicianiste sterile, respectând valorile trecutului. Ar fi chiar și un exercițiu de civilizație nu numai de voință dacă ne-am respecta unii pe alții. Aceste deziderate ar contabiliza nebănuite beneficii. Deși e drept că anul acesta este mai dificil datorită confruntărilor electorale, dar parcă prea ne-am obișnuit să eșuăm. Dacă ne-am fi ascultat și respectat până acum unii pe alții cu sinceritate, chiar și în normala adversitate
Pledoarie sentimentală enesciană by Mihai Zaborila () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91554_a_93565]
-
halucinant. Că va fi fiind de cincizeci de mii de ori sau de o sută de mii, nu contează. Un actor care joacă o piesă de o sută de ori e un performer. Mintea omenească dezvoltă o seamă de acuități nebănuite prin repetiție. Totuși, după câteva zeci de mii de ziceri ale aceluiași cântec și cu un glas care nu se ameliorează ci, dimpotrivă, se tocește, intră în ruginire, într-un soi de mormăială duhovnicească, e greu de sperat la un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
și abia atunci ne vom da seama cât de jalnică și de zadarnică a fost toată agitația, toată zarva noastră din moment ce, în fond, nu putem nimic și că totul - tot ce ne privește - se decide și se realizează pe planuri nebănuite, cu care nu avem aproape nici un fel de contingențe... 30 martie 1953 Am colindat pe bicicletă străzile copilăriei mele... Toate aceste case, toate aceste locuri, care mi se păreau odi nioară atât de impunătoare, atât de pline de importanță, mă
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
dar cinema?! și, alături de eroii lui Montesquieu, mă întrebam și eu: „Cum o fi asta să fii cineast?“ Spirit metodic, mi-am cumpărat din librării vreo zece diverse volume care, îmi ziceam, ar putea să-mi deschidă niscaiva noi și nebănuite orizonturi. Dar, vai! Bunele mele intenții nu erau decât piatră de caldarâm pentru pavarea a tot felul de infernuri... Căci anul 1953 nu a fost numai anul morții lui Stalin, ci mai cu seamă anul celui de-al treilea Festival
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
de seisme geologice și sociale. Acolo, undeva în miezul pământului, ca și în cele mai de jos straturi sociale, era o stare de agitație și nemulțumire ca un huruit îndepărtat, prelung și rău prevestitor. În această acalmie nocturnă cu consecințe nebănuite, Oarba, căreia îi fusese grozav de sete și ingurgitase o căldare și jumătate de apă, tocmai simțea nevoia să evacueze o parte din lichidul acumulat în vezica urinară în vederea realizării unui somn liniștit și odihnitor fără prezența unor vise cabaline
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
Nu mă privi! Dacă nu mă privești, ajung la hotel!”. El mă auzi, desigur, altfel nu se explică de ce, până la hotel, nu numai că nu mi-am luat pulsul, dar m-am simțit cuprins, pas cu pas, de un curaj nebănuit, ceva de genul: „Ai început să te rogi!? De când n-ai mai pus tefilimii? Mai știi unde sunt? I-ai aruncat? I-a luat mama cu ea la Tel Aviv? Te tâmpește încuietoarea unei valize... Ce-i așa o tragedie
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]